duminică, 30 noiembrie 2014

De ce nu aș plăti un bilet la un concert cu Hrușcă

Mi-au picat ochii pe un email ce dorea să mă informeze în legătură cu un concert Ștefan Hrușcă, ce se va desfășura probabil în apropierea Crăciunului. Nu sunt eu hater de fel, dar mi-am amintit de un ghimpe pe care îl simt an de an și ca să-l scot, trebuie să îl public.

Mă declar de la început un susținător al tradițiilor și mai nou reușesc să apreciez și valoarea cântecului popular. Îmi plac colindele și îmi plac și colindele domnului Hrușcă. Ceva însă mă împiedică să bag mâna în buzunar și să cumpăr un bilet la vreunul din concertele domniei sale.


Din câte știu eu, iar dacă nu este așa îmi cer scuze și întreaga teorie pică, domnia sa locuiește, împreună cu familia, de ani buni în Canada. În perioada sărbătorilor Crăciunului, ne vizitează negreșit, ca urmarea a concertelor programate, având ca temă principală colindele și alte cântece legate de tradițiile noastre. Ori fix chestia asta mă deranjează. Dacă ar cânta despre dragoste, despre animale și despre codru, ar fi perfect. Dragoste există și în Canada, animale sunt destule și acolo, cât despre codru, Canada cred că este în top 5 în lume la suprafața pădurilor. Dar când vii să îmi cânți despre tradiții și despre ler, în condițiile în care 360 de zile pe an ai tras pe nas alt aer (în cazul de față mai curat), când ai beneficiat 360 de zile de autostrăzi cu 5-6 benzi și ai mers în spitale în care ți se dă o șansă, și nu o condamnare, când ai vorbit 360 de zile engleză/franceză, nu prea mai poți să vii în vizită și să mă faci să cred că simți ceea ce simțim noi în cele 365 de zile de luptă cu viața, 365 de zile în care mulți dintre ai noștri au ca unică și recursivă problemă: ce punem mâine pe masă, 365 de zile pe drumuri înguste care ne împing unii în alții de ne zdrobim creierii, 365 de zile în care ne târâm rudele prin spitalele mai bolnave ca noi, 365 de zile cu bătrânii care ne mor în sate, uitați de sistem, de noi și de Dumnezeu. Aceasta este situația actuală a est-europeanului, și încă a celui mai puțin privilegiat care este românul. (o parafrazare a unei replici celebre din filmul Balanța).

Concertele d-lui. Ștefan Hrușcă, probabil că sunt foarte frumoase, dar mi se păr o formă de a pescui într-o crescătorie. Mergi la sigur. Te duci, stai puțin și te întorci cu traista plină. Ori, unul din lucrurile pe care nu le apreciez este să mă ia cineva, român sau străin, nu contează, de fraier. Prefer lăutarul duhnind a alcool și cu dinții lipsă, cu care să-mi împart paharele, pentru ca în final să ne luăm în brațe și să începem să plângem amândoi, de dor, de dragoste, de suferință și de ciudă, cu care știu că o să mă lupt dimineață să urc în tramvai și care știu că mi-ar lua portofelul cu prima ocazie. 

Hai ca mi-am făcut norma de hater.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This