duminică, 25 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (III)

Până acum am scris chestii generale despre Dubai și cred că a venit timpul să povestesc și câteva întâmplări. Probabil că am mai spus că totul a fost planificat pe fugă, întrucât creditul de la TLV a venit destul de târziu. Eu în locul lor nici nu îmi dădeam credit, dar asta e altă poveste. E adevarat și faptul că Sile (Cămătarul) mi-ar fi dat "credit" la jumătate din dobânda pe care o am la bancă.

Ajunși pe la 22:00 la hotel, după ce indienii au uitat să ne ridice de la aeroport și a trebuit să îi sunăm să le amintim că am aterizat, decidem că ar fi cazul să facem o mică plimbare și să mâncăm ceva. O luăm noi la talpă, căci așa ne place să cunoaștem orașele noi, într-o direcție aleatoare și în câteva minute ne trezim că traversăm o parcare plină cu doamne pe tocuri și îmbrăcate în piele de leopard. Majoritatea africane.  Mă uit la Furnică. Se uită Furnică la mine. Ceva nu părea din filmul cu țările arabe. Ne furișam noi printre ele cu: Sărut-mână! Mă scuzați! Pardon! etc., iar eu ca să nu tac spun: Furnică ai grijă pe unde pui piciorul că dacă o calci pe doamna din față pe picior (doamnă care se făcuse remarcată printr-o rochie foarte scurtă și care scotea în evidență un posterior de dimensiuni apocaliptice) și se întoarce brusc, dărâmă vreo 2-3 zgârie-nori și ești bun de plată! 

Câteva zile mai târziu, un amic care ne-a luat de la hotel ne întrebat:
- Mai, dar voi ajungeți întregi seara la hotel? 
 Nu am înțeles întrebarea și eram cam buimac. Nu ne bătusem cu nimeni și nu detectasem dușmani. Am primit lămuriri imediat. 
 - Păi voi stați în mijlocul teritoriului fetițelor! 
 Ha! Ha! Ce tare! Acum nu poți să învinovățești pe nimeni, întrucât pe Booking.com nu scria în descrierea hotelului: Acest hotel este în mijlocul curvăsăraiei (cum ar spune Dl. Jiji) din Dubai. Avea notă bună și toți clienții eram mulțumiți. Acum am înțeles și de ce! :)) 



Întrucât știam că suntem singura firmă românească de la The Big 5 Dubai am simțit nevoia să afirm că sunt român. M-am stresat eu prin București și am cumpărat steaguri: cel al României și al Emiratelor Arabe Unite. Așa de mândru eram de ele, încât în prima zi de târg le-am uitat la hotel. Începând cu a doua zi le-am arborat în stand și singurii care le-au remarcat au fost doi egipteni care au spus că sunt frații noștri. La cât erau de negri am spus că poate sunt rude îndepărtate cu Furnică, dar și el părea islandez pe lângă ei. Ne-am așezat noi la discuții și ne-au povestit egiptenii cum noi și ei avem revoluții surori. Cum ei au învățat de la noi (deja îmi părea rău pentru ei. Ar fi trebuit să învețe de la cehi sau de la nemți) și cum au făcut o revoluție și și-au salvat țara. Pentru că erau foarte simpatici, le-am urât să pună capăt asemănărilor și să facă ceva diferit pentru că noi după mai mult de 20 de ani suntem conduși de aceeași comuniști și securiști, deghizați în capitaliști. Zic bine, nu?

În ziua următoare, în timp ce noi îi explicăm lui Ahmad de ce suntem ok ca femeile noastre să poarte rochii/fuste scurte și de ce nu ne deranjează privirile altor bărbați asupra lor, se aude un: "Bună ziua! Sunt soția consulului economic al României și am venit să va vizităm întrucât sunteți singura firmă românească de la această expoziție. Domnul consul va veni și el îndată ce parchează mașina." Să vezi și să nu crezi! Un consul la noi la stand! (Am spus că am avut cel mai mic stand din toată expoziția? De fapt mai era un francez cu stand de 6 metri pătrați, dar el a fost zgârcit! Pe când noi suntem doar săraci.)

