|  Viață   |  Despre fructe

Despre fructe

Îmi plac fructele. Bate-mă! Omoară-mă!, dar îmi plac fructele. Îmi place forma lor. E ispititoare, cel mai adesea. Cu culoarea nu am o problemă. Îmi plac fructele de toate culorile. Dar cel mai mult îmi place gustul. Ador senzația aia când muști cu foame din fruct și ți se umple gura de zeamă, încât ai impresia că te îneci și totuși nu te poți opri.
Mie îmi plac fructele care cresc la înălțime. Acele fructe pentru care nu este suficient să întinzi mâna pentru a le culege, nu este suficient să te ridici pe vârfuri și nici să îți iei avânt și să sari. Fructele cele mai bune sunt acolo sus unde nimeni sau foarte puțini dintre noi ajung a le culege. Poți încerca să te ajuți de un scaun, o trambulină sau o scară. Dar fructele cele mai alese sunt atât de sus încât scara tremurândă, rezemată de crengile cele mai subțiri ce o pot susține nu te aduce nici pe departe în vecinătatea fructului dorit. Iar fructul există, îl vezi, te vede, iar uneori îți zâmbește amuzat de stângăciile tale în aventura culegerii sale. Oricât de sus ai urca, uneori singura variantă care îți mai rămâne este să te așezi în fund la baza pomului și să privești în sus, cu mână streașină deasupra ochilor și să te gândești cum ar fi dacă … .

Hrănit de seva copacului și scăldat de lumina soarelui, fructul se coace. În timp își schimbă culoarea, forma și în cele din urmă și gustul. Nu mai rămâne decât un singur pas: codița se usucă și fructul cade. Trist e faptul că fructul căzut pe jos nu mai are forma celor care sunt în copac. Acolo sus, forma, culoarea, umbrele sunt perfecte. Fructul tăvălit pe jos este zdrelit de pietrele ce i-au ieșit în cale, împins fiind de forța lui Newton. Dintr-odată universul s-a schimbat. Einstein Arhimede căuta un punct fix, convins fiind că dacă îl găsește poate roti în jurul lui Universul pământul („Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc.„). Punctul a fost aici. Fructul e jos, iar tu ești în picioare și te uiți la el. Obișnuiai să privești în sus, acum privești în jos. Fructul te strigă! E o chemare pe care ai visat-o de multe ori, și totuși e altfel decât în visele tale. Iei fructul în mână și ți se face milă de rănile lui. Și totuși dacă te-ar fi ascultat și ți-ar fi sărit în palme când îl strigai de jos sau când te apropiaseși cu scara. Te macină o întrebare: de ce n-a sărit atunci când îl strigam, când îi jurasem că îl prind? Nu toate întrebările au răspuns.
Uneori fructele evită să se desprindă de creangă pentru că hăul de sub picioare le sperie și le fac să se țină, crispate și încleștate, cu codița de ramură. În zadar stai cu ambele mâini întinse, strigând. Încurajările tale sunt inutile. 
Nimic nu e veșnic. Dacă fructele obosesc și cad, e posibil ca și  mâinile care fuseseră întinse până atunci, să nu mai fie. Obosiseră și ele, și au coborât să se odihnească taman în acel moment. Cine ar fi crezut că și mâinile obosesc? Sau, se poate întâmpla, ca soarele să-ți strălucească printre frunze de pe altă creangă. Lumina unei anume dimineți îți poate dezvălui un nou fruct, proaspăt, situat la o înălțime considerabilă, dar totuși accesibilă încât să te încumeți s-o răzbați. Mâinile anchilozate de atâta așteptare vor face efortul de a se repoziționa.
Soarta fructelor căzute nu este una dintre cele mai fericite. Cele mai multe dintre ele sunt consumate de porcii mistreți.

Fotografie realizată de Black Diamond

Unele fructe fac viermi. Larva mănâncă fructul din interior și nu rămâne din el decât o coaja colorată, uneori încă frumos. Se poate întâmpla să culegi un astfel de fruct, pentru a constata atunci când îl desfaci că totul este putred în interior. Nu ai decât o singură variantă: îl pui deoparte și te îndrepți către alt fruct, sperând ca experiența acumulată până acum te va ajuta să alegi mai bine. Asta e o nedreptate față de fruct, nu? Dar oare nu tot o nedreptate a fost și putregaiul ascuns sub coaja frumos colorată și bogată în vitamine? 

Fructele au un moment optim pentru a fi culese. Viața lor are o cumpănă sub forma unui punct de inflexiune. După acest punct, care la fel de bine poate fi și punctul în jurul căruia rotești Universul, fructele devin mălăiețe, pleoștite, terfelite.
Unii, asemeni mie, iubesc fructele. Alții nu. Unii consumă mai multe fructe, alții toate fructele pe care le întâlnesc, iar alții doar un fruct. Se îndrăgostesc de el și își doresc să îl consume, din nou și din nou, în fiecare zi. E un fruct de care nu se mai satură niciodată. 
Unele fructe au semințe. În altele, semințele sunt atrofiate și uscate, deși la prima vedere fructul nu se deosebește cu nimic de celelalte. E un fruct perfect. Pe creanga lui are forma și culoarea perfectă. Și umbra lui e perfectă! Doar că nu are semințe. Fructele cu semințe par mai vesele decât fructele fără semințe. Fructele te lasă să le culegi sau se lasă culese, pentru ca tu să le deschizi și să le culegi semințele. Fructele au nevoie de tine pentru că semințele lor nu au rod decât dacă sunt atinse de tine. În același timp și tu ai nevoie de fruct pentru că îți dă dulceața, hidratarea, plăcerea și semințele de care ai nevoie. Între oameni și fructe există o simbioză. Sau ar trebui să existe.
Câteva cuvinte…. despre fructe.

Ție iți plac fructele? Care? Mă gândesc că într-o zi as putea ajunge și eu un fruct, și tare nu aș vrea să sfârșesc prin a fi consumat de porcii mistreți.

Comentarii:

  • 29 august 2013
    Anonim

    Se intampla uneori sa fii fructul de pe creanga cea mai de sus a pomului. Se intampla uneori, atunci cand nimeni nu ajunge pana la tine si ramai necules, sa dezvolti o teama absurda cum ca ai fi cel mai urat si gaunos fruct din toata livada caci – nu-i asa? – pe tine nimeni nu te alege. Se mai intampla uneori ca teama aceasta absurda sa te determine sa te apleci mult, mult, mult, spre pamant, crezand ca acela e locul fructelor bine coapte si iubite. Si se intampla uneori ca atunci sa se opreasca langa tine exact acela spre care visai si iti doreai sa te aleaga, dar care – vazandu-te prea aproape de pamant – sa spuna: "nu, fructul asta nu-i de mine! Eu vreau un fruct crescut pe creanga cea mai de sus, unul la care nu se ajunge cu usurinta!"… si sa plece mai departe. Iar peste tine, fructul crescut prea in inalt, s-ar putea sa treaca doua, trei anotimpuri de solitudine si abia in vremea lor, privindu-te prin ochii pamantenilor ce se sfiesc sa-ncerce sa te atinga, dar si prin cei ai pasarilor cerului ce vin sa-ti mangaie tacerile, sa-ti cunosti valoarea si sa-ntelegi ca menirea celor ca tine nu e sa bucure un singur om, ci sa daruiasca tuturor, neconditionat, lumina, bucurie si iubire.

    Răspunde
  • 30 august 2013

    Daca omul a trecut si nu a cules fructul, doar pentru ca era prea jos, atunci nu era cel potrivit. E o diferenta destul de mare intre fructele picate si celelalte.

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: