Zâna Bună Rău s-a întrebuințat săptămâna aceasta și m-a notificat în scris cum că aș fi reușit să depășesc prima etapă. Nu știu câte mai urmează, dar e clar că sunt pe drumul cel bun. Am rămas surprins totuși, întrucât ea vorbește despre un tip pe care eu nu îl cunosc. Poate ar fi util să îi trimit un bilețel în care să îi explic că nu sunt ceea ce scriu. Că sunt doar un puști, care știe să se vândă mai bine decât ceilalți. Am doar câteva picături de marketing în mine și reușesc să intuiesc ce își dorește lumea să citească. În același timp realizez că toți mințim în CV și că este responsabilitatea angajatorului să verifice acuratețea informațiilor. Nu ți s-a întâmplat să ai un coleg de muncă și când vezi de ce e în stare să te întrebi: Frate pe ăsta cum de l-au angajat? Ei, uite că ăla sunt eu! 🙂

Să cad de pe scaun! Sauron să citească blog de Zână, fie ea și Bună Rău? Să îi și placă? Neahhh! Imposibil. Altfel ar fi fost marriage material, fata asta. Aveam să aflu ce l-a impresionat: exprimarea corectă gramatical „o verișoară de-ale mele”.  Și uite cum dintr-o dată am început să căutăm dacă exprimarea „o verișoară de-a mea” este acceptată. Recunosc că aș fi catalogat ca fiind corectă a doua variantă. Mai recunosc că, beneficind de ajutorul Zânei și al lui Sauron am înțeles de ce e corect „de-ale mele” (formă prescurtată pentru „dintre ale mele”). Oricum se dă o luptă între cele două variante și într-o zi cei care știu mai puțină gramatică vor câștiga, deși trebuie să recunosc că varianta corectă, pe care o susțin, sună tare ciudat. 

Printre susținătorii variantei „O verișoară de-a mea” se număra și Dl. Pruteanu. Argumentația dumnealui suna cam asa: „În pofida mențiunilor din unele lucrari (GA, 1966, I, 160; M. Avram, Gram. p.t., 1997, 173), opinia mea – în concordanta cu uzul cultivat – este ca forma corecta e un coleg de-al meu, și nu un coleg de-ai mei. Argumentele sunt doua. Primul, si cel mai important, e că astfel se realizează distincția între singular si plural: un coleg de-al meu și niste colegi de-ai mei. E contra logicii ca la singular sa fie aceeași formă ca la plural; de altfel, dacă-l folosim la singular, acel ai mei rămâne „în aer”, nu determină nimic: cine sunt „ai mei”? „un coleg” – e absurd. În al doilea rând, se observă că acel „de” e complet desemantizat, e doar un cuvânt de „sprijin”, de legătură, fără niciun aport informațional: sensul e absolut același ori spunem un coleg al meu, ori spunem un coleg de-al meu.

Practic, nici nu m-am prezentat în prima zi de muncă și deja am învățat lucruri noi. E foarte tare în multinațională!