duminică, 21 decembrie 2014

Singapore. Iubire de pe aeroport.

Atunci când pleci într-o călătorie, încălțările sunt foarte importante. Unul din lucrurile care îmi displac total, este ca forțele de ordine de la aeroport să îmi ceară să mă descalț, ca ei să-mi poată trece pantofii prin detector. Poate nu știu de fiecare dată ce îmi pun în bagaj, dar știu cu ce mă îmbrac, astfel încât să trec cât mai ușor prin filtrele de securitate.

Aterizez. Am fost în situația asta de zeci de ori. Același eu, în sacou bleumarin și cămașă albă, cu papucii mei colorați și cu șireturi albe, cu rucsacul pe-un umăr, butonând telefonul în încercarea de mă conecta la rețeaua locală. Reușesc, și uite că vine și primul sms: "Alertă: În acest stat infracțiunile legate de droguri sunt sancționate cu pedeapsa capitală. Nu transporta pachete pentru alții. Acestea pot conține droguri!". Când sunt pe un teritoriu nou, am simțurile fine, precum ale unei gazele impala, când merge la râu. Văd cum dintr-o haină, cade pe podeaua acoperită de o mochetă moale, ceva ce semăna cu un stilou. Mă aplec, culeg pixul, îmi ridic și privirea și zic: "-Ma'am, you lost your pen!". Dau să alerg, dar din mulțimea care înaintează, o siluetă face o piruetă și se întoarce la 180 de grade, cât pe ce să dăm nas în nas. Cu o oarecare greutate, îmi smulge pixul din mână, zâmbind, în ciuda faptului că refuzam inconștient să dau drumul obiectului cu pricina. Am doar 273 de întrebări în ce o privește: "A fost în avion cu mine? Dacă da, unde? Că eu știu tot ce mișcă într-un avion. Unde se duce? Câți ani are? Și nu e periculos să călătorești de una singură, când ești atât de frumoasă? O fi căsătorită? Sigur e! Dacă nu, sigur are un iubit de mult timp. Nemernicul!....". O fi având și ea întrebări, pentru că n-a plecat și a rămas să mă privească. "De ce nu mai trece nimeni pe lângă noi? Suntem ultimii?".


luni, 1 decembrie 2014

Carte: Alchimistul - Paulo Coelho

Acum mai bine de 4-5 ani am ieșit la o cafea cu o domnișoară. Eram proaspăt divorțat, așa că toate mișcările și vorbele mele erau teribil de stângace. Spre norocul meu, domnișoara mi-a spus din prima: "-Vreau să știi că peste 3 luni, eu plec definitiv din țară.". Odată eliberată tensiunea stângace a începuturilor, lucrurile au mers lin și conversația a generat idei care poate altfel ne-ar fi scăpat. Cu ce-am rămas după atât timp? Cu faptul că avea o dantură impecabilă, atât ca formă cât și ca nuanță, un alb de tip Photoshop, că zâmbea foarte mult și că era de părere că: "-Marius! Atunci când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul lucrează pentru a împlini acest lucru. Eu de exemplu știu că iubirea mea este peste ocean. Știu că acolo am s-o întâlnesc și că voi fi foarte fericită!". Așa a fost. Și-a găsit iubirea peste ocean și din câte îmi pare, este și fericită. Cinci ani mai târziu, am citit și eu aceeași carte și mi-am amintit de ea, pentru că pe măsură ce dădeam paginile mi-a venit în gând cu zâmbetul și convingerile ei. Ce ți-e și cu Universul asta!

