sâmbătă, 28 decembrie 2013

Google Analytics (2013)

În 2011 lumea căuta în blogul meu răspunsuri la aceste probleme. În 2012 căuta răspunsuri la aceste probleme. Am avut curiozitatea de a caută răspunsurile anului 2013. Pare-se că se conturează un trend. Sa răspundem deci cititorilor.

vineri, 20 decembrie 2013

Arabia Saudită (III)

Până să se termine anul, zic să termin eu seria articolelor despre Arabia Saudita. Și pentru că sunt pe grabă, întrucât mă așteaptă o cană de vin fiert punctez scurt.

Da, Arabia Saudita este țara în care benzina are cel mai mic cost din lume: benzina de 91 costă 0,40 RON, iar cea de 95 costă 0,50 RON. Pentru cei care nu au perceput zeroul din fața cifrelor, reformulez: un plin de Logan (aproximativ 40 litri) costă 20 RON, față de 225 RON cât costă în România.

marți, 17 decembrie 2013

How to Business

În urmă cu câteva săptămâni am fost la How to Web. Ce e diferit la How to web și în general la conferințele cu invitați din afara României, e că oamenii nu au frică să vorbească despre businessul lor. Românii sunt dominați de impresia, de altfel falsă, că dacă vorbesc despre afacerea lor sau despre ideea de afaceri pe care o au și încă nu au pus-o în practică, de cele mai multe de ori din lipsă de finanțare, orice interlocutor se va duce acasă și va întocmi un plan fix pe baza a ceea ce a auzit și îi va fura astfel clienții/banii/succesul.

luni, 18 noiembrie 2013

Arabia Saudită (II)

Femeia. Femeia îți lipsește mai mult decât alcoolul în Arabia Saudita. Și dacă ai cea mai rea nevastă/iubită, tot ți se face dor de ea după câteva săptămâni desertul Arabiei. Aici întreaga filosofie este bazată pe segregarea sexelor. Știam de asta de când am plecat, dar aveam să aflu și pe cont propriu.

În Arabia Saudita femeile sunt obligate să poarte o rochie neagră peste haine. Toate femeile, inclusiv femeile de altă origine și naționalitate, aflate temporar în țară. Când te dai jos din avion trebuie să ai rochia neagră pe tine. Dacă nu ai tu, îți dau ei. Asta face ca pe stradă sau în mall să vezi numai femei în negru. Tot timpul. Pe când majoritate femeilor saudite își acoperă complet fața și mâinile, femeile occidentale sunt obligate să poarte doar rochia neagră. Doamne ferește să fii blondă în Arabia Saudită, căci ai fi ca o girafă în Alaska. Capul blond se va distinge de la sute de metri, în multitudinea de trupuri îmbrăcate în negru.

vineri, 15 noiembrie 2013

Black Friday mioritic

În mod tradițional Black Friday se organizează în ultima vineri din luna Noiembrie. Aplicat la 2013 asta ar trebui să se întâmple în data de 29 Noiembrie 2013. Ce nu au reușit apașii să facă în câteva zeci de ani, de când au pus bazele acestei sărbători consumeriste, au reușit românii în numai 2-3 ani. Iacă suntem și noi buni la ceva. Anul viitor vor fi alții care îl vor devansa cu 2 săptămâni și tot așa până îl mutăm pe 14 Februarie! Să moară apașii de ciudă!

evoMag a anunțat că, după o analiză complexă, va devansa Black Friday cu 7 zile, căci adevărata Black Friday ar trebui să fie pe 22 Noiembrie. Pentru cei care sunt în business, dar chiar și pentru pictori și alți artiști care poate nu prea le au cu marketingul, este clar că aceasta este o mișcare smecheră, de a fura caimacul. Multora nu le place caimacul, dar te asigur că are proprietăți hrănitoare. La câteva zile de la anunțul făcut de cei de la evoMag și eMag s-a raliat și va da cu reduceri tot pe 22 Noiembrie 2013.

marți, 12 noiembrie 2013

Arabia Saudită (I)

Mi s-a spus, de către persoane care mă cunosc foarte bine, că nu vorbesc decât despre bere și bani. Prietenii de-o viață m-au liniștit și mi-au reconfirmat că în materie de prostii, spectrul abordat este mult mai larg, iar subiectele la fel de colorate precum o pădure de foioase în noiembrie. A venit momentul în care vreau să fac o mărturisire: Sunt Marius (aka Mihalca) și am rezistat 15 zile fără băutură! Motivația acestui succes neașteptat au fost banii! :) Auzisem că mai multe stoluri de euro s-au rătăcit prin Peninsula Arabă și m-am gândit să repatriez o parte din ele. Păi dacă nu muncesc eu pentru reducerea deficitului de cont curent, atunci cine? Iar când țara mă trimite în misiune.... sacrific până și băutura!

duminică, 6 octombrie 2013

Ceahlăul la apus (2013)

Nu știu cum sunt, dar am sentimentul că nu sunt cum trebuie. Cred că sufăr de o defazare comportamentală de gradul II, cu efecte multiple. Dat fiind faptul că eu mi-am inventat boala, dar nu și tratamentul, rezultă că nu mă tratez și aștept să treacă de la sine.

Pentru un bărbat singur, ar trebui să dau dovadă de spontaneitate, curaj, spirit de aventură, tolerantă nemărginită, romantism și multe astfel de calități care par să se fi ascuns de mine. Cel putin asta reiese din sumarizarea dorințelor femeilor ce mi-au ieșit în cale. Da! Burlacul, care nu plănuiește să moară așa, trebuie să fie capabil, atunci când i se cere, să se dea jos din pat direct în stradă, în pijama și în piciorele goale, molfăind încă la visul pe care a fost nevoit să îl abandoneze subit, dar bucuros de oportunitate. Burlacul trebuie să ia deseori cina în orașe diferite de cel de reședință. Cu cât este mai îndepărtat orașul, cu atât cina este mai reușită. Burlacul trebuie să plece după cireșe la piață și să constate pe drum că la Constanța sunt mai bune, iar când se duce după brânză, își va aduce aminte de cașcavalul din zona Sibiului. Burlacul, care nu vrea să moară singur, nu este stresat niciodată cu probleme de muncă și nici nu întâmpină vreodată probleme financiare.

joi, 26 septembrie 2013

Festivalul George Enescu: R. Wagner - Aurul Rinului

Când treci de la sala Operei Naționale București la Sala Palatului îți e clar că ceva se va întâmpla. Există o diferență atât de arhitectură, de senzațiile pe care ți le provoacă, cât și de audiență. Publicul care frecventează Sala Palatului este nițel diferit de cel care merge la Opera Română.

Programul duminicii mele liniștite conținea R. Wagner, Aurul Rinului - prima parte din tetralogia Inelul Nibelungilor, în interpretarea filarmonicii din Berlin. Cum eu sunt mai de la țară, eram convins că va fi un concert simfonic. Aveam să mă prind repede că urma să asist tot la o operă, dar la una fără interpretare scenică. Mai precis, scena este ocupată de orchestră, iar interpreții se strecoară pe rând în fața scenei, la microfon și își susțin partitura. Au cântat în germană, iar traducerea a fost afișată pe două monitoare.

miercuri, 18 septembrie 2013

Déjà vu Roșia Montană

În Matrix I există o secvență în care o pisică neagră trece de două ori prin același loc. Neo o vede și spune: Déjà vu!, iar toți ceilalți se panichează pentru că știu că nu a fost chiar un déjà vu, ci o eroare în matrice. Fără a pretinde a fi Neo, Déjà vu am zis și eu după ce am văzut filmul pe care îl prezint mai jos.

Până atunci, să fac totuși precizările de rigoare. Am auzit de Open Pit de la Moise Guran, în timpul emisiunii Biziday, pe care îți recomand să o vezi de luni până miercuri de la 22:30 pe TVR1. Traducerea este tot munca lui Moise și a echipei Biziday.

marți, 17 septembrie 2013

Festivalul George Enescu - Otello

De mai mulți ani mi-am dorit să ajung și eu măcar la un spectacol susținut în cadrul Festivalului George Enescu. De fiecare dată mă trezeam prin Septembrie, când festivalul începuse deja și în mod firesc nu mai găseam bilete. Dar calul bătrân învață și prin Februarie - Martie mi-a ajuns la urechi un ciot de știre de genul: "În primele 4 zile de la punerea în vânzare a bilelor pentru Festivalul George Enescu s-au vândut 40.000 de bilete". Din păcate știrea nu s-a dovedit a fi falsă întrucât în următoarele 5-10 minute de la citirea ei am verificat și deja cele mai faine spectacole nu mai aveau bilete spre vânzare. Ar trebui clarificat ce înseamnă "cele mai faine spectacole". În mod clar nu sunt un cunoscător al acestui tip de muzică, dar trăind pe această planetă am mai auzit și eu de Mozart, Beethoven, Verdi, Wagner, Tchaikovsky, Enescu, Borodin, Mussorgsky. Din păcate auzul meu nu e suficient de fin, iar eu nu sunt suficient de educat în această disciplină încât să recunosc vreo partitură, dacă o aud pe stradă. Asta a fost un fel de mia culpa pentru cei care vor citi despre spectacol.

marți, 3 septembrie 2013

Aurul din curtea bunicii

Am purtat și eu vreo 10 ani o bucată de aur în jurul unui deget, dar asta nu m-a ajutat prea mult. Am impresia că viața m-a tratat la fel cum ar fi făcut-o și dacă nu mă înzestram cu metalul prețios. Acum port tinichele de inox și brățări împletite cu dragoste, iar dacă mă prind hoții într-o seară mă bat de ciudă că nu am nimic de valoare la purtător.