Și, dintr-o dată m-am trezit discutând cu diplomatul român despre posibilitățile noastre în Dubai și despre ce poate face el pentru noi astfel încât să reușim pe acesta piață. WTF? Păi pe noi nu ne-a ajutat nimeni, niciodată (cu excepția lui Radu Georgescu - antreprenor și business angel, din mediul privat). Cum să ne ajute pe noi statul? Ei că se poate. Am învățat o grămadă de lucruri din discuție (pe care pot să le împărtășesc oricui, contra o bere), dar cel mai plăcut a fost sentimentul că cineva s-a gândit la noi, acolo, departe. Că pentru 4 zile noi am reprezentat România. Că am reușit să punem steagul românesc pe o măsuță pricăjită în cea mai importantă expoziție din Orientul Mijlociu. Toate țările aveau pavilioane separate, de zeci de metri pătrați. România a avut un steag! Pe al nostru! 


Poate originile moldovenești, comune, poate am plăcut sau poate a fost o îndatorire de serviciu (ceea ce eu nu cred), dar domnul consul s-a oferit ca în ziua lui liberă să vină să ne ia de la hotel și să ne facă un tur al Dubai-ului.  Și uite-te cum eu și cu Furnică - doi puști plecați din nordul Moldovei în capitală să facă facultate și visând la o firmă de software - am ajuns (10 ani mai târziu) să intrăm în toate locațiile exclusiviste din Dubai, pe baza acreditării diplomatice a domnului consul. În nicio clipă nu am simțit ceva artificial, ceva impus, ceva care trebuia făcut. Parcă am fi vizitat un vechi prieten, în noua lui țară. Același lucru l-am simțit și când am întâlnit un coleg de liceu pe care nu îl mai văzusem de 15 ani și care a avut grijă să ne arate partea  nocturnă a Dubai-ului. Vă zic eu: merită (era să scriu din nou "se merită" și mă omora Nicolle, care m-a corectat de 273 de ori până acum) să fii om bun. Când faci lucruri din plăcere și cu inimă deschisă, toate se întorc înapoi într-un mod surprinzător, plăcut și mulțumitor.

Seară bună.

joi, 22 noiembrie 2012

Carte: Idiotul - Fiodor M. Dostoievski

A avea blog presupune cel mai adesea a așterne câteva cuvinte într-o oarecare ordine. Mai exact a scrie. Ei uite că am dat de un tip care m-a complexat total. Dostoievski are un still de a scrie care mă năucește. Nu am  întâlnit până acum ceva mai natural, mai simplu și în același timp cu o sumedenie de detalii, care îți stimulează creierii să fabuleze pe seama personajelor și a întâmplărilor. De la Musashi nu mai întâlnisem o lectură care să îmi aducă atâta bucurie.

Prințul e prinț, dar idiotul nu e idiot de loc. Asta ar fi descrierea scurtă. Dacă dorim e să intru în detalii spun că în Idiotul, Fiodor Dostoievski prezintă povestea unui prinț - Lev Nikolaevici Mișkin - ce se întoarce acasă după mulți ani de tratament în Elveția (sau Austria?). Prințul suferă de o boală, care cred că astăzi s-ar numi epilepsie și care îi aduce apelativul de Idiot. Cum nu se poate mai rău ajunge, destul de repede, ancorat între două femei: Nastasia Filippovna - o femeie controversată a cărei onoare a fost pătată de către tutorele-i ce o avea în grijă după moartea tatălui și Aglaia Ivanovna - fiica cea mică a Lizavetei Prokofievna și a generalului Ivan Fedorovici. Aceste două femei radiază frumusețe. Nastasia Filippovna, care pe tot parcursul lecturii mi-a adus-o în minte pe DT, întrucât o rivalizează la capitolul frumusețe și rafinament, reprezintă prototipul femeii trecute prin viață, conștientă de efectul ce îl produce în rândul bărbaților și care decide să se auto-sacrifice, fugind mereu de cel pe care îl iubește (Nu sunt foarte sigur că îl iubește pe prinț, dar mi-a plăcut să cred că da). Aglaia este o copilă cu un temperament dificil, cu un caracter aflat în plin proces de șlefuire, o femeie încăpățânată și mândră din cale afară.