Am avut un bagaj greu în ultima călătorie și aveam nevoie de o carte ușurică. Așa am ales din bibliotecă, Alchimistul de Paolo Coelho, o carte pe care am evitat-o mult timp, pentru că era trendy și pentru că fusese deja citită, probabil datorită dimensiunii reduse, de orice domnișoară cu unghii roz.


duminică, 30 noiembrie 2014

De ce nu aș plăti un bilet la un concert cu Hrușcă

Mi-au picat ochii pe un email ce dorea să mă informeze în legătură cu un concert Ștefan Hrușcă, ce se va desfășura probabil în apropierea Crăciunului. Nu sunt eu hater de fel, dar mi-am amintit de un ghimpe pe care îl simt an de an și ca să-l scot, trebuie să îl public.

Mă declar de la început un susținător al tradițiilor și mai nou reușesc să apreciez și valoarea cântecului popular. Îmi plac colindele și îmi plac și colindele domnului Hrușcă. Ceva însă mă împiedică să bag mâna în buzunar și să cumpăr un bilet la vreunul din concertele domniei sale.


marți, 11 noiembrie 2014

5 pași ca să te ceară de soție

Unii oameni mă plac. Unii oameni mă plac într-atât, încât să se angajeze într-o luptă de anduranță, în a-mi căuta pereche. Ce le-ndeamnă, nu știu. Doamna F. spune că tot blogul meu urlă: "Vreau o relație!", lucru cu care eu, firește că nu sunt de acord. M-am gândit totuși serios și singura explicație pe care am găsit-o este următoarea: când scrii despre DT sau Doamna F., despre farmaciste sau despre studente, despre femei desăvârșite sau despre copile, lași impresia că viața-ți este un puseu romantic fără sfârșit. Mi-ar sta mai bine  (cred ele) să mă așez la casa mea (să fie și mama fericită) și să îmi schimb tonul și direcția articolelor, astfel încât să trăiască toată lumea bine (nu doar eu).

Așadar, dragă domnișoară, mă pun pe treabă și scriu, după cum mă duce capu', 5 pași de urmat, la capătul cărora iubitul tău să te ceară de soție și să trăim cu toții într-o lume a oamenilor fericiți! (nota bene: acum mai depinde și cine câștigă alegerile! :p).


miercuri, 29 octombrie 2014

Carte: Conjurația imbecililor - John Kennedy Toole

Dacă ar fost să aplic regula celor 30 de pagini, pe care încă nu am experimentat-o vreodată, m-aș fi oprit din lectură destul de devreme. Am continuat însă, mânat de două lucruri. Primul ar fi că, eu nu renunț și nu mă opresc la jumătate. E în natura mea să duc lucrurile până la final. Al doilea argument mi-a venit din prefață. Autorul, John Kennedy Toole - profesor de Engleză la o universitate în SUA, supărat că editurile i-au refuzat manuscrisul s-a sinucis. Până să apuc să citesc primul rând, m-am tot gândit ce-o fi fost în mintea lui și care îi era viziunea asupra vieții, de a procedat astfel.

Câțiva ani mai târziu, manuscrisul a fost găsit de mama lui, care a reușit să îl publice, iar Conjurația imbecililor pare, conform recenziilor, să fi intrat în literatura clasică a secolului XX. De altfel, romanul a și fost premiat cu premiul Pulitzer, post-mortem.


vineri, 24 octombrie 2014

3 destinații în care să te retragi la pensie

Business is dating! Mi s-a părut că sună mai bine așa, decât orice traducere aș încerca. Afacerile sunt o relație! Cam așa ar suna varianta mea de traducere în română. Cu diferența că în relațiile de afaceri, termenele și condițiile sunt explicite și acceptate de ambii parteneri, unde în viață, nu de puține ori, unul din parteneri trăiește cu speranța unor schimbări, a unor rezultate pe care nu a avut niciodată curajul să le rostească. Se poate întâmplă acest lucru și în business, dar doar între oameni lipsiți de experiență sau care au conceput întreaga afacere tocmai în scopul înșelării celuilalt.

