miercuri, 22 iulie 2015

Mi-e frică!

Am să încerc să fiu cât se poate de direct. Fă-ți un favor și închide pagina din browser și mergi mai departe cu activitatea ta zilnică. Nimic din articolul acesta nu îți este de folos, pentru că va fi scris doar pentru mine. Poate eu să înțeleg ceva din el când l-oi reciti a doua zi. De ții morțiș să citești ceva, citește articolul precedent. Dacă nu am fost destul de clar, mai încerc o variantă și mai concisă: Fuck off! (No offence).

Sursa foto: www.flickr.com

luni, 20 iulie 2015

Înfruntarea titanilor (II)

- Ești pe orbită? Ai ieșit în spațiu? Mie îmi arată că ești la 10.864 km distanță.
Tocmai pășisem în hotel, când mi-a fost livrat mesajul de mai sus. Popularitatea mea nu traversează cea mai buna perioadă și nu se întâmplă prea des să primesc mesaje, așa că pe cele care le primesc le tratez cu seriozitate. Și da, oricât i s-ar fi părut de ciudat, mă aflam la 10.864 km distanță de ea. Cel puțin 10.864 km.
- I am angel girl! Și m-am dus puțin pân-acasă! - Inteligența mea nu e constantă și nu de puține ori scot pe gură clișee oribile.
- Too bad. Aș putea fi interesată de un bărbat adevărat. Nu am ce face cu un înger. Am deja unul.
Și cum stăteam eu așa în holul hotelului meu din Sao Paulo, îmi zic: "- Mihalca, ia hai să îi arătăm domnișoarei cam cum stă treaba cu un bărbat adevărat.".
- This is as close as you can get to a real man on this planet!
- Really? 

Și așa a început. Aveam să aflu că nici zâmbetul meu ucigător și nici privirea pătrunzătoare nu o atrăseseră, ci acest "glitch in the matrix", această eroare care îi aducea pe display o cifră aberantă: 10.864 km.

Fata blondă cu ochii albaștri pe străzi obscure

miercuri, 8 iulie 2015

Călătorului îi șade bine cu drumul

Musashi este personajul meu favorit. Ar fi putut fi Leonardo Da Vinci, dar uite că mie îmi place Musashi. Asemeni lui Leonardo Da Vinci sau lui Isaac Newton, Miyamoto Musashi este un personaj real, care a trăit în Japonia, în timpul dinastiei Edo. Te-ai putea întreba ce anume îl face atât de deosebit? Ei bine, află că Musashi este considerat cel mai mare samurai din istoria Japoniei și fondatorul stilului de luptă cu două săbii. Eu am luat contact cu el prin intermediul romanului cu același nume scris de Eiji Yoshikawa, roman despre care am povestit pe blog aici.

Drumul parcurs de Musashi este unul lung și anevoios. Adesea deciziile lui sunt ilogice și singurul lucru în care stăruie este calea către desăvârșire.



duminică, 5 iulie 2015

Teatrul Odeon - Eu. O casă de păpuși

Scriu despre teatru pentru că îmi place. Îmi place și să scriu, dar îmi place teatrul mai mult. Faptul că totul se întâmplă sub ochii tăi, că orice moment este firav și poate fi supus greșelii, mi se pare foarte captivant. După aproximativ 20 de recenzii de teatru am ajuns să mi se confirme meritul și să primesc prima invitație la teatru: Teatrul Odeon - Eu. O casă de păpuși.

După cum știam deja, de la Teatrul Odeon nu te poți aștepta la ceva simplu, de vară. Aici sunt piese care sunt altfel sau care vor să fie altfel. Nu le-am văzut pe toate, dar cele pe care le-am văzut s-au înscris perfect în acest șablon. De data aceasta și titlul piesei - Eu. O casă de păpuși, mi s-a părut bizar, dar asta nu m-a împiedicat în niciun fel să fiu prezent la premieră. Am optat să o invit, să mă însoțească, pe Fata cu Unsprezece Cuțite, de departe cea mai smart persoană pe care am cunoscut-o anul acesta, în speranța că dacă nu prind eu ceva, cu siguranță mă va scoate ea la liman.

Sursa foto: Teatrul Odeon

miercuri, 1 iulie 2015

Colecționez suflete, nu fotografii

Turcia, Germania, Australia, Qatar, Japonia, Brazilia sunt doar o parte din țările în care am călătorit anul acesta. Nu mi-am mai actualizat de ceva timp statistica, dar aș spune că sunt pe undeva pe la 22-23 de țări și 37-40 de orașe, per total. De departe viața mea pare a fi un panaceu al fericirii. Femeile mă privesc admirativ și văd în toate călătoriile astea dovada stabilității, a siguranței și certitudinea experienței. Când povestesc despre călătoriile mele mă privesc cu ochi mari, de îmi este și frică să mă gândesc ce le trece prin cap. Bărbații își închipuie că fiecare hotel aduce nu doar un set de lenjerie curată, ci și măcar una, dacă nu mai multe, femei din area locală. Un fel de ofrandă pe care municipalitatea o oferă călătorului singuratic, cu chip cuminte și cu zâmbetul pe buze, care le călca umil pragul, dar hotărât să facă își facă treaba. Cu cât încerc să infirm aceste idei, cu atât își închipuie că experiența a fost mai perversă. Atât de perversă că uite îmi este și rușine să o povestesc.

Biroul meu din Sao Paulo, Brazilia

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This