Prințul Mișkin este idiot, nu pentru că suferă de o boală incurabilă, ci pentru că are principii și este dispus să le susțină până la capăt. Îndrăgostit fiind de Aglaia Ivanovna el nu ezită să să căsătorească cu Nastasia Filippovna într-o încercare de a îi salva reputația și de a o salva și de nebunia lui Rogojin. Un lucru care m-a fascinat la prințul Mișkin este încrederea lui nestrămutată în oameni. Chiar și cei care îl trădează și/sau îl dezamăgesc beneficiază de la Mișkin de același grad de încredere,  iar el este capabil să se pună în slujba lor și să îi ajute în orice moment. Ori, trebuie să recunoști, că doar un idiot poate să îi sprijine pe cei care uneltesc împotrivă lui. De multe ori comportamentul prințului este văzut ca fiind copilăresc, întrucât doar aceștia (copiii) sunt capabili să șteargă cu buretele conflictele și să reia totul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Poate sunt ciudat, dar Idiotul reprezintă un ideal bărbătesc: un om cu principii, cu onoare, cu valoare, inteligent, subțirel și cu bani (asta a durut!). Un om care are mereu inima deschisă către ceilalți. Un personaj care și astăzi, după câteva secole de avans al medicinei, ar fi catalogat bolnav și care cred că ar fi marginalizat.


N-am crezut niciodată în suflete pereche, dar recunosc că viața trăită lângă persoana potrivită diferă mult (în sensul bun și frumos al termenului) de viața trăită la întâmplare. Fără prinț, Aglaia nu reușește să atingă maturitatea frumuseții ei umane și se pierde în brațele unui oarecare prin Europa. Renunțând la prinț, Nastazia Filippovna renunță indirect și la viață. De acest detaliu se va ocupa Rogojin - prototipul îndrăgostitului a cărui iubire depășește limitele raționalului. Neîmplinit, prințul Mișkin pierde și el lupta cu boala.

O carte fabuloasă și un autor desăvârșit. La capitolul recomandare, nu spun decât: It's a must!

Acestă carte poate fi cumpărată de aici.

marți, 20 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (II)

Consider introducerea făcută în articolul anterior, așa că voi continua seria detaliilor pe care eu le consider mai puțin știute, despre Dubai.

Salariul minim câștigat de un pakistanez este de 40-50 euro. Din această sumă el trimite 30-40 euro acasă, urmând să trăiască cu diferența de aproximativ 10 euro. Primul lucru de care m-am întrebat a fost cum poți trăi cu 10 euro pe lună într-un oraș care este cu 10-20% mai scump decât Bucureștiul. Se pare că fierb apa împreună cu niște tăieței și anumite spicy-uri, iar combinația respectivă, nu doar că este ieftină, dar reușește să îi țină și în viață. Pe lângă salariul fabulos, acești oameni primesc și locuită. Sunt cazați câte 20 într-un container de transport marfă, într-o anumită zonă, la marginea orașului (mai spre deșert). Am refuzat să vizitez această parte a orașului pentru că era târziu în noapte și avusesem o seară plăcută. Muncisem din greu cu berile alea la 45 ron și nu am vrut să le diminuez în niciun fel efectul. Partea interesantă este următoarea: acești oameni sunt mulțumiți și nu vor să plece acasă! Dacă unul totuși pleacă, sunt măcar 10 care râvnesc să îi ia locul.
Burj Khalifa
Anul trecut au sărit 127 de persoane de pe Burj Khalifa  (vezi mai sus) - cea mai înaltă clădire din lume, având o înălțime de 828 m (apropo de ultima carte pe care am citit-o: Turnul Sinucigașilor. Te face să crezi că în viață nimic nu e întâmplător.). Știu doar povestea unuia dintre ei, care a sărit după ce șeful lui îi refuzase 1 zi de concediu după 2-3 ani de muncă. Omul vroia să-și facă analizele. Acum nu se mai poate sări întrucât fiecare terasă a fost prevăzută cu un panou de protecție, imposibil de trecut chiar și de un sportiv olimpic.

Toate turnurile pe care le-ai admirat în albumul de pe Facebook sunt construite cu indieni, pakistanezi și chinezi. Indienii și pakistanezii lucrează ziua întrucât pot rezista și la temperaturi de 50-60 grade Celsius. Chinezii lucrează noaptea, întrucât nu rezistă la căldură (noaptea fiind doar vreo 30 grade, pe timpul verii. Erau 26 de grade noaptea, săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de sosirea iernii). Am fost tentat să spun că este o societate sclavagistă, doar că "sclavii" sunt veseli și sunt acolo de bună voie. Ori asta ar fi un contra-argument important împotriva a ceea ce vroiam să scriu, nu?

Lucruri interesante se întâmplă și atunci când vrei să îți întemeiezi o familie. În urmă unui scurt interviu, de genul: ai casă? ai mașină? cu ce te ocupi? etc., la socru acasă, poți primi binecuvântarea, nu înainte de a achita o anumită sumă. În funcție de cât ești de bogat, de cât de mult își dorește fata să te ia de bărbat și de cât de mult este de acord tatăl ei cu această căsătorie poți începe de pe la vreo 4.000 euro (dacă te doresc foarte mult). Acești bani sunt dăruiți de către tata, fiicei, ca un ajutor în  noua familie. Partea mai interesantă vine acum. Tot cu această ocazie, tatăl îți comunică sumă pe care trebuie să o plătești în caz de divorț. De obicei este una prohibitivă, de genul: de la 200.000 euro în sus. Această sumă se trece într-un document care se înregistrează la judecător/notar (nu știu exact unde), dar cert este că are titlu executoriu dacă tu ești cel care dorește să divorțeze. Fain, nu? Ce sa te mai cerți pe aspirator și pe veselă? Dai banul și  La revedere! Taxa nu se plătește dacă divorțezi de o femeie care mai fusese căsătorită anterior. Explicația e ca era deja "uzată", deci nu ai pângărit nimic și în consecință nu ai pentru ce sa plătești. Să văd eu feministele cum duc asta! 
Hotel Atlantis
În ciuda unei religii stricte și a acoperii femeilor, bărbații își înșeală soțiile la greu (opinie personală).  Îi ajută și rusoaicele ce defilează semi dezbrăcate, unde mai pui că sunt înalte (mama lor de fete!) și blonde. Cât timp am stat în Dubai am avut impresia că KGB-ul a trimis o divizie de luptătoare de guerilă  pe tocuri și în rochițe croite pentru a încălca indicatorul din mall ce îți impune o ținută sobră și a căror misiune este să cucerească emiratul.

Cetățeni puri sunt cam 10%. Prin cetățean pur am înțeles, copil născut din părinți arabi dintr-o linie cu origini în emirate. Prietenul nostru Ahmad, născut în Dubai din părinți iordanieni (palestinieni la origine) nu avea cetățenie și nici nu va avea vreodată. Este foarte probabil ca la pensie să fie și dat afară, pentru că cine ar vrea să țină un pensionar în țară? Acum produci. La pensie coști.  Cetățenii puri (nativi) au niște mega avantaje: o nouă lege obligă firmele să aibă minim 10% cetățeni puri (scuze, dar nu știu cum să îi numesc altfel) printre angajați. Salariile lor încep cam de la 5 ori mai mult decât salariul unui emigrant (fie el arab, european sau de altă nație). La școală de stat, care e gratis, doar ei își pot da copii. Restul la școli plătite.

Pot sta la o coadă (și asta mi s-a întâmplat și mie, când așteptam liftul de coborâre de la Burj Khalifa) zeci, sute de europeni, arabi, chinezi, indieni; eschimoși, copii și femei însărcinate, dacă apare un nene nativ, îmbrăcat în robă albă cu soția îmbrăcată în robă neagră, devine automat o prioritate. Obișnuit cu legile din Europa îți cam vine să ... stai cuminte. 