Business înseamnă seducere, încredere, onoare, angajament (commitment), grijă, orgoliu, dorință și cred că pot continua cu toate atributele unei relații interumane. Dacă atunci când vine vorba de posibilele mele relații, capacitatea de seducere îmi este limitată doar la cele câteva articole postate pe blog, în business sunt destul de bun. (Fraza precedentă are strecurată o injoncțiune, pentru care Doamna F. îmi va da peste degete) Am câteva reguli pe care nu le încalc niciodată (și sunt conștient că niciodată este un termen absolut): nu promit ce nu pot livra, nu înșel și nu fur. Dacă stau bine să mă gândesc și în plan personal fac la fel, dar asta e altă poveste. 


joi, 2 octombrie 2014

Scrisoare către tata

Dragă tată,

Uite că îți scriu în prag de toamnă. Cum a mers grădina? Am auzit că a dat mana în roșii, dar că au mers bine pe vinetele și ardei. Mulțumit de rezultate? Pesemne că în curând te apuci de făcut vinul. Ce-aș mai bea și eu un pahar de must, însoțit de o bucată de pastramă de berbecuț.

Iaca s-au întors vremurile. Când eram preșcolar, tu puneai la poștă scrisori lungi, scrise cu stiloul, cu un scris impecabil și cu semnătură unică.  Îmi scriai din Iraq, iar mai apoi din Egipt. Mama ni le citea la lumina lumânării, seara, în bucătărie. Ne îngrămădeam în jurul ei, eu de o parte și sor-mea de cealaltă, și o ascultam cum atenție cum deapănă rândurile. 30 de ani mai târziu, îți scriu eu și culmea, tot din Orientul Mijlociu. O fi ceva în gena noastră de ne atrage în zona asta. La fel ca și tine tolerez bine căldura, cultura și obiceiurile și la fel ca și tine, îmi este gândul la cei de-acasă. S-au mai schimbat timpurile și scrisoarea mea nu mai poartă timbru, nu o mai găsești în cutia poștală și nici nu mai trebuie să îmi fac griji dacă ajunge.

vineri, 19 septembrie 2014

Faust

Mi-am cam abandonat blogul. Viața a prins viteză, încât îmi trebuie concentrare să țin pasul și să nu o las să-mi fugă de sub picioare. Ultimul articol, You can buy me with a coffe pare să fi fost un deja-vu, pentru trocuri care te schimbă pe viață. Între două avioane, între două continente, mi-am dat iubirea pe lucruri mai concrete precum faima, banii și cunoașterea. Faust, cel adevărat (din legenda germană) i-a dat diavolului sufletul. Dar ce este sufletul fără iubire? Un cosciug, în care ții amintiri triste. 

Nici diavolul nu mai este ce era odată. În povestirile bunicului meu, diavolul avea puteri mari. Îți apărea pe uliță, dansând în rochie de mireasă și putea să te paralizeze cu o privire. Astăzi, sunt oameni mai răi și mai meschini, încât diavolul pare un înger decăzut. 

Drumul spre oază traversează deșertul. Un preț avem cu toții de plătit. Eu l-am ales pe al meu. Dimineață, când tu încă dormi, eu mă urc în avion și plec. Întâmplător plec spre o zonă deșertică. Dacă e drumul spre oază, nu am de unde să știu. Dar nici nu mă interesează!



joi, 17 iulie 2014

You can buy me with a coffe. (I love my job!)

Dacă mi-aș iubi mândra așa cum îmi iubesc jobul, doamna ar fi foarte fericită, cred. Dar momentan, cum rubrica este marcată cu NA (not available), jobul are parte de toată atenția mea, iar el, în compensație, adună bănuții la pușculiță, că poate, poate se schimbă situația. Nu mai țin minte ce-am scris în articolele precedente și, cu mici excepții, nu mă recitesc, dar știu că femeile au ceva cu nevoia de siguranță, iar eu cu asta mă ocup. Siguranța că mai plec de acasă :-), siguranța că pot întreține o familie, siguranța nu o s-o părăsesc și multe altfel de siguranțe care, de cele mai multe ori sunt simple cuvinte, dar, așa cum mi s-a spus, este frumos să le auzi, deși din punct de vedere rațional știi bine că nu sunt corecte.

