sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Drumul spre succes

după o piesă de Grasu XXL


 "Orice om dacă-i cinstit, recunoaște că speră să aibă succes. E o ipocrizie să spui domnule, nu mă interesează…eu îmi văd de treaba mea. Nu, toată lumea vrea succes. Am observat însă, pe bază de experiență, că cei care sunt obsedați de tema succesului de obicei ratează, sau chiar când îl au sunt nefericiți. De unde rezultă că e ceva în reprezentarea noastră despre succes care nu este integral satisfăcător. Chiar când ai succes, îți dai seama că ai o mulțime de alte motive să nu fii integral fericit. Aș spune mai întâi că trebuie să ne ferim să identificăm succesul cu fericirea."*

Tocmai am condus 600 km pe lapoviță, ploaie și multă ceată. O ceață lăptoasă ce ascundea până și farurile cu led, într-o încercare disperată parcă de a face drumul și mai greu. Am declinat invitația proprietarului fabricii, la petrecerea aniversară și am luat-o spre casă. Câteva pahare de vin sau  de bere și poate câteva bulgăroaice vesele, nu compensează cred - pentru că nu am de unde să știu, cu clipa aia în care îți sar copii în brațe și se bucură să de vadă după câteva săptămâni lipsă. 

luni, 7 septembrie 2015

Pentru că sex și pentru că minciună. (drept la replică 2)

Pentru că "peștele" nu se "sperie" atât de ușor și pentru că eu cred mult în libertatea de exprimare, astăzi public un drept la replică venit din partea prietenilor mei, unii dintre ei fiind "părtași" la sesiunea de yoga a fetei blonde cu ochii albaștri. Aș scrie mai multe despre asta, dar chiar și eu am prins doar finalul, astfel încât mă văd nevoit să cer o consultație și să revin cu detalii.

***

Titlu: Drept la replică
Subiecti: Prietenii lui Marius Mihalca de sex masculin, de față sau nu
De ce?: Pentru că sex și pentru că minciună

Nimic nu a iscat mai multe dezbateri aprinse între trolii colțuroși ai grupului nostru decât sceneta cu presupusele mișcări de yoga. Unii dintre noi nu eram sculați și n-am văzut faza ^(-1).. așa că ne este mai greu să ne pronunțăm.

Din experiența, știm că e posibil ca fata blondă să nu fi mințit. Să creadă că a mințit, dar de fapt să se fi aflat sub imperiul psihedelic al beției unui răsărit de soare pe plaja din Năvodari. Ceea ce te aduce pe tine Marius, în avantaj: 3-2. Ai putea spune că ai câștigat la masa verde, dar ți-a răpit bucuria victoriei.

Crede-ne pe cuvânt, yoga în zona aia se întâmplă inopinat și inconștient. Cauzele nu sunt cunoscute, putem numai presupune că este vorba de un cupaj de factori ce aduce beneficii diverse. V.D. poate să-ți confirme, cu ochii noștri am văzut numeroase cazuri. Ce-i drept, e pentru prima dată când se întâmplă în incintă, și asta prietene, e tot ceea ce contează.

PS: “- Marcele tu schiezi mă?
         - Nu mă, dar am oamenii mei.”
                              (replică din filmul Pretty Woman)




miercuri, 2 septembrie 2015

I just want to be inspired. (drept la replică)

Mereu am jucat după reguli, indiferent de tipul competiției. Îmi place să cred că atunci când greșesc, îmi recunosc vina. Iar când primesc o cerere pentru un drept la replică, o aprob necondiționat. Fata blondă cu ochii albaștri a simțit să se exprime, iar eu am simțit să înțeleg și să accept acest lucru.(Scuze pentru întârziere. Mai greu cu netul în desert.)


Drept la replică:

Jocul se încheie în noaptea asta, ora 00:00. Nu am spus încă STOP JOC! De aia cred că am fost îndreptățită să cer acest Drept la Replică, pe care îi mulțumesc că mi l-a dat. 

Jocul de-a Adevărul a fost cel mai periculos joc pe care l-am văzut vreodată. Vă sfătuiesc să nu îl jucați niciodată: nici cu prietenii, nici cu copilul și mai ales NU cu partenerul de viață.


duminică, 30 august 2015

Stop joc!

Două luni. Două luni trec al dracu' de repede când afară este cald și soarele luminează până noaptea târziu, când se ciocnește luna de el. Și trec și mai repede atunci când numeri zilele până la weekend, când conduci noaptea târziu sau dimineața devreme, în încercarea disperată de a face ca o zi sa aibă mai mult de 24 de ore.

M-am prins unde m-au pierdut multe din femeile cu care am ieșit. După prima întâlnire sau poate chiar după 10-15 minute din timpul primei întâlniri realizează că tipul ăsta (adică eu) it's a keeper (kind of marriage material) și decid subit să abordeze comportamentul cuminte, corect, moral, etc. Devin deodată domnișoare de pension setate pe creionarea unei imagini bune. Nu sunt eu prea trecut prin viață, dar chiar și așa simt orice este nenatural și cel mai tare simt obiectivele nedeclarate generate de cele mai multe ori de frica ceasului biologic. Ori dacă pe mine nu mă ai atunci când simt, degeaba îți faci planuri să mă ai de-a doua zi, pentru tot restul vieții. 