Am văzut demonstrațiile legate de Roșia Montană la TV. Mulți din prietenii mei s-ar fi așteptat să fiu în mijloc și eventual să scriu a doua zi pe blog. De obicei am opinii atât de puternic conturate, că nu mi le scoți din cap decât scrii o carte cu argumente pe tema respectivă. De data asta sunt sec. Nu am o opinie legată de Roșia Montană. În principiu consider că este ecologic să te piși în pădure și nu pe pădure. Îmi place muntele mai mult decât marea. Nu mă sperie procesele tehnologice și înțeleg că unele dintre ele au că rezultat final, pe lângă produsul în sine și niște reziduri. 

vineri, 23 august 2013

Teatrul Act - Amalia respiră adânc

Sunt momente în care natura se buimăcește și își schimbă cursul. O anormalitate severă este să mori înaintea părinților tăi. O altă normalitate ar fi ca o copilă de 11 ani să îmi vorbească despre iubire. Cam cum ar fi? Mă și văd stând în parc pe o bancă, cu capul între mâini sau cu bărbia în pumn, așa cum văd că am preluat obiceiul tatei, și având în față o fetiță, nu știu de ce dar eu mi-o imaginez îmbrăcată în costum de pionier, ascult cum îmi vorbește cu patos despre ce este iubirea, cum se trăiește și cum se manevrează în așa fel încât să nu ți se scurgă printre degete. 

La 11 ani sunt copii care, nu numai că au terminat facultatea, dar și predau la universitate. Primul de care îmi amintesc este un puști care la 9 ani predă istoria la o universitate prin Ucraina. Dacă fata mi-ar vorbi despre teoria caracterului ambivalent: corpuscul-undă al materiei sau despre o posibilă demonstrație a micii teoreme a lui Fermat cu care matematicienii din toată lumea se luptă cam din aceeași perioadă în care a fost asasinat Mihai Viteazul, aș fi înțeles. Minți analitice pot exista în corpuri mici. Dar dragostea, cu forma ei perenă, iubirea, trebuie trăită, înțeleasă (acolo unde se poate) și abia apoi normată și predată.

marți, 20 august 2013

Despre fructe

Îmi plac fructele. Bate-mă! Omoară-mă!, dar îmi plac fructele. Îmi place forma lor. E ispititoare, cel mai adesea. Cu culoarea nu am o problemă. Îmi plac fructele de toate culorile. Dar cel mai mult îmi place gustul. Ador senzația aia când muști cu foame din fruct și ți se umple gura de zeamă, încât ai impresia că te îneci și totuși nu te poți opri.

Mie îmi plac fructele care cresc la înălțime. Acele fructe pentru care nu este suficient să întinzi mâna pentru a le culege, nu este suficient să te ridici pe vârfuri și nici să îți iei avânt și să sari. Fructele cele mai bune sunt acolo sus unde nimeni sau foarte puțini dintre noi ajung a le culege. Poți încerca să te ajuți de un scaun, o trambulină sau o scară. Dar fructele cele mai alese sunt atât de sus încât scara tremurândă, rezemată de crengile cele mai subțiri ce o pot susține nu te aduce nici pe departe în vecinătatea fructului dorit. Iar fructul există, îl vezi, te vede, iar uneori îți zâmbește amuzat de stângăciile tale în aventura culegerii sale. Oricât de sus ai urca, uneori singura variantă care îți mai rămâne este să te așezi în fund la baza pomului și să privești în sus, cu mână streașină deasupra ochilor și să te gândești cum ar fi dacă ... .

vineri, 16 august 2013

Eu noaptea nu dorm

Am zile în care resimt acut oboseala. Am zile în care simt nevoia de somn. Mi se întâmplă să vin de la firmă, să adorm,să mă trezesc târziu în noapte, moment în care beau apa și adorm din nou. Putea fi un astfel de moment. Acum simțeam o durere. M-am accidentat la antrenament și de fiecare dată când mă rotesc în pat, ori eu am un ciclu al somnului care începe cu fața în sus, continuă pe o parte și se încheie prin a dormi pe burtă, simt o durere cumplită. Într-un final am reușit să adorm.

joi, 8 august 2013

Păcănele vs. Matematică

Dacă mă întrebi de filosofia românească îmi vin în minte trei nume. Primele două sunt Constantin Noica și Emil Cioran. Încă nu mă simt suficient de pregătit pentru a-i studia, așa că am început cu filosofii contemporani: Paraziții. Într-o lucrare de sinteză, cu profunde implicări sociale, publicată sub numele Slalom printre cretini, aceștia afirmă, printre altele: "România este o țară plină de bănci, farmacii, cazinouri și shaormerii". Dacă unora le văd rostul, cum ar fi shaormeriilor, întrucât nimic nu absoarbe alcoolul din tine la 4 dimineața mai bine decât o shaorma picantă (preferabil de vită, în lipsa celor de miel), cu altele am însă o reală problemă.

luni, 5 august 2013

De ce se uită bărbații după femei pe stradă?

Acum câteva zile, pe o caniculă de prime time TV, bunul meu prieten Furnică mi-a propus să vedem împreună un meci de fotbal. Până să parcăm noi mașina, a parcat în fața noastă o domnișoară, care fără știrea ei avea să determine acest articol. Canicula este echitabilă. Le supără pe femei care sunt mereu stresate să nu transpire și îi bucură pe bărbați, care o sărbătoresc ca pe un Crăciun în miez de vară. Iar dacă suntem cuminți și avem noroc putem sărbători acest Crăciun, zi de zi, timp de câteva săptămâni.

Domnișoara în cauză purta o bluză albă din categoria celor care au doar față, iar pe spate nu ajung decât două breteluțe infime: una în jurul gâtului, iar cealaltă mai spre bazin. Dacă te poziționezi cum trebuie și ai noroc de un vânt divin toată lumea e fericită: domnișoară se răcorește, iar tu ai parte de un instagram fără efecte, cu o bucată din Rai. Faptul că purta pantaloni scurți deja este un detaliu minor. Noi ne-am făcut datoria și am petrecut-o cu privirea, cu multă demnitate și acordându-i respectul cuvenit. Era timpul să rostim ceva. Fusese o pauză destul de lungă, dar perfect justificată. Furnică a luat cuvântul:

sâmbătă, 3 august 2013

Yago

Cu ajutorul Luciei și al Mădălinei am reușit să dau de Yago. Numele lui real este Facundo Arana și până și eu l-am văzut prin telenovele. După cum puteți vedea mai jos asemănarea este zdrobitoare. :)))

Yago
Eu
M-am simțit dator să vin cu această completare. Subiectul este închis.
Weekend plăcut tuturor, oriunde vă aflați!

joi, 1 august 2013

Metamorfoză masculină

Știi genul acela de persoană pentru care ai putea jura că seamănă cu un actor cunoscut? Sigur ți s-a întâmplat. Și mie! Mai mult de atât sunt convins, acum, că sunt un tip impersonal și metamorfozabil. O fi bine? Oscilez între a mă întreba cât de ștearsă este imaginea mea și de a mă bucură de asemănările de mai jos. Îl știți pe Mr. Smith din Matrix, care se putea transfera în orice om din rețea? Firește că nu puteam să fiu Neo! A trebuit să fiu chiar antipaticul Mr. Smith, antivirusul rețelei.

miercuri, 31 iulie 2013

Unii te ridică, alții te lovesc

Am mai spus, cred, că acest blog este citit preponderent de femei. Statisticile Facebook, pe ultimii doi ani, îmi arată 70,8% femei, respectiv 24,6% bărbați. Restul de 4,6% sunt nehotărâți în privință sexualității, încă mai caută sau sunt extratereștri. 

Cum se pare că am cam ars benzina și/sau sunt într-o acută prelungită și incorigibilă pană de idei, m-am gândit să recomand două bloguri. Am ambele aparțin unor (adevărați) bărbați, așa că ar putea fi pe gustul celor care mă urmăresc. Femeile vor găsi articole pentru sufletul lor, iar bărbații vor găsi doua noi ținte de care să facă mișto. :)

vineri, 26 iulie 2013

Carte: Ce spui după Bună ziua? - Eric Berne

În urmă cu destul de mult timp am văzut un interviu al domnului Radu Beligan, în cadrul emisiunii Profesioniștii, realizată de Eugenia Vodă. A rămas cu mine o idee a artistului. În interviu spunea că s-a născut gol, liber și că prin educație și traiul în societate s-a împovărat cu tot felul de lucruri care nu numai că nu îi sunt utile, dar îl și împiedică să zboare. Dar, pe măsură ce a îmbătrânit unele lucruri au început să cadă, de altele s-a descotorosit el și pe zi ce trece se simte mai liber, mai liber, tot mai liber.

luni, 15 iulie 2013

Munții Bucegi: Gura Diham - Vf. Bucșoiu, via Mălăiești și Brâna Caprelor

În weekend s-a invit ocazia să bag o tură pe munte și cum nu am făcut niciodată până acum am zis să vin cu niște detalii, poate mai sunt și alții interesați. Eu unul am descoperit cel mai fain loc de picnic (ever): platoul de la Cabana Mălăiești. Până să te apuci de împachetat, da-mi voie să îți spun că din Bușteni, de la Gura Diham faci cam 3 ore până la locul de ancorare al sandwich-urilor cu șuncă, icre, frunze de salată și felii subțiri de roșii. Traseul Gura Diham - Cabana Mălăiești este accesibil tuturor, astfel încât se pretează și la întreaga familie.

