În 2013 scriam despre Steve Jobs și atunci am prins gustul biografiilor. Biografia lui Warren Buffett m-a chinuit aproape 2 ani, căci atât mi-a luat să duc la bus sfârșit lectura. Și asta nu din cauza faptului că citesc pe silabe, ci pentru că această carte are (probabil) aproape 2 kg și nu a puteam lua cu mine în călătorii. Astfel, fiecare călătorie a presupus o altă carte, care s-a impus și a mai amânat cu câteva săptămâni sau luni reîntoarcerea la Bulgărele de Zăpadă. Un alt element care m-a făcut să înaintez greu este stilul de a scrie al lui Alice Schroeder. Cartea abundă în detalii. Când Buffett întâlnește o persoană nouă, nu aflăm doar cine este și cu ce se ocupa la vremea respectivă, ci și ce îi plăcea să mănânace, cu cine era căsătorit, ce făceau copiii lui în viață de zi cu zi, ce hobby-uri avea și o groază de alte detalii care pe mine unul nu mă pasionau deloc. Ca o dovadă în plus a celor afirmate mai sus, cartea grupează toate referințele la final și sunt de 150 de pagini scrise mic, de referințe.  În cele aproape 1.000 de pagini ale carții sunt însă suficiente detalii despre Warren Buffett, cât să îți faci o imagine corectă.

Dacă ar fi ceva de înțeles despre Warren Buffet atunci ar fi trei lucruri. Primul: nu este și nu a fost niciodată vorba despre bani. Pe Warren nu l-au interesat niciodată banii în sine. El era interesat de proces. Banii erau rezultatul unui business, iar asta era ideea care îl încânta. Warren și-a petrecut (aproape) întreaga viață în căutarea „mucurilor de țigară” – prin această expresie a se înțelege companii subevaluate și care cu un bun management ar fi putut performa.

Al doilea lucru important de știut este fundamental pentru a-l înțelege pe Warren Buffett și nivelul la care a ajuns acesta: Buffett nu a cumpărat niciodată nimic din dorința de a vinde mai scump la un moment ulterior în timp. Firește că mai toate tranzacțiile lui se încheie pe plus, dar ce este important de știut e faptul că Warren cumpăra companii, acțiuni, lucruri pe care le dorea pentru el. Și le dorea în portofoliul lui pentru valoarea și/sau potențialul lor independent sau în relație cu alte companii pe care le controla. Spre exemplu: când a renunțat la Pepsi și a început să bea Coca-Cola, a cumpărat și acțiuni Coca-Cola, deși compania se afla într-un dezastru financiar și de imagine (în Europa erau acuzați că otrăvesc copiii cu băutură lor). Când i se întâmpla să fie forțat să vândă o companie sau bucăți din aceasta, având nevoie de lichidități pentru alte tranzacții, suferea teribil și mereu îi era teamă să nu îi dezamăgească pe oamenii din spatele acelor companii.

Al treilea lucru la care nu te așteptai de la un rechin financiar este corectitudinea în business. Warren nu cumpăra niciodată scump, dar dacă evaluarea lui pentru o anumită companie spunea că un preț „fair” este de 10$ pe acțiune, el oferea acest preț, chiar dacă ar fi putut cumpăra din piață mai ieftin. Warren căuta să facă business, iar asta a presupus întotdeauna ca ambele părți să fie mulțumite, în anumite limite firește. Deși pare o idee banală, din categoria: decât bolnav și sărac, mai bine bogat și sănătos, în realitate acest timp de comportament a susținut mult ascensiunea lui Warren Buffett. În peste 50 de ani de business, îți poți închipui că mulți au încercat să îl doboare de pe piedestal. Deși a fost implicat în câteva din cele mai spectaculoase scandaluri financiare, Buffett și-a păstrat imaginea de om curat și businessman cinstit. 

Deși unele afaceri i-au plăcut mai mult decât altele, nu a fost niciodată vorba despre o singură companie. Warren Buffett a creat un sistem. Un sistem care ulterior a căpătat numele de Berkshire Hathaway și care a ajuns în timp să înglobeze zeci, poate chiar sute de companii, fiecare producând mai mult sau mai puțin, în funcție de climatul economic și stilul de management. Sistemul a început timid, dar când a început să producă, saltul a fost spectaculos. De reținut că Buffett a ajuns la primul milion de dolari pe la vârsta de 36 de ani (ceea ce mie mi se pare destul de târziu, dacă e să comparăm de exemplu cu Mark Zuckerberg care a ajuns miliardar la 25 ani).

Ca fapt divers, cine ar fi investit 1.000$ în 1957 când Buffett a pornit primul parteneriat (adică a împrumutat de la niște oameni, majoritatea rude, 105.000 $) și ar fi păstrat banii în administrarea lui Warren fără să se atingă de ei, ar fi avut în 1996 aproximativ 12.000.000 $. Îmi este și frică să caut să văd cât ar fi avut astăzi (2017), 11 ani mai târziu. În 1996, averea lui Warren Buffett era de 16 miliarde $. În August 2017, averea lui Buffett, conform Wikipedia, era de 77.3 miliarde $.

Ce se va întâmpla cu tot acest bănet după ce Warren nu va mai fi? Deja mare parte din avere este donată către Melinda and Bill Gates Foundation. Pentru cei care nu au aflat deja, Bill Gates este poate cel mai bun prieten al lui Warren. Surprinzător cum s-au nimerit ăștia doi împreună! Asta în contextul în care Warren Baffett este cam „atehnic” și a pus mâna pe mouse pentru prima oară la insistențele lui Gates, pe la 60-70 de ani. Bill Gates și soția sa conduc cea mai mare fundație din lume. Aparent este o mare problemă să ai 10 miliarde de $ de distribuit anual. Nu multă lumea ar ști cum să facă asta într-un mod coerent și nu sunt prea multe planuri de ajutor care să necesite astfel de sume. Bill Gates și-a propus să eradice anumite boli de pe Terra (ex: poliomelita) și duce niște campanii masive în Africa și în India pentru vaccinare și prevenție. 

Dacă ai avea ocazia să stai de vorbă cu Buffett și i-ai cere niște sfaturi sunt convins că acestea ar fi: economisește, economisește, economisește oricât de puțin poți. Nu te împrumuta, iar dacă ești forțata să te impumuti, împrumută-te puțin. Citește, citește, citește! Citește orice despre ceea ce te pasionează. Cu acest paragraf, tocmai te-am scutit să mai citești 900 de pagini!

Una peste alta, Bulgărele de Zăpadă mi s-a părut o lectură înecăcioasă, dar informațiile pe care le conține sunt valoase pentru cititor și dezvoltarea sa umană. Warren Buffett este prin excelență un model, iar dacă ar fi să ne luăm după el, e musai să citim și să învățam de la oamenii pe care îi avem ca model. (Fapt divers: sâmbăta viitoare mă întâlnesc cu Marcel Iureș (yeap, himself!), semn că mai pun și în practică ce citesc.)

Cartea poate fi cumparată de aici.