vineri, 2 noiembrie 2012

Carte: Turnul sinucigașilor - Nick Hornby

Ce faci atunci când primești o recomandare în ce privește o lectură? Păi, mă gândesc că ești măcar dator să o iei în considerare. Să iei cartea în mână și să îi studiezi coperțile, să vezi câte pagini are, ce fel de font, etc. Când însă găsești scris pe coperta a patra: "Excepțional....una dintre cele mai bune scriituri și unele dintre cele mai interesante personaje pe care am avut plăcerea să le descopăr într-un roman.", semnat Johnny Depp, plus un comentariu elogios din partea The Washington Post's Books World, ți se fac ochii cât cepele și zici: Mai să fie! Pe bune? Nu poți să nu fii curios și astfel te procopsești cu o lectură. Nu știu alții cum sunt (asta e din Creangă ... Ion), dar eu așa am pățit.


Turnul sinucigașilor este roman ce prezintă povestea a patru personaje complet diferite care în mod absolut arbitrar decid să se sinucidă în același loc și în aceeași zi: salt în gol de pe Turnul Sinucigașilor (o clădire înaltă din Londra, renumită pentru numărul mare de sinucideri) în noaptea de 31 Decembrie. Martin este un fost realizator de matinal TV, o fostă vedetă media care a făcut pușcărie pentru săvârșirea infracțiunii de sex cu o minoră (în vârstă de 15 ani). Jess este fiică de ministru, o fată de bani gata, dusă total cu capu'. Ecstasy, alcoolul, limbajul trivial, atitudinea radical agresivă sunt elementele de bază ale activității zilnice. JJ este un rocker american fost solist al unei formații cvasi necunoscute, părăsit de iubită. Maureen este o mamă, aflată la vârsta a doua, al cărei fiu suferă de un handicap locomotor și de intelect, iar ea nu a făcut nimic în viața asta decât să aibă grijă de el. Chiar și din descrierea asta scurtă, reiese că fiecare pare să aibă motive concrete a se sinucide.

Am avut neșansa să mă întâlnesc cu moartea de două ori. De două ori am simți-o la modul real, că poate ea a venit de mai multe ori, dar nu am remarcat-o. M-oi fi uitat după vreo duduie și n-am văzut-o! Până acum, odată a învins ea, odată am învins eu. Deși au trecut ani buni de-atunci, mi-amintesc destul de bine momentul. 3 - 4 minute a durat lupta. Am încercat să mă opun, n-am avut nicio șansă reală. Nu îmi fac speranțe că aș putea să explic în câteva rânduri cât de pustiu pare totul după ce se așterne liniștea aia apăsătoare. Când tu încă mai speri, dar ea și-a terminat treaba și e de mult plecată. În timp accepți și te obișnuiești. Devii mai calm și parcă nu te mai supără chiar toate.

Nu poți să citești o carte în care cuvântul sinucidere apare de 4-5 ori pe fiecare pagină și să nu te gândești puțin și la tine. M-am urcat pe schele, am cățărat stânci (de dimensiuni rezonabile), am sărit peste parapetul balcoanelor. Mereu îmi este frică. Dorința de a îmi depăși frica mă împinge înainte. Faptul că îmi e frică e un semn că apreciez la modul real viața. Mai mult, din punct de vedere etic, mă declar total împotrivă sinuciderii, cu o singură excepție: cea pentru onoare. Nu sunt un bun cunoscător al culturii asiatice, dar îi înțeleg (cred) pe samurai.

Prin intermediul lui Martin, aflăm că experții în sinucideri consideră că perioada de criză durează 90 de zile. Cu alte cuvinte, dacă îți vine să te sinucizi, fixează-ți termenul peste 90 de zile din momentul în care ți-a venit ideea. 90 de zile pare a fi perioada perfectă, pe care să o accepți  pentru că ești convins că nu se va întâmpla nimic care să îți schimbe decizia, dar este totuși o perioadă suficient de lungă ca să realizezi că nu ai niciun impediment să îți continui viața și că există ieșire din orice. Cel puțin asta a fost concluzia unui sinucigaș, care a sărit de pe o clădire și a supraviețuit. În zbor și-a dat seama că nu are nicio problemă ce nu o poate depăși, înafară de faptul că este în cădere liberă. Cam nasol, nu? 

Despre Nick Hornby nu pot să decât să remarc că tot ce a scris fie a primit câte un premiu literar, fie a fost ecranizat (High Fidelity cu John Cusak în 1995, About a boy cu Hugh Grant în 1998). Se pare că și acest roman este în curs de ecranizare. Ca și stil, Turnul sinucigașilor este scrisă într-un stil contemporan, adică vei citi dialoguri într-un limbaj foarte colorat. Inedit, pentru mine, a fost faptul că această carte este scrisă la persoana întâi, din patru perspective diferite. Pe rând fiecare personaj expune propria-i interpretare asupra aceluiași eveniment. Chestia asta mi s-a părut foarte interesantă. Singurul lucru care nu mi-a convenit a fost faptul că scriitorul se lasă prins în dialog și uită se specifice cine rostește replicile. În multe situații există mai multe alternative și mi-ar fi plăcut să știu exact cine și ce a spus. Sunt tipicar, nu?

Deci, Turnul sinucigașilor este un roman care elogiază viața și lupta pentru a trăi și nu este un curs de sinucidere, da? Acestea fiind spuse mă pot apuca de bagaj. Duminică plec. Sâmbăta viitoare, mă voi afla în vârful celei mai înalte clădiri din lume. Promit sa fac o poză.

Acestă carte poate fi cumpărată de aici.

2 comentarii:

  1. Eu sunt mare fana Hornby - am citit, evident, cartea asta (in engleza e a long way down - si e mai buna, evident :) ). Eu am inteles mereu cine vorbeste... :).
    Toate cartile lui sunt scrise la persoana 1, e interesant sa vezi cat e de versatil. Slam e povestea unui adolescent care-si lasa prietena insarcinata si trebuie sa ,,deal with it”. Juliet. Naked. e iar o chestie foarte interesanta.

    Uite diferenta dintre cartile lui in engleza si traducerea in romana: http://soundcloud.com/penguin-books/nick-hornby-slam

    Fiind britanic, are ceea ce s-ar numi ,,wit”, nuanta foarte greu de tradus in varianta romaneasca a cartilor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Andrada,

      Foarte tare fragmentul. Suna altfel cu accent britanic. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This