Eu unul aș vrea să rămân înnoptez la cabana Mălăiești și să văd cerul noaptea. Iar pe întunericul fisurat de multe stele e loc de mai mult. ;)

marți, 9 iulie 2013

Căsătoria a fost inventată de bărbații cei mai bărbați

Că bărbații fug de căsătorie că dracu' de cristelniță, se știe. Și tot alergând eu așa, încercând să evit ba pe una, ba pe alta, sub diverse pretexte, gen: asta e prea mică, aialaltă nu prea stă pe-acasă, m-am întrebat cine mama lui a inventat căsătoria? Una dintre calitățile mele cele mai detestate de prieteni este aceea că atunci când nu știu ceva îmi imaginez cum ar putea fi. Practic eu nu spun (aproape) niciodată: "Nu știu.". Păi cum să spun nu știu, când eu închid ochii o secundă și îmi vin în minte câteva variante posibileEi, dar de data asta chiar știam răspunsul. Mi-am adus aminte de un reportaj Discovery, de pe vremea în care RDS îi mai difuza, în care aduceau dovezi irefutabile, cum că bărbații ar fi inventat căsătoria. Să vezi și să nu crezi!

Păi, acum câteva milioane de ani, imediat ce au coborât din copaci, oamenii s-au organizat în cete, din rațiuni lesne de înțeles. Astfel le era mai ușor să se apere, pe principiul: 20 de ochi văd mai bine decât 2, lucru contestat astăzi întrucât o femeie vede mereu mai bine decât 10 bărbați. Cred că și pe vremea aia femeia vedea mai bine decât 10 bărbați, dar dacă își făcea cunoscut talentul își lua boxul. Pesemne că femeile au văzut lumea mai bine, încă de la începuturi, căci mereu au avut o slăbiciune pentru vitamina A.

duminică, 30 iunie 2013

Carte: La sud de graniță, la vest de soare - Haruki Murakami

La pensie m-aș retrage în Japonia. E ceva ce simt că mă trage în zona aia. Poate grădinile lor aranjate până la cel mai mic detaliu, poate mentalitatea bazată pe cultul samuraiului și al onoarei, poate femeile care îmbină perfect sumisiunea cu un erotism gingaș și o pasiune pătrunzătoare. Când îmi pică în mână o carte a unui scriitor japonez, mă aștept de la bun început să îmi placă. Nu știu de ce, dar am încredere în povestirile lor și știu că nu mă vor dezamăgi. Așa s-a întâmplat și cu La sud de graniță, la vest de soare.

Pe Murakami l-am primit cadou în urmă cu câteva luni, de la o doamnă sau domnișoară care îmi urmărește blogul și care, dorind să-și facă loc pentru alte cărți, l-a împachetat și l-a trimis definitiv în capitală. Iar eu m-am folosit de el pe post de balsam după că mă afundasem într-o lectură de psihoterapie sau psihopupi cum îi spune DT.


miercuri, 26 iunie 2013

Kuwait - Vederi din lumea arabă

Mi-am dat seama că deși am fost de mai multe ori în Kuwait, nu am scris despre cum e viața în deșertul Arabiei. Kuwait este o țară care mustește de bani (a se citi petrol), dar în care lumea nu este fericită. Termenul lumea necesită anumite clarificări. În Kuwait sunt, conform recensământului din 2011, 3.1 milioane de locuitori, dintre care 1.1 milioane nativi și 2 milioane emigranți sau expați așa cum le place lor să se auto-numească. Personal cred că sunt mult mai mulți imigranți. Cel putin 1:3. Cei 1.1 milioane de kuweitieni au atât de mulți bani că nici nu mai știu ce să facă cu ei. Cele 2 milioane de expați sunt nefericiți de regulile de viață destul de stricte, dar nu într-atât de nefericiți încât să se întoarcă casă în țări precum: Egipt, Siria, Liban, Iordania, Pakistan, India, etc.


luni, 3 iunie 2013

Ce se întâmplă în Istanbul?

Vi-l aduceți aminte pe Constantin care protesta la Universitate? (articolul poate fi lecturat aici). Firește că nu putem avea încredere în media, întrucât acestea sunt create fix pentru a manipula, dacă nu tot timpul, măcar atunci când e cazul. Cum nici (micile) proteste de la Universitate nu au fost relatate nepărtinitor, așa nici cele din Istanbul nu sunt. 

Taken from Occupy Gezi’s Facebook page.
Mai jos găsiți linkul către o postare de blog a unui participant la proteste:

duminică, 2 iunie 2013

Fac

Două săptămâni în Kuwait mi-au prăjit pielea, dar nu și mintea, întrucât m-am întors cu o experiență (de business) pe care nu aș fi reușit să o acumulez în alt mod. Am îmbinat munca și curiozitatea, iar acum sunt doctor în civilizație și reguli de conduită valabile în Kuwait și Arabia Saudită.




vineri, 17 mai 2013

Out: Kuwait

Pentru ca sunt singurul nemulțumit de creșterea PIB pe T1 (fata de T1 2012), care a fost de 2,1% comparativ cu 1% cât estimau analiștii  m-am hotărât să fac ceva și să aduc mai mulți euro în țară. Poate așa vom avea și noi o țară ca afară.

Maine plec in Kuwait. Am 4 zile sa pun pe picioare o fabrica de ferestre și uși, adică să fac din văcuța noastră de muls (aka Ra Workshop) cea mai eficientă achiziție a lor. Dacă scăpăm cu viață, urmează apoi alte 6 zile cu câte 2 întâlniri pe zi: prezentări, discuții și negocieri, că doar ne-a zis Radu Georgescu că o întâlnire face mai mult decât 100 de mailuri, iar la final sper sa repatriez ceata de euroi care s-a pierdut prin Orientul Mijlociu. 


Operațiunea Aurul Negru s-a declanșat. Cover me! I'm going in! :)

joi, 9 mai 2013

Teatrul Act - Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă

Îmi doream de mult timp să merg la Teatrul Act, dar până acum câteva săptămâni nici nu știam unde se găsește. De fapt, trecusem pe Calea Victoriei, pe lângă el de mai multe ori, dar de tot atât de multe ori am și uitat, iar când îmi puneam problema de a merge nu știam de unde să cumpăr bilete. Am avut nevoie de un imbold și l-am primit. Atunci când primesc o recomandare, mi se setează în creier un nou obiectiv, de genul "New quest available", și din momentul respectiv nu mai am scăpare decât după atingerea scopului. 

Acum cel mai mult, legat de teatrul Act, îmi place să merg după bilete. Casieria, mutată de ceva timp la etajul I al clădirii, arată precum îmi imaginez eu că ar fi arătat casa unui lord englez. Mobilă masivă, ce scârțâie sub presiunea istoriilor la care a fost părtașă, o lumină ce răzbate în unghiuri alese de un arhitect pe care parcă-l și văd cu trabucul sau pipa în gură, înconjurat de un nor de fum vârtos, sub plafonul înalt specific vremurilor în care timpul avea răbdare cu oamenii, iar bunul simț nu se îmbolnăvise și încă nu murise. Nu am dat de lord, nici de arhitect, ci o doamnă subțirică și drăguță care mi-a scris de mână un bilet și mi-a prefațat experiența în Teatrul Art.

marți, 30 aprilie 2013

Cum să vindem software

Zilele astea are loc campionatul mondial de snooker. Ronnie O'Sullivan (aka The Rocket), primul în rândul favoriților mei s-a calificat în semi-finale. Îmi place pentru că este ambidextru - iar la un bărbat asta e o calitate aparte - și pentru că are un temperament super dificil. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu ca el și îmi place pentru că reprezintă tot ceea ce eu nu sunt. Dacă aș fiu forțat să fac o comparație, eu sunt o oaie pe lângă Ronnie O'Sullivan. 


Steve Davis (cred) a declarat că nimeni nu îl poate învinge pe Ronnie când este în apele lui și că cel mai mare dușman al lui este chiar el însuși, doar că acum pare foarte liniștit întrucât nu are obiectiv (tipul câștigând cam tot ce se poate în snooker și ceva peste 6 milioane de lire sterline doar din premii) și joacă doar din plăcere.

miercuri, 24 aprilie 2013

Videochat-ul e prostituție?

De dragul acestui articol vom presupune că în ultima perioadă mă preocupă chestiunile legate de moralitate, viață, moarte și tot felul de astfel de chestiuni care se dezvoltă mult mai bine lângă o carafă de bere, de preferință nefiltrată. Și cum mă oglindeam eu în halbă și așteptam spuma să se mai domolească oleacă, iaca prin fața ochilor mi se perindă o creatură feminină, din categoria felinelor de talie mijlocie, conectată la o linie de 4 Mbs, cu webcam pe trepied rotativ, telecomandă și zoom optic 5x.

