duminică, 21 decembrie 2014

Singapore. Iubire de pe aeroport.

Atunci când pleci într-o călătorie, încălțările sunt foarte importante. Unul din lucrurile care îmi displac total, este ca forțele de ordine de la aeroport să îmi ceară să mă descalț, ca ei să-mi poată trece pantofii prin detector. Poate nu știu de fiecare dată ce îmi pun în bagaj, dar știu cu ce mă îmbrac, astfel încât să trec cât mai ușor prin filtrele de securitate.

Aterizez. Am fost în situația asta de zeci de ori. Același eu, în sacou bleumarin și cămașă albă, cu papucii mei colorați și cu șireturi albe, cu rucsacul pe-un umăr, butonând telefonul în încercarea de mă conecta la rețeaua locală. Reușesc, și uite că vine și primul sms: "Alertă: În acest stat infracțiunile legate de droguri sunt sancționate cu pedeapsa capitală. Nu transporta pachete pentru alții. Acestea pot conține droguri!". Când sunt pe un teritoriu nou, am simțurile fine, precum ale unei gazele impala, când merge la râu. Văd cum dintr-o haină, cade pe podeaua acoperită de o mochetă moale, ceva ce semăna cu un stilou. Mă aplec, culeg pixul, îmi ridic și privirea și zic: "-Ma'am, you lost your pen!". Dau să alerg, dar din mulțimea care înaintează, o siluetă face o piruetă și se întoarce la 180 de grade, cât pe ce să dăm nas în nas. Cu o oarecare greutate, îmi smulge pixul din mână, zâmbind, în ciuda faptului că refuzam inconștient să dau drumul obiectului cu pricina. Am doar 273 de întrebări în ce o privește: "A fost în avion cu mine? Dacă da, unde? Că eu știu tot ce mișcă într-un avion. Unde se duce? Câți ani are? Și nu e periculos să călătorești de una singură, când ești atât de frumoasă? O fi căsătorită? Sigur e! Dacă nu, sigur are un iubit de mult timp. Nemernicul!....". O fi având și ea întrebări, pentru că n-a plecat și a rămas să mă privească. "De ce nu mai trece nimeni pe lângă noi? Suntem ultimii?".


De data asta n-a fost să fie! Nu a căzut niciun pix și nicio domnișoară nu a pierdut, întâmplător, ceva. Am aterizat târziu în noapte, iar fantezia a rămas un plan pentru data viitoare. Dar, ce s-a întâmplat, a fost să mă îndrăgostesc de orașul ăsta, încă de pe aeroport. Extrem de curat, cu mochetă pe toată suprafața, cu wifi, cu scaune de masaj, cinematograf, grădini botanice, toate gratuite, pentru a face șederea călătorului cât mai plăcută.

Singapore este un oraș-stat, situat la doar 137 km de ecuator. Are aproximativ 5 milioane de locuitori la o suprafață de aproximativ 700 km pătrați. Asta îl aduce pe locul doi în topul țărilor cu cea mai mare densitate de locuitori: 7.432 locuitori / km pătrat (pe locul 1 se află Monaco). Dacă reușești să îți imaginezi zgârie norii din Dubai, curățenia din Germania, civilizația din UK sau Australia, clima, mâncarea și peisajul din arhipelagurile Asiei, atunci știi exact cum este Singapore. Ca să fie totul și mai fain, engleza se afla printre limbile oficiale ale acestui stat, iar cetățenii români nu au nevoie de viza.

Singapore este (nu sunt sigur) prima țară big-brother. Asta înseamnă că tot orașul este împânzit cu camere de luat vederi, ceea ce limitează oarecum libertatea cetățenilor, în ciuda faptului că țara este guvernată sub umbrela democrației. Cu alte cuvinte, dacă arunci o hârtie pe jos, ai șanse mari, ca până la colțul străzii, să dai de un polițist care să îți aplice o amendă usturătoare.

Marina Bay Hotel - www.marinabaysands.com
Unul din lucrurile care chiar m-a șocat este că faptul că au taximetriști cinstiți. Scumpi, dar cinstiți. Eu sunt obișnuit cu țepele de pe aeroport. De fiecare dată când, neavând alternativă, a trebuit să iau taxiul, cursa de la aeroport la hotel a fost măcar dublă față de cursa de întoarcere, hotel - aeroport, asta în ciuda unor negocieri strașnice. Așa că mi-am aruncat buzduganul și am întrebat clientul: "- Prietene, cum fac și eu să nu iau o țeapă prea mare la aeroport?", iar răspunsul a fost pe măsură: "- Dude! This is Singapore! There are no scams!". Când ieși din aeroport, găsești indicatoare către taxiuri. Stai la o coadă organizată, la capătul căreia un nene te distribuie către următoarea mașină disponibilă. Există 3 culori de taxiuri pentru oamenii de rând: albastru, gri și roșu. Taxiurile negre sunt mai scumpe și sunt mașini gen limuzină.

