sâmbătă, 8 decembrie 2012

Analiză tehnică (I)

Îmi place economia, deși mă dau drept IT-ist, și dintre cei mai rari, întrucât probabil sunt doar vreo 5 IT-iști săraci pe planetă, iar cu 3 dintre ei m-am asociat eu să ne facem firmă de software. Asta da alegere pe sprânceană!. În liceu nici nu am auzit de materia asta, pentru că eram preocupat să învăț pentru BAC și facultate. Dar acum mi se pare la fel de interesantă și de provocatoare precum o femeie frumoasă: orice ai face niciodată nu e mulțumită! Dacă mărești dobânda de referință, scazi creditarea economiei. Dai drumul la creditare, crește inflația. Mărești taxele, scade consumul. Vrei să ai credite în ron toată lumea se creditează în euro. Ori eu nu văd vreo diferență între cele de mai sus și: nu vii cu flori acasă, dormi pe preș și ești un (mare) nesimțit. Vii vesel, cu flori și, poate, un cadou, sigur ai călcat pe bec și ai remușcări, deci tot pe preș ajungi! Dacă te întrebă cum îi stă sau dacă îți mai place trupul ei, deja poți să mergi să îți așezi perna pe preșuleț pentru că nu ai cum să răspunzi în așa fel încât să ieși bine. Da-ul nu va fi niciodată suficient de răpit și de ferm încât să fie credibil, iar alte răspunsuri nu intră în ecuație.

Asemănări izbitoare am găsit însă între tranzacționarea acțiunilor pe bursă și relațiile interumane. O acțiune poate fi analizată în două moduri: fundamental - pe bază profit/pierdere, potențial de creștere, concurență, segment de piață, valoarea activelor și a altor indicatori ai bilanțului, sau tehnic - strict pe bază graficului. În analiză tehnică există o vorbă: graficul spune tot! Pentru exemplificare am luat graficul SIF5 (aka SIF Oltenia) o fostă "Bianca Drăgușanu" a Bursei de Valori București.

A
E greu să găsești pe cineva. Mama îmi spune că sunt pretențios și o să mă însoare babele. Cât timp nu vor să mă însoare cu una de-a lor, ci cu o nepoată sau o strănepoată, nu e chiar atât de rău, nu? Să construiești o relație e greu și durează mult. Cel puțin în cazul meu. Până ajungem să ne cunoaștem, să ne acceptăm excetricitățile, diferențele, etc., durează. Dar drumul e frumos, noi ne iubim sau poate suntem chiar îndrăgostiți, avem putere și avem inerție.  Depășim obstacolele cu care ne confruntă viața și reușim să menținem traiectoria cuplului ascendentă. Asta e partea faină. În graficul de mai sus avem evoluția SIF5 în perioada 2000-2007. Se cam îndrăgostiseră investitorii de acțiunea asta, nu?

Hai sa venim acum și cu continuarea graficului.

B
Nu (cred că) poți avea o relație de lungă durată, fără să ajungi într-un moment de criză. Inevitabil cineva o dă în bară și asta mi se pare adevărata provocare. Pe grafic poți vedea SIF5 în criza financiară și apoi economică din 2008. Exact că într-o relație, tot ce s-a construit timp de 7 ani de zile, cu migală și răbdare se poate termina în câteva momente. Am spus până acum că 7 ani este punctul critic al unei relații? Nu am o explicație științifică, dar măsurătorile mele empirice asa îmi arată. În cazul bursei, investitorii sunt cuprinși de panică. În 10 luni SIF5 a ajuns praf. Într-o relație relație cred că se instaurează indiferența, monotonia, lipsa de respect, iar la final, poate chiar și panica. O să mă părăsească ea după 7 ani pentru că nu vreau să  o însoțesc la cumpărături? Sau pentru că ultimul buchet cu flori l-a primit în ziua cununiei civile? E ridicol să se aștepte să îi mai spun că e frumoasă după atâta timp! Doar știe, pentru că i-am spus când eram în liceu și cred că și odată când eram în facultate. Cină în doi? Risipă de bani. Ea e nemulțumită? Câtă neobrăzare! Dacă aș începe eu să turui și să îmi strig nemulțumirile, nu m-aș mai opri 2 ani! Noroc că sunt băiat bun. De fapt noi nu avem nicio problemă. Extras din gândirea mea după 7 ani de relație. Parcă nu mai sunt tipul ăla fain pe care îl citiți voi cu plăcere și care nu are teamă să vorbească despre emoții și trăiri, chiar dacă pretinde a fi bărbat, nu? 

Oamenii nu-și mai vorbesc. Nu știu exact când se întâmplă asta, dar vine un moment în care oamenii încep să aibă teamă de își mai spune părerea, mai ales atunci când această atrage atenția asupra unui aspect negativ. Iubito, ai început să te cam îngrași! atrage un melesteu pe ceafă. Ai fi surprins să afli că răspunsul multor femei este ceva de genul: Și ce vrei acum? Nu îți place,  nu te mai uita! Ei, drăcie! Auzi, la el!  Acolo unde e cazul, averea începe săƒ capete o importanță aparte. Banul și tot ce poate fi monetizat devin elementele constituante ale unei forțe gravitaționale, ce îi țin pe nefericiți împreună: Avem o casă! Avem o situație! Curios este faptul că, deși rămân împreună, niciunul nu va întreprinde vreun efort pentru a remedia, măcar ce se mai poate. Răspunsul care aduce împăcare este: E normal să fie așa, după atâtea ani! Ei uite că eu nu cred că e normal, iar dacă asta e normalitatea atunci pe mine mă așteaptă N căsătorii, unde N = (Numărul anilor de viață îngăduiți de Divinitate) / 7, N număr natural întreg.