Când să gust din bere, mai precis până ca buzele mele să atingă licoarea magică, mă pălește dilema: da, videochat-ul o fi o formă de prostituție? Dau să mă gândesc la cea înseamnă în mintea mea prostituție și vin cu ceva în genul: oferirea de servicii sexuale în schimbul unor beneficii materiale (bani, mâncare, cazare, etc.). Tipicar cum sunt, zic să mă pun la curent și cu definiția din dicționar. Cea din DEX mi se pare reținută, dar  găsesc o definiție OK în Dicționarul Enciclopedic: "Prostituție = Act prin care o persoană consimte, în mod obișnuit, să întrețină raporturi sexuale cu un număr nedeterminat de parteneri, în scopul procurării mijloacelor de existență; fapta comisă de persoana care procedează în acest mod;"

Videochat-ul este acea activitate care îi face pe absolvenții de facultate să le fie rușine de cât câștigă, iar pe directorii de multinaționale să dorească să își renegocieze pachetul managerial (ASAP!). Sau cel puțin așa merge vorba-n piața muncii. Ca antreprenor am obligația să investighez și să verific noi oportunități de business! Iată rezultatele: Tarifele sunt între 1 și 5 euro pe minut, dar există și excepții de 10 euro/minut (dacă ești divă, mă gândesc). Cred că la aplicare se dau teste de cunoștințe  întrucât fetele sunt majoritatea experte în marketing și merg cu 1.99 euro/minut, preț psihologic căruia nu ai cum să îi reziști. Acum să facem și un calcul:
            1,99 euro/minut * 5 minut (durată medie a unui show în privat) = 9,95 euro/client
            9,95 euro/client * 10 clienți / zi = 99,50 euro/zi 
            99,50 euro/zi * 30 zile pe luna = 2.985 euro pe luna.

În calculul de mai sus persoana în cauză a lucrat efectiv 50 minute pe zi. Din păcate această activitate este similară pescuitului: până vezi pluta coborând la fund, trebuie să aștepți răbdător, deci ai și mulți timpi morți. Socotesc ca fiind nedrept faptul că femeile își pot permite acest 10 pe zi, iar noi bărbații nu. Mă amăgesc cu gândul ca noi avem mușchi și suntem plecați la vânătoare și oricum nu am avea timp, iar strugurii sunt acri. 

Poza este dintr-un studio real din București. Nu pun linkul pentru că nu intenționez sa il promovez în niciun fel.
Să revenim la bere și la dilema mea: persoana consimte în mod obișnuit, întreține raporturi sexuale (cu ea însăși) și cu un număr nedeterminat de spectatori, iar scopul este în mod sigur procurarea mijloacelor de existentă. Două gâturi de bere mai la vale îmi amintesc de liniile erotice telefonice care inundaseră România după revoluție. Sunt doar 2 diferențe între videochat și linia erotică: nu vezi și nu știi dacă persoana de la celălalt capăt urmează efectiv scenariul. Dacă e să mă întrebi pe mine, poți fi sigur că nu o face, ci doar interpretează o partitură.

Și totuși: videochatul e prostituție? Nu există un contact fizic și aș fi înclinat să spun că nu e. Mai degrabă este o piesă de teatru, puternic erotizată, în care una din părți generează în timp real scenariul, iar cealaltă are opțiunea,  dar nu și obligația de a-l pune în practică. 

În România, videochat-ul este reglementat de legea privind  prevenirea și combaterea pornografiei (pe care o poți citi aici.) Eu sunt de părere că ar trebui să aibă o lege specială, cu condiții diferite de impozitare, așa cum au cazinourile, de exemplu. Dacă statul ar dori să pună o frână în calea acestui tip de business și crede-mă că ar trebui, întrucât jumătate din studentele noastre își rotunjesc astfel veniturile, ar putea veni cu un impozit mai mare. Dacă tot ne dăm femeile străinilor - căci de aici vin banii - măcar să încasăm ceva și la bugetul de stat. Măcar teoretic, banii din această diferență de impozitare ar putea fi utilizați în programe de educație sau de altă natură care ar putea direcționa populația în direcția dorită de legiuitor. Reglementarea este doar un pas, întrucât jumătate dintre fete practică acest job de acasă, unele chiar din dormitorul alăturat de cel al părinților. Tehnologia care este pe zi ce trece tot mai ieftină a adus printre altele și acest avantaj: oricine își poate creea o infrastructură cu un laptop (1.400 RON , o cameră web (50 - 150 RON  și un abonament la internet (50 RON lună). Mai am o dilemă, dar o enunț și o las pe altădată: câte dintre fete rezistă tentației de a face pasul atunci când oferta este consistentă și depășește cei 1.99 euro / minut?

Eu unul nu m-am lămurit în privința videochat-ului, dar dacă cineva își închipuie că am o problemă cu acest tip de business se înșeală. Din contră! Mă declar un susținător al legalizării prostituției. Explicația mea este destul de simplă: cât timp nu poți controla un segment, mai bine îl impozitezi și îl reglementezi (analize, taxe, condiții, etc.). În țările dezvoltate o prostituată produce în medie 150.000 euro/an (n.r: La dracu, firma mea produce 120.000 euro / an!), conform unui raport ONU. Tot ONU estimează că în lume sunt aproximativ 2.5 milioane de femei, victime ale traficului de ființe umane, din care 85% sunt victime ale exploatării sexuale. Dacă le mai adăugăm și pe cele care practică meseria din proprie convingere constatăm că este o piață consistentă. Legalizarea prostituției ar produce printere altele următoarele efecte: consumatorii ar beneficia de  servicii mai sigure din punct de vedere medical, statul ar putea incasa niște impozite și ar scădea se presiunea pe sclavia sexuală.

Ah, mi s-a terminat bere, deci trebuie sa termin si eu articolul. Ne auzim! Cand? Nu stiu.
Respect.

luni, 15 aprilie 2013

Teatrul Național București - Vizita bătrânei doamne

Mai întâi a fost Titanic. Îmi amintesc că bugetul alocat acestui film mi s-a părut, la vremea respectivă, a fi fantastic. Aproape imposibil pentru a fi cheltuit pe un singur film. Așa am ajuns să cunosc eu termenul de "blockbuster". Wiki spune că blockbuster, în cinematografie, înseamnă o producție cu o dimensiune impresionantă atât în plan narativ, cât și în cel al producției. Păi cam asta se întâmplă în piesa Vizita bătrânei doamne și deci am asistat la primul meu blockbuster teatral.

Am tot văzut comedii, dar a venit timpul să ne maturizăm un pic și să intrăm în liga mare a teatrului. Din acest motiv, am ales o dramă. Fiecare trăiește o dramă așa că m-am gândit să merg să o văd pe a altora, că de a mea sunt sătul. 


Fiind scrisă de un neamț (Friedrich Dürrenmatt este de fapt elvețian, dar aceștia tot un fel de nemți sunt), nu te poți aștepta la o piesă cu un scenariu simplu. Vizita bătrânei doamne este o dramă profundă, presărată cu elemente de umor și care mai are pe deasupra meritul de a pune în discuție noțiuni legate de moralitate. Ori astăzi, găsesc ca fiind ciudată montarea acestei piese, în contextul unei societăți în care moralitatea e pe locul doi, din spate (vorba lui Pavel Stratan).

Acțiunea are loc în Gullen, un oraș nenorocit de viață și de destin, un oraș în care nu se întâmplă nimic și nimic nu funcționează. Un fel de Copșa Mică, din bătătura noastră. Ei uite că tocmai în acest oraș își anunță vizita doamna Klara Zachanassian, cea mai bogată femeie din lume, cu o avere estimată la 9 miliarde de dolari. În mod oarecum firesc, locuitorii orașului își pun speranța în această vizită și în eventualele investiții ce ar putea rezulta și care ar relansa orașul.

Primarul, interpretat într-un mod foare reușit de Marius Rizea, speră la vreo 8-10 milioane de dolari, dar suma pe care sunt pe cale să o primească este mult mai mare. Klara Zachanassian, interpretată de Maia Morgenstern, oferă în mod public suma de 1 miliard de dolari locuitorilor orașului Gullen, cu condiția ca cineva să îl omoare pe cetățeanul Alfred Miller - unul din cei mai respectați locuitori ai orașului.

Iată că se conturează și problema moralității, pusă în balanța destinului: fericirea, cel puțin materială, a unui oraș întreg versus moartea unui cetățean. O problemă destul de simplă la început, dar care are darul de a te roade zi de zi, prin ochii fanteziilor și dorințelor ascunse a fiecăruia dintre noi. Tu ce ai face cu un miliard? Ai putea fi de acord cu moartea unui om, în contextul în care ai primi această sumă de bani? Sunt convins că ai să spui Nu și fix asta au spus și toți cetățenii din Gullen, reiterând vocal dragostea și respectul pe care îl purtau pentru Alfred Miller. Dar dacă cetățeanul respectiv s-ar face vinovat de ceva grav? Un viol, o crimă ar putea să te facă să vezi lucrurile altfel? Precum în Alien, virusul dorințelor ascunse îi cuprinde pe fiecare, unul după altul și întreg orașul se transformă. Din fericire Friedrich Dürrenmatt, face ca multe scene să fie amuzante și până la final ai mai mereu zâmbetul pe buze.


Maia Morgenstern sau Klara Zachanassian, căci Maia intră atât de bine în pielea personajului încât nu aș mai ști să fac diferența. Nu cred a fi existat o actriță mai potrivită pentru acest rol, alta decât Maia Morgenstern. În scenele dramatice bagă spaima în tine, de te faci mic pe scaun și ți-e frică și să mai respiri, ca nu cumva să îi atragi privirea. 

Un element spectaculos al acestei piese sunt decorurile, care evoluează în cinci planuri: două orizontale și  trei verticale. Este uimitor modul în care acestea se mișcă, iar din combinatorica lor de tip Rubik rezultă de fiecare dată o locație nouă, perfect potrivită scenei ce urmează a fi jucată. Nu știu dacă toate aceste detalii sunt trecute în scenariul piesei sau este meritul celor care s-au ocupat de decoruri, în speță Nikola Toromanov, dar dacă ar fi să dau o notă de 10 aceasta ar fi pentru decoruri. 

O altă dimensiune a piesei este cea olfactivă. Rar mi se întâmplă să remarc acest aspect. În Vizită bătrânei doamne se trage cu pistolul și se fumează, iar fumul de praf de pușcă ars vine perfect în completarea decorului și a atmosferei.

Pe scenă apăr în jur de 50 de personaje, ceea ce este foarte mult pentru o piesă de teatru. Decorurile desăvârșite, numărul mare de personaje, firul epic complex mi-au adus aminte de Rebecca și mă îndreptățesc să încadrez Vizita bătrânei doamne într-o super producție teatrală pe care o recomand cu convingere.

joi, 11 aprilie 2013

Poveste

                 de George Bacovia

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori 
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă, 
Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori... 
Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată 
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări; 
Te duceai mereu-nainte înspre-o umbră-ntunecată 
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări. 
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire, 
Ne-ascultând decât șoptirea singuratecei păduri, 
Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire, 
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri. 
- Ha, ha, ha, rădea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere, 
Intre om și-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut, 
Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere 
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. 

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă, 
Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat, 
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă, 
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

publicată în Ateneul Cultural, Bacău - anul I, nr.2 Aprilie 1925, pag. 1
inclusă în volumul Scântei Galbene (1926)

miercuri, 10 aprilie 2013

Vița de Vie - Acustic

Nu sunt fan Vița de Vie. Și asta nu pentru că nu ar merita ei acest lucru, ci pentru că eu nu prea mă încadrez în tipologia fanilor. Nu cumpăr albume, nu alerg după autografe, nu mă isterizez dacă dau de vreun artist prin supermarket și nu mă pun pe plâns dacă îl bate nevasta sau, și mai rău, dacă își bate nevasta. Adi Despot și-a rezervat un loc în memoria mea cu interviul acela în care o domnișoară mai high (ori la propriu, ori la figurat) îl scoate din sărite.

Despre Acustic, firește că, nu știam  nimic. Am prieteni buni și mi-i respect. Ori, când Raluca spune că este un concert (spectacol) la care ar merge a doua oară, e musai ca eu să merg măcar o dată. Iar dacă pe afiș apare și Alexandrina, e clar că îmi sare cardul din portofel. Cum nu mă așteptam ca DT să aquiseze la acest eveniment, l-am strecurat la categoria: "te faci rock și mi te faci disponibilă în ziua T la ora Z". Am cam abuzat de denumirile acestor coordonate temporale, dar fiind săptămâna altfel m-am simțit acoperit de circumstanțe. Am cedat presiunilor și i-am dat detaliile evenimentului cu câteva ore înainte. Nu părea prea încântată. E drept că și eu aveam îndoieli. Ea, probabil și mai multe, pentru că își suprapusese o întâlnire cu ultima parte a concertului. Providența a intervenit și a rezolvat lucrurile în favoarea evenimentului.


Vița de Vie în varianta acustică are 6 membri, față de 4 cât are în formula clasică, vreo 8-9 tipuri de chitare, tobe, tamburine, contrabas, violoncel, flaut, fluier, orgă și tot felul de alte dispozitive de produs sunete a căror denumire nu o cunosc. Reprezentația pe care am urmărit-o eu a avut loc la Teatrul Național - Sala mare și cred că asta a influențat acustica. De la primele acorduri sare carnea pe tine de cât de clar e sunetul și de multitudinea de detalii fonice pe care le poți remarca. Iar aceste cuvinte vin din partea unui tip care are timpane cu iască. 

În mod cu totul nesurprinzător melodia care mi-a plăcut cel mai mult este cea interpretată împreună cu Alexandrina. Coincidența de nume e total nefericită, dat femeia asta este super tare. (Dacă afli pe unde cântă dă-mi și mie de știre te rog). Interpretează împreună cu Vița de Vie piesa Varză. Ce îmi place în varianta acustică e că mesajul piesei - care nu e rău deloc - devine mult mai puternic. Textul este pus în evidență mult mai bine, cred eu, în această variantă. Bag piesa mai jos drept exemplu.



Acustic este proiect muncit, un proiect în care s-au urmărit detaliile și cum ar spune Rod Tidwell (din Jerry Maguire): I fucking love that! Cât despre DT, s-a super emoționat, i-au dat lacrimile și mi-a mulțumit de nenumărate ori, ba chiar și-a cerut scuze că a avut îndoieli asupra alegerii mele, eu neavând un merit prea mare. Dar așa e în viață: unii muncesc, alții culeg rezultatele!

Am și o observație pentru organizatori. Dacă evenimentul este programat la ora X, hai să îl pornim fix la X, indiferent de numărul celor care sunt pe afară și vor să intre pe ultima sută de metri. Respectul pentru cei 80% care și-au luat biletul din timp și s-au prezentat la eveniment conform cerințelor de pe bilet ar trebui să dicteze.

Vița de Vie în varianta acustică este un super concert, cu titlu de It's a must! pentru cei care sunt dispuși să experimenteze.

duminică, 7 aprilie 2013

Teatru prin Teatral.ro

De ceva timp a apărut un nou proiect online pentru iubitorii de teatru: Teatral.ro. Găsești aici o listă cu (aproape) tot ce se joacă. Acum câteva zile a fost lansată și facilitatea de a cumpăra bilete online. E drept că nu e valabilă pentru toate piesele, dar presupun că este doar o chestiune de timp.

www.teatral.ro
Pe Teatral.ro poți să filtrezi piesele după perioadă, gen: săptămâna viitoare, peste două săptămâni  când iau salariul sau weekend versus în timpul săptămânii, etc. Partea și mai faină este că piesele de teatru pot fi votate și beneficiază de comentarii Facebook, așa că iți poți face rapid o părere despre orice piesă. Acum depinde și de câta încredere ai în gusturile celorlalți  Există chiar și un top al pieselor realizat pe baza voturilor spectatorilor. Sper ca în viitor să pot beneficia de căutări și filtre după numele actorilor, regizorilor, dramaturgilor, etc.

Mie îmi este util. Am dat și cu plasticul și totul a funcționat perfect. Așa că recomand!

PS: TNB a lansat (în sfârșit) facilitatea de comandă online a biletelor. Spor la cumpărături, căci scuza cu "Nu găsesc bilete!" nu mai e valabilă. :-p

joi, 4 aprilie 2013

Rea de plată

                         de George Coșbuc

Ea vine de la moară;
Și jos în ulicioară
Punându-și sacul, iacă
Nu-l poate ridica.
- "Ți-l duc eu!" - "Cum?" - "Pe plată!"
Iar ea, cuminte fată,
Se și-nvoiește-ndată.
De ce-ar și zice ba?

Eu plec cu sacu-n spate.
La calea jumătate
Cer plata, trei săruturi.
Dar uite, felul ei:
Stă-n drum și să socoate,
Și-mi spune câte toate,
Că-s scump, că ea nu poate,
Că prea sunt multe trei!

Cu două să-nvoiește,
Iar unul mi-l plătește,
Cu altul să-mi rămâie
Datoare pe-nserat.
Dar n-am să-l văd cât veacul!
Și iată-mă, săracul,
Să-i duc o poştie sacul
P-un singur sărutat!

din volumul Balade și Idile (1893)

marți, 2 aprilie 2013

Teatru (la cinema): Boeing Boeing

Boeing Boeing: o piesă cu trei stewardese! Când ai una acasă, îți mai trebuie altele? Da! Firește că da! Și uite-așa m-am gândit eu să fac o confruntare, pe nepregătite. I-am spus mândrei cu o săptămână înainte că în ziua Z, la ora T, va trebui să dea liber admiratorilor, căci are treabă cu mine. După cum îți închipui, femeia nu s-a lăsat înduplecată și a amenințat cu: "dacă nu îmi spui unde mergem, eu nu vin", "vrei să mă mai vezi vreodată?", "vorbesc serios", etc. 11 ani de antreprenoriat, pe care îi împlinesc chiar astăzi, m-au învățat să las (uneori) vorbele să treacă și să mă țin cu îndârjire de plan. 

Planul mi-a reușit parțial. Îmi propusesem să o iau de acasă cu 2 ore înainte de spectacol, cu speranța că nu va întârzia decât 30 minute. Cele 70-80 de minute au trecut repede și au constituit un timp suficient pentru a mă felicita în legătură cu modul în care planific evenimentele. 

Eu o surpriză, ea o surpriză! Pentru prima dată de când o știu purta scurt. Dar nu scurt! Foarte scurt! Știi genul acela de bluziță, de care dacă mai tragi puțin o poți prezenta drept rochiță? Asta era! Pe tocuri i se lungiseră picioarele încât mi-a luat un sfert de oră să o parcurg vertical cu privirea. E posibil totuși, ca în primele 10 minute din cele 15 să nu-mi fi putut coordona mușchii gâtului. În mod ciudat, primul meu gând a fost la analize! Clar, mi se livraseră rezultatele la adresa greșită, iar numărul trombocitelor și leucocitelor nu arata foarte bine. Asistam probabil la o ultimă țigară acordată condamnatului.

Mă pierd eu în preajma unei femei frumoase precum DT, dar îmi revin repede. Din fericire, se rușinează când o privesc și reușesc astfel să scap cu basmaua curată, oricât de pierdut aș fi. Percutez! Ce facem noi după spectacol? Luăm masa. Cine ne va însoți la masă? Zâna Bună Rău. Pfff! Asta era frate! Se făcuse păpușă pentru că dorea să aibă un cuvânt de spus, ca femeie! Și eu care îmi făceam probleme că sângele meu nu are toate componentele în regulă. Notez în agendă: "Cine dese. ;)" și îi dau bice, căci pe GPS, Băneasa e la 35 de km distanță.

Despre piesa de teatru Boeing Boeing pot spune următoarele: rulează la Grand Cinema Digiplex din Băneasa, ceea ce face puțin ciudată vizionarea. Sala de cinema îi condiționează pe unii spectatori să consume  pop-corn și/sau nachos, ceea ce dăunează creerii unei atmosfere propice pentru o piesă de teatru.

Bernard (interpretat de Bogdan Stanoevici sau Aurelian Temisan) este un arhitect care, cu ajutorul unor politehniști (da, noi cei de la politehnică facem totul!) reușește să aibă simultan 3 logodnice, toate stewardese: o evreică, o româncă și o rusoaică. Dar ce au făcut politehniștii? Ei au calculat fusurile orare și la ce companie ar trebui să lucreze fiecare stewardesă, astfel încât să nu fie niciodată în același loc, recte în casa lui Bernard. Cum însă și politehniști mai dau rateuri, e de la sine înțeles că cele 3 stewardese ajung să se intersecteze în locuința lui Bernard, din postura de logodnice. 

Boeing Boeing - Maria Buză și Lucian Ghimisi
Piesa începe ușor și previzibil, dar reușește să te cucerească cu fiecare replică. Personajele mele favorite sunt menajera Berta interpretată de Măria Buză (în cealaltă distribuție este interpretată de Anca Sigartau) și prietenul Robert interpretat magic de către Lucian Ghimisi (în cealaltă distribuție este interpretat de Marius Gilea). Robert este un băiat de la țară, care în ciuda simplității, depune toate eforturile pentru a-și apăra prietenul de o deconspirare ce pare evidentă. Lucian Ghimisi, despre care nu știu prea multe, dar pe care îmi doresc să îl revăd, însuflețește acest personaj într-un mod extrem de haios și de frumos. Succesul piesei stă pe umerii lui și ai personajului "prietenul Robert" și asta fără a-i umbri pe ceilalți interpreți.

Am și o observație neplăcută. Piesa are o serie de sponsori, printre care Tic-Tac și Alka. Ambele branduri au câte o inserție de replică în cadrul piesei. Genul acesta de publicitate este ieftină și aduce un prejudiciu piesei. În cazul Alka, replica este chiar jenantă. Servirea la pauză a prăjiturii e suficientă pentru a promova brandul, iar directorii de marketing ar face bine să reconsidere inserția. 

Boeing Boeing este o comedie ușoară, dar la care se râde. Chiar dacă prefer sala de teatru, recomand această piesă. Trioul Măria Buză, Lucian Ghimisi, Tania Popa se va asigura de acest mic detaliu. Mai multe amanunte pe www.boeing-boeing.ro.

luni, 18 martie 2013

El: Divorțez!

Poate fi o zână sau poate fi o duduie oarecare. Poate fi femeie sau poate fi FEMEIE. Poate fi înțelegătoare sau poate să nu aibă pic de răbdare. Poate fi o DT sau poate fi un miez de DT. Peste toate astea planează o certitudine, evident pe lângă cea a morții: probleme apar.

Vine momentul în care nu îți mai trebuie. Nu îți mai place. Nu mai vrei și cu siguranță nu o mai vrei. (Și din partea ei ar putea fi aceeași problemă, dar o lăsăm pe articolul următor.) Micile chestii, care într-o definiție corectă ar fi catalogate ca fiind defecte minore și pe care tu le îndrăgeai și ți se păreau chiar sexy, acum te scot de sărite. Ți-ai pierdut răbdarea. În mod surprinzător a început să îți placă munca. Stai la birou până seara târziu, pentru că îți e frică să recunoști că ai probleme și că nu vrei să dai pe acasă prea devreme. Paznicul, cu a lui cerere: "- Șefu! E târziu! Tre' să-nchid!", te găsește mereu nepregătit și dornic de încă puțină muncă.

Implacabilul destin te trimite acasă. Ajungi, mănânci și îți găsești repede de lucru, de obicei la TV sau la calculator. Ești tăcut și ai prefera să nu fii deranjat. Doar ești obosit, pentru că vii de la muncă. Dacă te întreabă ce ai, mai tare te supără. E greu să îți recunoști ție însuți că ai o problemă, darămite să îi spui ei. Știi doar că dacă insistă, începi să vorbești, iar atunci să te ții nene, căci ai de spus multe.


O vezi seara în pijama, în papucii flaușați cu cap de Bichon și îți amintești că ai văzut o tipă astăzi, pe trecerea de pietoni, cât așteptai la semafor. Aia da! Femeie, nu.... glumă! Obișnuise să fie și a ta, și încă în ce mare fel, dar parcă în ultimul timp s-a schimbat. Să îi spui? Păi ce, te-ascultă vreodată? Oricum, o să te zeflemisească și o să îți spună "-Nu-ți convine, n-am ce face!". Și totuși ai spune ceva. Dar de ce sa îți creezi singur probleme? Bagi o bere, două, poate chiar trei și iți trece.

Dar parcă și soția vecinului de la 3 arăta bine dimineață, pe când se îndrepta spre stația de autobuz. Și tipele din centrul vechi. Oh, da! Ele clar! Prospături! Numai de ai fi fost un bărbat liber, pff.... ce ai mai fi făcut cu ele! Ce le-ai fi tăvălit tu pe toate! De la strada Franceză, pe Smârdan și coborând pe Șelari! Dar, stai că tocmai ți-a venit o idee. Poți fi liber din nou. E doar o chestiune notarială. Pff! Ce tare!

..... (12 luni mai târziu) ....

E weekend! E timpul să scoatem halbele de bere la plimbare, printre tejghele. E timpul ca prospăturile din centrul vechi să dea piept cu șarpele boa. Îți suni cel mai bun prieten. Ți-o dă scurt: "E ziua sorei nevesti-mii! Altfel aș fi venit! Știi că nu te las eu la greu!". Următorii pe lista: "Nu am cu cine lăsa copiii", "Nu mă lasă nevasta", "Sunt plecat din București. Mai vorbim.". Dar parcă e urât afară și tu oricum nu prea aveai chef de ieșit. Ai sunat și tu așa.... la derută. Mai bine îți iei niște chipsuri, bagi un pop-corn la microunde și vezi un film. 

Hapciu! Sănătos! îți spui în gând și îți amintești că pe vremuri mai obișnuiai să iei și o aspirină. Dar cum nu ai în casă medicamente va trebui să te bazezi pe globulele albe ca să te vindeci. Da. Ea avea grijă de trusa de medicamente și te obliga să iei mai multe pastile și să bei ceai! De asta ai scăpat de ea, pentru că nu înțelegea că ție îți trebuie bere și nu ceai, indiferent câte grade radiau din corpul tău. Și te mai trezea și în miezul nopții să te schimbi, că-ai transpirat! Păi normal, dacă dormea lipită scai de tine, de nu te puteai mișca toată noaptea. Oricine ar fi transpirat. Acum, e super bine! Tot patul e al tău, dar parcă te încălzești mai greu. O fi de la vârstă...

În ultimul an ai avut întâlniri cu duiumul. Numai poame! Păi e oarecum firesc, dacă ai început cu Strada Franceză, iar poamele (a se citi fructele), se asociază bine cu brânza mucegăită. Poate ai mai mult noroc când treci pe Șelari. 

...

Viața post divorț nu e una dramatică. Dar nici raiul nu ți se deschide odată eliberat de constrângerile unei căsătorii. Ce am învățat în ultimii ani este că foarte mulți oameni (am fost tentat să scriu majoritatea, și m-am corectat pentru ca nu cred că eram aproape de adevăr) se căsătoresc din motive greșite, raportate la așteptările pe care le au de la rezultat. În mod similar, motivele care stau în spatele unui divorț sunt de multe ori firave și corigibile. Îi admir pe cei care fac eforturi pentru a-și rezolva problemele. Îi admir și mai mult pe cei care reușesc, să treacă peste, într-o formă sau alta. Îmi este milă de cei care se prefac că totul e perfect, mai ales în ochii prietenilor și ai rudelor, în loc să își înfrunte problemele.

Nu am simpatie pentru cei care se sacrifică, cel mai adesea de dragul copiilor. De cele  mai multe ori copiii nici măcar nu sunt conștienți  darămite confruntați în legătură cu opțiunile  Când va veni momentul, și cu siguranță va veni întrucât părintele sacrificat râvnește la clipa în care să își poată striga în gura mare sacrificiul ("Mi-am sacrificat viata ca tu și cu frati-tu să aveți mamă și tată!"), copilul - acum matur, răspunde de obicei în genul: "Pai ce? Te-am pus eu să te sacrifici?"

Cred cu tărie că viața trebuie trăită în armonie. Când aceasta chiar nu mai poate fi obținută, un nou drum, într-o nouă direcție poate fi o soluție. Până atunci, ar fi bine să te asiguri că ai încercat toate celelalte variante.

vineri, 15 martie 2013

Carte: Joia dulce - John Steinbeck

O carte începută într-un avion către Dubai și terminată într-un avion către New Delhi. Așa mi-ar fi plăcut să înceapă acest articol, dar din păcate am terminat cartea cu o zi înainte de plecarea către New Delhi. Am citit acest roman fragmentat de călătorii, dar chiar și așa pot spune că e ceva între mine și dl. Steinbeck care nu se leagă.

