|  Relații   |  40 de ani împreună

40 de ani împreună

Astăzi părinţii mei fac 40 de ani de căsătorie. Pe 13 Iunie 1971, aveau să se căsătorească. Probabil că se iubeau  mult pentru că nu au fost superstiţioşi şi nu s-au speriat de ziua de 13. Nici eu nu am fost superstiţios la luna Mai, dar mie nu mi-a mers (prietenii ştiu de ce). Dacă tot mi s-a oferit ocazia hai să va spun cum a fost văzută această căsătorie prin prisma unui copil care îşi ţine de mână părinţii.

Primul lucru pe care mi-l amintesc este că tata a lucrat 4 ani în Iraq şi 4 ani în Egipt. Partea bună era că deşi vameșii devastau pachetele, aveam Milky Way şi Mars în brad la fiecare Crăciun (asta înainte de 1990). Partea mai puţin plăcută este că uitasem cum arată tata. În ’90 când s-a întors eram la țară, la bunica (aka Mămaia) şi a venit un domn pe care toţi îl îmbrăţişau şi îl pupau de zor. Îl recunoşteam din poze. Am început să plâng şi nimeni nu înţelegea de ce. Astăzi va spun eu: pentru că venise tata.

Tata e super tare. Toate prietenele mele îl îndrăgesc. Nu l-am văzut nervos niciodată. Nu l-am auzit ţipând niciodată. Mă întreb dacă ştie ce e aia supărare? Beat nu am avut ocazia să îl văd, doar ameţit de câteva ori. În schimb l-am auzit o singură data înjurând. Asta într-o discuţie tata-fiu în care îmi explica (adlitteram) ce îi povestise un vecin că mă auzise pe mine spunând. În realitate, nu eram eu cel care înjura, ci unii dintre colegii mei de liceu care petreceau la mine acasă. Ai mei erau la ţara, iar eu a trebuit să plec pentru că Raluca avea o criză în dragoste. Să recunosc că am lăsat copii singuri în casă mi-a părut mai grav decât să îmi asum înjurăturile.

Mama seamănă destul de bine cu mama lui Ion Creangă. Transferat în zilele noastre ar fi vândut mobilă din casă că să îmi cumpere o culegere gen Petrica sau Gheba. Ar fi stat şi în cap că să avem tot ce ne trebuie şi să ne ducem școala şi educația la bun sfârşit. Din copilărie îmi amintesc, cu mare plăcere, că în fiecare week-end ne făcea câte 2 tipuri de prăjituri. Şi ce bune erau şi încă mai sunt. Mama are o inimă de aur pe care am învăţat de mic să o înmoi. Când întârziam peste ora permisă afară, dădeam o tură prin centru, furam un buchet de trandafiri şi mă postam în dreptul uşii cu un mare zâmbet. Îmi deschidea uşă o faţă serioasă care la văzul buchetului se înmuia instant. Aşa scăpam eu de bătaie, spre deosebire de sor-mea care o provoca şi o încasa mult mai des că mine.

Mama e frumoasa, harnică şi mereu grăbită. Tata e calm şi mereu liniştit. Uneori mama îl dojeneşte că se mișcă încet sau că nu face ceva bine. Atunci, tata îi răspunde într-un mod magistral şi care nu s-a schimbat de 40 de ani: „Da drăgălașo, aşa este!”. După 40 de ani mama a rămas o drăgălașă. Are dreptate tata! Şi eu şi sor-mea murim de râs şi ne place să îi vedem cum se desfășoară. Stăm pe canapea în bucătărie, ii privim și nu avem cum să nu izbucnim în râs. E așa frumos la noi acasă! Îmi încarc bateriile la maxim doar privindu-i.

I-am sunat să îi felicit şi am încercat să le aflu secretul. Am vorbit cu unul, apoi cu celălalt. Mama mi-a spus că secretul este să ştii când să laşi de la tine. Nimeni nu e perfect şi trebuie să îi accepţi celuillat şi defectele. Apoi mi-a spus că aceşti 40 de ani ni se datorează în mare parte şi noua (mie şi surorei mele). Am fost copii doriţi şi asta i-a ajutat şi pe ei. Pe final mi-a spus că simte că mai poate duce încă 20-30 de ani. Nu ştiu care le-a fost reţeta, dar pot spune că au reuşit.

Va iubesc şi va mulţumesc din suflet.

PS: atașez cele mai recente fotografii cu sărbătoriții: echipa mea de suflet. Poate pentru că sunt ai mei, dar mie îmi par frumoși rău.

Mama

Tata

Tata și mama în activitate.

