duminică, 5 iulie 2015

Teatrul Odeon - Eu. O casă de păpuși

Scriu despre teatru pentru că îmi place. Îmi place și să scriu, dar îmi place teatrul mai mult. Faptul că totul se întâmplă sub ochii tăi, că orice moment este firav și poate fi supus greșelii, mi se pare foarte captivant. După aproximativ 20 de recenzii de teatru am ajuns să mi se confirme meritul și să primesc prima invitație la teatru: Teatrul Odeon - Eu. O casă de păpuși.

După cum știam deja, de la Teatrul Odeon nu te poți aștepta la ceva simplu, de vară. Aici sunt piese care sunt altfel sau care vor să fie altfel. Nu le-am văzut pe toate, dar cele pe care le-am văzut s-au înscris perfect în acest șablon. De data aceasta și titlul piesei - Eu. O casă de păpuși, mi s-a părut bizar, dar asta nu m-a împiedicat în niciun fel să fiu prezent la premieră. Am optat să o invit, să mă însoțească, pe Fata cu Unsprezece Cuțite, de departe cea mai smart persoană pe care am cunoscut-o anul acesta, în speranța că dacă nu prind eu ceva, cu siguranță mă va scoate ea la liman.

Sursa foto: Teatrul Odeon

Pe lângă faptul că este mega smart, femeia asta este mereu într-un control total asupra propriei persoane, și cu mici excepții, și asupra celorlalți. Știe ce vrea, nu îi este teamă să se exprime, iar modul în care privește și rostește cuvintele îi fac pe mulți bărbați să tremure, la propriu. Acum nu îmi este clar dacă tremură de frică sau de excitație, dar în fond nici nu contează.

- Da, pot spune că ai avut dreptate! Ești o apariție, Marius Mihalca! Dar cât de autentic ești?, urmat ceva mai târziu de: Cum te face să te simți chestia asta?, Cât de mult crezi în ceea ce spui?, (privindu-mă direct, fără să clipească, cu ochii putin micșorați și mișcând ușor buzele): Ești sigur că în spatele acestei afirmații nu se ascunde o teamă?. Eu zâmbesc și nu știu ce spun, dar ea pare fermecată de răspunsurile mele. Habar nu are că pe fundal mi s-au încins sinapsele și rulez la limita de avarie, că mirosul de fum nu este de la țigara ei, ci de la neuronii mei care nu reușesc să compileze răspunsuri pe măsura provocării și că zâmbetul meu nu este un semn al aroganței, ci rezultatul mecanismului de auto-protecție, în fata provocărilor.

***

Eu. O casă de păpuși, este primul spectacol din cadrul proiectului Surorile Heddei, organizat de Teatrul Odeon, împreună cu Asociată Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului și susținut de Ibsen Scholarship.

Teoretic piesa are vreo 3-4 personaje. Practic este unul singur. Întregul spectacol este povestirea Norei, interpretată de Aura Călărașu, ajutată fiind de vocea sopranei Cătălina Antal, pe o muzică originală și extrem de captivantă compusă de Ovidiu Chihaia, proiectia video fiind asigurata de Cristina Baciu, iar scenografia de Constantin Ciubotaru. Detalii despre piesa clasică O casă de păpuși de Henrik Ibser, pot fi citite aici. Tot ce pot să spun este că piesa a fost scrisă cu fix 100 de ani înainte de a mă naște eu, respectiv 1879 și a fost un vârf de lance, prin faptul că a scandalizat societatea acelor vremuri prin ideile propagate.

Nora, contractează pe ascuns un împrumut pe care îl folosește de-a lungul unei călătorii în Italia, pentru a-l salva pe Torvald, soțul bolnav. Neavând altă posibilitate, banii nu sunt împrumutați de la tatăl ei, așa cum presupune Torvald, ci de la Krogstad, falsificând semnătura tatălui. De aici lucrurile încep să se complice, căci Torvald, ajuns între timp director de bancă, vrea să îl concedieze pe Krogtad. Acesta din urmă vrea să folosească împrumutul ca pe o carte câștigătoare și să evite concedierea. Etc. Ce este însă cu adevărat important, și cred eu că reprezintă esența piesei, este faptul că Nora, o femeie frumoasă care a fost crescută în umbra tatălui și care acum trăiește în umbra soțului, ajunge să își pună probleme cu adevărat complicate precum: Ce este iubirea? Cum ar trebui să fie o căsnicie? Unde și cum se definește este respectul? Ce presupune sprijinul celuilalt?. În principiu, ea chestionează toate fundamentele unei căsnicii și i-a decizia (atenție că vorbim de o piesă scrisă în anul 1879) să își părăsească soțul și să plece de-acasă.

Dacă asta nu a părut interesant, acum scot artileria. Ai văzut Sin City? Jur că Eu. O casă de păpuși este un fel de Sin City al teatrului, iar asta face ca totul să fie al dracu' de altfel de tot ce ai văzut până acum și super interesant. Carmen Lidia Vidu, regizoarea piesei (câștigătoare a premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, cu "O scurtă istorie - Astra Film"), a avut o idee genială prin a opta pentru acest gen de punere în scenă și chiar dacă piesa are doar 60 de minute, sunt 60 de minute intense. Proiecție de film, proiecție de lumini, proiecție de sunet. Eu am avut o singură observație: vocea lui Torvald ar fi trebuit să fie puțin mai tare. Genul acesta de bărbat cred că ar încerca să se impună și prin intensitatea timbrului vocal.

În mod cert, Eu. O casă de păpuși nu este o piesă pentru main stream. Este însă o opțiune excelentă pentru cei care au curajul să încerce și altceva, acei cărora lucrurile neclare sau definite în alți parametri, nu le creează panică, ci o provocare spre descoperire, spre cunoaștere. Femeile vor simți altfel piesa. Mult mai intens. Am urmărit cu atenție femeile din sală și am urmărit-o și pe Fata cu Unsprezece Cuțite. Aceasta din urmă a simțit nevoia ca după piesă să luam loc, să își aprindă o țigară și își acorde timpul de a-și reveni.  

***

O piesă altfel de teatru, două femei puternice: Nora și Fata cu Unsprezece Cuțite, și un deznodământ asemănător. Aceeași seară, câteva ore mai târziu:
 - Marius! Am să te rog să nu mă mai contactezi.

O fi fost de la faptul că Fata cu Unsprezece Cuțite are o fire impulsivă? Sau poate pentru că femeile nu au răbdare? Nu. Știam clar de unde mi se trage. Inteligența este un câine fidel. Te părăsește uneori, dar doar pentru perioade scurte. În rest te apără de tot ce ți-ar putea face rău.

Sursa foto: hotnews.ro

Sursa foto: hotnews.ro
Sursa foto: hotnews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This