Ea m-ar putea cumpăra, pentru câteva ore sau pentru o viață, cu o cafea. M-ar putea înlănțui pe viață cu o privire sau un zâmbet. Clienții nu beneficiază de acest privilegiu. Ei plătesc destul de mult pentru fiecare zi în care mă vor, dar nu mai mult de cât sunt plătite unele domnișoare de la Merriott. Sunt bun, dat aparent, nu chiar atât de bun! :-)


duminică, 1 iunie 2014

(My) 15 minutes of fame!

Odată la câțiva ani, scriu câte un articol care devine viral, atât cât se poate la nivelul blogului meu. Pe vremea când, poate, scriam mai apăsat nu aveam cititori. În timp, s-au adunat câțiva, dar nu prea mai scriu. Din lipsă de timp, din lipsă de idei, din lipsă de determinare. Iaca am reușit, cu articolul precedent, să am parte de share-uri și de vizualizări peste media obișnuită. Am avut cele 15 minute de celebritate, în care destul de multă lume s-a întrebat cine este tipul/disperatul/ciudatul care face concurs ca să-și găsească mireasă.

M-am întrebat ce ar trebui să fac acum și cum aș putea profita de valul creat. Mi-am consultat editorul, care m-a avertizat cinstit că mă apropii de zona Radu F. Constantinescu și Otravă, lucru care m-a pus pe gânduri. Nu că m-ar speria competiția, căci aș putea fi mai bun decât ei doi la un loc, ci pentru că nu îmi doresc ca blogul meu să se plaseze în acea zonă.

duminică, 25 mai 2014

Concurs cu termen limită! Câștigătoarea se va mărita! (cu mine!)

Nu am avut un weekend extraordinar, iar în plus m-am pricopsit și cu niște gânduri. Cel mai prost mă simt atunci când gândesc, iar gândurile nu sunt pe măsura capului meu. Sunt la fel ca o divă care constată că nu o mai încap pantofii preferați. Este imposibil să i se fi lărgit laba piciorului, dar la fel de imposibil este să introducă piciorul în pantoful cu toc înalt. Singura explicație acceptabilă este că pantofii s-au strâmtat singuri, în cutie, cât timp  nu au fost purtați, pentru că El nu a mai dus-o de mult undeva, unde să se remarce purtând acești pantofi.


vineri, 9 mai 2014

Freedom isn't free! = Aerostar Bacau (ARS)

Rusia a anexat peninsula Crimea. În Estul Ucrainei, are loc pe 11 Mai 2014, un referendum privind independența provinciei. NATO își întărește pozita la Marea Neagră. 

Canada trimite 6 avioane CF-18 Hornet la Câmpia Truzii pentru a susține România, care este cam "vărzică" la capitolul aviație. Avem 36 de Mig-uri 21 Lancer din care doar "vreo 3" (nu știu exact numărul), sunt capabile de luptă. Restul până la 36 au nevoie de reparații și de upgrade-ul echipamentelor, pentru a fi capabile de luptă, conform cu standardul NATO. 


miercuri, 23 aprilie 2014

Karlovy Vary

Când nu mă calcă biciclistele, când nu (mai) sunt asaltat de studente, dive, zâne, mândre și alte tipologii feminine, visez la una singură. Una care să fie doar a mea. Iar dacă-ar fi să fie vreodată, cu siguranță nu aș duce-o în Karlovy Vary, că iar plec în concediu om liber, degrevat de sarcini, și mă întorc însurat. Chestia asta mi s-a întâmplat pe bune, deci nu e de joacă! Concediile (mele, de acum înainte,) trebuie să fie foarte bine planificate. De genul: " - Iubire, dacă pe parcursul concediului mă lasă genunchii și mă apuc să vorbesc în dodii, și dacă pe deasupra mai scot din buzunar vreo cutiuță mică, tu să nu mă lași, și să îmi dai una peste ceafă! Să mă prinzi de umeri și să mă scuturi puternic, până când vezi că îmi revine privirea la normal. La nevoie, te poți ajuta de vreo umbrela, de nu-mi revin rapid!".