Comentarii:

  • 13 iunie 2011

    Esti extrem de norocos! Ce mi-as fi dorit ca si relatia parintilor mei sa reziste…Au trecut de 30 de ani de casatorie, dar apoi au divortat.
    Pentru mine a fost un mare soc, desi aveam 19 ani cand s-a intamplat. Macar de as sti ca sunt fericiti acum, dar stiu ca in mare regreta ce s-a intamplat, dar nu pot da timpul inapoi.
    Felicitari pentru parintii tai! Sunt un exemplu pentru noi toti ca inca se mai poate!

    Răspunde
  • 13 iunie 2011

    Buna Mihaela,

    Multumesc pt felicitari. Categoric se poate dar e multa munca si pe parcurs unii obosesc si renunta. Cei care raman sa lupte au parte de astfel de povesti.

    Răspunde
  • 13 iunie 2011
    Raluca

    Nu-mi spune ca eu am provocat asa manifestare in familia ta!!! De fapt, spune-mi, ca nu aveam habar de asemenea episod si tare-s curioasa la ce varsta se intampla drama cu pricina!

    La multi ani parintilor vostri, si mie mi-s dragi.

    Răspunde
  • 13 iunie 2011

    Raluca,

    Eram prin liceu, clasa a 10 sau 11. Eu eram cu prietenii la mine. M-ai sunat si erai f. suparata. Atunci am trecut strada si am venit la tine. In lipsa mea golanii eu iesit pe casa scarii si au inceput sa faca galagie. :p

    Răspunde
  • 13 iunie 2011
    Raluca

    La asa drama, asa sacrificiu! 🙂
    Imi cer scuze – cu vreo 15 ani intarziere, ce-i drept – tuturor vecinilor familiei Mihalca si mai ales domnului Mihalca, supus la asemenea chin.

    Răspunde
  • 13 iunie 2011

    Raluca,

    Lasa ca asa m-am convins ca el chiar stie cuvintele. Am sa il intreb cand merg acasa daca isi aminteste discutia.

    Cat despre tine, oricand cu placere.

    Răspunde
  • 14 iunie 2011
    Mario

    La multi ani parintilor Marius, sa va bucurati de ei (tu si surioara), multa vreme de acum inainte!

    Răspunde
  • 14 iunie 2011

    10x Mario.
    O surpriza placuta sa te aud aici.

    Răspunde
  • 19 iunie 2011
    Anonim

    "Esti un om fericit" cu atat mai mult cu cat stii sa pretuiesti la adevarata valoare ceea ce ai de pretz in viatza ta..ai fost binecuvantat cu niste parinti adevarati..care sunt atat de mandri de tine..si au si dc..in fond pt un parinte asta e adevaratul dar divin..momentul cand realizeaza ca puiutzul mic pe care ei l au tot slefuit..a ajuns exact asa cum ei si au dorit intotdeauna..un om adevarat ..un suflet adevarat..iti inteleg mandria pt parintii tai..si eu am avut parte de o astfel de binecuvantare..din pacate nu pt mult timp..tatal meu a renuntat la lupta cu viata cu ceva timp in urma.. de aceea revin si intaresc fraza.."esti un om..un copil fericit" …thoughts of a "wild" spirit..

    Răspunde
  • 19 iunie 2011

    Buna Wild Soul,

    Nu mai auzisem de tine de ceva timp. Incepusem sa ma ingrijorez.

    Sunt om. Fericirea incerc sa mi-o creez prin a ma lasa inconjurat de oameni buni si frumosi. E drept ca pe unii nu i-am ales, dar am avut noroc sa fie de super calitate.

    Multumesc pt comentariu si sper sa ne auzim curand.

    Răspunde
  • 15 noiembrie 2011

    frumos…

    Răspunde
  • 15 noiembrie 2011

    Salut Dane,

    Uau ce surpriza! Fara sa exagerez consider chiar o onoare ca ai trecut pe aici. Multumesc!

    Răspunde
  • 7 noiembrie 2016

    Te felicit pentru frumoasa descriere , esti unul dintre tinerii care isi iubesc parintii spre regretul meu sant foarte multi care nu dau 2 bani pe ei din cauza faptului ca nu le ofera tot ce si doresc . Amcitit intamplator aceasta minunata poveste de viata ,deoarece si eu am implinit 40 de ani de casnicie mai am un pic si fac 41 ,si cautam pe google povesti despre famiilii .se spune ca in viata ceea ce daruiesti primesti , sii parintii tau au daruit dragoaste si primesc acelasi lucru de la tine . La multi ani parintilor tau

    Răspunde
  • 7 noiembrie 2016

    De atunci au mai trecut 5 ani. 🙂
    Felicitari si dvs. Pare atat de greu in zilele noastre sa realizezi o asemenea performanta. Aparent generatia mea nu mai pare dispusa "sa munceasca" pentru o relatie. Poate pentru ca muncesc prea mult la birou.

    Oricum, felicitari si numai bine!

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: