duminică, 15 iulie 2012

Cuvinte

Să le ia dracu de cuvinte că sunt atât de tăioase și pătrund atât de mult încât nu vreau să mai am de a face cu ele. Unele cuvinte acționează precum niște nanoboți, ingerați pe cale auditivă, al cărui scop este de a pătrunde în fibra structurii tale și de a-ți infesta esența. Urmăresc, cu grijă, cuvintele mele. Sunt atent când le pronunț și le verific ecoul pe care îl generează. Sunt însă atent și la cuvintele celorlalți. Atunci când îmi plac sar în sus și le culeg. Nu pierd niciun cuvânt. Îmi umplu brațele de ele și le păstrez arhivate, precum o colecție de timbre. Le scot la lumina din când în când, pe rând, și mă minunez de frumusețea lor. Sunt un Gollum care nu apreciază inele, ci cuvinte aranjate în fraze și propoziții. Cam în același mod mă pierd cu firea și capăt personalități multiple în prezența cuvintelor alese. Cine nu a citit un sms de mai multe ori, doar pentru că i-a plăcut mesajul?

Unele dintre cuvinte îmi sunt acre și se scurg cu greu printre ciocan, scăriță și nicovală. Mi se strepezesc dinții când aud termeni absoluți. Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. Cred că nu îmi plac și pentru că, de-a lungul vieții mi-au adus prejudicii, pe care le consider ilogice. Oamenii au tendința de a se supără și de a te considera neserios dacă nu te aud vorbind în gama: "te voi iubi mereu", "vreau să fiu cu tine pentru totdeauna", "nimic și nimeni nu ne va despărți vreodată", "iți jur iubire și credință pe veci".  Ori nu trec decât câțiva ani și pentru mulți dintre noi mereu se transformă în atunci, totdeauna se transformă într-o pauză fără sfârșit, nimeni ești chiar tu care vrei să fii liber pe motiv că nu mai simți nimic, iar veci s-a transformat în 2-3 ani pe care vrei să-i lași în urmă. Eu însumi sunt tributarul unui "până când moartea ne va despărți" care a durat 8 ani.

Zadarnic am încercat să îmi pledez cauza și să explic că nu pot promite ceea ce nu știu sigur că pot da. Or eu nu sunt sigur de nimic pe lumea asta, decât că într-o zi oarecare am să mor. Pentru orice alt fapt, oricât de improbabil, există o probabilitate, în general mică, care duce la îndeplinirea lui. Pot încerca să te iubesc până la capătul zilelor, îmi doresc să fim împreună, vreau să lupt pentru tine și pentru noi. Dar tocmai pentru că te admir, te prețuiesc și te respect nu pot să te mint, deci nu-ți pot promite absolutul și certitudinea. E ceva  visceral în mine care, chiar și în momentele de maxim romantism sau maximă plăcere, mă împiedică să promit absolutul. Răspunsul, cel mai adesea, sună cam așa: "Păcat! Eu nu merg pe încercate! Eu merg la sigur!". Succes, pentru că este foarte probabil că aserțiunile care conțin termeni absoluți să se soldeze cu un eșec, prin asta înțelegând că se dovedesc a fi false.

Fotografie găsită pe  favim.com
Ne cunoaștem. Te-aș putea recunoaște într-o fotografie, fără eforturi prea mari. Nu va  fi nevoie însă. Ce tu nu știi este că eu lucrez la un portret de-al tău. Nu folosesc creioane de grafit sau pensule pentru vopsea. Folosesc cuvinte. Cuvintele mi te descriu. Ce spui, cum spui, când spui sunt în realitate linii într-un desen ce îți poate părea haotic, dar care mie îmi este folositor. Când am ascultat destul, îți iau faptele și mă apuc să netezesc liniile, să creez nuanțe, umbre și să termin portretul. La final, ștergându-mă cu dosul palmei la nas, într-un gest reflex de a verifica dacă am introdus toate elementele, pot pune desenul peste imaginea ta. Fotografia este ceea ce spui, și poate chiar crezi, că ești. Desenul, în nuanțe de alb și negru, este ceea ce cred eu că ești.  

Fapele sunt armura cuvintelor tale. Pe unele le susțin în vremuri grele, pe altele le lasă să se moară. Fără fapte cuvintele sunt doar niște sunete, niște colecții acustice serbede, la îndemâna oricui. Faptele sunt cele care șlefuiesc cuvintele, le dau contur, le dau culoare, sens și greutate. Combinația reușită dintre cuvinte și fapte dă naștere unui principiu etic. Iar principiile sunt vectorii ce indică direcția pe care o ai de urmat în viață, indiferent de momentul la care te afli. 

Pot renunța în viață la orice. Pot renunța la mine, pot renunța chiar și la tine, dar nu pot renunța la principii. Fără ele aș fi doar un punct în spațiul Minkovski. Blocat în timp, principiile nu mi-ar fi folositoare. Cum însă, lesa timpului nu este la mine, năzuiesc să fiu o succesiune de puncte, grupate într-o linie a cărei direcție o știu, dar ale cărei proprietăți sunt într-o continuă schimbare.

Notă: Acest post are printre sursele de inspirație articolul Allegro moderato, publicat de Dan Ghenea.

4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Producem! :) Va trimit pe mail o prezentare cu produsele disponibile. :)

      Ștergere
  2. Fain . O sa doresc doar sapunuri facute de mana ta , daca vorbesti la plural .Merci .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate eu nu produc. Sunt implicat doar in anumite livrari. :D

      PS: ti-am dat mail cu descrierile noilor tipuri de sapun.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This