vineri, 18 aprilie 2014

Regensburg - orașul în care ești norocos dacă te calcă o bicicletă

De ce băusem noi mai multe beri, știu! Ce căutam târziu în noapte în mijlocul podului peste Dunăre, știu! De ce făceam ședință și discutam despre cum sunt lucrurile în firma noastră, pot să îmi explic. Dar ce căuta ea pe bicicletă, de ce zâmbea și de ce trăia parcă în altă lume, nu reușesc nici chip să îmi explic. Faptul că ne-a stricat ședința, că a pus punct polemicii ce ne cuprinseseră, că ne-a făcut să ne mișcăm capul și nu privirea, conform principiului din fizica newtoniana - rectiliniu și uniform, pot să înțeleg. Ce nu înțeleg însă este, ea de ce mai zâmbea? Și de ce vorbise cu toate celelalte să zâmbească și ele? Ori a fost o conferință a zâmbetelor largi în Regensburg, ori a fost o conspirație feminină de talie mondială, pentru că timp de o săptămână am văzut numai femei zâmbitoare. O fi fost și bărbați, dar eu n-am văzut niciunul.

vineri, 21 martie 2014

Carte: Igiena asasinului - Amelie Nothomb

În ce privește femeile stau prost. Să fiu sincer, stau foarte prost. Una pe an. Maxim două. Aici nu este o problemă de fidelitate. De fapt fidelitatea în această chestiune mi se pare chiar o prostie. Drumul drept ar fi, nu una, nu două, nu trei, ci mult mai multe. Cât mai multe! Ori eu aveam să constat că în cazul meu trecuseră câțiva ani de la ultima experiență: nu mai citisem o femeie de mai bine de 2 ani, lucrul care se cere îndreptat grabnic. Am făcut cei doi pași necesari ca să ajung de pe canapea la bibliotecă și am ales folosind același principiu după care aleg și femeile: cele subțiri au întâietate! Așa m-am trezit cu în mână cu Igiena asasinului de Amelie Nothomb.


marți, 18 martie 2014

Business Class

Nu am reușit încă să ies din clasa mijlocie. Cât timp Massimo Dutti este o excepție și nu o regulă, e un semn clar că încă sunt în plutonul clasei de mijloc. Ceea ce nu e chiar rău, dar de la un antreprenor cu ambiții globale, care visează să aibă măcar un client în fiecare țară, ai putea avea așteptări mai mari. Eu unul am. 

Sunt un tip hotărât. Cele 15 minute de stat la coada de check-in, m-au convins, fix când ajunsesem următoarea persoană la ghișeu, să îmi dau bagajul la înfășurat în folie și să accept cu bucurie să mai stau o dată la coadă. Când, într-un final, ajung și eu la linia galbenă, care marchează următorul client, tipul de la secțiunea de Check-In Business Class, un domn afectat de o plictiseală teribilă, îmi face semn să mă apropii. Execut, și îi întind pașaportul, însoțit de un salut cordial. 
 - Mister! Dvs. de ce stați la coada de economic când aveți bilet la business class. Uitați, aici este un culoar special pentru cei care călătoresc la business class. 
 Eu ridic din umeri și îi spun: 
 - Nu aveam nicio idee că aș avea bilet la business class. Eu mi-am cumpărat un bilet la clasa economic. 
 De data asta, ridică el sprânceana și îmi mai trece o dată pașaportul prin scaner. Se uită pe monitor, se uită în pașaport, se uită la mine și zice: 
 - E clar! Aveți bilet la business class.


marți, 11 martie 2014

I feel like Jerry Maguire

Viața mea să învârte în jurul acestui film. Probabil că exagerez și eu în unele momente, forțând asemănări care nu există. De unele sunt conștient, pe altele refuz să le conștientizez, din dorința de a nu strica momentul.  

