miercuri, 2 septembrie 2015

I just want to be inspired. (drept la replică)

Mereu am jucat după reguli, indiferent de tipul competiției. Îmi place să cred că atunci când greșesc, îmi recunosc vina. Iar când primesc o cerere pentru un drept la replică, o aprob necondiționat. Fata blondă cu ochii albaștri a simțit să se exprime, iar eu am simțit să înțeleg și să accept acest lucru.(Scuze pentru întârziere. Mai greu cu netul în desert.)


Drept la replică:

Jocul se încheie în noaptea asta, ora 00:00. Nu am spus încă STOP JOC! De aia cred că am fost îndreptățită să cer acest Drept la Replică, pe care îi mulțumesc că mi l-a dat. 

Jocul de-a Adevărul a fost cel mai periculos joc pe care l-am văzut vreodată. Vă sfătuiesc să nu îl jucați niciodată: nici cu prietenii, nici cu copilul și mai ales NU cu partenerul de viață.


Adevărul m-a durut. 

M-a schingiuit. 

Nu m-a lăsat să dorm. Uneori nu m-a lăsat nici să mă mai trezesc. 

M-a făcut să mă simt, ahDoamne!, așa cum sunt. 

Adevărul mi-a ars limba. 

Mi-a spart timpanele. 

Mi-a orbit privirea. 

M-a sufocat. 

M-a băgat într-o cutie ca cea în care o să ajung când o să mor, asta dacă nu mi se respectă dorința de a fi arsă și presărată peste mare.

2 (două) luni în care am răspuns la orice întrebare mi-a pus. Cum ar fi "Da" la întrebarea pusă încă de la început: "Tu știi că eu nu vreau să am o relație cu tine?"

2 (două) luni în care am deschis ușa larg la orice cameră avea casa mea.

În care am privit direct în soare, oricâte lacrimi îmi curgeau, chiar dacă după aia, zile în șir nu mai puteam vedea.

În care am făcut ce nu aș fi făcut niciodată. Cum ar fi să las tot ce am mai scump în lume, plus pe toți invitații care veniseră la ziua mea, ca să îmi sărbătoresc ziua de naștere de-Adevăratelea.

În care am spus ce nu aș fi spus niciodată. Cum ar fi toate defectele mele, chiar dacă poți să le numeri pe degetele de la o mână și îți mai și rămân degete. :-) Unul dintre ele a transformat scorul brusc de la 3-0 la 3-3-ul care l-a făcut să piardă controlul. Nu cred că și-a imaginat că va putea să facă orice cu mine și asta să îl facă să se simtă (din ce în ce mai) bine.

2 (două) luni în care ne-am exprimat dorințele așa cum nu am făcut-o în 7 ani. Sau în 10 ani. Dorințe despre care, în afara acestui joc, nu am fi recunoscut niciodată că sunt ale noastre.

2 (două) luni în care am luptat zi și noapte cu zeci de minciuni care urlau "Pick me! Pick me!




***

Cât despre I have “a major issue cu omu’care-mi pleacă-de-acasă”

Mi-am demonstrat în suficiente rânduri că pot. Când nu puteam, munceam mai mult, până puteam. Când îmi era rău, îmi băgam fața în zăpadă. Când îmi era frică, stingeam lumina și spuneam "Ok, poate vrei să ne privim în ochi?". Când nu mai puteam să car sau să ridic, luam mai multe în mâini să le arăt mușchilor-mei-de-la-brațe că se poate și mai greu. Când îmi era frică de moarte, Îl strigăm pe Dumnezeu și să Îl ferească să nu fi venit în ajutor!



De ce nu mai vreau să trăiesc cu un bărbat care-nu-e-acasă?




Din același motiv pentru care nu te-ai duce la biserică dacă nu ar exista și Dumnezeu în ea…

***

Mihalca se întreba în finalul articolului său: "Ar fi contat oare dacă aș fi apucat să îi spun că o iubesc?".

Așa cum a intuit prietenul G. pe Facebook, faptul că nu mi-a spus "Te iubesc" m-a forțat să îmi angajez fiecare simț în jocul ăsta.

A trebuit să caut Teiubescul cu privirea, să văd dacă rămâne în urma lui când ieșea din cameră. Cu mirosul meu și apoi cu gustul, de câte ori gătea pentru mine. Cu fiecare milimetru de piele atunci când nu mergeam de mână pe străzi.

Dacă mi-ar fi spus, aș fi ajuns mai puțin în loc de mai mult. Mulțumesc că nu mi-ai spus "Te iubesc"! 

PS: În timpul acestui joc am mințit doar o dată. Pe prietenii tăi. Adevărul e că nu fac yoga. Așa fac eu :-) când nu îmi spune bărbatul "Te iubesc".


***

Iar pentru cei care vor să afle despre cum a jucat Mihalca jocul ăsta, imediat, cu plăcere: 

Ca și cum nu avea nimic de pierdut. De ascuns. Sau de dovedit.

Drumul spre autenticitatea la care voia să ajungă nu trecea prin iad, așa cum fusese avertizat. Culmea, trecea pe un palier mai sus. Ăla, cel mai de sus. 
   
 *** 

De la publicarea articolului Stop Joc!, lumea mă întreabă: 
Ce joc e ăsta? Ce, tu nu spuneai adevărul până acum sau la ce ți-a trebuit jocul ăsta? 
Ba da. Spuneam adevărul ca și tine... doar adevărul care mă făcea să mă simt bine. 

Ce ai urmărit cu jocul ăsta? 
To be inspired. 

Și ai obținut ceva? 
Jocul asta poate să te distrugă sau să te salveze. 

Și? 
M-a distrus. Dar doar ca să mă salveze.

Ce va împiedică să continuați și după 1 septembrie? 
După ce se termină jocul ăsta, nu ne mai rămâne decât minciuna. Adevărul l-am consumat tot. De ce am continua? 

Pe 1 septembrie, prima-zi-după-sfârșitul-lumii, am întâlnit un bărbat pe care îl cunoșteam ca pe mine. Care nu ascundea nimic. Care aflase în astea 2 luni că poate mai mult și acum nu mai voia să se oprească din asta. Cu un bărbat care îmi știa toate slăbiciunile și se bucura de asta. Care văzuse cum fac când mă înfurii și îmi spusese că nu-s chiar ca în filme. 



Cât despre poza asta, e nevoie de o completare:


Bărbatul-care-mi-a-cerut-adevărul în urmă cu două luni poate să îl ducă.
Pe Fata blonda cu ochii albaștri…o cunoaște doar el.

The End


PS: Mihalca, “you fuck this up, I’ll kill you!”
                 (replica din filmul “Jerry Maguire”)

Un comentariu:

  1. :) Esti copil. O cunoaste doar el si alti 20.....
    Tu crezi ca ai inventat apa calda? Tu crezi ca esti singurul din lumea asta care s-a indragostit de una pe care o credea "speciala", ca apoi ea sa-i dea flit ? Baiete, acum crezi niste chestii, esti intoxicat, mai lasa sa treaca 1-2 ani si ai sa vezi cum o sa priveti lucrurile din alta perspectiva.
    Femeile nu e oameni :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This