vineri, 29 mai 2015

Teatrul Bulandra - Căsătoria

Când vine vorba de Lady M partea de planificare este cumplită. Dacă o suni cu o săptămână înainte și îi spui ce și cum, îți spune că nu știe care îi este programul și subiectul va trebui reluat peste ceva timp. Dacă o suni cu două zile înainte și eventual învălui planul în nițel mister, se zburlește toată și devine instant indisponibilă, căci am sentimentul că nu apreciază deloc să-i facă altcineva programul. Și uite-așa, indiferent cât m-am străduit să abordez chestiunea cu diplomație, m-am trezit cu: "Când e? Miercuri? Am shooting.".  Viața m-a pus până acum în tot felul de ipostaze, suficient cât să nu mă pierd cu firea prea ușor. Am considerat astfel că este cazul că mut incidentul la nivelul următor și să discut direct cu șeful ei pe linie ierarhică, însuși Dumnezeu. I-am zis: "Șefu! La Romeo și Julieta a apărut o urgență. La Un tramvai numit dorință, nu mai spun. Șefu'! A treia oară nu trebuia să fie cu noroc? Jucăm după reguli sau jucăm murdar? Să știu și eu să îmi adaptez tactica." Întâmplarea face că Șefu' a considerat că a treia oară e musai să fie cu noroc și uite-așa s-a eliberat programul și am ajuns cu bine la Teatrul Bulandra, unde aveam să vedem piesa Căsătoria de N. V. Gogol, în regia lui  Yuri Kordonsky.

Fotografie luată de pe www.fnt.ro

sâmbătă, 23 mai 2015

My Lady

Am 492 de prieteni pe Facebook. Dacă elimin 10% dintre prieteni ca fiind de fapt clienți/parteneri cu care am o relație mai apropiată și dacă presupun că aproximativ 50% dintre contacte sunt de sex feminin, rezultă că am fluxul de Facebook News invadat de share-uri din categoria: catchy.ro, devorbacutine.eu, etc. Eu mă țin destul de puternic pe picioare și evit cu strășnicie să citesc povești din genul: soția îi mulțumește deschis amantei că i-a schimbat / luat soțul, dar odată la câteva luni mai pune cineva un comentariu atât de convingător încât nu am cum să nu dau click. Om sunt și eu!

Nu mi-au trebuit mai mult de 2-3 articole ca să aflu că bărbații sunt niște plafonați fără viziune, care la 35 de ani încă mai locuiesc cu părintii, că sunt monotoni, nerăbdători, plictisitori, cu un vocabular redus la câteva fraze cheie pe care le folosesc după principul "Dacă nu pică, cade!" (cacofonia este intenționată) și care calcă pe suflete de femeie, pe care inițial le învelesc frumos în promisiuni și vorbe meșteșugite, ca apoi să dea cu ele de pământ și să facă săritura corzii pe ele.

În niciun caz nu vreau să îi scuz sau să îi apăr astăzi pe bărbați, și în niciun caz nu vreau să mă disculp și să ies din mulțimea fraților mei. Sunt cel puțin la fel de "bun" ca toți ceilalți. Personal cred că o doză mică de grobianism este necesară, din când în când, pentru a realiza că ai în casă un bărbat și nu o pisică, dar asta poate fi un subiect pentru o altă dezbatere.

Pentru că iarba este mereu mai vede de partea cealaltă a gardului m-am gândit să enunț câteva principii personale, a ceea ce înseamnă a fi o lady. Prima întrebare care îmi vine în minte este: Cine dracu este destul de nebună ca să își mai dorească să fie o Lady în ziua de astăzi? Răspuns: atât de puține femei, încât dacă ești setat pe chestia asta ți-ai tras un cui în talpă și ai șanse teoretice mai mari să îți încasezi pensia de la stat, decât să găsești o "real" lady. De ce? Pentru că a fi o lady necesită foarte multă, multă muncă, determinare, studiu intens și probabil o mulțime de alte lucruri de care nici eu nu am habar.

Societatea, în forma ei de astăzi ne-a spălat pe creier pe toți, lucrurile se desfășoară în mare viteză și aproape nimeni nu mai are timp și răbdare pentru detalii. Personal cred în detalii, cred că detaliile sunt cele care fac diferența dintre bucurie și apatie, dintre frumos și oarecare, dintre un sentiment sau altul. Aceasta este scuza care mi-o ofer mie, dar și celorlalți, conștient fiind că nu depinde decât de mine și de tine pentru a face lucrurile altfel.

Fotografie luată de pe www.favim.com

miercuri, 13 mai 2015

Carte: Insuportabila ușurătate a ființei - Milan Kundera

În urmă cu ceva timp am scris acest articol. Printre alții, o femeie l-a citit și mi-a lăsat mesaj că la următoarea călătorie va avea să vină să mă ia de la aeroport, că prea mă plâng cu jale și i se rupe inima-n-transă când mă vede atât de oropsit. Apoi, eu nu prea am luat-o în serios, căci atât doamnele, cât și domnișoarele au orgoliu cât casa și în plus e și în cultura noastră ca femeia să nu facă niciodată un prim pas, ca nu cumva să o vorbească "gura lumii". Cred întru-totul în egalitatea în drepturi, dar și în îndatoriri, între bărbați și femei și este opinia mea că o femeie are dreptul și îndatorirea de a-și exprima simțirile în orice mod dorește.

