|  Viață   |  Cum să vindem software

Cum să vindem software

Zilele astea are loc campionatul mondial de snooker. Ronnie O’Sullivan (aka The Rocket), primul în rândul favoriților mei s-a calificat în semi-finale. Îmi place pentru că este ambidextru – iar la un bărbat asta e o calitate aparte – și pentru că are un temperament super dificil. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu ca el și îmi place pentru că reprezintă tot ceea ce eu nu sunt. Dacă aș fiu forțat să fac o comparație, eu sunt o oaie pe lângă Ronnie O’Sullivan. 
Steve Davis (cred) a declarat că nimeni nu îl poate învinge pe Ronnie când este în apele lui și că cel mai mare dușman al lui este chiar el însuși, doar că acum pare foarte liniștit întrucât nu are obiectiv (tipul câștigând cam tot ce se poate în snooker și ceva peste 6 milioane de lire sterline doar din premii) și joacă doar din plăcere.
Deunăzi, Furnică mi-a trimis următorul citat (din Ronnie O’Sullivan după cum aveam să aflu) și mi-a spus: „Uite, ăsta ești tu!„. Frumos compliment, n-am ce spune. Probabil are emoții că trebuie să plecăm împreună în Kuwait și cum el merge pentru prima dată îi este teamă să nu îl las pe la biroul de emigrări. Uite declarația lui Ronnie O’Sullivan dinaintea începerii campionatul  mondial de snooker: „Ce strategie am? Dacă vorbim despre strategie, mă pierzi. Eu am jucat mereu din instinct, mă duc acolo cu un tac, niște cretă și joc în funcție de ce simt. Joc mereu ofensiv, sunt agresiv și îl las pe adversarul meu să se îngrijoreze”.
Chestia asta m-a pus pe gânduri și după o bere am reușit să o percutez. Atât în plan personal, cât și profesional am încercat să am strategie, să am mereu un plan, să am o soluție de backup, să fiu pregătit, să îmi asigur succesul. Și, fuck it, cât este de obositor. Muncești ca prostul și la sfârșit ți se întorc toate împotrivă. Și uite cum m-am gândit eu să fiu miserupist (cuvânt care nu există în DEX, etimologia lui fiind: mi se rupe) și să mă întorc la plăcerea de a face lucruri. Plăcerea de a trăi, de a socializa, de a vinde software, de a face lucruri doar din pură plăcere. Fără target, fără obiectiv, fără planuri. Doar din pasiunea de a împărtăși un lucru fain și celorlalți. Doar din pasiune și punct.
În plan profesional am un „amazing product” cum ar spune Steve Jobs, adică fix ce își doresc utilizatorii. Dacă ar ști că ne certăm pentru fiecare linie de cod pe care o punem în produs și fiecare facilitate se naște mai greu decât o serie de tripleți, atunci ar face coadă la ușa firmei noastre. Dar noi nu ne lăudăm cu asta și ne rezumăm în a spune că Ra Workshop is an amazing product.
În plan personal am/nu am/am avut/n-am avut (niciodată) o „amazing woman„, dar pe care o țin ascunsă. Aici ar mai fi de povestit, dar să nu ne lăsăm cuprinși de val. 
  
Important este că mi-am rezolvat angoasele și că acolo unde am eșuat a fost rezultatul unei încercări, ori eu pot face oricând o nouă încercare, astfel încât, într-un final, oricât de îndepărtat și după mai multe eșecuri, să întâlnesc succesul scenariului meu. Am spus!

Comentarii:

  • 10 mai 2013
    Anonim

    السيد ماريوس،
    إذا كنت تأتي إلى أرضنا المقدسة، وضعت للتو القضيب الخاص بك في أفواهنا تعطينا deepthroat، وتبين لنا الثدي من صديقتك. نحن سوف أحبك مرة أخرى لأنك مثلي الجنس

    Răspunde
  • 10 mai 2013

    Acum ca stiu cine esti, ar fi bine sa te asiguri de doua ori cand traversezi! =)))

    Răspunde
  • 10 mai 2013
    Iona

    Clar. Poate vine cineva de pe CONTRASENS… if you see what I mean

    Răspunde
  • 13 octombrie 2014
    Anonim

    Salut! Am și eu o curiozitate: cum ai ales numele Ra pentru soft?

    Răspunde
  • 13 octombrie 2014

    Intrucat firma noastra se numeste Pyramid Software, toate produsele pe care le realizam poarta numele unor zei din Egiptul antic. Cum Ra Workshop urma sa fie un program pentru ferestre si usi, si cum lumina intra in casa prin ferestre, si cu lumina este generata de Soare, am ales drept nume zeul luminii din Egiptul antic: Ra. Detalii aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Ra

    Răspunde
  • 13 octombrie 2014
    Anonim

    Tocmai de aia am întrebat, pentru că știam cine e Ra, dar nu mă prinsesem care e faza, dat fiind că nu e niciun alt produs cu nume de zeu pe site; nu știam dacă e coincidență sau nu și mă rodea.
    Mulțumesc pentru lămuriri!

    Răspunde
  • 14 octombrie 2014

    Alte produse dezvoltate de noi au purtat denumirile: Kheops, Cleopatra si Seth. 🙂

    Răspunde
  • 14 octombrie 2014
    Anonim

    Whoa! Încă 3 produse; e ceva. 🙂
    Păi și ce s-a întâmplat cu ele de nu mai apar pe site?

    Răspunde
  • 14 octombrie 2014
    Anonim

    Nu știu cum a ajuns comentariul meu acolo, în loc să fie aici. Am o bănuială (₣FFFFFFFUUUUUU OPERA!!!!), dar nu am chef să stau acum să izolez bug-uri, chiar dacă nu am somn.

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: