vineri, 11 ianuarie 2013

Am primit marfă (2013)

Au ce au fetele cu mine și  se preocupă intens de formarea mea ca individ. Mama se va bucura să audă (recte să citească  asta. Dacă i-ar face și un nepot, poate ar determina-o să treacă o mică parte din avere pe numele meu! Ce nu știe Moldoveanca Șefă este ca multe dintre ele au deja 1-2 copii, iar dacă averea familiei noastre se va împarți după numărul de nepoți e posibil să o las pe Blondă cu 1%. Să revenim, zic!

Dacă anul trecut mi-a pus Nicole teancul de cărți în brațe și mi-a spus: "Vezi! Nu mi le dai peste 100 de ani înapoi!", anul acesta a preluat inițiativa Mary Ana care mi-a făcut colet și mi-a dăruit o parte consistentă din lecturile anului 2013. Am mai cumpărat și eu 1-2 cărți și uite cum a apărut lista scurtă.

Mi s-a spus că prezentările de carte sunt plictisitoare și sunt sărite (adică necitite), la fel ca și poeziile, dar eu mă încăpățânez să îmi relatez lecturile. Astfel că public mai jos lista cărților programate pentru 2013. Sunt 11 la număr, semn că mai e loc doar de una pentru a ne atinge Reading Challenge-ul. Nu există nicio garanție că vor fi citite toate, dar unele dintre ele au șanse bune pentru că mi le doresc de mult. Deci vor fi 12 recenzii, iar restul articole despre dt-uri, zâne, mândre, spiriduși și evident bere, după cum s-or nimeri.



Mulțumesc pentru cărți! Mulțumesc pentru sugestii și recomandări! Sper să revin cu recenzii pe măsura așteptărilor.

9 comentarii:

  1. Buna,
    "Dragoste in vremea holerei"-buna alegere. Merge fie ca iti este bine, fie ca iti este rau. Amos Oz, de asemenea bun, atat la literatura, cat si in cazul eseelor politico-sociale. Murakami .... cam depresivo-exagerat si adesea nejustificat, desigur, dupa gustul meu! Da, sustin propunerea Nicoletei si iti imprumutam "Trilogia Cairoului" si "Baietii de pe strada noastra". Pentru locul 12 din lista ta sugerez: Carlos Fuentes "Toate familiile fericite", Isabel Allende "Tara mea inventata"/"Povestirile Evei Luna" sau Mo Yan "Obosit de viata, obosit de moarte".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai si eu la bere cand mai ies? :D

      Ștergere
    2. Eu am sugerat cateva titluri pentru pozitia nr 12 din lista, nu de alta, dar daca as fi propus un singur titlu ai fi zis ca nu mai traiesti in democratie! Apoi vorbim aici de culturalizare in ritm avansat (Noul Model de Revolutie Culturala pe care l-ar invidia si Mao) sau de trai neneaca la berica? Intrucat sunt orientata pe solutii propun:
      1. iei cartea cu tine la bere,
      2. iei berea acasa unde este cartea.
      Tu ai facut primul lista, asadar acum trage ponoasele planurilor mari de la inceput de an!

      Ștergere
    3. Am mereu o bere ratacita prin frigider si o carte-n traista! Sunt pregatit pentru a aplana aceasta confuzie. :D

      Multumesc pentru recomandari!

      Ștergere
  2. Astept cu nerabdare parerea ta despre "Dragostea în vremea holerei". Lectura placuta! Monica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu abia astept sa o citesc. Multa lume mi-a vorbit despre aceasta carte, atunci cand am scris despre Ratacirile fetei nesabuite. Sper doar ca asteptarile mele sa nu fi crescut prea mult. :)

      Ștergere
    2. Personal, mi-a placut mai mult Ratacirile fetei nesabuite decat Dragostea in vremea holerei. Unora le place mai mult Marquez, altora Llosa. Gusturile in materie de lectura difera de la persoana la persoana. Anonimul de mai sus il considera pe Murakami depresivo-exagerat. Murakami este genul de scritor care fie nu-ti place, fie devii dependent de el si ajungi sa-i citesti toate romanele.
      Ramane la latitudinea fiecaruia sa aleaga ce vrea sa citeasca si sa decida ce-i place. Ideea este sa citesti cat mai variat si cat mai mult. Desigur, cu pauzele binevenite de bere, calatorii, scrieri despre zane si socializare. Caci, nu-i asha, adevarata viata este cea traita, nu cea citita :)

      Ștergere
    3. Au! Asta da a fost o lectura captivanta (Ratacirile). Voi incerca sa o introduc in lectura dupa prima carte de psiho. Si eu sunt curios de cum imi va placea.

      Cat despre Murakami, sper sa nu se transforme intr-o dependenta. Am deja una! :D

      Ștergere
    4. Doar una?! Sper sa fie una buna si sa merite :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This