Când nu mă ceartă, Doamnă F. face profeții. Cea mai faină dintre ele, cea cu care mă amenință de mai mulți ani, sună cam așa: "Mihalca! O să pună mâna pe tine într-o zi o femeie și o să dea cu tine de toți pereții, până când o să îți sară toate figurile astea din cap! Să te văd atunci!". Eu zâmbeam cu substrat pervers și încercam să îmi imaginez cam cum ar da cineva cu mine de toți pereții, de balustrade, de podele, de aragaz și de masa din bucătărie. Au trecut ani și profeția se transformase într-o himeră pe care eram pregătit să o las moștenire, prin testament, urmașilor mei.

Fata blondă cu ochii albaștri. Pe tip nu îl cunosc.

luni, 24 august 2015

Testament

Nu sunt bolnav, nu sufăr din dragoste, nu intenționez să sar în gol de la etajul superior al vreo unei clădiri de birouri. Ba chiar mă simt mai cu viață decât m-am simțit în ultimii ani. Sunt totuși în bărbat organizat și nu îmi place să las prea multe lucruri la întâmplare. Singurele detalii pe care le pot lăsa în mâna destinului sunt: dacă rochița ei va fi galbenă sau albastră și dacă va fi scurtă, trei sferturi sau lungă până la pământ.

Între două avioane, m-am întrebat: "Dacă pic acum, știe mama unde îmi țin banii? Dar oare o ști să verifice și acțiunile cotate la bursă? Ar fi mare păcat să nu se folosească cineva de mica mea agoniseala.". Și uite-așa mi-a venit ideea să îmi fac testamentul, ca toată lumea să fie informată direct de către mine unde sunt lovelele și cum pot fi accesate acestea.


marți, 11 august 2015

Carte: Arta de a iubi - Erich Fromm

Nu poți să faci dezvoltare personală fără să treci prin iubire. Dacă ai noroc, te pune viața în conjuncturi atât de interesante încât atunci când reușești să ieși, arăți că un leu care tocmai a pierdut lupta pentru teritoriu, un leu cu fața zgâriată, care abia mai merge, care petrece zile întregi fără să mănânce, doar ca să își lingă rănile și care cel mai probabil nu va supraviețui. Dacă nu ești norocos, ajungi corporatist și căsătorești cu tipă cu care ești de prea mult timp ca să simți dacă o mai iubești, prea mult timp investit ca să o mai iei de la capăt, și chiar dacă nu prea știi cine sau ce este cedezi presiunii bunicii care îți spune că mai are puțin până să moară, dar că ar vrea să prindă nunta ta. Și uite-așa ajungi cu o viață normată, după o normă asupra căreia nu ai avut nicio contribuție. Studiez încă, dar nu exclud a doua variantă ca fiind scenariul de dorit. Prima variantă este atât de "unsafe", încât a doua variantă pare "calea rațiunii".

Până acum am ajuns la concluzia că doi oameni pot co-exista armonios dacă: ambii parteneri sunt într-o continuă dezvoltare emoțională sau ambii parteneri nu știu  și nici nu vor să aibă de a face cu nimic atât de pervers cum este "dezvoltarea emoțională". Dramatice îmi par a fi cazurile în care unul din parteneri se dezvoltă, iar celălalt rămâne la stadiul de mamifer dominat de instincte și dorințe. Aș prefera oricând singurătatea unui insule uitate din Oceanul Pacific, decât o astfel de viață. Dar asta sunt doar eu.



miercuri, 22 iulie 2015

Mi-e frică!

Am să încerc să fiu cât se poate de direct. Fă-ți un favor și închide pagina din browser și mergi mai departe cu activitatea ta zilnică. Nimic din articolul acesta nu îți este de folos, pentru că va fi scris doar pentru mine. Poate eu să înțeleg ceva din el când l-oi reciti a doua zi. De ții morțiș să citești ceva, citește articolul precedent. Dacă nu am fost destul de clar, mai încerc o variantă și mai concisă: Fuck off! (No offence).

Sursa foto: www.flickr.com

luni, 20 iulie 2015

Înfruntarea titanilor (II)

- Ești pe orbită? Ai ieșit în spațiu? Mie îmi arată că ești la 10.864 km distanță.
Tocmai pășisem în hotel, când mi-a fost livrat mesajul de mai sus. Popularitatea mea nu traversează cea mai buna perioadă și nu se întâmplă prea des să primesc mesaje, așa că pe cele care le primesc le tratez cu seriozitate. Și da, oricât i s-ar fi părut de ciudat, mă aflam la 10.864 km distanță de ea. Cel puțin 10.864 km.
- I am angel girl! Și m-am dus puțin pân-acasă! - Inteligența mea nu e constantă și nu de puține ori scot pe gură clișee oribile.
- Too bad. Aș putea fi interesată de un bărbat adevărat. Nu am ce face cu un înger. Am deja unul.
Și cum stăteam eu așa în holul hotelului meu din Sao Paulo, îmi zic: "- Mihalca, ia hai să îi arătăm domnișoarei cam cum stă treaba cu un bărbat adevărat.".
- This is as close as you can get to a real man on this planet!
- Really? 

