duminică, 12 ianuarie 2014

Carte: Iubita mea, Sputnik - Haruki Murakami

Mereu îmi place să mă plâng că am o viață complicată. De fapt, nu! Sunt mai diabolic. Evit să discut despre asta, dar las în mod voit impresia că aș trăi o viață complicată. Chestia asta cu misterul le incită pe unele femei, iar bărbaților le creează impresia unei vieți de burlac trăită prin locuri obscure și încărcată de tot felul de perversități. De genul ăla de perversități, normale de altfel, care iau sfârșit, din păcate, după împărtășania cununiei religioase. Firește că nu Duhul Sfânt le împiedică, ci lenea și comoditatea, care (ne) lucrează mai temeinic decât colesterolul, fumatul și alcoolul.



El, profesor de școală gimnazială, este îndrăgostit de o tânără femeie pe nume Sumire. Ea, este suficient de tânără încât, nu este sigură nici pe propria-i sexualitate. Îl îndrăgește la maxim pe el, dar constată că este lesbiană, în momentul în care se îndrăgostește nebunește de o altă femeie. Această din urmă, pe nume Miu, a suferit o dramă de natură spiho-sexuală care o face incapabilă să simtă dorință și plăcere sexuală, dar, chiar și în acest context, este foarte sigură de heterosexualitate ei. Lui Miu, femeia mătură, extrem de elegantă și de atrăgătoare, genul ăla de femeie care nu își arată vârsta, iar dacă ți-ar spune-o ai dori-o și mai mult, îi pică drag el (tânărul profesor) și, mai, mai că ar face o încercare de revitalizare a simțurilor fizice. Nici el nu s-ar da în lături, dacă nu ar fi atât de îndrăgostit de Sumire.  Și ca totul să fie și mai mai interesant, Sumire, plecată într-o călătorie în Europa împreună cu Miu - care îi era și șefă dealtfel, dispare într-un mod misterios de pe o insulă izolată din coasta Grecei, pentru a apare în ultimul paragraf al cărții. Sau poate mi s-a părut, căci era târziu în noapte când am ajuns la ultima pagină și nu mai sunt sigur acum, la vreo două luni de la lectură, dacă Sumire chiar a apărut.

Sper sa fi sumarizat destul de bine romanul Iubita mea, Sputnik, scris de Haruki Murakami. În ciuda încrengăturii aparent dubioase, povestea este una simplă, curată și veridică. În subsidiar, mai sunt prezentate și alte câteva întâmplări, al căror unic scop este acela de a ajuta personajele principale să se definească în cadrul poveștii și în mintea cititorului.

Ce altceva ar mai fi de spus? Despre Murakami, numai de bine. Stilul lui este clar, direct și ușor de parcurs. Nu știu dacă îmi place pentru că este japonez sau pentru că pur și simplu îmi place, dar voi continua să citesc cărți scrise de el. Personal am îndrăgit La sud de graniță, la vest de soare mai mult. Voi continua, cel mai probabil cu În căutarea oii fantastice și atunci mă decid, irevocabil, în privința lui Haruki Murakami.

Această carte poate fi cumpărată de aici.

2 comentarii:

  1. Iti spuneam ca Murakami fie provoaca dependenta si dragoste la prima citire, fie un fel de reactie viscerala...multi comparandu-l cu un Coelho supraevaluat.
    Nu-mi dau seama ce reactie ti-a provocat tie. Dar nici nu cred ca te-a dat pe spate...
    Vad ca citesti Amelie Nothomb...subtire cartea, dar subtila...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba sa stii ca imi place Murakami! Voi citi in curand si In cautarea oii fantastice.

      Cat despre Amelie Nothomb, subtire, subtire, dar nu reusesc sa imi fac timp sa o termin. :(

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This