sâmbătă, 16 februarie 2013

Livrez zâmbete

Când am depus scrisoarea de intenție, am făcut-o pentru mi s-a părut că Zâna Bună Rău prea le zice, așa în eter, convinsă că nimeni nu va îndrăzni să ridice privirea din pământ și să vorbească, darămite să le mai pună și negru pe alb. Nu aveam de unde să știu că ceilalți contracandidați vor fi atât de praf, încât să fiu selectat, dar uite că, numai după câteva luni de la aplicare, am și fost chemat să pun umărul la treabă, în bătătura Zânei. Păi, și când te cheamă o Zână (care mai e și Bună Rău) te duci mai nene, că doar n-oi fi prost să riști să te transforme într-un purceluș de lapte, cu coadă îmbârligată. Recunosc, că sufixul "Bună Rău" n-am știut cum să îl interpretez, întrucât auzisem deja că își împarte tărâmul cu o vrăjitoare, pe nume Samantha. Care dintre ele domină în regat nu aveam cum să aflu, dar îmi era clar că mie tare bine, n-are cum să-mi fie bine.

Antreprenoriatul este un job, mai periculos decât o căsnicie.  Dar, atunci când ești antreprenor ai și posibilitatea de a-ți lua liber după pofta inimii. De fapt, o zi liberă îi poate aduce unui antreprenor mai mult decât cea mai profitabilă zi de vânzări. E îndeajuns o idee: următorul Facebook.

Eu m-am gândit să dau, pentru o zi, software-ul pe zâmbete. Mai precis, m-am angajat băiat de livrări la Fairy's Corner și asta tocmai de Valentine's Day. Așa că ieri, având liber de la firmă, m-am prezentat în tărâmul Zânei. Îmi folosisem deja întreaga experiență antreprenorială și negociasem preț de vreo 2-3 zile onorariul meu pentru acest serviciu. Cu greu s-a lăsat înduplecată și am căzut de cord să primesc drept compensație pentru 1 zi de muncă: 2 cafele, 1 papion marca BooBow și 1 buchet de flori. Dacă aveam să fac treabă bună și dacă reușeam să trec, cu viață, de cerberul Taz, posibilitatea unui job permanent ar fi putut a se întrezări.

Papionul l-am primit în format .jpg cu vreo 2 săptămâni înainte, împreună cu recomandarea: " - Merge foarte bine cu o cămașă bleumarin sau indigo." Am rochie, dar nu am pantofi! Am pantofi, dar nu am cu ce să îi asortez! Sună cunoscut? Eu am auzit astea toată viață, și fix asta mi s-a întâmplat și mie acum. Aveam papion, dar nu aveam cămașă. Așa că am băgat o sesiune de shopping, că doar nu era să mă prezint la muncă fără uniformă.

Eu
Zânei i-am spus că vreau acest job întrucât îmi doresc o altfel de zi. O zi în care să văd zâmbete. O zi în care să văd oameni fericiți, râzând, oameni care să fie surprinși de ceva plăcut. OK. Recunosc! Știam de la început că toți acești oameni aveau să fie femei! Dar nu e vina mea! S-a nimerit. 

Așa că am livrat flori! Am livrat către femei tinere și de vârsta a doua. Am livrat către corporatiste, dar și către studente. Am livrat unor femei căsătorite, dar și unora aflate departe de acest prag. Am livrat pentru bugetari, dar și pentru privați. Am livrat către femei ce purtau, în ciuda vremii reci și ploioase, rochițe și pantofi cu toc, dar am livrat și către femei pe care le-am găsit în pijama. Unele femei au știut imediat cine este expeditorul, dar am avut și experiențe în care nu aveau nicio idee. Ba mai mult, unele au suspectat preț de 2-3 secunde, până le-a venit mintea la cap, că eu aș putea fi amorezatul care le urmărește, în fiecare seară, în drum spre casă și care abia astăzi a prins curaj să se auto-denunțe. Am livrat flori și nu de oricare. Am livrat cele mai spectaculoase buchete, din câte am văzut până acum.

La Biblioteca Națională e greu să (îți) găsești femeia! Mai ales când nu răspunde la interior, iar recepționerul habar nu are unde ar putea fi localizat biroul. E drept că e și ditamai clădirea. Așa că am făcut ședință cu agenții de pază, 3 la număr. Tema brainstorming-ului era: cum să facem să o găsim pe doamna. S-au propus diverse alte interioare, doar, doar dăm de o prietenă a dumneaei. Până la urmă am apelat expeditorul pentru a ne furniza telefonul mobil al doamnei. Femeie măritată, nu prea dorea să dea curs chemării recepționerului și o rodea, cam tare, de unde are acesta numărul ei de telefon mobil. Luat la întrebări, recepționerul s-a cam fâstâcit și i-a închis repede, nu înainte de a îi comunica: "-Haideți doamnă că e o urgență!". Adrisanta  (vorba din vocabularul Zânei, împrumutată doar de dragul acestui articol), a venit agale și până să ne ia la întrebări, din nou, hop - țop, sar și eu din recepție cu o cutie de trandafiri, în formă de inimă. Numai eu știu cât am pătimit ca să ajungă cutia, prin ploaie, în regulă la destinatar, căci Zâna îmi spusese: "- Ai grijă să nu-mi pătezi cutia, că se duce dracu' tot romantismul!". Asta e pe bune, să știți! Și Zânele mai drăcuiesc. Și uite-așa, m-am așezat la taclale cu agenții de pază, recepționerul și doamna, care fără nicio ezitare a ghicit expeditorul. Totul decurgea binișor până când un alt curier, care se alăturase și el grupului îmi spune, privind în mod suspect în papionul meu: "-Dacă te prind pe lângă soția mea, nu are să îți fie bine!". Atunci mi-am amintit că mai am și alte livrări și că ar fi bine să o iau din loc, până nu i se întipărește figura mea în memorie.