C

Unii reușesc să se salveze și îi admir pentru asta. După ce o dai în bară, e greu să mai prinzi maximurile anterioare. Pentru că spre deosebire de bursă, unde poate veni un alt val de investitori, îmbibați în optimism, într-o relație rămân mereu aceeași doi oameni, care nu uită. Probabil că iartă, din vreme ce sunt încă împreună, dar sunt convins că nu uită. Exact ca în lecția de clasa IV de pe vremea noastră: "Ai scos cuiele, dar găurile rămân!".

Ultimul grafic înfățișează o perioadă care în termeni tehnici se numește consolidare. Acesta perioadă este caracterizată de o limită inferioară, dar și de una superioară. Viață îți evoluează într-un canal. Cel mai mare pericol ce ar putea apare este monotonia. Într-o bună zi canalul acesta va fi spart: în sus sau în jos. Spargerea decisivă în sus duce la apariția unui trend ascendent. Spargerea în jos duce la apariția unui trend descendent. Ce este interesant este că odată sparte limitele acestea se transformă în suport (când este spart în sus) și în rezistentă (când este spart în jos).

Cine tranzacționează pe bursă (oricare ar fi ea) nu se poate să nu fi auzit fraza aceasta: Keep your losses short and let your profits run. Dacă ar fi să o transpunem în termenii unei relații interumane, ar suna cam așa: nu lasă momentele bune să fie stricate de chestiuni minore de individualism, de orgoliu, de răzbunare. În același timp, când ești pe trendul de scădere, acționează din timp! Nu lasă lucrurile să ajungă în punctul din care nu se mai poate face nimic. Nu-i lăsa pe alții să ți le rezolve. Când ești pe creștere gândește-te că va veni și momentul căderii și fii pregătit să acționezi.

Mai am în minte destule asemănări între formațiuni grafice ale acțiunilor și momente de viață. În funcție de inspirație și de interesul generat, pot continua. Până una altă, nu aș vrea să fiu SIF5. Se consolidează cam departe de maxime. Tu în ce grafic te afli A, B sau C?

Voie bună.

12 comentarii:

  1. Deunăzi mă întrebam cum or putea, dom'le, unii să priceapă matematica (economia și It-ul sunt și ele în aceeași oală)?! Ei bine, veniși acum să-mi dai peste nas că tu ai înțeles până și cum stă treaba cu dragostea/relațiile... Bine că ești tu deștept! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Zana Buna Rau,

      Cu riscul de a fi transformat intr-un soricel, cu ochelari, am sa te contrazic. Dupa cum tocmai am scris, nu am inteles-o. Iar faptul ca pe aici pe unde salasluiesc nu am prins picior de femeie, de ceva timp, as spune ca nici nu am invatat cum sta treaba cu dragostea/relatiile.

      Asa ca, daca la tine in regat vezi vreun afis cu un master in relatii interumane, te rog sa ma anunti si sa ma ajuti si cu un domiciliu flotant ca sa pot sa ma inscriu. :)

      Ștergere
    2. Ha! Bursă la castel, zici? Având în vedere că te-ai prezentat impecabil la interviu (http://accesoriinuntabotez.blogspot.ro/2012/05/what-man-what-man.html) ești admis. Pe răspunderea ta. :-)

      Ștergere
    3. Eu nutream sperante sa ma ajuti doar cu o semnatura pentru domiciuliu flotant, dar daca tu vrei sa imi dai si un colt in care sa stau cumintel... nu pot sa spun decat: Sarut-mana!

      Ștergere
    4. Câteodată debordez de generozitate! :-)

      Ștergere
    5. Că mă tot țin să te întreb, unde te-ai retras în sihăstrie?

      Ștergere
    6. "...pe aici pe unde salasluiesc nu am prins picior de femeie, de ceva timp" Am asociat chestia asta cu plecările de care ne-ai povestit și am făcut presupuneri. :-) Scuzele mele, domnule!

      Ștergere
    7. Alta era ideea...

      Dar acum iti raspund din New Delhi, dintr-o bomba de hotel! Te rog da cu bagheta si du-ma la 4 stele! Daca nu reusesti dau eu cu cardul maine dimineata (si iti trimit factura!). :p

      Ștergere
    8. :-) Nu știu de ce, dar pe mine mai întâi mă distrează "necazurile" oamenilor și abia apoi încep să empatizez cu ei. Colega mea a petrecut mai bine de 24 de ore prin aeroporturile nemțești, ea era plină de spume, eu mă amuzam copios cu actualizările statusului ei de pe facebook.
      Oricum, nu m-aș baza pe baghetă, e mai eficient cardul. Du-te la 5 stele, e abia începutul vieții tale de maharajah.

      Ștergere
  2. Mai Marius, eu ma aflu sigur in C, poate nu chiar atat de departe de maxime. Dar sa stii ca are si acest loc farmecul lui,dupa o anumita varsta. Si sa nu spui ca suna a resemnare, ca nu este adevarat. Chiar are farmec. Limitele acelea maxime sunt inlocuite de alte trairi, sunt atinse cand vin copiii si cand cresc. Sigur pericolul monotoniei este tot timpul, dar presarand cate un pic de ... nebunie, din cand in cand in relatie, poti sa nici nu-l bagi in seama. Ca si la Bursa, unele actiuni scad, altele cresc luandu-le locul...
    Oricum, superb studiul facut de tine! Mai ales ca eu sunt economist e meserie. Stii , niciodata nu mi-am explicat cum reusesc sa iubesc atat de mult matematica iar in acelasi timp sa imi placa si ... sa ma joc cu cuvintele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar daca nu am ajuns acolo sunt convins ca fiecare etapa are farmecul ei. ;)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This