În niciun fel nu vreau să susțin că societatea noastă e mai bună ca a lor. Nu am nici baza, nici dorința necesară pentru a face o judecată de valoare. Am vrut doar să evidențiez unele diferențe. Hai că m-am oprit. Despre partea bună și frumoasă, care vine și contra-balansează tot ce am spus până acum, nu știu dacă mai e cazul să scriu pentru că eu cred că e deja cunoscută. Mai vedem. Seară bună!

duminică, 18 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (I)

Majoritatea celor care aud că tocmai m-am întors din Dubai, intră într-o stare de excitare de parcă m-aș fi întors de la summitul NATO unde tocmai am luat masa cu Barack Obama, care printre altele, mi-a dezvăluit planul lui de a ataca Iranul și cam ce avantaje speră să obțină, pe lângă "o lume mai sigură", firește. Nu am luat masa cu Obama, dar am avut ocazia să experimentez Dubai-ul de la un capăt la altul, dinspre săraci spre bogați, de la subsol până la cel mai înalt nivel și de aceia am decretat: Dubai este un oraș al contrastelor. Cred că aș putea extrapola la tot U.A.E-ul, dar dacă nu am fost, încă, în celelalte emirate, mă abțin.

Imaginea Dubai-ului în ochii românului este una excepțională. Dacă cineva spune că lucrează în Dubai, automat presupunem a omul întoarce bani cu lopata. Într-adevăr în Dubai nu există impozit pe salariu și nici TVA. Asta ar trebui să ducă la salarii mai mari decât în alte țări (ca de exemplu România - în care impozitarea muncii e la un nivel ridicat) și la mărfuri foarte ieftine (întrucât la prețul acestora nu se adaugă TVA). Ei, surpriză, nu prea se întâmplă așa! O cămașă luată de la Zara cu 2 zile înainte de plecare era mai scumpă cu 13 ron într-un mall din Dubai. Dacă eu am cumpărat-o din România, am plătit 24% TVA, ceea ce înseamnă că în Dubai, Zara merge cu o marjă de profit mai mare. În privință salariilor, acestea sunt mai mari, dar nu într-atât cât își închipuie românii . Pe surse am aflat că un inginer (care de altfel este la mare căutare) se poate angaja cu un contract pe 2 ani cu 1.800 euro. Cu noroc sau cu pregătire mai multă, poți accede la 2.000 euro. La asta e posibil să ți se mai adauge și alte beneficii, gen: mașină, asigurare medicală, etc. Nu zic că nu există salarii mai mari de atât. Firește că sunt! Doar că nu oricine are acces la ele.

Burj Khalifa - cea mai înaltă clădire din lume (828 m)
Când te gândești să emigrezi în Dubai ar fi bine să reții că vreo 8 luni pe an este vară, adică vreo 40-50-60 grade Celsius ziua. Acum pe timp de iarnă (adică fix în sezonul lor turistic) erau 33 grade ziua și 26 noaptea. De la diferența de temperatură și de la aerul condiționat la început este de așteptat să te îmbolnăvești. În timp cred că te obișnuiești.

Am căutat bere de mi-au sărit capacele. Am luat cu Furnică supermarketurile la rând până ne-am lămurit că alcoolul nu se vinde prin magazine. Doar barurile și cluburile au voie să vândă alcool. O bere costă între 28 și  45 ron. Alte băuturi  nu m-au interesat și nu știu cât costă. Dacă mergi ca turist este de preferat ca odată aterizat în Dubai să te oprești în Duty Free și să te aprovizionezi pe măsură. Ai voie cu 3 litri de alcool pe cap de cetățean. Și crede-mă că merită! Noi nu am știut și ni s-au cam uscat gâtlejele în primele zile, până am descoperit primul bar. 

Pentru transport am folosit metroul. Este dat în funcțiune prin 2009 și acoperă destul de bine orașul (inclusiv aeroportul). Poți să îți cumperi cartela gri și să o alimentezi cu câți bani vrei. Cartela o scanezi la intrare, iar costul călătoriei și se scade la ieșire, în funcție de numărul de stații. 5 stații de metrou costă cam 4 ron. La metrou mai trebuie să știi că primul vagon este pentru Golden Tickets - plătești dublu, dar stai pe scaune mai faine (un fel de business class). Al doilea vagon este doar pentru femei și copii. 