Și așa a început. Aveam să aflu că nici zâmbetul meu ucigător și nici privirea pătrunzătoare nu o atrăseseră, ci acest "glitch in the matrix", această eroare care îi aducea pe display o cifră aberantă: 10.864 km.

Fata blondă cu ochii albaștri pe străzi obscure

miercuri, 8 iulie 2015

Călătorului îi șade bine cu drumul

Musashi este personajul meu favorit. Ar fi putut fi Leonardo Da Vinci, dar uite că mie îmi place Musashi. Asemeni lui Leonardo Da Vinci sau lui Isaac Newton, Miyamoto Musashi este un personaj real, care a trăit în Japonia, în timpul dinastiei Edo. Te-ai putea întreba ce anume îl face atât de deosebit? Ei bine, află că Musashi este considerat cel mai mare samurai din istoria Japoniei și fondatorul stilului de luptă cu două săbii. Eu am luat contact cu el prin intermediul romanului cu același nume scris de Eiji Yoshikawa, roman despre care am povestit pe blog aici.

Drumul parcurs de Musashi este unul lung și anevoios. Adesea deciziile lui sunt ilogice și singurul lucru în care stăruie este calea către desăvârșire.



duminică, 5 iulie 2015

Teatrul Odeon - Eu. O casă de păpuși

Scriu despre teatru pentru că îmi place. Îmi place și să scriu, dar îmi place teatrul mai mult. Faptul că totul se întâmplă sub ochii tăi, că orice moment este firav și poate fi supus greșelii, mi se pare foarte captivant. După aproximativ 20 de recenzii de teatru am ajuns să mi se confirme meritul și să primesc prima invitație la teatru: Teatrul Odeon - Eu. O casă de păpuși.

După cum știam deja, de la Teatrul Odeon nu te poți aștepta la ceva simplu, de vară. Aici sunt piese care sunt altfel sau care vor să fie altfel. Nu le-am văzut pe toate, dar cele pe care le-am văzut s-au înscris perfect în acest șablon. De data aceasta și titlul piesei - Eu. O casă de păpuși, mi s-a părut bizar, dar asta nu m-a împiedicat în niciun fel să fiu prezent la premieră. Am optat să o invit, să mă însoțească, pe Fata cu Unsprezece Cuțite, de departe cea mai smart persoană pe care am cunoscut-o anul acesta, în speranța că dacă nu prind eu ceva, cu siguranță mă va scoate ea la liman.

Sursa foto: Teatrul Odeon

miercuri, 1 iulie 2015

Colecționez suflete, nu fotografii

Turcia, Germania, Australia, Qatar, Japonia, Brazilia sunt doar o parte din țările în care am călătorit anul acesta. Nu mi-am mai actualizat de ceva timp statistica, dar aș spune că sunt pe undeva pe la 22-23 de țări și 37-40 de orașe, per total. De departe viața mea pare a fi un panaceu al fericirii. Femeile mă privesc admirativ și văd în toate călătoriile astea dovada stabilității, a siguranței și certitudinea experienței. Când povestesc despre călătoriile mele mă privesc cu ochi mari, de îmi este și frică să mă gândesc ce le trece prin cap. Bărbații își închipuie că fiecare hotel aduce nu doar un set de lenjerie curată, ci și măcar una, dacă nu mai multe, femei din area locală. Un fel de ofrandă pe care municipalitatea o oferă călătorului singuratic, cu chip cuminte și cu zâmbetul pe buze, care le călca umil pragul, dar hotărât să facă își facă treaba. Cu cât încerc să infirm aceste idei, cu atât își închipuie că experiența a fost mai perversă. Atât de perversă că uite îmi este și rușine să o povestesc.

Biroul meu din Sao Paulo, Brazilia

marți, 23 iunie 2015

Teatrul Elisabeta - Hârca se întoarce

Fusese programată ca o ieșire la cafea pentru a studia, fiecare pe seama celuilalt, de ce nu se leagă lucrurile, dar am sfârșit prin a merge la teatru, pentru că dacă ai un blog de succes, iar Mihaela (www.mihaelagurau.com) are, invitațiile apăr ca din senin și pe nepusă masă. Așa că am amânat văicărelile și auto-ironia pentru data viitoare și am schimbat planul.

Spre rușinea mea, nu auzisem până în acel moment, de Teatrul Elisabeta. Ulterior, când am aflat că teatrul a fost înființat în 2013, rușinea s-a mai domolit. Teatrul Elisabeta este situat la etajul II al clădirii aflate la numărul 45, pe Bulevardul Elisabeta. Clădirea este monument arhitectural, construită în 1912, fiind una din clădirile reprezentative ale  stilului arhitectural al vremii. Sala are o capacitate de 400 de locuri și arată mult mai bine decât ți-ai închipui de-afară.

În ultimele luni am frecventat teatrul și musical-urile. Acum am avut surpriza plăcută să descopăr o comedie muzicală: Hârca se întoarce, în regia lui Cătălin Rotaru, o adaptare după "Bana Hârca" a lui Matei Millo (1851), pe muzică compusă de Alexandru Suciu.