Îmi amintesc că la prima lectură de Steindbeck (Iarna vrajbei noastre) nu am reușit să detectez intriga. Și de data asta am întâmpinat aceeași problemă. Abia pe la pagina 130 am concluzionat că sunt pe intrigă, în condițiile în care cartea are 280 de pagini. Acum, nu trebuie să te iei după mine, căci am experiență la citit cât un teanc de cărți și nici ăla nu depășește o sticlă de 2 litri de Cola. Am văzut că printre cei care citesc mult există o regulă: Dacă o carte nu te prinde în primele 30 de pagini, o pui jos și iei alta. Eu nu pot face asta. E ceva în firea mea care mă împinge să merg până la capăt. O fi bine? 

Dar chiar și așa m-am prins că Doc are o legătură cu Steinbeck, întrucât personajul e prea frumos conturat. E cam genul ăla de personaj, de care ai fi mândru să fii chiar tu. Iar scriitorii au și ei vanități  iar cei talentați le pot și expune în scris. 


Povestea e destul de simplă. Întors acasă, în Cannery Rwo, după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Doc găsește orașul schimbat și pare a întâmpina dificultăți în a-și găsi vechiul ritm. Se concentrează asupra relansării laboratorului de studiu al viețuitoarelor marine și își propune chiar să scrie o teze despre caracatițe. Toate acestea sunt motive pentru a se închide în el și în spațiul fizic al laboratorului. În mod oarecum previzibil, o femeie este cea care reușește să îl scoată și la propriu și la figurat dintre cei patru pereți. Suzy, noua "colaboratoare" a bordelului local, îi captează atenția și declanșează un set de transformări. Nu mi-a fost clar dacă Suzy a colaborat doar pe partea artistică sau a și prestat, dar oricum nu prea contează, cel puțin pentru mine. M-a surprins și inventivitatea lui Steinbeck de a numi două personaje: Whitney Nr.1 și Whitney Nr.2. Probabil există o explicație, dar eu nu am percutat-o.

Faptul că nu m-a impresionat pe mine, nu exclude posibilitate că Joia dulce a lui John Steinbeck să fie o carte remarcabilă. Pur și simplu nu a fost pe gustul meu. Sau poate nu am citit-o la momentul oportun. Pentru cei interesați totuși, cartea poate fi achiziționată de aici. O alta recenzie (sper că mai bună) poate fi citită pe bookblog.ro.

marți, 5 martie 2013

Liebster Award

The Dan Ghenea m-a nominalizat pentru Liebster Award. E cam greu de explicat de ce îi este numele prefixat cu "The". Băieții de la scara blocului copilăriei mele ar fi spus: "E doxă, tipul!". Din câte am înțeles eu Liebster Award este un fel de leapșă menită să îi ajute pe bloggerii aflați la început de carieră.

Regulile concursului:
1. Numește și mulțumește persoanei/blogului care ți-a acordat premiul.
2. Scrie unsprezece lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate și formulează noi întrebări pentru nominalizați.
4. Nominalizează nouă bloguri pe care la admiri și au mai puțin de două sute de urmăritori.
5. Anunță nominalizarea pe paginile fiecărui blog



Iată răspunsurile la cele 11 întrebări adresate de Dan Ghenea: 

 1.  Despre ce nu ați avea curaj să scrieți pe blog? După ce am citit De ce iubim femeile, am înțeles că dacă aspiri să fii scriitor (și cam toți bloggerii la asta aspiră, pe ascuns) trebuie să scrii fără a ține cont de cine citește. Asta ar însemna că ar trebui să am curaj să scriu orice. Cu toate acestea, nu cred că aș scrie în clar (cu detalii și nume) despre intimitatea unei alte persoane.
 2.  Câți prieteni aveți? Suficient de mulți cât să am cu cine bea vara o bere, destul de puțini ca să mă simt, uneori, singur.
 3.  Care e personajul literar preferat? Musashi - personajul romanului cu același nume scris de Eiji Yoshikawa. Un țăran care pleacă de acasă cu o bâtă în spinare și care prin determinare, muncă și perseverență ajunge cel mai mare samurai al Japoniei. Acest om a existat în realitate. 
 4.  Ce ați fi dorit să inventați? O inteligență artificială care să poată face un robot să scrie o poezie.
 5.  Ce ați alege: tinerețe fără bătrânețe sau viață fără de moarte? Tinerețe fără bătrânețe. Faptul că știi că într-o zi ai să mori te face să te bucuri mai fain de viață.
 6.  Din care dintre calitățile personale ați da și altora? Perseverență. Am atât de multă, încât duce la încăpățânare și apoi la prostie. Dacă mai dau, poate rămân doar perseverent.
 7.  Numiți 5 oameni frumoși. DT, Radu Georgescu, mama (aka Moldoveanca Șefă) și tata, Zâna, Zâna Bună Rău.
 8. Care e filmul preferat? Jerry Maguire. (aproape) Orice întâmplare, poate fi exemplificată printr-o secvență din Jerry Maguire.
 9.  Inventați un cuvânt pe care să îl dăruiți limbii române. Acum nu am unul, dar în copilărie foloseam, pentru prieteni: alipidud. Te las să ghicești ce ar putea fi. Totuși  descoperind o noua specie am fost nevoit să îi dau și un nume: Splendidus Seducatorum Feminis.


Nominalizările mele sunt:
1. http://www.victormiron.ro (Victor Miron)
3. http://vrajitoareasamantha.blogspot.ro (Vrajitoarea Samantha)
5. http://cristianpascu.ro (Cristian Pascu)
9. 

Iată și lista de întrebări:
 1. Viața de până acum: regret că nu am procedat cum trebuie sau regret că a trecut prea repede?
 2. Cine sau ce și-a pus amprenta asupra personalității tale?
 3. Ultima carte citită?
 4. Ai planuri pentru lumea cealaltă?
 5. Ai încredere în oameni?
 6. Dacă ai fi putut alege ce calitate/trăsătură ți-ai fi luat?
 7. Artistul / formația preferat(ă)?
 9. Crezi în existența îngerilor?
 10. Ce îți dorești de la viață?
 11. Iubești ca să trăiești sau trăiești ca să iubești?

vineri, 1 martie 2013

Primăvara aduce viață!

Ultima dată am donat datorită Ralucăi! Ultima dată am donat unui bărbat. Am donat pentru că avea o dorință: să meargă la un concert. Ultima data banii mi s-au întors! Omu' n-a strâns cât avea nevoie și a returnat toți banii! Sau cel puțin pe ai mei! Donez astăzi, tot datorită Ralucăi, cu dorința ca de data asta să nu mi se mai întoarcă banii!

La 23 de ani nu ar trebui să te preocupe puncțiile și citostaticele. 23 e vârsta perfecta la care să visezi cai verzi pe pereți și să amâni totul pe mai târziu. În niciun caz, nu este vârsta la care să te grăbești, pentru că timpul nu mai are răbdare.

Nu intru în detalii. Nu scriu vreun text patetic. Astăzi las filmul să curgă. Cine vrea să se documenteze, înainte, poate găsi toate detaliile pe kmy.ro.

Observație: la ora redactării, clip-ul pe YouTube are 95.000 de vizualizări. Înmulțite cu 1,57 euro ar fi mărit considerabil numărul posibil de primăveri pentru Camelia.


Dacă vrei sa intervii o poți face folosind datele de mai jos:

Cod SWIFT : RZBRROBU

Raiffeisen Bank – LEI

RO98 RZBR 0000 0600 1284 0362

Titular: Rusu Vasile

Raiffeisen Bank – EURO

RO53 RZBR 0000 0600 1497 2844

Titular: Rusu Vasile

Cod SWIFT : RZBRROBU

miercuri, 27 februarie 2013

Zâna Bună Rău vs DT

Nu suntem singuri în univers. Faza asta cu universul care este finit, dar în continuă expansiune, după cum și-a dat seama Hubble (astronomul Edwin Hubble) îmi dă bătăi de cap de prin clasa a opta. Nu prea pot eu să îmi închipui către ce se extinde universul. În ce se găsește universul și către ce se extinde? Chestia care conține universul se extinde și ea? Și dacă da, atunci către ce, și în este conținută? Recursivitatea asta îmi bagă creierul într o eroare de compilare. În contextul ăsta, îmi place să cred că există mai multe rase și că putem trăi bucuroși împreună.

Partea faină când ai un blog e că din când în când mai primești câte un mail de la o persoană necunoscută. Eu cel puțin așa pățesc. Uneori mi se mulțumește pentru un articol care a subscris total gândurilor necunoscutei. Alteori sunt desființat total sau parțial  fie pentru că nu am scris nimic interesant, fie că nu sunt capabil să aplic regulile gramaticale ale limbii române, fie că o iau pe câmpii. Un anumit tip de mesaje par a avea o frecvență mai mare: "Dar, Zâna Bună Rău știe de DT?" (Răspuns: Știe, pentru că a avut grijă să o informeze un anonim, prin intermediul unui comentariu lăsat pe blogul dumneaei), "DT e geloasă pe Zâna Bună Rău?", "Eu nu cred că DT există. E doar un produs al imaginației tale, cu care vrei să ne stârnești curiozitatea.". Aș îndrăzni să spun că 50% dintre cititorii mei, nu mă urmăresc pentru a-mi afla părerile în legătură cu diversele subiecte abordate, ci pentru a vedea ce mai face DT, când apare prima poză cu ea pe blog și în final cu cine se mărită.