Un lucru care m-a șocat a fost faptul că, în public, este interzisă orice formă de manifestare a afecțiunii. Mai exact nu ai voie să îți săruți soția/iubita/amanta. Mersul ținându-te de mână, pare a fi totuși acceptat. Europenii se bucură de un tratament privilegiat și li se tolerează cam multe. Dar, dacă ai ghinionul să te raporteze o localnică ai șanse să faci câteva zile de închisoare și să fii deportat, cu interdicție de a mai intra în UAE vreodată. Indienii, pakistanezii însă nu beneficiază de această tolerantă. A fost fabulos să vezi cupluri de îndrăgostiți care își luau la revedere din priviri. Cei mai îndrăzneți își strângeau mâinile. Băieții ăștia din UAE duc sexual harassment-ul la niște cote exagerate. Și încă nu am ajuns în Arabia Saudită - polul restricțiilor,  în care femeile nu au voie prin lege sa conducă o mașină și care a inventat Family Mall-ul - mall în care intri doar dacă ești însoțit de nevastă, încercându-se astfel a se evita sexual harassment-ul (din priviri) al nevestei altuia. WTF??

Când pui astfel problema parca Dubai-ul începe sa difere de cel al fetelor noastre care merg la shopping, nu?  Dacă am învățat ceva din plecările mele a fost sa am mereu un localnic aproape. Doar asa poți afla cum e viața reală. De data asta, l-am avut pe Ahmad, un puști foarte simpatic și deschis la minte. Revin pe tema asta în zilele viitoare.

Weekend plăcut, atât cât a mai rămas din el.


miercuri, 14 noiembrie 2012

Multinațională?

Știu! M-am întors din Dubai și sunt restant cu povestirile. Doar că de 3-4 zile povestesc, de nu mai am chef de scris. Am însă o altă dilemă.

Dacă pentru firma mea lucrează un chinez, un vietnamez și în curând un arab din U.A.E, se cheamă că eu lucrez într-o multinațională? Nu de alta, dar să știu și eu. Obișnuiesc să îi iau la mișto pe corporatiști și vreau să știu dacă e cazul să mă iau și de mine?


În altă ordine de idei astăzi am vrut să transfer online salariul angajatului din Vietnam. M-a sunat banca să îmi comunice că în urma unei directive a nu știu cui, Vietnam-ul a fost declarat stat terorist și că trebuie să îmi asum întreaga responsabilitate a transferului și a faptului că ei trimit banii, dar nu se știe dacă vor ajunge vreodată sau dacă vor ajunge toți. A dat Furnică declarație, dar m-am tot întrebat cam cum să nu ajungă toți? Știam că poți să înțepi o conductă de benzină, să tragi și tu o canistră, două, pentru vremurile grele, dar nu știam că funcționează și la conducta cu bani. E bine de știut! 

vineri, 2 noiembrie 2012

Carte: Turnul sinucigașilor - Nick Hornby

Ce faci atunci când primești o recomandare în ce privește o lectură? Păi, mă gândesc că ești măcar dator să o iei în considerare. Să iei cartea în mână și să îi studiezi coperțile, să vezi câte pagini are, ce fel de font, etc. Când însă găsești scris pe coperta a patra: "Excepțional....una dintre cele mai bune scriituri și unele dintre cele mai interesante personaje pe care am avut plăcerea să le descopăr într-un roman.", semnat Johnny Depp, plus un comentariu elogios din partea The Washington Post's Books World, ți se fac ochii cât cepele și zici: Mai să fie! Pe bune? Nu poți să nu fii curios și astfel te procopsești cu o lectură. Nu știu alții cum sunt (asta e din Creangă ... Ion), dar eu așa am pățit.


Turnul sinucigașilor este roman ce prezintă povestea a patru personaje complet diferite care în mod absolut arbitrar decid să se sinucidă în același loc și în aceeași zi: salt în gol de pe Turnul Sinucigașilor (o clădire înaltă din Londra, renumită pentru numărul mare de sinucideri) în noaptea de 31 Decembrie. Martin este un fost realizator de matinal TV, o fostă vedetă media care a făcut pușcărie pentru săvârșirea infracțiunii de sex cu o minoră (în vârstă de 15 ani). Jess este fiică de ministru, o fată de bani gata, dusă total cu capu'. Ecstasy, alcoolul, limbajul trivial, atitudinea radical agresivă sunt elementele de bază ale activității zilnice. JJ este un rocker american fost solist al unei formații cvasi necunoscute, părăsit de iubită. Maureen este o mamă, aflată la vârsta a doua, al cărei fiu suferă de un handicap locomotor și de intelect, iar ea nu a făcut nimic în viața asta decât să aibă grijă de el. Chiar și din descrierea asta scurtă, reiese că fiecare pare să aibă motive concrete a se sinucide.