Sursă foto: www.teatrulelisabeta.ro

duminică, 14 iunie 2015

Teatrul Bulandra - Oscar și Tanti Roz

În era DT am evitat această piesă. Aflasem prin intermediul unor prieteni cam despre ce este vorba și știam că nu i-ar face față. Sau probabil că i-ar fi făcut, dar ar fi însemnat să o pun față în față, din nou, cu o situație pe care o cunoștea prea bine, poate mai bine decât chiar actorii din piesă. Obișnuia să meargă deseori la Fundeni să le citească povestiri copiilor bolnavi de cancer, iar pe unii dintre ei ajunsesem să îi cunosc și eu, fără ca măcar să-i fi văzut vreodată. Curios este faptul că a evitat să mă ducă acolo, deși își dorea, îngrijorată fiind că eu nu aș putea face față imaginii copiilor ieșiți de la chimioterapie. Una peste alta, mi-au rămas în minte povestirile copiilor, aflate prin intermediul ei și atitudinea acestora în fața bolii și a morții.

Câțiva ani mai târziu, mi-am amintit de Oscar și într-o zi obișnuită de vară, în care soarele era stăpân pe situație și controla dinamica omenirii din înaltul cerului, m-am dus singur, fără să invit pe nimeni, cum de altfel nu îmi este obiceiul, direct la casa de bilete cu 40 de minute înainte de spectacol, decis ca în cazul în care nu găsesc bilet, să cer să stau în picioare sau pe scări. Îmi doream mult timp să văd piesa asta și mi-am dorit să o văd singur. Acum îmi pare rău. Nu că am fost la spectacol, ci că nu am tras cu forța, dacă ar fi fost cazul, pe cineva după mine, pentru că piesa are darul de a te schimba, iar lucrul acesta trebuie propovăduit mai ceva ca martorii lui Iehova.

Teatrul Bulandra. Sala Toma Caragiu (aflată lângă Grădina Icoanei). Oscar și Tanti Roz, după Eric-Emmanuel Schmitt, în regia lui Chris Simion, după o traducere de Paula Bentz-Fauci. Cele 4 personaje sunt interpretate de Oana Pellea (Tanti Roz), Marius Manole (Oscar) - www.mariusmanole.ro, Antoaneta Cojocaru (Peggy Blue) și Cristina Cassian (Bacon).


vineri, 29 mai 2015

Teatrul Bulandra - Căsătoria

Când vine vorba de Lady M partea de planificare este cumplită. Dacă o suni cu o săptămână înainte și îi spui ce și cum, îți spune că nu știe care îi este programul și subiectul va trebui reluat peste ceva timp. Dacă o suni cu două zile înainte și eventual învălui planul în nițel mister, se zburlește toată și devine instant indisponibilă, căci am sentimentul că nu apreciază deloc să-i facă altcineva programul. Și uite-așa, indiferent cât m-am străduit să abordez chestiunea cu diplomație, m-am trezit cu: "Când e? Miercuri? Am shooting.".  Viața m-a pus până acum în tot felul de ipostaze, suficient cât să nu mă pierd cu firea prea ușor. Am considerat astfel că este cazul că mut incidentul la nivelul următor și să discut direct cu șeful ei pe linie ierarhică, însuși Dumnezeu. I-am zis: "Șefu! La Romeo și Julieta a apărut o urgență. La Un tramvai numit dorință, nu mai spun. Șefu'! A treia oară nu trebuia să fie cu noroc? Jucăm după reguli sau jucăm murdar? Să știu și eu să îmi adaptez tactica." Întâmplarea face că Șefu' a considerat că a treia oară e musai să fie cu noroc și uite-așa s-a eliberat programul și am ajuns cu bine la Teatrul Bulandra, unde aveam să vedem piesa Căsătoria de N. V. Gogol, în regia lui  Yuri Kordonsky.

Fotografie luată de pe www.fnt.ro

sâmbătă, 23 mai 2015

My Lady

Am 492 de prieteni pe Facebook. Dacă elimin 10% dintre prieteni ca fiind de fapt clienți/parteneri cu care am o relație mai apropiată și dacă presupun că aproximativ 50% dintre contacte sunt de sex feminin, rezultă că am fluxul de Facebook News invadat de share-uri din categoria: catchy.ro, devorbacutine.eu, etc. Eu mă țin destul de puternic pe picioare și evit cu strășnicie să citesc povești din genul: soția îi mulțumește deschis amantei că i-a schimbat / luat soțul, dar odată la câteva luni mai pune cineva un comentariu atât de convingător încât nu am cum să nu dau click. Om sunt și eu!

Nu mi-au trebuit mai mult de 2-3 articole ca să aflu că bărbații sunt niște plafonați fără viziune, care la 35 de ani încă mai locuiesc cu părintii, că sunt monotoni, nerăbdători, plictisitori, cu un vocabular redus la câteva fraze cheie pe care le folosesc după principul "Dacă nu pică, cade!" (cacofonia este intenționată) și care calcă pe suflete de femeie, pe care inițial le învelesc frumos în promisiuni și vorbe meșteșugite, ca apoi să dea cu ele de pământ și să facă săritura corzii pe ele.

