Măslina cu migdală
Sunt momente în care frigiderul meu arată că tundra siberiană. Asta pentru că îmi optimizez destul de bine consumul, dar mai ales pentru că mă pricep să fac mâncăruri din resturi. De data asta nu aveam nici măcar resturi de resturi. Am învățat de la DT să mă uit sub frigider după firmituri. Nimic! Dracu
Am întâlnit Zâna
Într-o zi de sâmbătă, tocmai când mă întorceam de pe o parte pe alta gândindu-mă în ce vise să mă arunc, aud telefonul. Mă gândesc că o fi vreo tipă înnebunită care nu mai poate trăi fără mine și vrea să mă ia de dimineață în primire. Zic: Pff, de două ori, bag mână pe
Validare cont Zelist for Bloggers: KBBYYQSYHVESOUZHVJXP
Validare cont Zelist for Bloggers: KBBYYQSYHVESOUZHVJXP
Prietenia de argint
Până acum am tot scris despre prietenia mea cu DT. Dacă tot am început să scriu despre cum şi pe cine iubesc eu zic să continui. Astăzi vreau să vorbesc despre cea mai veche prietenă a mea şi cu care mă mândresc foarte tare: Raluca. Pentru că toţi cei care mă cunosc o ştiu şi
Te iubesc
Când m-am născut nu știam să iubesc. Din fericire m-am născut impregnat cu dorință de a trăi. Prima dată m-am îndrăgostit de sânul mamei. Era tot ce îmi puteam dori. Avea forma perfectă, îi simțeam prezența mereu și reușea să îmi ofere ceea ce îmi doream, când îi ceream. Îmi era bine. Aveam să constat
Spectacol Tudor Gheorghe – Vremea Nemâniei
DT are un ghimpe împotriva moldovenilor. Asta poate din cauză că de fiecare data când dă peste unul îi pică drag la inimă, mai mult decât ar fi ea dispusă să îl lase. Deși e născută în București are jumătate de origine ardelenească. Pentru DT totul se învârte în jurul Clujului. Cel mai fain oraș
Sunt un parazit
Cred că mă vând mai bine decât sunt în realitate. Aud lucruri despre mine care mă surprind. Se spune că aș fi un tip fain, că aș fi un prieten extraordinar, că aș fi un iubit dezastru (asta o spune DT și o întăresc și eu), că aș ști să ascult și să îi fac
Balls on fire!
Nu sunt un tip prea dinamic, dar nici nu pot spune că nu fac mişcare. Bag role la greu toată vara şi toamna târziu până la prima zăpadă, merg mult pe jos (în toate sezoanele) şi mai joc şi fotbal cu prietenii. Pentru că a venit toamna am reînceput să joc fotbal cu băieţii într-un
Misiune îndeplinită
Deși un pic cam târziu vă mulțumesc pentru ajutorul acordat. Mulțumesc Raluca, Nicoleta, Raluca, Valeria și Cătălin. Rodul contribuției noastre poate fi văzut mai jos. Banii ce mi-au fost încredințați au fost transferați. Sper că Ileana să confirme printr-un comentariu dacă totul este în regulă. Pun mai jos fotografia rollup-ului pe care l-am relizat împreună
Film: Animest 2011 – Creepy Animation Night
Încerc astă seară să ajung la Creepy Night la Animest 2011. De ce? Pentru a am văzut spotul de mai jos. Poate ne vedem pe acolo.
Film: L’illusionniste
E ceva între festivalul ăsta şi viaţa mea. Fără să îmi planific în nici un fel ajung să merg la Animest şi mai mult, ajung să văd câte un film care mă impresionează. În timp ce stăteam cuminţel afară, în faţa cinematografului Patria mi-am amintit că mai trăisem ceva similar. Tot eu singurel, tot în