joi, 26 septembrie 2013

Festivalul George Enescu: R. Wagner - Aurul Rinului

Când treci de la sala Operei Naționale București la Sala Palatului îți e clar că ceva se va întâmpla. Există o diferență atât de arhitectură, de senzațiile pe care ți le provoacă, cât și de audiență. Publicul care frecventează Sala Palatului este nițel diferit de cel care merge la Opera Română.

Programul duminicii mele liniștite conținea R. Wagner, Aurul Rinului - prima parte din tetralogia Inelul Nibelungilor, în interpretarea filarmonicii din Berlin. Cum eu sunt mai de la țară, eram convins că va fi un concert simfonic. Aveam să mă prind repede că urma să asist tot la o operă, dar la una fără interpretare scenică. Mai precis, scena este ocupată de orchestră, iar interpreții se strecoară pe rând în fața scenei, la microfon și își susțin partitura. Au cântat în germană, iar traducerea a fost afișată pe două monitoare.

miercuri, 18 septembrie 2013

Déjà vu Roșia Montană

În Matrix I există o secvență în care o pisică neagră trece de două ori prin același loc. Neo o vede și spune: Déjà vu!, iar toți ceilalți se panichează pentru că știu că nu a fost chiar un déjà vu, ci o eroare în matrice. Fără a pretinde a fi Neo, Déjà vu am zis și eu după ce am văzut filmul pe care îl prezint mai jos.

Până atunci, să fac totuși precizările de rigoare. Am auzit de Open Pit de la Moise Guran, în timpul emisiunii Biziday, pe care îți recomand să o vezi de luni până miercuri de la 22:30 pe TVR1. Traducerea este tot munca lui Moise și a echipei Biziday.

marți, 17 septembrie 2013

Festivalul George Enescu - Otello

De mai mulți ani mi-am dorit să ajung și eu măcar la un spectacol susținut în cadrul Festivalului George Enescu. De fiecare dată mă trezeam prin Septembrie, când festivalul începuse deja și în mod firesc nu mai găseam bilete. Dar calul bătrân învață și prin Februarie - Martie mi-a ajuns la urechi un ciot de știre de genul: "În primele 4 zile de la punerea în vânzare a bilelor pentru Festivalul George Enescu s-au vândut 40.000 de bilete". Din păcate știrea nu s-a dovedit a fi falsă întrucât în următoarele 5-10 minute de la citirea ei am verificat și deja cele mai faine spectacole nu mai aveau bilete spre vânzare. Ar trebui clarificat ce înseamnă "cele mai faine spectacole". În mod clar nu sunt un cunoscător al acestui tip de muzică, dar trăind pe această planetă am mai auzit și eu de Mozart, Beethoven, Verdi, Wagner, Tchaikovsky, Enescu, Borodin, Mussorgsky. Din păcate auzul meu nu e suficient de fin, iar eu nu sunt suficient de educat în această disciplină încât să recunosc vreo partitură, dacă o aud pe stradă. Asta a fost un fel de mia culpa pentru cei care vor citi despre spectacol.

marți, 3 septembrie 2013

Aurul din curtea bunicii

Am purtat și eu vreo 10 ani o bucată de aur în jurul unui deget, dar asta nu m-a ajutat prea mult. Am impresia că viața m-a tratat la fel cum ar fi făcut-o și dacă nu mă înzestram cu metalul prețios. Acum port tinichele de inox și brățări împletite cu dragoste, iar dacă mă prind hoții într-o seară mă bat de ciudă că nu am nimic de valoare la purtător.

Am văzut demonstrațiile legate de Roșia Montană la TV. Mulți din prietenii mei s-ar fi așteptat să fiu în mijloc și eventual să scriu a doua zi pe blog. De obicei am opinii atât de puternic conturate, că nu mi le scoți din cap decât scrii o carte cu argumente pe tema respectivă. De data asta sunt sec. Nu am o opinie legată de Roșia Montană. În principiu consider că este ecologic să te piși în pădure și nu pe pădure. Îmi place muntele mai mult decât marea. Nu mă sperie procesele tehnologice și înțeleg că unele dintre ele au că rezultat final, pe lângă produsul în sine și niște reziduri. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This