În niciun caz nu vreau să îi scuz sau să îi apăr astăzi pe bărbați, și în niciun caz nu vreau să mă disculp și să ies din mulțimea fraților mei. Sunt cel puțin la fel de "bun" ca toți ceilalți. Personal cred că o doză mică de grobianism este necesară, din când în când, pentru a realiza că ai în casă un bărbat și nu o pisică, dar asta poate fi un subiect pentru o altă dezbatere.

Pentru că iarba este mereu mai vede de partea cealaltă a gardului m-am gândit să enunț câteva principii personale, a ceea ce înseamnă a fi o lady. Prima întrebare care îmi vine în minte este: Cine dracu este destul de nebună ca să își mai dorească să fie o Lady în ziua de astăzi? Răspuns: atât de puține femei, încât dacă ești setat pe chestia asta ți-ai tras un cui în talpă și ai șanse teoretice mai mari să îți încasezi pensia de la stat, decât să găsești o "real" lady. De ce? Pentru că a fi o lady necesită foarte multă, multă muncă, determinare, studiu intens și probabil o mulțime de alte lucruri de care nici eu nu am habar.

Societatea, în forma ei de astăzi ne-a spălat pe creier pe toți, lucrurile se desfășoară în mare viteză și aproape nimeni nu mai are timp și răbdare pentru detalii. Personal cred în detalii, cred că detaliile sunt cele care fac diferența dintre bucurie și apatie, dintre frumos și oarecare, dintre un sentiment sau altul. Aceasta este scuza care mi-o ofer mie, dar și celorlalți, conștient fiind că nu depinde decât de mine și de tine pentru a face lucrurile altfel.

Fotografie luată de pe www.favim.com

miercuri, 13 mai 2015

Carte: Insuportabila ușurătate a ființei - Milan Kundera

În urmă cu ceva timp am scris acest articol. Printre alții, o femeie l-a citit și mi-a lăsat mesaj că la următoarea călătorie va avea să vină să mă ia de la aeroport, că prea mă plâng cu jale și i se rupe inima-n-transă când mă vede atât de oropsit. Apoi, eu nu prea am luat-o în serios, căci atât doamnele, cât și domnișoarele au orgoliu cât casa și în plus e și în cultura noastră ca femeia să nu facă niciodată un prim pas, ca nu cumva să o vorbească "gura lumii". Cred întru-totul în egalitatea în drepturi, dar și în îndatoriri, între bărbați și femei și este opinia mea că o femeie are dreptul și îndatorirea de a-și exprima simțirile în orice mod dorește.

Nu a durat mult până la următoarea călătorie și în dorința de a sfida soarta, în care oricum nu cred, mi-am postat în online numărul zborului și ora aterizării, iar în scurt timp am primit confirmarea oficială, că va fi acolo.

Următoarea călătorie a fost una de tip flash, la Istanbul, din categoria celor cu plecare dimineața și întoarcere seara. Pentru prima dată de când călătoresc, zborul de întoarcere a fost amânat cu două ore din pricina unei furtuni foarte puternice. Așteptând să se însenineze m-am tot întrebat cum de tocmai acum îmi întârzie avionul. Vrea natura să îmi dea un semn? Am să mor înainte să văd cine este? C-o moarte toți suntem datori, dar totuși.

În timpul zborului i-am spus lui Furnică:
- Vezi că este posibil ca pe Otopeni să ne aștepte o domnișoară. Probabil nu va fi acolo, dar dacă totuși este, să nu te panichezi. - de parcă ar fi și existat această posibilitatea. Furnică nu se perturbă nici dacă îi pică o bombă atomică în brațe, darămite într-o situație în care poate să facă mișto de prietenul lui cel mai bun.
- Cine este? O cunosc? - mă întreabă.
- Problema este că nici eu nu o cunosc. Sper să mă recunoască ea, căci eu nu merg prin aeroport să întreb doamnele și domnișoarele, dacă nu cumva au venit pentru mine.

Când într-un final am aterizat, ea încă era acolo. Mi-a zâmbit, m-a îmbrățișat și mi-a oferit o cutie de macarons și o carte, spunându-mi:
- Citește cu atenție pagina 164, "memoria poetică". Cât timp te-am așteptat mi-a venit în minte această carte și întâmplător chiar am găsit-o de vânzare, aici în terminal.



duminică, 10 mai 2015

Run from your life ... via Tokyo

Băi, eu chiar nu sunt prost! Știu că, pentru un tip care pretinde a avea ceva școală, să începi un articol cu băi nu e chiar o idee bună, dar repet: Băi, eu chiar nu sunt prost! Citesc, studiez, urmăresc diverse persoane, unele dintre ele sunt persoane publice, altele sunt oameni simpli care nu mă cunosc și care nu au nici cea mai mică idee că îi studiez, și, deși nu s-ar zice, unele idei îmi rămân în minte și reușesc să le pun implementez, pe unele total, iar pe altele în diverse forme de parțialitate.