Am avut momente în călătorie în care am sărit în sus de bucurie pentru că lucrurile mergeam mai bine decât sperasem, am avut momente în care am ridicat tonul și m-am enervat, dar am avut momente în care m-am simțit singur. Sunt oarecum obișnuit. Pot sta câteva zile fără să scot o vorbă, la fel cum pot vorbi cu mine însumi, cu voce tare, felicitându-mă când am o reușită sau certându-mă aprig atunci când fac o prostie. Vorba Paraziților: "am dublă personalitate și-o dezvolt pe-a treia". Și sunt ok cu asta.

miercuri, 26 februarie 2014

Certificat de rezidență fiscală - Google / Facebook

Pentru cei care fac publicitate pe Google sau pe Facebook, m-am gândit să le pun la dispoziție unele informații de care, probabil că, au nevoie. Există un moment în viața unei firme când contabilul vine și îți spune: "-Trebuie să faci rost de un certificat de rezidență fiscală pentru Google și Facebook, altfel vei plăti 16% impozit...etc.". Și cum momentele astea (în care trebuie să plătești impozite inutile) sunt de evitat, m-am pus pe căutat.

Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost: "Când îmi răspunde mie Google/Facebook Irlanda la vreun email, darămite să-mi dea o hârtie de care probabil nici nu au auzit?". Dar uite că băieții știu despre ce e vorba și chiar pun hârtia la dispoziția firmelor. Ionuț Munteanu a făcut rost de ele și le-a pus la el pe blog. Eu acolo le-am găsit. 

Certificat de rezidență fiscală Google și Facebook găsiți aici: http://www.imunteanu.com/certificat-de-rezidenta-fiscala-google-facebook.html

Câteva detalii despre motivele pentru care ai nevoie de un certificat de rezidență fiscală găsești aici: http://www.capital.ro/187865.html 

Done!

duminică, 23 februarie 2014

Când nu scriu sunt bine

A trecut destul de mult timp de când nu am mai publicat ceva. Suficient de mult, încât să fiu întrebat: "Ești bine? E totul în regulă cu tine? Ești în depresie? Te putem ajuta cu ceva?". Trebuie să recunosc că am fost puțin surprins, întrucât nici nu am realizat cât de repede a trecut timpul. Între proiectele mele pe Ra Workshop, atelierul Arius, 3 antrenamente pe săptămână, nu prea mai știu când e luni și când e vineri.

Când nu scriu, mi-e bine. De altfel, dacă aș suferi de vreo depresie, cred că aș avea multe de spus, respectiv de scris. Depresiile mă chinuie și pe mine, dar odată la câțiva ani și sunt urme pe blog ale ultimei vizite. Alta este însă schimbarea care stă la bază acestei lipse de activitate publicistică.

Musashi este personajul meu literar preferat. El a existat și în realitate, deci poate întruni și rolul de model uman. (Cine nu știe cine este Musashi poate arunca o privire pe un articol mai vechi, aici). Musashi, în drumul lui prin viață, a ajuns să întâlnească un samurai bătrân care tocmai ce oferise o floare unei tinere femei, foarte frumoasă de altfel. Într-un mod bizar, Musashi nu a fost fermecat de frumusețile feminine, ci de perfecțiunea tăieturii florii. Cum învățase deja ceva despre mânuirea bastonului și a sabiei, s-a decis să studieze plantele, în speranța că într-o bună zi va reuși să stăpânească și el tăietura perfectă. Pentru asta, personajul nostru se retrage într-o câmpie, unde timp de 5 ani se ocupă de agricultură. Urmărește plantele prin ploaie, prin vânt, pe secetă și după inundații, pe arșiță și sub lumina lunii. Trebuie să recunoști că tipul este cel puțin bizar.

