Prietena vs. Iubita

In week-end am fost la film impreuna cu Didi. La intrarea in cinematograf ne-am intalnit cu o prietena de-a ei si iubitul acesteia. M-a prezentat intr-un mod oarecum ciudat. „El este Marius„, a urmat o pauza si pe urma „Fostul meu sef.” 😀

Odata instalati in cinematograf si pana sa inceapa filmul am intrebat-o pe Didi: „Alt mod sa ma prezinti nu ai gasit? Vor crede oamenii ca iesi la film cu toti fostii si actuali sefi. Suntem prieteni, nu?„. Didi mi-a dat o explicatie plauzibila si rationala, care ma face sa scriu acest articol. Prietena ei a prezentat persoana de langa ea ca fiind prietenul ei, el indeplinind concomintent conditiile necesare si suficiente pentru a fi catalogat si iubit. Deci, daca ma prezenta ca pe prietenul ei, eram la acelasi nivel cu tipul respectiv si s-ar fi inteles ca as fi iubitul lui Didi. Cum prieten era ocupat, iubit nu era justificat, fostul sef a devenit o solutie salvatoare. 🙂

Aceeasi problema o aveam in discutiile cu DT. Imi reprosa ca folosesc incorect termenul: prietena. Personal obisnuiam sa folosesc sintagma: „prietena mea” pentru persoana cu care eram (iubita) si „o prietena” pentru persoanele care imi erau doar prietene. Pe buna dreptate se creaza confuzie.

(Fotografie realizata de Aripi de Plumb)

De aici si dilema mea. Cum ar trebui prezentata persoana cu care iesi in oras? Prietena sau iubita? Eu as putea adopta termenul de iubita, dar daca nu o iubesc rezulta ca mint? As putea sa folosesc termenul de prietena pana cand simt ca o iubesc si sa trec pe iubita dupa ce constientizez acest lucru? Ce fac in cazul in care eu o iubesc, iar ea imi spune ca suntem doar prieteni? Daca o prezint ca o prietena ar insemna iarasi ca mint, corect? Ca sa imi fie iubita trebuie sa o iubesc eu pe ea sau ea pe mine? Ma gandesc ca este nepoliticos sa prezinti persoana de langa tine drept iubita, daca nu stii ca ea chiar te iubeste. Faci o presupunere riscanta. Ramasita de spirit analitic de fost programator ma face sa merg mai departe: e suficient sa iti spuna sau trebuie chiar sa simta?

Mult timp nu am avut dilema asta. Timp de vreo 10 ani, cat am fost insurat, situatia eram mai simpla: „Ea e sotia mea.” Interesant este faptul ca societatea a gasit alt termen. Nu mai conteaza daca o iubesti sau nu, nu conteaza nici daca te iubeste ea sau nu, pentru ca deja este sotia ta. 😀 Acum ma intreb totusi de ce sotiile nu sunt prezentate ca fiind iubite? Teoretic asa ar trebui sa fie prezentate, nu? Cel putin in primii 3 ani de casnicie, cat este dovedit statistico-stintific ca dureaza dragostea. Promit ca data viitoare cand ma mai insor, adica fix dupa ce omenirea populeaza planeta Pluto si trimite o nava dincolo de marginile galaxiei, imi voi prezenta sotia ca iubita. Ea este iubita mea! Sunt convins ca lumea va avea observatii de genul: „Ahh. Nu stiu de ce eu credeam ca sunteti casatoriti.” =)) (Statistica nu e de partea mea: 83% dintre barbatii divortati se recasatoresc, fata de 75% la femei).

Pana la urma am gasit si o solutie. Prezentarea se face fara a oferi vreo explicatie. „El este X. Ea este Y.„, unde X si Y sunt prenume. Atat. Oricum lumea tinde sa isi formeze o opinie indiferent de ce urmeaza sa ii spui tu. Dar macar scapi de o situatie ciudata. Tu cum iti prezinti persoana cu care esti intr-o relatie? Poate ai tu metode mai bune si, cu permisiunea ta, pot sa adopt si eu una dintre ele.

Imi dau seama ca tot noi barbatii am inventat si prezentarea asta, asa cum am inventat si casatoria. In epoca de piatra era clar ca cei mai buni vanatori aveau cele mai bune femei. Un kil de carne poaspata facea cat un Ferarri. Din pacate nu toti barbatii din trib erau vanatori. Unii erau lenesi si o frecau prin pestera, unii nu aveau talent, unii nu aveau viteza, unii erau accidentati etc. Cat timp vanatorii erau plecati (si daca tinem cont ca nu aveam mijloce de deplasare si ca mergeau pe jos pana sa domesticeasca caii), zile sau saptamani, barbatii ramasi in pestera e clar ca le lasau gravide pe femei, inclusiv pe cele care teoretic apartineau vanatorilor. Consumul de carne a dus la cresterea capacitatii intelectuale si vanatorii s-au prins in cele din urma ca cineva le „rezolva” femeile in lipsa. Asa a parut primul simbol al casatoriei sub forma unei coronite, purtata de aleasa pe cap. Un fel de avertisment vizual de genul: „Daca te atingi de ea te tai!„

In acelasi fel este si prezentarea. Daca este iubita ta se presupune ca iti place de ea si chiar esti mandru (in felul tau). Cred ca inca mai purtam in noi frustrarile stramosilor nostri si continuam sa emitem avertismente celor din jur. Asa ca solutia propusa de mine mai sus nu pare fezabila. Tot timpul vom fi tentati sa mai adaugam ceva dupa: „Ea este …”. Urmeaza amenintarea. „Prietena mea” = jos laba, „Iubita mea” = te tai, „Sotia mea” = te omor.

Am sa fiu atent pe viitor cum se prezinta oamenii pe care ii intalnesc. Am sa incerc sa fac o statistica si poate desprind si o diferenta de comportament. Cat despre mine, caut in continuare o solutie. Astept sugestii.