|  Viață   |  Prietenia de argint

Prietenia de argint

Până acum am tot scris despre prietenia mea cu DT. Dacă tot am început să scriu despre cum şi pe cine iubesc eu zic să continui. Astăzi vreau să vorbesc despre cea mai veche prietenă a mea şi cu care mă mândresc foarte tare: Raluca. Pentru că toţi cei care mă cunosc o ştiu şi pe Raluca, ea nu va mai beneficia de un pseudonim. Deci, Raluca este Raluca.

Una din problemele a cărei rezolvare o abordăm prin metoda reducerii la absurd este să stabilim de câţi ani suntem prieteni. Amândoi avem în jur de 32 de ani, ea împlinindu-i chiar astăzi. În Piatră-Neamț, blocurile noastre sunt vis-a-vis. Am presupus că pe la cinci ani am prins curaj şi am traversat strada. Pe vremea aia copii mergeau singuri afară, păziţi oarecum de securişti.  Deşi nu mai am amintiri din acea perioadă e totuşi logic să presupun că aşa ne-am cunoscut. Asta ar însemna că suntem prieteni de vreo 27 de ani. La naiba, ies cu persoane care încă nu au împlinit vârsta asta! :))

Îmi amintesc că în adolescență ea avea un grup de 5-10 fete (colege de liceu) şi mă mai avea pe mine ca (cel mai bun) prieten. Aşa se făcea că atunci când ieşeam în oraş păream un tip super tare, dar în realitate cred că îmi făceau capul calendar. Totuşi aşa am învăţat despre epilare, ciclu, modă, tendinţe, look, etc. Dacă stau bine să mă gândesc asta este şi explicaţia pentru atenţia, exagerată, la detalii de care dau dovadă acum şi care îmi strică o bună parte din întâlniri. Partea care mi-o amintesc cel mai bine este legată de discuţiile pe care le aveam seară de seară, pe banca din faţa blocului meu sau al ei. Mereu ceasul trecea de ora unu şi întrucât nu apăruseră încă telefoanele mobile, mama ei îşi amintea brusc că trebuie să ducă gunoiul. Noi o salutam respectuos, iar ea ne întreba blând dacă mai avem de discutat. Şi aveam.

Fotografie găsită pe http://weheartit.com

Raluca e cea mai blajină persoană pe care o ştiu. Realizez pe măsură ce scriu că are un mod diferit de a asculta. I-am povestit de-a lungul timpului despre multe persoane care mi-au intrat în viață. Nu îmi amintesc să fi avut vreo atitudine ostilă faţă de vreo una din ele. Indiferent de conţinut, rămâne calmă şi-mi adresează întrebările potrivite pentru a îmi răspunde singur. Am avut momente în care mi-am propus să îi ascund detalii care m-ar fi stânjenit sau care m-ar fi pus într-o lumina ciudată. Până acum nu am reuşit să duc planul la capăt. Probabil că nici nu noi reuşi vreodata. De fapt îmi doresc să nu reuşesc.

Partea frumoasă a acestui tip de prietenie e că nu are nevoie de întreţinere şi reparaţii. A ajuns la un nivel la care există pur şi simplu. Orice ai pune peste, oricât ai îndepărta geografic capetele legătura continuă să existe. Cu siguranţă una din realizările cu care mă mândresc. Mă mai mândresc cu faptul că o iubesc. Mă mândresc că o preţuiesc, deşi nu o arăt suficient, şi mă mândresc chiar şi cu dorinţa egoistă de a o avea în viaţa mea şi peste încă 25 de ani. Dacă acum vorbim despre viaţă, despre muncă, despre filosofia existenţială, atunci vom vorbi despre pensie, medicamente şi amintiri. Dar chiar şi aşa, sunt convins că vor fi unele din cele mai plăcute ieşiri pe care le-aş putea avea.

Suntem in tari diferite astazi. Tu la Viena, iar eu pe banca din faţa blocului. Sunt vesel şi dornic să ne vedem. Am atâtea lucruri să îţi spun…

Comentarii:

  • 12 noiembrie 2011
    Anonim

    Un tip care iese cu un grup de fete nu da impresia ca e super tare ci ca este mai putin hetero. Mai fa o cercetare 😉
    Ia-o ca gluma, nu ca rautate.

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2011
    Raluca

    Din acest post retin doua lucruri: ca-ti faceam capul calendar si apoi am devenit blajina. Ti-au trebuit 27 de ani si un blog ca sa spui asta.. Vezi tu acasa!
    (Cat despre acasa, stii ca m-am emotionat de tot la ultimul paragraf, da? Te iubesc si eu, mult de tot!)

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2011

    Anonimule, esti un hater.
    Ia-o ca o gluma, nu ca rautate.

    Lasa frumosul sa fie frumos.

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2011

    Draga Raluca,

    Mi-au trebuit 27 de ani, dar am spus-o! 😀

    Răspunde
  • 13 noiembrie 2011

    Buna @Anonim,

    O iau ca pe o gluma, dar imi amintesc ca m-a intrebat o tipa in perioada aia daca nu cumva sunt … fata. 😀 La urmatorul chef am fost motivat sa invit o tipa draguta…. care 3 ani tarziu avea sa imi devina sotie… =)) Acum intelegi cate belele mi-au adus prietenele Ralucai?

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2011
    Anonim

    Marius, cred ca tu ai ceva din umorul lui Creanga, unii dintre cititorii tai pe al lui Nietzsche; adica lipsa. Imi cer scuze daca am ofensat mai sus. Poti sa o iei ca un compliment.

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2011

    @Anonim,

    Nu cred ca s-a suparat nimeni. Eu unul cu siguranta nu. 🙂

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2011
    Raluca

    @Anonim, intelegem ironia, dar gandeste-te la liceu. Nu stiu in ce perioada ai facut tu liceul, dar probabil ca e universal valabil (chiar si in filmele americane de high-school) ca baietii care ies cu o gasca de fete cool de la mai multe licee sunt tari, chiar daca sunt gay. De ei se folosesc baietii hetero ca sa ajunga la ele.. 🙂

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2011
    Anonim

    Asteptam peste 50 ani sa postezi pe blog "Prietenia de aur"

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2011
    Raluca

    asa sa ne-ajute!

    Răspunde
  • 14 noiembrie 2011

    Sper doar ca articolul sa fie tehnoredactat de o asistenta draguta! :p

    Răspunde
  • 15 noiembrie 2011
    Anonim

    Daca asta iti doresti, asa va fi. Asteptam si alte articole.

    Răspunde

Adaugă un Comentariu:

User registration

Reset Password