Dacă tu nu te iubești, nimeni altcineva nu o va mai face. Dacă tu nu te respecți, nimeni altcineva nu o va mai face. Dacă tu nu îți oferi, nimeni nu îți va oferi ce îți dorești. Dacă tu nu spui, nimeni nu va spune în locul tău și cu atât mai puțin va reuși să ghicească gândul tău ascuns. Cu cât ești mai de sine stătător și mulțumit de propria-ți persoană, cu atât mai mulți oameni vor dori să fie în jurul tău. Poate este energia, poate este buna dispoziție, poate este atitudinea altfel, dar oamenii, în mod inconștient vor observa, iar asta ii va atrage în jurul tău. Personal, din mulțimea celor care vor să-mi fie în preajmă, îi elimin pe cei negativiști, pesimiști și mereu cu un nor negru, din care curge grindină, deasupra capului. Am renunțat de mult sa mai salvez lumea. Încerc, cel mult, să îmi salvez sufletul.

Denisa a fost mai inspirată și a imortalizat momentul 

vineri, 1 mai 2015

Dumnezeu există (și în) preria canadiană!

M-am rugat în ultimele 2 săptămâni, mai mult decât în ultimii 10 ani. Și asta nu pentru că Pisi* este prea ocupată să răspundă la mesaje, ci pentru că așa a fost să fie. Viața în preria Canadiană se desfășoară în alt ritm. Nu la fel de relaxată ca în Australia, dar e undeva dincolo de jumătate, suficient cât să ai o viață bună. În cele 2 săptămâni petrecute în Winkler am auzit mai des vorbindu-se germană, decât engleză și am exersat la maxim Grace!

Înainte de fiecare masă, fie că este de la fast food, gătită acasă sau servită într-un restaurant, oamenii se roagă. Și nu unul sau altul, ci toți. Pe bune, nu ai nevoie de psiholog dacă spui Grace înainte de fiecare masă. Rugăciunea asta nu are text fix, ci este la libera alegere. Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru orice îți trece prin minte, plus bucatele pe care le ai în față.

Glencross Mennonite Church

duminică, 26 aprilie 2015

Up in the Canadian sky

Unul din multele lucruri care îmi plac la Canada este că dacă îți faci bine treaba ai mașina ta, avionul tău, berea ta și femeia ta. Stop! Hai s-o luăm de la început! Am deja o săptămână de când sunt în Winkler, Manitoba, iau lucrurile merg mult mai bine decât aș fi estimat. Clientul țopăie de bucurie și se laudă la toată lumea cu noul lui software, zilnic descoperă câte o facilitate care îl va ajuta să își calculeze proiectele mai ușor, iar eu sunt unul dintre puținii străini ai orașului la care lumea privește cu curiozitatea când intră în câte un local. Winkler are o populație de doar 10.500 de locuitori, majoritatea de origine germană, așa că este ușor să te faci remarcat. Piatra-Neamț are 80.000 de locuitori.



miercuri, 15 aprilie 2015

Teatrul Odeon - Un tramvai numit dorință

De fiecare dată când am aruncam o privire pe newsletterul de la teatral.ro și vedeam Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, îmi promiteam că am să văd piesa asta. Pe lângă faptul că are un nume care m-a atras, căci dorințe am și eu cu caru', piesa, lansată în 1947, a fost premiată la cu premiul Pulitzer în 1948. Nu îmi amintesc să fi văzut vreo piesă a unui dramaturg american, iar asta constituia un argument în plus pentru a vedea piesa.

Teatrul Odeon are în portofiliu această piesă din 2013, cu următoarea distribuie: Rodica Mandache (Blanche Dubois), Crina Mureșan (Stella Kowalski) și Mihai Smărăndache (Stanley Kowalski), în regia lui Dinu Cernescu.


luni, 6 aprilie 2015

Argumente

Ies destul de rar în cluburi. Nu pentru că aș avea ceva împotriva acestui fel de activitate, ci pentru că prietenii mei, în mod inexplicabil, aleg să își crească copiii (în medie 2-3 per familie), în loc să ardă cluburile împreună cu mine. Weekendul trecut însă a fost o zi de excepție, pe parcursul căreia ne-am sărbătorit mai mulți prieteni, iar o astfel de zi nu putea să se termine fără să ne intoxicăm cu fum și băutură, într-un subsol cu muzică tare.

Intrat. Plătit. Luat bon fiscal. Ne bucurăm că se plătesc taxe și mergem să vedem lumea.

Am simțit că cineva mă privește. O simțeam, dar nu știam exact unde e. Am căutat-o. Mă privea din spatele ochelarilor rotunzi, care își aduceau pe deplin contribuția la look-ul smart, în timp ce un tip îi șoptea ceva la ureche. Am zâmbit. A zâmbit și ea. Am continuat să o privesc. A închis scurt și politicos conversația și mă privea. Am încercat să îmi fac loc prin mulțime, dar până să ajung la ea, mi-o luase altul înainte. De fapt mai mulți. Eu așteptam răzând, în timp ce ea le răspundea politicos, convins fiind că știe că nu există decât o singură variantă: eu.




vineri, 3 aprilie 2015

South Australia - Adelaide (II)

Adelaide este un fel de Piatra-Neamț al Australiei. Este primul oraș infintat de oameni liberi și este orașul cu cea mai scăzută infracționalitate din Australia (aproape 0), în contextul în care Australia, în general, are un grad de infracționalitate redusă. 