Nu a durat mult până la următoarea călătorie și în dorința de a sfida soarta, în care oricum nu cred, mi-am postat în online numărul zborului și ora aterizării, iar în scurt timp am primit confirmarea oficială, că va fi acolo.

Următoarea călătorie a fost una de tip flash, la Istanbul, din categoria celor cu plecare dimineața și întoarcere seara. Pentru prima dată de când călătoresc, zborul de întoarcere a fost amânat cu două ore din pricina unei furtuni foarte puternice. Așteptând să se însenineze m-am tot întrebat cum de tocmai acum îmi întârzie avionul. Vrea natura să îmi dea un semn? Am să mor înainte să văd cine este? C-o moarte toți suntem datori, dar totuși.

În timpul zborului i-am spus lui Furnică:
- Vezi că este posibil ca pe Otopeni să ne aștepte o domnișoară. Probabil nu va fi acolo, dar dacă totuși este, să nu te panichezi. - de parcă ar fi și existat această posibilitatea. Furnică nu se perturbă nici dacă îi pică o bombă atomică în brațe, darămite într-o situație în care poate să facă mișto de prietenul lui cel mai bun.
- Cine este? O cunosc? - mă întreabă.
- Problema este că nici eu nu o cunosc. Sper să mă recunoască ea, căci eu nu merg prin aeroport să întreb doamnele și domnișoarele, dacă nu cumva au venit pentru mine.

Când într-un final am aterizat, ea încă era acolo. Mi-a zâmbit, m-a îmbrățișat și mi-a oferit o cutie de macarons și o carte, spunându-mi:
- Citește cu atenție pagina 164, "memoria poetică". Cât timp te-am așteptat mi-a venit în minte această carte și întâmplător chiar am găsit-o de vânzare, aici în terminal.



duminică, 10 mai 2015

Run from your life ... via Tokyo

Băi, eu chiar nu sunt prost! Știu că, pentru un tip care pretinde a avea ceva școală, să începi un articol cu băi nu e chiar o idee bună, dar repet: Băi, eu chiar nu sunt prost! Citesc, studiez, urmăresc diverse persoane, unele dintre ele sunt persoane publice, altele sunt oameni simpli care nu mă cunosc și care nu au nici cea mai mică idee că îi studiez, și, deși nu s-ar zice, unele idei îmi rămân în minte și reușesc să le pun implementez, pe unele total, iar pe altele în diverse forme de parțialitate.

Dacă tu nu te iubești, nimeni altcineva nu o va mai face. Dacă tu nu te respecți, nimeni altcineva nu o va mai face. Dacă tu nu îți oferi, nimeni nu îți va oferi ce îți dorești. Dacă tu nu spui, nimeni nu va spune în locul tău și cu atât mai puțin va reuși să ghicească gândul tău ascuns. Cu cât ești mai de sine stătător și mulțumit de propria-ți persoană, cu atât mai mulți oameni vor dori să fie în jurul tău. Poate este energia, poate este buna dispoziție, poate este atitudinea altfel, dar oamenii, în mod inconștient vor observa, iar asta ii va atrage în jurul tău. Personal, din mulțimea celor care vor să-mi fie în preajmă, îi elimin pe cei negativiști, pesimiști și mereu cu un nor negru, din care curge grindină, deasupra capului. Am renunțat de mult sa mai salvez lumea. Încerc, cel mult, să îmi salvez sufletul.

Denisa a fost mai inspirată și a imortalizat momentul 

vineri, 1 mai 2015

Dumnezeu există (și în) preria canadiană!

M-am rugat în ultimele 2 săptămâni, mai mult decât în ultimii 10 ani. Și asta nu pentru că Pisi* este prea ocupată să răspundă la mesaje, ci pentru că așa a fost să fie. Viața în preria Canadiană se desfășoară în alt ritm. Nu la fel de relaxată ca în Australia, dar e undeva dincolo de jumătate, suficient cât să ai o viață bună. În cele 2 săptămâni petrecute în Winkler am auzit mai des vorbindu-se germană, decât engleză și am exersat la maxim Grace!

Înainte de fiecare masă, fie că este de la fast food, gătită acasă sau servită într-un restaurant, oamenii se roagă. Și nu unul sau altul, ci toți. Pe bune, nu ai nevoie de psiholog dacă spui Grace înainte de fiecare masă. Rugăciunea asta nu are text fix, ci este la libera alegere. Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru orice îți trece prin minte, plus bucatele pe care le ai în față.

Glencross Mennonite Church

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This