Buchet Fairy's Corner
Care sunt femeile mele preferate? Corporatistele! De fapt, divorțatele sunt cele mai faine femei, dar las explicațiile pe altă data. Iaca am avut livrare în Nusco Tower, în recepția Bayer. Cu o seară înainte, mă închipuiam deja hălăduind prin open space-ul corporatist, livrând către o domnișoară și strângând numerele de telefon de la toate prietenele ei. Că doar nu credeai toate mambo-jambo-urile cu zâmbete și emoții, de i le livrasem Zânei la angajare. Mai exagerăm și noi la interviuri, ca tot omul. E clar însă că dacă dai ceva, ai șanse mai mari să și primești! Ei uite că planul mi-a fost zădărnicit de către domnișoara de la recepție, care invocând paragraful și articolul regulamentului intern, mi-a aprobat negativ visata mea plimbare printre corporatiste.

Unde găsești o corporatista când e la muncă? În ședință, firește! Doar că a noastră nu vroia să vină! Cică să semneze, recepționera și ridică ea coletul mai târziu. Păi ce? Eu livrez așa oricui? Să mă certe Zâna? Să nu văd eu adrisanta? Să mă perpelesc noaptea în somn de curiozitate? Niciodată.

Cu o falcă-n cer și cu una-n pământ, anunțată de sunetul tocurilor, venea corporatista. Eu mă uitam pe geam și mă gândeam la bascheții mei care începuseră să prindă apă. Când mă întorc, și expun buchetul, corporatista percutează! O fi ele corporatiste, dar că sunt fete deștepte nu am vreun dubiu. Îi spun cine sunt, ce caut în viața ei și cât mă bucur că și-a pus rochița chiar dacă afară era al dracu' de frig și mai și ploua. Ultima remarcă nu am spus-o, dar am gândit-o. I-am spus totuși că este cel mai fain buchet pe care îl livrasem până atunci, semn că domnul care îl expediază a pus ceva suflet (și bani - din nou în gând) și am întrebat-o dacă știe cine ar putea fi. Și-a declinat dreptul de a ghici, oferindu-mi mie șansa de a elucida misterul. Avea și ea o bănuială, dar zâmbetul care a făcut să îi dispară urechile, mi-a dat de înțeles că se bucură. Am plecat, satisfăcut că le-am stricat ședința, că doar nu îți închipui că domnișoara mai era bună de ceva după asta! Sau, nu pentru ședință, asta e clar!

Visul meu, ca Delivery Boy, era să fac destinatarul să plângă! Ce poate fi mai fain, decât să înceapă se uite toată lumea la tine și să te acuze din priviri, iar tu să poți ridica din umeri și să spui: " - Eu nu i-am făcut nimic! I-am livrat doar un buchet de flori!". S-au ținut bine fetele! Toate! Îmi mai rămăsese de livrat un singur buchet: al meu.

Ajung în locație, la o oră ieșită din tipar și dau cu interfonul. Sun o dată. Sun a doua oară. Sun a treia oară. Nimic. Curat ghinion, zic! Le-am găsit pe toate și tocmai pe-a mea să nu o găsesc. Noroc că o vecină se hotărâse să scoată câinele la plimbare. O văd cum se uită la mine, zgribulit de frig, dar parcă mai mult la bezelele din buchetul meu și mă poftește înăuntru. Eu îi mulțumesc și ca să nu tac, îi zic că sunt doar în trecere și să nu mă pună și la întreținere. Dau, în cele din urmă de adrisantă și, pentru că tot vorbisem toată ziua despre flori, buchete și expeditori, mă hotărăsc ca de data asta să fiu concis. Îi zic (vreo) 2 cuvinte, și numai deodată o văd pe-a mea cum se emoționează, se înroșește și începe a iriga gresia. Avusesem eu o zi bună, dar cam cât de bună să fie? A fost.

Una peste alta, este fain să lași pentru o zi meseria pe care o practici de atâta timp și să te arunci în ceva nou, doar de dragul de a schimba ceva și/sau a face ceva diferit / frumos / relaxant. Mulțumesc Zână Bună Rău pentru o zi altfel, la fel cum îți mulțumesc și pentru buchetul cu bezele (comestibile), generator de puternice emoții. Cât despre Taz, odată ce ne-am declinat rolurile, totul a decurs perfect.

5 comentarii:

  1. Dom'le, dar nu trebuia decât să spui că vrei mai multe bezele!
    Ți-am mai mulțumit de câteva ori, o mai fac și-n public o dată, ești tare, ce mai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar eu am sa iti spun, tot un public, ca sunt direct interesat de macarons! Vaze cu macaronz avem la vanzare? :D

      Ștergere
  2. :-))) Avem, n-avem, rezolvăm. Ce nu fac eu pentru tine?

    RăspundețiȘtergere
  3. Te citesc ...dar cand sa fac comentarii ma impiedic ...de birocratie...
    in alta ordine de idei :
    http://www.filarmonici.com/bucuresti.recital-cameral-pianul-calator-15-04-2013.html#316

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cititul e suficient. Comentariul e optional.
      Multumesc pentru sugestie! :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This