Adelade este, din ce mi s-a spus, orașul perfect în care vrei să locuiești atunci când ai o familie ce include și câțiva copii. Viața se desfășoară la relanti, iar timpul are răbdare cu oamenii. Adelaide este capitala statului South Australia și are o populație de aproximativ 1.3 milioane de locuitori, fiind al cincilea oraș ca dimensiune din Australia.


joi, 2 aprilie 2015

Teatrul Național de Operetă: Romeo și Julieta

Întâmplarea face ca noua clădire a Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian" să fi fost amplasată vis-a-vis de biroul meu. Am luat parte la fiecare etapă a construcției și mereu m-am întrebat ce urmează să fie cutia mare și roșie, cu o formă ciudată. Odată ce s-a deschis am tot căutat să ajung, dar plecările frecvente, faptul că majoritatea spectacolelor sunt Sold Out, dar mai ales providența, m-au împiedicat să ajung. Duminică am avut ocazia perfectă. 

Noua clădire a fost special proiectată pentru a deservi Teatrul Național de Operată "Ion Dacian" și beneficiază de: sală de spectacol cu 550 de locuri și o acustică pe măsură, foaier pe două niveluri cu bar și capacitate de 150 de persoane, zone de repetiții pentru cor și balet, sală de repetiții pentru orchestră, etc. Mie mi-a plăcut tare mult noua sală și m-am simțit foarte bine acolo.





joi, 26 martie 2015

Când știi ca trebuie să renunți? (II)

Mergeam pe drum de unul singur. Străbăteam străzi noi, necunoscute, și în mod ciudat nu îmi era teamă deloc. Totul părea să fie așa cum îmi imaginasem eu încă de dinainte de a porni la drum. La un moment dat m-am descoperit cu o senzație de sete, dar nu am luat-o-n seamă. Am continuat să îmi văd de drumul meu, așa cum mă hotărâsem să fac. Stabilisem de dinainte că nu mă voi abate de la traseu pentru o bună bucată de timp, că nu mă voi opri și că voi continua să merg indiferent de ce îmi iese în cale. Mi-am promis de la bun început să accept compania unor tovarăși de drum, având două condiții necesare și suficiente: ca aceștia să meargă în direcția în care merg eu și să țină pasul cu mine, să nu mă încetinească.

Soarele ardea drumul și odată cu el și pe mine. Îmi simțeam pielea cum se strânge sub presiunea razelor fierbinți, dar o căldură și mai puternică simțeam în interior. Undeva în mine se adunase, după atâta drum, mai multă căldură decât cea de-afară care îmi ardea fața. Îmi era foarte sete. Răbdam deja de o bună bucată de drum, iar setea devenise acerbă. 


marți, 24 martie 2015

Australia in trei puncte: Adelaide, Melbourne si Sydney (I)

Citesc o carte prin intermediul căreia autorul ne propune să nu ne oprim niciodată din iubit și în niciun caz să nu ne limităm la o singură persoană. De ce să iubești o femeie, când poți iubi 2, 6, 10 sau 50? E interesant, știu! (Revin cu detalii). Acum 6 luni am scris articolul Singapore. Iubire de pe aeroport, în care în declamam dragostea nemărginită pentru Singapore, ca la nici un an de zile, dragostea să mă năvălească din nou, mai puternic și mai profund ca niciodată. Sydney este noua mea iubită și ea provine din Australia.

La a doua vizită în Australia, am avut ocazia să petrec 3 săptămâni, împărțite aproape în mod egal, între Adelaide, Melbourne și Sydney. Nu m-am săturat și m-aș întoarce acolo și mâine chiar dacă asta ar însemna să zbor din nou 27 de ore.


vineri, 20 martie 2015

SMS

Ea își vede de treburile ei și nici nu știe că exist. Eu îmi văd de treburile mele, dar în fiecare respirație pe care o trag, îi simt mirosul pielii calde, presărate cu nuanțe de parfum, pe care nici nu am avut ocazia să le inspir. Tot ce nu am, ce nu știu, îmi imaginez. Dă-mi o bucățică din tine, sub forma unui mesaj, a unei fotografii sau a unui zâmbet și voi avea tot ce îmi trebuie pentru a-ți spune cum vor arăta următorii 50 de ani împreună. Nu ne despart decât vreo 15.000 km și ecuatorul, căci suntem în emisfere diferite atât la propriu, cât și la figurat. 

Zip. Zip. Telefonul vibrează și știu că este sunetul care mă anunță că am primit un mesaj. Am sunete personalizate pentru fiecare aplicație și nu este nevoie să ating telefonul ca să știu ce se întâmplă. Telefonul a vibrat și ieri, și alaltăieri și de fiecare dată s-a dovedit a fi o ofertă de nerefuzat care mi-ar fi schimbat drastic situația în gospodărie, dar care îți lasă viața la fel de searbădă cum era și până acum. 

joi, 19 martie 2015

Sensuri




Sensul Dragostei

"Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă ființă umană în nucleul cel mai lăuntric al personalității sale. Nimeni nu poate deveni pe deplin conștient de esența unei alte ființe omenești dacă nu o iubește. Dragostea ne face în stare să vedem trăsăturile și caracteristicile esențiale ale persoanei iubite; ba chiar mai mult vedem potențialul din persoana iubită care nu este încă actualizat. Mai mult, prin dragostea sa, cel care iubește îi permite persoanei iubite să își actualizeze potențialul. Făcându-l pe cel iubit conștient de ceea ce poate fi și deveni, el poate face ca aceste potențialități să devină realitate."

duminică, 15 februarie 2015

Mulțumesc!

