La pensie m-aș retrage în Japonia. E ceva ce simt că mă trage în zona aia. Poate grădinile lor aranjate până la cel mai mic detaliu, poate mentalitatea bazată pe cultul samuraiului și al onoarei, poate femeile care îmbină perfect sumisiunea cu un erotism gingaș și o pasiune pătrunzătoare. Când îmi pică în mână o carte a unui scriitor japonez, mă aștept de la bun început să îmi placă. Nu știu de ce, dar am încredere în povestirile lor și știu că nu mă vor dezamăgi. Așa s-a întâmplat și cu La sud de graniță, la vest de soare.

Pe Murakami l-am primit cadou în urmă cu câteva luni, de la o doamnă sau domnișoară care îmi urmărește blogul și care, dorind să-și facă loc pentru alte cărți, l-a împachetat și l-a trimis definitiv în capitală. Iar eu m-am folosit de el pe post de balsam după că mă afundasem într-o lectură de psihoterapie sau psihopupi cum îi spune DT.

Personajul central – Hajime este un tip atât de oarecare încât aș putea fi chiar eu sau ai putea fi tu. Hajime are copilărie obișnuită, marcată de faptul că este singur la părinți – lucru care pe vremea aia se întâlnea destul de rar în Japonia, și de primele lui iubiri: Shimamoto și Izumi. Prima relație intră într-un con de umbră și se  dizolvă după ce tatăl lui Shimamoto primește o slujbă în alt oraș și își mută familia, iar relația cu Izumi se sfârșește atunci când Hajime, adolescent fiind, o înșeală cu o verișoară de-ale ei, afectând-o iremediabil. 

20 de ani mai târziu, Shimamoto reapare. Fetița cu piciorul șchiop de altădată este acum o femeie care se remarcă printr-o ținută dreaptă, mereu elegantă, fermecătoare, cu un zâmbet seducător și misterioasă. Nimic nu e mai periculos pe lume decât o femeie frumoasă învelită în mister. O fi spus Beigbeder că dragostea durează 3 ani, dar de o astfel de femeie despre care nu știi nimic, care apare când vrea și dispare când nu te aștepți și pe perioade nedeterminate poți rămâne îndrăgostit zeci de ani. Poate, doar moartea să te mai salveze. Ei, uite că Hajime  își redescoperă dragostea față de Shimamoto, deși este căsătorit cu Yukiko și are și două fetițe.

Povestea romanului conturează două tipologii feminine, ambele demne de admirat. Youkiko reprezintă femeia care înțelege că este înșelată, dar nu lasă să se vadă acest lucru, care realizează că nu îi este suficientă soțului și care, pentru că îl iubește foarte mult și îi este recunoscătoare pentru toți anii în care a făcut-o fericită, este dispusă să îi dea drumul pentru a-și trăi iubirea. În același timp, dacă el își va dori, este dispusă să lase totul să treacă, fără pic de ură sau de alt resentiment și să păstreze alături bărbatul pe care îl iubește. Shimamoto reprezintă femeia care nu acceptă compromisurile. Ea trebuie să aibă totul sau nu vrea să aibă nimic. Cale de mijloc nu există. 

La sud de graniță, la vest de soare este locul în care îți dorești să ajungi, dar în care nu reușești să ajungi niciodată. Poate ai șansa să o apuci la sud de graniță, dar e mai mult ca sigur că viața te va răpune până să ajungi la vest de soare. Acesta este locul râvnințelor tale, locul care te obsedează și îți macină creerii făcând din tine un fel de zombi. Ai și de ales: poți trăi viața pe care o ai, poți fi un om (aparent) normal, dar va trebui să cari cu tine dorințele zi de zi, dorințe ce devin tot mai apăsătoare sau poți să te rupi de lume și să pornești la sud de graniță și la vest de soare, știind foarte bine că nu vei ajunge niciodată.

Închei prin a spune ca La sud de graniță, la veste de soare, de Haruki Murakami este o lectura lejera si plăcută. Stilul lui Haruki Murakami este scurt, direct și ușor de parcurs. 

Această carte poate fi cumpărată de aici.