duminică, 25 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (III)

Până acum am scris chestii generale despre Dubai și cred că a venit timpul să povestesc și câteva întâmplări. Probabil că am mai spus că totul a fost planificat pe fugă, întrucât creditul de la TLV a venit destul de târziu. Eu în locul lor nici nu îmi dădeam credit, dar asta e altă poveste. E adevarat și faptul că Sile (Cămătarul) mi-ar fi dat "credit" la jumătate din dobânda pe care o am la bancă.

Ajunși pe la 22:00 la hotel, după ce indienii au uitat să ne ridice de la aeroport și a trebuit să îi sunăm să le amintim că am aterizat, decidem că ar fi cazul să facem o mică plimbare și să mâncăm ceva. O luăm noi la talpă, căci așa ne place să cunoaștem orașele noi, într-o direcție aleatoare și în câteva minute ne trezim că traversăm o parcare plină cu doamne pe tocuri și îmbrăcate în piele de leopard. Majoritatea africane.  Mă uit la Furnică. Se uită Furnică la mine. Ceva nu părea din filmul cu țările arabe. Ne furișam noi printre ele cu: Sărut-mână! Mă scuzați! Pardon! etc., iar eu ca să nu tac spun: Furnică ai grijă pe unde pui piciorul că dacă o calci pe doamna din față pe picior (doamnă care se făcuse remarcată printr-o rochie foarte scurtă și care scotea în evidență un posterior de dimensiuni apocaliptice) și se întoarce brusc, dărâmă vreo 2-3 zgârie-nori și ești bun de plată! 

Câteva zile mai târziu, un amic care ne-a luat de la hotel ne întrebat:
- Mai, dar voi ajungeți întregi seara la hotel? 
 Nu am înțeles întrebarea și eram cam buimac. Nu ne bătusem cu nimeni și nu detectasem dușmani. Am primit lămuriri imediat. 
 - Păi voi stați în mijlocul teritoriului fetițelor! 
 Ha! Ha! Ce tare! Acum nu poți să învinovățești pe nimeni, întrucât pe Booking.com nu scria în descrierea hotelului: Acest hotel este în mijlocul curvăsăraiei (cum ar spune Dl. Jiji) din Dubai. Avea notă bună și toți clienții eram mulțumiți. Acum am înțeles și de ce! :)) 



Întrucât știam că suntem singura firmă românească de la The Big 5 Dubai am simțit nevoia să afirm că sunt român. M-am stresat eu prin București și am cumpărat steaguri: cel al României și al Emiratelor Arabe Unite. Așa de mândru eram de ele, încât în prima zi de târg le-am uitat la hotel. Începând cu a doua zi le-am arborat în stand și singurii care le-au remarcat au fost doi egipteni care au spus că sunt frații noștri. La cât erau de negri am spus că poate sunt rude îndepărtate cu Furnică, dar și el părea islandez pe lângă ei. Ne-am așezat noi la discuții și ne-au povestit egiptenii cum noi și ei avem revoluții surori. Cum ei au învățat de la noi (deja îmi părea rău pentru ei. Ar fi trebuit să învețe de la cehi sau de la nemți) și cum au făcut o revoluție și și-au salvat țara. Pentru că erau foarte simpatici, le-am urât să pună capăt asemănărilor și să facă ceva diferit pentru că noi după mai mult de 20 de ani suntem conduși de aceeași comuniști și securiști, deghizați în capitaliști. Zic bine, nu?

În ziua următoare, în timp ce noi îi explicăm lui Ahmad de ce suntem ok ca femeile noastre să poarte rochii/fuste scurte și de ce nu ne deranjează privirile altor bărbați asupra lor, se aude un: "Bună ziua! Sunt soția consulului economic al României și am venit să va vizităm întrucât sunteți singura firmă românească de la această expoziție. Domnul consul va veni și el îndată ce parchează mașina." Să vezi și să nu crezi! Un consul la noi la stand! (Am spus că am avut cel mai mic stand din toată expoziția? De fapt mai era un francez cu stand de 6 metri pătrați, dar el a fost zgârcit! Pe când noi suntem doar săraci.)

Și, dintr-o dată m-am trezit discutând cu diplomatul român despre posibilitățile noastre în Dubai și despre ce poate face el pentru noi astfel încât să reușim pe acesta piață. WTF? Păi pe noi nu ne-a ajutat nimeni, niciodată (cu excepția lui Radu Georgescu - antreprenor și business angel, din mediul privat). Cum să ne ajute pe noi statul? Ei că se poate. Am învățat o grămadă de lucruri din discuție (pe care pot să le împărtășesc oricui, contra o bere), dar cel mai plăcut a fost sentimentul că cineva s-a gândit la noi, acolo, departe. Că pentru 4 zile noi am reprezentat România. Că am reușit să punem steagul românesc pe o măsuță pricăjită în cea mai importantă expoziție din Orientul Mijlociu. Toate țările aveau pavilioane separate, de zeci de metri pătrați. România a avut un steag! Pe al nostru! 


Poate originile moldovenești, comune, poate am plăcut sau poate a fost o îndatorire de serviciu (ceea ce eu nu cred), dar domnul consul s-a oferit ca în ziua lui liberă să vină să ne ia de la hotel și să ne facă un tur al Dubai-ului.  Și uite-te cum eu și cu Furnică - doi puști plecați din nordul Moldovei în capitală să facă facultate și visând la o firmă de software - am ajuns (10 ani mai târziu) să intrăm în toate locațiile exclusiviste din Dubai, pe baza acreditării diplomatice a domnului consul. În nicio clipă nu am simțit ceva artificial, ceva impus, ceva care trebuia făcut. Parcă am fi vizitat un vechi prieten, în noua lui țară. Același lucru l-am simțit și când am întâlnit un coleg de liceu pe care nu îl mai văzusem de 15 ani și care a avut grijă să ne arate partea  nocturnă a Dubai-ului. Vă zic eu: merită (era să scriu din nou "se merită" și mă omora Nicolle, care m-a corectat de 273 de ori până acum) să fii om bun. Când faci lucruri din plăcere și cu inimă deschisă, toate se întorc înapoi într-un mod surprinzător, plăcut și mulțumitor.

Seară bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This