vineri, 15 martie 2013

Carte: Joia dulce - John Steinbeck

O carte începută într-un avion către Dubai și terminată într-un avion către New Delhi. Așa mi-ar fi plăcut să înceapă acest articol, dar din păcate am terminat cartea cu o zi înainte de plecarea către New Delhi. Am citit acest roman fragmentat de călătorii, dar chiar și așa pot spune că e ceva între mine și dl. Steinbeck care nu se leagă.

Îmi amintesc că la prima lectură de Steindbeck (Iarna vrajbei noastre) nu am reușit să detectez intriga. Și de data asta am întâmpinat aceeași problemă. Abia pe la pagina 130 am concluzionat că sunt pe intrigă, în condițiile în care cartea are 280 de pagini. Acum, nu trebuie să te iei după mine, căci am experiență la citit cât un teanc de cărți și nici ăla nu depășește o sticlă de 2 litri de Cola. Am văzut că printre cei care citesc mult există o regulă: Dacă o carte nu te prinde în primele 30 de pagini, o pui jos și iei alta. Eu nu pot face asta. E ceva în firea mea care mă împinge să merg până la capăt. O fi bine? 

Dar chiar și așa m-am prins că Doc are o legătură cu Steinbeck, întrucât personajul e prea frumos conturat. E cam genul ăla de personaj, de care ai fi mândru să fii chiar tu. Iar scriitorii au și ei vanități  iar cei talentați le pot și expune în scris. 


Povestea e destul de simplă. Întors acasă, în Cannery Rwo, după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Doc găsește orașul schimbat și pare a întâmpina dificultăți în a-și găsi vechiul ritm. Se concentrează asupra relansării laboratorului de studiu al viețuitoarelor marine și își propune chiar să scrie o teze despre caracatițe. Toate acestea sunt motive pentru a se închide în el și în spațiul fizic al laboratorului. În mod oarecum previzibil, o femeie este cea care reușește să îl scoată și la propriu și la figurat dintre cei patru pereți. Suzy, noua "colaboratoare" a bordelului local, îi captează atenția și declanșează un set de transformări. Nu mi-a fost clar dacă Suzy a colaborat doar pe partea artistică sau a și prestat, dar oricum nu prea contează, cel puțin pentru mine. M-a surprins și inventivitatea lui Steinbeck de a numi două personaje: Whitney Nr.1 și Whitney Nr.2. Probabil există o explicație, dar eu nu am percutat-o.

Faptul că nu m-a impresionat pe mine, nu exclude posibilitate că Joia dulce a lui John Steinbeck să fie o carte remarcabilă. Pur și simplu nu a fost pe gustul meu. Sau poate nu am citit-o la momentul oportun. Pentru cei interesați totuși, cartea poate fi achiziționată de aici. O alta recenzie (sper că mai bună) poate fi citită pe bookblog.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This