Mă așteptam ca odată ajuns în Singapore, toate tipele să fie leșinate după mine, așa cum mi se pare firesc și cum mi se întâmplase prin go-go barurile din Thailanda. Ori nu au m-au prezentat ei la radio așa cum se cuvine, ori mi-a îmbătrânit fața de copil cuminte, dar cert este că lucrul acesta nu s-a întâmplat. Aveam să aflu de ce, câteva zile mai târziu, pe când îmi îmbălsămam trupul cu bere locală (14 S$ / 400 ml) la The Mad Men Attic Bar - pe care îl recomand cu căldură pentru muzica live, pentru atmosfera plăcută și prietenoasă. Povestea mea era una simplă și, m-aș fi așteptat să fi fost și de efect: tânăr antreprenor dintr-o țară din Estul Europei, în drumul lui din Australia, spre casă, se oprește pentru câteva zile în Singapore, pentru o ultimă întâlnire de afaceri și pentru a vizita Leul Asiei. Prima domnișoară pe care am cunoscut-o, radia de bucurie , probabil și sub influența licorii cu care se delecta. Am aflat că sărbătorea atingerea targetului de vânzări lunar: 1.000.000 S$. Un milion de dolari lunar? Fuck! Nu mai conta dacă sau erau dolari singaporezi sau  americani. M-am întrebat, în gând, dacă în 10 ani de când am firma am vândut însumat de 1 milion de dolari. În loc de răspuns, am luat o gură strașnică de bere. Dau să mă întorc, că de'h, eu ieșisem în bar să mă înveselesc, nu să mă întristez, și aud:
- Hi!
- Hi! - zic și eu.
Trecem de How are you?, facem cunoștință, constat că este purtătoarea pantofilor negri, cu toc înalt, pe care îi remarcasem de când am intrat în bar și ajungem la: What do you do for a living?. Bucuros de oportunitate, dau drumul la poveste: tânăr antreprenor, estul Europei, călătoria, Australia, bla, bla, bla. Ce mai! Eram un fel de Florin Piersic, în sceneta cu castravetele dicotiledonat. Când mi-a venit rândul să ascult, Grădina de Jad (căci aceasta ar fi traducerea numelui domnișoarei), mi-a dat-o la temelie:
 - Eu vând piane! 
 - Ce fel de piane? 
 - Piane Steinway. Sunt foarte fericită pentru că astăzi am vândut un pian. 
 - Și cam cât costă unul? 
 - Cam 140.000 $

Deja-vu! Ce mâncați mai aici în Singapore de scoateți sumele astea? Tăieței de orez mănânc și eu acasă, în Românica mea, dar sumele astea nu prea îmi stau prin vocabular. Am mai luat o gură strașnică de bere, mi-am văzut chipul în luciul halbei și mi-am zis: "-Hai acasă, că nu e loc de tine prin Singapore!".

De la pian am ajuns să discutăm despre muzică, pe urmă despre operă și într-un final despre literatură. Ea mă întreabă:
 - Ai auzit de Tolstoi?
 - Tolstoi? întreb eu pentru confirmare.
 - Da. Este un scriitor rus!
 Mă apropii de ea, o cuprind cu mână de după umăr, privesc în zare, iar faptul că eram pe o terasă la etajul 30-40, mă ajuta să creionez peisajul, și îi spun:
 - Domnișoară! Știți dvs. comuna Ruginoasa din județul Iași? Acolo locuiește bunica mea. Din fundul curții, pe o cărare de pământ, lată de vreo 50 de centimetri, ieși în grădină, iar de acolo o ții tot înainte, pe cărare! Nu mergi prea mult și dai de Tolstoi! Păi dacă nici noi nu știm cum e cu rușii, atunci cine să știe? Poate doar ucrainienii să fi aflat mai multe, între timp.

Cât despre Singapore - orașul, a devenit ușor unul dintre favoritele mele. Am simțit, încă de când eram acolo, că mă voi întoarce așa că nu m-am îngrămădit să vizitez prea multe. Consider Singapore o destinație foarte bună pentru o călătorie în doi, atât în combinațiile de prieteni, cât și în cele care se doresc a fi mai romantice.


Sursa: Wiki










Restul fotografiilor le găsești aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This