sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Drumul spre succes

după o piesă de Grasu XXL


 "Orice om dacă-i cinstit, recunoaște că speră să aibă succes. E o ipocrizie să spui domnule, nu mă interesează…eu îmi văd de treaba mea. Nu, toată lumea vrea succes. Am observat însă, pe bază de experiență, că cei care sunt obsedați de tema succesului de obicei ratează, sau chiar când îl au sunt nefericiți. De unde rezultă că e ceva în reprezentarea noastră despre succes care nu este integral satisfăcător. Chiar când ai succes, îți dai seama că ai o mulțime de alte motive să nu fii integral fericit. Aș spune mai întâi că trebuie să ne ferim să identificăm succesul cu fericirea."*

Tocmai am condus 600 km pe lapoviță, ploaie și multă ceată. O ceață lăptoasă ce ascundea până și farurile cu led, într-o încercare disperată parcă de a face drumul și mai greu. Am declinat invitația proprietarului fabricii, la petrecerea aniversară și am luat-o spre casă. Câteva pahare de vin sau  de bere și poate câteva bulgăroaice vesele, nu compensează cred - pentru că nu am de unde să știu, cu clipa aia în care îți sar copii în brațe și se bucură să de vadă după câteva săptămâni lipsă. 


Dacă am avut succes? Probabil că da. Mașinăria aia, al cărei preț de catalog este de 250.000 euro, părea să înceapă să asculte și sunt toate șansele ca dresajul ei să continue frumos în perioadă următoare, până spre performanțele ei maxime. Clientul a sărit cu banu', ceea ce ar putea fi un alt indiciu că i-a plăcut ce a văzut.

Dar ascultând melodia lui Grasu XXL, mi-am adus aminte de cum eram acum 5-6 ani, când singura mâncare pe care mi-o permiteam la birou erau crenvurștii cu pâine și muștar. Am mâncat în viața asta atâția crenvurști, că dacă i-aș pune cap la cap, aș ajunge până la Piatra-Neamț să o văd pe mama. Și îmi aduc aminte ca am avut luni în care nu aduceam acasă, după ce ne plăteam angajații, decât 500 lei, în condițiile în care ultimul salariu pe care îl avusesem ca student (în urmă cu mulți ani) era de vreo 700 euro, iar colegii mei care rămăseseră în job probabil ajunseseră deja pe la vreo 1.500 euro. Greu să vii acasă la nevastă și la copil și să spui: "Știi, eu sunt un super-programator! Doar că îmi doresc să fiu antreprenor și visez să construiesc o companie globală să îmi duc 'codul' pe toate continentele. Să fac din cei 50$ pe care i-am pus în capitalul social acum mulți ani, o companie cu câte un sediu pe fiecare continent și care influențează viețile a mii de oameni.". Ce femei nebune avem(aveam)! Moldovencele au acceptat provocarea. Și-a-mea, până când a plecat, nu mi-a reproșat niciodată: "Băi boule! Tu poți să câștigi 1.500-2.000 euro pe lună și tu vii acasă cu 500 lei?". Poate o fi gândit-o, dar de spus nu mi-a spus-o niciodată.

Am succes acum? Oh, da! Încet și sigur, planul pe care l-am făcut cu Furnică în clasă a XI-a prinde contur. Cu el am condus cei 600 km și am configurat "the fire dragon", tot cu el voi pleca în Chile săptămâna viitoare, să îmblânzim alt dragon, tot cu el plec în Australia în Ianuarie și tot pentru un "fire dragon". Urmează Qatar, Germania, Singapore, Beijing și dracu să le ia că nu le mai știu nici eu și sunt la un pas să îmi iau o fată drăguță care să știe ea măcar, pe unde o să mai fiu peste câteva luni.

Da, știu! Sună fain! Te asigur că nu este la fel de ușor pe cât sună. Și da, succesul se translatează și în celelalte sfere. Acum am cereri de friend request pe Facebook de la domnișoare cochete. Pe bune? Dar cum de nu eram așa "fain" pe vremea când mâncam crenvurști cu muștar de Tecuci, când hainele mele de firmă se reduceau la "Petrodava" și "Complex Europa", când mașina mea era de fapt acceleratul Alexandru cel Bun. În succes te vor toți. La greu, mai puțini. În mizerie și în sărăcie, îți pui apropiații la încercare. Jur că dacă mă gândesc la prietenii mei, sunt toți oameni cu care am băut bere în perioada aia. Ce fain! 

"Există fericire și independent de succes și există oameni de succes nefericiți. Una la mână. În al doilea rând, cred că succesul se obține, ca și fericirea, mai curând dacă apare ca efect colateral decât ca țintă obsesivă, halucinatorie."*

E fain să ai succes? Probabil că da. Zic și eu ca Pleșu: este o ipocrizie să spui că nu e fain. Dar ce faci când ajungi acasă, deschizi ușa și te izbește frigul de casă nelocuită care este cu mult mai rece decât aerul de afară? Cum e să nu îți sară în brațe un copil? Sau măcar un câine sau o pisică! Aș fi făcut bucuros încă 200 km, doar-doar să simt căldura unui cămin, în dăuna aerului glacial al unui plic cu euro. Când am citit Omul în căutarea sensului vieții (despre care am scris aici) am înțeles ce anume mă face fericit. Dar de atunci și până acum, m-am schimbat. Nu mă mai face fericit un client, o fabrică, o mașină (de tip CNC sau personală). Am fost destul timp fericit așa. Acum mă face fericit fata blondă cu ochii albaștri de culoarea oceanului, la care i-am promis că o duc. (Și am să o duc!)


"Acuma nu vreau să încerc să relativizez ideea de succes, ideea de carieră, ideea de efort. Cred că trebuie să te uiți foarte atent la ceea ce tu numești greșeli. Pentru că sunt greșeli care iți revin, sunt greșeli de care ești vinovat sau care rezultă dintr-o proastă gestionare a lucrurilor, care iți este ție imputabilă, dar sunt și greșeli ale mediului în care te miști, și care te contaminează."*

Ce mi-a lipsit în seara asta? Momentul meu Jerry Maguire.


Astăzi bifam un succes și o nefericire. Plec la un pahar de rachiu bulgăresc. Familia mea adoptivă, (Furnicile) mă ajută să îmi ling rănile atunci când e cazul. Și astăzi, mai mut ca niciodată n-au fost condiții optime de temperatură și presiune ca să fiu și fericit. Dau succesul oricând, pe o astfel de fericire. Se bagă cineva?

Mai multe despre Drumul spre succes mai jos. Un scurt metraj pe care vreau să îl vezi. Textele marcate cu * nu îmi aparțin. Cred că aparțin lui Andrei Pleșu. (Later edit: discursul complet al lui Andrei Plesu despre succes l-am adăugat la sfârșitul articolului)




* textele marcate nu îmi aparțin. Cred că aparțin lui Andrei Pleșu.

Later edit - Andrei Pleșu - Despre succes


2 comentarii:

  1. Ioooi, ca multe s-au intamplat in lipsa mea. :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vad ca si tu ai apelat la un rebranding! :-) Timpul nu ne iarta pe niciunul dintre noi.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This