Sunt zile în care mă mănâncă. Sunt zile în care mă mănâncă rău, mai rău ca pe Zabilica. Într-o astfel de zi, și urmând o oportunitate ce a venit de la sine, am luat decizia de pune cele două personaje, Zâna Bună Rău și DT, față în față. Mi-am dat seama că risc destul de mult, căci abia se terminaseră meetingurile de la Universitate și parcă avem și o nouă majoritate parlamentară, a cărei liniște fragilă îmi era jenă să o tulbur. 

DT vs.Zâna Bună Rău
Dar dacă m-am pornit cu ideea asta, nu am avut forță să mă mai opresc. Văzusem că atunci când Predator dă peste Alien, scoate din dotare cele mai complexe arme și e văi de rasa umană. Mi-am făcut următorul plan: Stau cât mai la margine. Când încep să se tragă de păr și văd că se uită lumea ciudat, aveam să le fac din ochi spectatorilor, și să le șoptesc că filmăm cu camera ascunsă. În nicio clipă însă, nu trebuia să scap din ochi culoarul care dă spre ușă, căci fuga o fi rușinoasă, dar îți dă șansa de a mai prinde și următoarea zi. Fraza cheie: "- Am uitat ceva în mașină! Vin imediat!". Și te duci nene! Treci în graba de Nădlac și fără să te uiți în urmă îi dai cu Szeged, Budapesta și Bratislava. Dacă nu a pus nimeni mâna pe tine până atunci, poți trage pe dreapta și răsufla ușurat.

Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! De nu s-au pus fetele pe hlizit și făcut mișto de mine de zici că erau surori nu alta. Mai să fie! Au ajuns dracii în Rai? A început Apocalipsa? Vorba lui Pavel Stratan: ceva nu leagă! Până să mă prind eu ce și cum, au și pus bazele unei colaborări. Da, măi nene! Zâna Bună Rău și DT, pe lângă faptul că îmi vor mânca ficații, nervii și zilele, vor mai lucra și împreună. Ăsta nu ar fi subiect de articol, dacă nu mi-aș fi luat-o rău, după doar 2-3 zile de colaborare:

Zâna Bună Rău (despre DT): "E fată faină! De ce nu te însori cu ea?" 
Eu (în gând): "Din același motiv pentru care nu câștig la 6 din 48".
Zâna Bună Rău: "Mi se pare ideală. E tot ce îți poți dori: frumoasă, deșteptă  blândă, educată, cu clasă și sexy." (iar asta nu am zis-o eu! Chiar Zâna a spus-o!)
Eu (în gând, răsuflând ușurat): "Putea fi mai rău! Ar fi putut spune că ne și potrivim! Pfff!" 

Mi-am adus aminte că m-a făcut mama băiat deștept și calm, și am lăsat ideea să curgă, pentru că nu trecuseră mai mult de 60 de minute de când avusesem cealaltă conversație:

DT: "-În câțiva ani, ai să vii să mă vizitezi însurat cu Zâna! Ascultă ce-ți spun!"
Eu (cu ochii cât cele două Americi): "Cu Zâna? Zâna Bună Rău?" 
DT: "Da! Recunoaște că e numărul tău! E făină! Înăltuță, subțirica, ...."

Apoi să mă ierte Dumnezeu, dar cu mână mea mi-am făcut-o! Dar ele așa în lumea lor sunt haioase și puse pe fapte mari! Mâine au program de cumpărături, așa că dacă vedeți vreo intersecție blocată de două zuze  care se hlizesc în centru și o mulțime de studenți de jur împrejur, să nu vă supărați.  A rezistat ea dragostea și în vremea holerei, da păi să nu reziste acum?

Aceasta este la ora actuală situația orășeanului, și încă a celui mai privilegiat care sunt eu!

duminică, 24 februarie 2013

Carte: Dragostea în vremea holerei - Gabriel García Márquez

3 secunde. Atât i-a luat lui Florentino Ariza să se îndrăgostească de Fermina Daza. Parcurgea nu hol și, trecând prin dreptul unei uși vitrate, a apucat să o zărească. 3 secunde care aveau să îl coste 50 de ani, 9 luni și 4 zile. 3 secunde care aveau să îi demonstreze că cele 622 de relații amoroase, cu tot atâtea femei, nu pot să îi umple golul creat și nu îi pot aduce împlinirea.

Stai că m-am aprins și, cred totuși, că o scurtă povestire s-ar cuveni. Pe când se afla în exercițiul funcțiunii, livrând o scrisoare, Florentino Ariza, copil fiind, o vede pentru o clipă pe Fermina Daza. Se îndrăgostește instant și din acel moment își construiește viața în funcție de acest detaliu. În fiecare zi o așteaptă să treacă prin parc, în drumul ei spre și dinspre școală. Mai târziu încep să-și scrie. În mod oarecum firesc, secretul legăturii lor iese la iveală, iar Lorenza Daza - tatăl Ferminei - hotărăște să plece, împreună cu fiica sa, într-o călătorie, sperând astfel ca idila să ia sfârșit. Pentru că lucra la poștă și era telegrafist, Florentino Ariza, în cârdășie cu toți telegrafiștii planetei (ok, am exagerat: ai Columbiei), reușește să îi afle itinerarul pas cu pas și să schimbe mesaje de dragoste. 


Femeile se îndrăgostesc de o idee, iar bărbații de un trup. Cam ce a putut observa Florentino Ariza în cele câteva secunde în care a remarcat-o pe Fermina Daza? Mai nimic. A văzut o fată care cosea. Faptul că începe să o urmărească, să îi apără în cale, să îi scrie scrisori, sunt toate derivate din acest început. Fermina, copilă fiind, dar având un sâmbure de femeie înăuntru, se îndrăgostește de ideea de a avea un admirator. Nu știa dacă îl vroia pe Florentino, nu știa ce înseamnă să ai un bărbat, dar era încântată de gândul că are un iubit secret, de toate scrisorile pe care le primea pe furiș, de cântecele de vioară pe care le auzea noapte de noapte, ca venind din spațiu.

Doi ani de corespondențe ascunse, fac ca distanța să nu se simtă, în ciuda planului întocmit de către Lorenzo Daza, un tip cu o moralitatea dubioasă și a cărui avere nu are o sursă clară. Copiii ăștia - Florentino Ariza și Fremina Daza - reușesc să dejoace planurile adulților și păstrează, pe ascuns, o legătură ce devine din ce în ce mai puternică. Sau cel puțin așa am crezut eu, până în clipa în care, întoarsă acasă din călătorie, Fermina are șansa de a-l revedea, de aproape, pe Florentino Ariza  (care între noi fie vorba era cam urâțel). Simplu fapt că, împotriva tuturor piedicilor, ar putea fi împreună, întrucât Florentino se pregătea să îi ceară mâna, îi spulberă ideea admiratorului și o face să conștientizeze că nu își dorește acest bărbat, în ciuda tuturor lucrurilor declarate până atunci.

Departe de mine ideea de a susține că bărbații pot purta o dragoste puternică și adânc înrădăcinată și pot deveni ușor victimele femeilor care le răspund doar din dorința de a avea parte de mister, de experiențe diferite, de satisfacerea unui orgoliu, de umplerea unui timp care altfel s-ar scurge mai greu. Și totuși, cartea Dragostea în vremea holerei a lui Gabriel Garcia Marquez îți arată stările și transformările prin care trece un bărbat ce așteaptă răbdător momentul în care femeia pe care o iubește va fi din nou liberă. Și va avea de așteptat, căci Fermina Daza se va căsători cu doctorul Juvenal Urbino - o celebritate locală, va avea copii și va trăi într-o pseudo-fericire până mult după pensie.

Când am scris articolul Mi-e teama citisem deja două treimi din carte și ajunsesem în perioada în care Fermina Daza, femeia care îmi colorase gândurile în ultimele două săptămâni, începuse să dea semne de oboseală fizică. Mersul nu îi mai era atât de drept, urechea începuse să o trădeze, pielea se zbârcise, iar Marquez s-a încăpățânat să insiste și să ajungă până-ntr-acolo cât să o descrie ca mirosind a acru. M-am zbuciumat eu pe blog, lucru soldat cu un set de telefoane din categoria: "Ai devenit ciudat, tipule!", dar până la urmă tot Fernando Ariza mi-a dat răspunsul. Așa cum există viață după moarte, există și viață la bătrânețe. Chiar dacă a eșuat în prima tentativă de a face dragoste cu femeia pe care a așteptat-o o jumătate de secol, ori eu unul înțeleg pe deplin acest detaliu, Florentino Ariza, în vârstă de 72 de ani acum, regăsește farmecul vieții și plăcerea de a trăi și de a se bucura alături de Fermina Daza, chiar de sub umbrela morții.

Nu cred că ar putea fi cineva care să nu îndrăgească stilul curat și lizibil în care Gabriel Garcia Marquez a scris a ceastă cartea. Mie unul mi s-a potrivit mănușă. Romanul a fost ecranizat in 2007, iar filmul poartă același nume. Mai trebuie spus că, în 1982 Gabriel Garcia Marquez a primit premiului Nobel pentru literatură. În 2008 a sărbătorit nunta de aur (adică 50 de ani), alături de soția să Mercedes Barcha, ceea ce îl face poate face chiar pe el un Fernando Ariza. Una peste alta recomand pentru lectură, ca pe un must have, Dragostea în vremea holerei.

Această carte poate fi cumpărată de aici.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This