Am avut neșansa să mă întâlnesc cu moartea de două ori. De două ori am simți-o la modul real, că poate ea a venit de mai multe ori, dar nu am remarcat-o. M-oi fi uitat după vreo duduie și n-am văzut-o! Până acum, odată a învins ea, odată am învins eu. Deși au trecut ani buni de-atunci, mi-amintesc destul de bine momentul. 3 - 4 minute a durat lupta. Am încercat să mă opun, n-am avut nicio șansă reală. Nu îmi fac speranțe că aș putea să explic în câteva rânduri cât de pustiu pare totul după ce se așterne liniștea aia apăsătoare. Când tu încă mai speri, dar ea și-a terminat treaba și e de mult plecată. În timp accepți și te obișnuiești. Devii mai calm și parcă nu te mai supără chiar toate.

Nu poți să citești o carte în care cuvântul sinucidere apare de 4-5 ori pe fiecare pagină și să nu te gândești puțin și la tine. M-am urcat pe schele, am cățărat stânci (de dimensiuni rezonabile), am sărit peste parapetul balcoanelor. Mereu îmi este frică. Dorința de a îmi depăși frica mă împinge înainte. Faptul că îmi e frică e un semn că apreciez la modul real viața. Mai mult, din punct de vedere etic, mă declar total împotrivă sinuciderii, cu o singură excepție: cea pentru onoare. Nu sunt un bun cunoscător al culturii asiatice, dar îi înțeleg (cred) pe samurai.

Prin intermediul lui Martin, aflăm că experții în sinucideri consideră că perioada de criză durează 90 de zile. Cu alte cuvinte, dacă îți vine să te sinucizi, fixează-ți termenul peste 90 de zile din momentul în care ți-a venit ideea. 90 de zile pare a fi perioada perfectă, pe care să o accepți  pentru că ești convins că nu se va întâmpla nimic care să îți schimbe decizia, dar este totuși o perioadă suficient de lungă ca să realizezi că nu ai niciun impediment să îți continui viața și că există ieșire din orice. Cel puțin asta a fost concluzia unui sinucigaș, care a sărit de pe o clădire și a supraviețuit. În zbor și-a dat seama că nu are nicio problemă ce nu o poate depăși, înafară de faptul că este în cădere liberă. Cam nasol, nu? 

Despre Nick Hornby nu pot să decât să remarc că tot ce a scris fie a primit câte un premiu literar, fie a fost ecranizat (High Fidelity cu John Cusak în 1995, About a boy cu Hugh Grant în 1998). Se pare că și acest roman este în curs de ecranizare. Ca și stil, Turnul sinucigașilor este scrisă într-un stil contemporan, adică vei citi dialoguri într-un limbaj foarte colorat. Inedit, pentru mine, a fost faptul că această carte este scrisă la persoana întâi, din patru perspective diferite. Pe rând fiecare personaj expune propria-i interpretare asupra aceluiași eveniment. Chestia asta mi s-a părut foarte interesantă. Singurul lucru care nu mi-a convenit a fost faptul că scriitorul se lasă prins în dialog și uită se specifice cine rostește replicile. În multe situații există mai multe alternative și mi-ar fi plăcut să știu exact cine și ce a spus. Sunt tipicar, nu?

Deci, Turnul sinucigașilor este un roman care elogiază viața și lupta pentru a trăi și nu este un curs de sinucidere, da? Acestea fiind spuse mă pot apuca de bagaj. Duminică plec. Sâmbăta viitoare, mă voi afla în vârful celei mai înalte clădiri din lume. Promit sa fac o poză.

Acestă carte poate fi cumpărată de aici.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This