Fără să am în minte modelul acesta, conexiunea realizând-o mult mai târziu, anul acesta am decis să fiu egoist. Sună bizar? Îmi place! Da, anul acesta vreau să fiu egoist și să nu mă intereseze de ceilalți. Vreau să știu doar de mine.  Ți-am povestit (sau scris pe blog) vreodată, că tata s-a lăsat de facultate în tinerețe ca să îl pregătească la matematică pe fiul gazdei la care locuia? Ei, după ce copilul a intrat la facultate, tata a găsit pe ușă un bilet în care era anunțat că trebuie să evacueze camera. Frumos! 

O fărâmă din tata a ajuns și în mine, doar că anul acesta m-am decis să o împachetez și să o pun pe raft la dospit. De la generație, la generație se impune e evoluție. Altfel nu vom putea părăsi planeta și rasa noastră va dispare odată cu soarele, în câteva milioane de ani! Ei uite că mie îmi place să gândesc pe termen lung și vreau să văd care bucată din mine merită să fie dezvoltată și care nu. Pe unele le închid temporar, pe altele definitiv. În felul acesta voi obține o mai bună cunoaștere de sine, dar și a oamenilor din jurul meu.

Anul acesta sunt prea egoist ca să îmi pese, sunt prea egoist să mă gândesc la alții, sunt prea egoist ca să scriu. Așa că l-am luat pe Grasu XLL, i-am dat bani în avans și timp de 365 de zile îmi cântă non-stop:




duminică, 12 ianuarie 2014

Carte: Iubita mea, Sputnik - Haruki Murakami

Mereu îmi place să mă plâng că am o viață complicată. De fapt, nu! Sunt mai diabolic. Evit să discut despre asta, dar las în mod voit impresia că aș trăi o viață complicată. Chestia asta cu misterul le incită pe unele femei, iar bărbaților le creează impresia unei vieți de burlac trăită prin locuri obscure și încărcată de tot felul de perversități. De genul ăla de perversități, normale de altfel, care iau sfârșit, din păcate, după împărtășania cununiei religioase. Firește că nu Duhul Sfânt le împiedică, ci lenea și comoditatea, care (ne) lucrează mai temeinic decât colesterolul, fumatul și alcoolul.

vineri, 3 ianuarie 2014

Second Life

Au trecut mai bine de 10 ani de când sunt implicat în Pyramid Software și, în sfârșit, lucrurile par să fie pe un drum bun. Am și putut fi pe drumul ăsta de mai  mult timp, dar probabil fermentația berii s-a lăsat cu un abur care ne-a încețoșat privirea și nu am văzut limpede drumul. Acum, de când nu mai bem în timpul serviciului, totul este clar!

Cum aveam nevoie de o nouă provocare, în care să îmi pun în practică învățăturile de la Pyramid, a apărut Arius Atelier. Ce mi-am zis eu într-o zi? Unde găsești tipe faine? În Centrul Vechi și la concertele rock. Altundeva? La nunți și la botezuri, frate! Și pentru că prietenii mei sunt toți însurați și au și trecut (majoritatea) de etapa zămislirii pruncilor, mi-am făcut atelier de creație accesorii pentru nunți și botezuri. Ca de obicei, las partea de creație pe seama altcuiva, iar eu mă lipesc doar de livrare. Doar, doar s-o lipi de mine și vreo doamnă sau domnișoară! Căci mama mi-a spus: "-Băiete, ai tu o freză nouă, dar văd că nu te-a ajutat să se lipească și o fată de tine!". Au! Asta a durut! Din acest motiv, trecem la planul B. Ce e cert este că în 10 ani de antreprenoriat am învățat să fac un plan de afaceri și un studiu de fezabilitate. Le aveți pe ambele mai sus.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This