M-am trezit de dimineață învăluit într-un nor de fericire. M-am surprins râzând de unul singur, făcând scheme karate prin casă, în ciuda faptului că perdelele mele fie lipsesc, fie sunt mereu trase să între lumina. Știu ce mă motivează și știu ce mă face fericit. Trebuie să continui să citesc, întrucât indiferent ce tip de carte abordez, la final rămân cu câteva idei. Ai putea spune că sunt ușor de influențat. Poate! Pe de altă parte, prietenii mei ar spune că sunt încăpățânat și atunci când îmi intră o idee în cap, cu greu mai poate fi scoasă.

Realizarea acestui început de an nu este faptul că sunt foarte aproape de a încheia prima etapă din cel mai important proiect din istoria firmei, ci că am înțeles care este "De ce-ul" meu. Acest de ce este disjuns din Omul în căutarea sensului vieții, carte despre care am scris deja.


duminică, 8 februarie 2015

Carte: Omul în căutarea sensului vieții - Viktor E. Frankl

Unele cărți intră în viața mea fără să le caut și fără să știu nimic despre ele. Poate tocmai de asta, impresia pe care o lasă este mai puternică. Așa s-a întâmplat și cu Omul în căutarea sensului vieții, de Viktor E. Frankl, care a stat în frig vreo 3 zile, până să o descopăr în buzunarul scaunului de la mașină, plasată strategic de Doamna F. Și tot cuminte, în liniște, a stat pe raft până într-o anumită seară când, împachetând spre drumuri noi, am constatat că lectura curentă cântărește mai bine de 1 kg, lucru care ar atârna cam greu pe umărul meu, între două avioane. Am mers la raft, am luat această carte și am citit direct coperta a patra. A fost suficient să văd că cele 150 gr. de hârtie fuseră tipărite în peste 9 milioane de exemplare și fuseseră traduse în peste 40 de limbi, ca să o așez elegant în rucsac, în buzunarul dedicat cărților.



miercuri, 21 ianuarie 2015

Who am I? I am SmartVegan.

Mereu mi-au plăcut femeile care au grijă de alimentația lor. Simplu fapt că le aud povestindu-mi cum mănâncă ele supică de legume și salată de rucola cu muguri de pin mă umple de bucurie. Mi-e frică să le strâng în brațe, să nu țâșnească clorofila din ele, dar mă liniștesc când aflu că supa avusese la bază morcov, pătrujnel, cartofi, brocoli și o găină de țară, că asta îi dă un gust bun. E drept că, înainte de a fi servită, supa a fost filtrată, iar stârvul găinii ce alergase odinioară prin curtea bunicilor, a fost eliminat. Astfel conștiința domnișoarei este curată și poate merge la culcare cu nimbul de "vegană" deasupra capului.

Mie nu îmi plac veganii și cu atât mai puțin raw veganii. Bine, nu i-aș alerga cu bâta pe stradă, dar mi se pare că se limitează într-un mod teribil. E ca și cum mi-aș impune eu să consum numai roșcate! Sunt greu de găsit și însuși Dumnezeu s-ar supăra pentru cutezanța de a îi ignora 90% din creație. Mai mult cred că veganii și raw veganii ar trebui să facă un congres, la finalul căruia să facă o declarație de presă și să mulțumească public consumatorilor de carne, întrucât dezvoltarea omului preistoric a avut la bază, pe lângă alți factori, și consumul de carne care a dus, împreună cu descoperirea focului, la dezvoltarea creierului, prin apariția circumvoluțiunilor. Consumul de carne prăjită a dus la reducerea aparatului masticator (adică a botului), la înălțarea feței și a calotei craniene, ceea ce în final a dus la creșterea în volum a creierului. Cu alte cuvinte, dacă strămoșii noștri nu mâncau cadavrul unei gazele acum 800.000 - 1 milion de ani, astăzi probabil încă trăiam în copaci și ne scărpinăm în nas și în fund cu același deget. Mai multe detalii pe Wiki.

„Human evolution scheme” de M. Garde - Self work (Original by: José-Manuel Benitos).


sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Anagrame religioase

În copilărie obișnuiam să fiu un ortodox "a la carte". Îmi aduc aminte că mergeam des la biserică, luam parte la toate ritualurile, iar asta sub influența școlii moldovene, chiar dacă eram în semi-era comunistă, și în condițiile în care părinții mei nu erau niște ortodocși practicanți. Mama îmi spune că mă plimbăm prin casă și propovăduiam tuturor celorlalți membri ai familiei că vor arde în focurile iadului pentru lipsa lor de credință și mai ales pentru nu mergeau la biserică.

Prima exorcizarea am ascultat-o pe un casetofon Akai, pe la 1-2 noaptea, cu pătura în cap, pentru că ai mei dormeam, iar ledul de Power On mi se părea că face o lumină teribilă și voi fi descoperit. De unde aveam eu casete cu înregistrări de exorcizări? De pe filiera credincioșilor, firește! Noroc că nu a apărut smartphone-ul cu 20 de ani mai devreme, căci altfel eram în terapie astăzi.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This