sâmbătă, 27 octombrie 2012

Spectacol Lacul Lebedelor

Elefantul este un animal extraordinar. Dimensiuni impunătoare,  fără vânător în mediul natural după ce ajunge la maturitate, un super sistem de comunicare bazat pe ultrasunete și o memorie excelentă. Există un singur loc în care elefantul nu este potrivit: într-un magazin de porțelanuri. Ei, uite cam așa este și situația moldoveanului la un spectacol de balet. Păi când m-a trimis mama de acasă să fac facultate în capitală, nu s-a gândit ea nicio clipă că voi poposi preț de câteva ceasuri la o reprezentație de balet. Că de-ar fi știut mi-ar fi pus în desagă și hainele de duminică, să nu ne facem de râs în capitală. Nu că în ziua de azi, oamenii ar mai veni la spectacole - fie ele de teatru, balet, operă, etc. - îmbrăcați ca de duminică. 

Dacă mă mândresc, sunt mândru, nu? Bine, fie cum spui! Ei uite că mândra își dorea de mult să meargă la balet și nu a fost nevoie de mascara pe gene, căci, elefant fiind, am înțeles din prima. Când am văzut afișul prin oraș am înțeles că a sosit momentul: Lacul Lebedelor, în interpretarea teatrului de operă și balet din Kiev, pe muzică de P.I. Ceaikovski, reprezentație în patru acte (ceea ce am înțeles că se întâlnește mai rar). 

Nu sunt avizat pentru a vorbi despre balet, dar fiind singurul care publică pe acest blog, mă văd nevoit să o fac. La recomandarea Karinei am citit scenariul spectacolului dinainte. Asta s-a dovedit a fi un lucru extrem de înțelept întrucât, pentru un profan ca mine, ar fi fost greu să înțeleagă din dans și muzică detalii precum: "lebăda este vrăjită", "iubirea este mai puternică decât blestemul", etc.

Povestea spectacolului are la bază un basm rusesc, din care aflăm că o prințesă, pe nume Odetta, a fost transformată în lebădă de către un personaj malefic numit Robart. În alt plan, prințul Siegfried părăsește trist petrecerea dată la castel în cinstea aniversării lui. Aflându se pe malul lacului, prințul vede stolul de lebede și decide să o vâneze pe cea mai frumoasă dintre ele, mai precis pe Odetta. Ajunse la mal, lebedele se transformă în fecioare și astfel prințul află de blestemul lui Robart. Prințul jură să îndrepte acest blestem, pentru ca în secvența imediat următoare să își încalce jurământul  și să se căsătorească cu Odilia. (n.r. Dovedind astfel că este bărbat! Căci doar un bărbat ar putea jura ceva și sa facă opusul pe urmă! ) Dacă am spus mai devreme basm, atunci e clar că finalul nu poate fi decât unul fericit: iubirea este mai puternică decât vrăjile, reușește să rupă blestemul lui Robart și îi aduce împreună pe Odetta și Siegfried.

În primele secvențe eram cam debusolat. Dar pe măsură ce spectacolul s-a dezvoltat am reușit să prind tot mai multe detalii. Unele pasaje au o sincronizare pași de dans - muzică extrem de bine realizată. Muzică este foarte plăcută. Fetele astea subțiri  care stau mai mereu pe poante, fac niște minunății incredibile. Per total a fost o experiență interesantă. Eu unul voi mai merge. Am postat mai jos un clip. Nu este de la reprezentația curentă, dar te va ajuta să prinzi ideea Lacului Lebedelor.



Nu am avut cum să nu remarc faptul că sală a fost pe jumătate goală (sau plină, depinde cum vrei să vezi). Un motiv ar putea fi prețul biletelor care a fost de: 200 ron, 180 ron, 150 ron, 100 ron și 65 ron. Un fapt decisiv a fost și meciul Stelei cu Molde de pe Arena Națională, altfel fiind convins că întreagă galerie ar fi venit la balet!

O reprezentație asemănătoare va avea loc pe 2 Februarie 2013, tot la Sala Palatului, dar va fi pe gheață: Lacul Lebedelor - The Imperial Ice Stars. Dacă ești curios(oasă) cum arată, poți urmări clipul de prezentare aici.

V-aș fi scris și despre mândră care se dichisise, așa cum îi este felul, dar am primit interzis. Chipurile, eu sunt dus, nu văd bine și am exagerat în articolele precedente, în care am prezentat-o în ipostaze incompatibile cu realitatea. Așa că tac și nu spun decât că avea pantofii cu negru și galben, unii dintre preferații mei.


PS: pe cei îngrijorați îi anunț că am ajuns acasă în timp util cât să văd și meciul cu Steaua, în compania unui pahar de vin roșu (aveam și bere la dispoziție, dar am preferat vinul, că doar veneam de la balet).

vineri, 19 octombrie 2012

Din nou pe dune

M-am săturat de bootstrapping. S-au săturat chiar și o parte din partenerii mei din firmă. Să nu te miri dacă nu știi ce este bootstrapping-ul. Am aflat și eu de la Marius Ghenea, în timpul School 4 Startups. Termenul își are originea în Aventurile baronului Munchhausen care povestea că odată, a ieșit dintr-o mlaștină trăgându-se de păr (avea o coadă împletită - pigtail). Chiar dacă el s-a tras de coadă și nu de șireturi, expresia arată o acțiune a cărei reușită este improbabilă, dacă nu chiar imposibilă.

Cam același lucru este și în business. A face bootstrapping înseamnă să te auto-finanțezi. Să produci, să vinzi, să economisești și pe urmă să te finanțezi. Dar de trăit mai trăiești? Cu 10 ani de experiență în bootstrapping îți dau eu răspunsul: Nu!

Așa că, după îndelungi deliberări - când spun lungi mă refer la 2-3 ani, căci atunci s-a pus prima dată problema unei finanțări prin bancă - am făcut credit pe firmă. Firește că banca ne-a spus: Vă dăm credit! 2-3 zile de când depuneți actele! Vă îngropăm în bani! etc. Firește că a durat 2-3 luni, că dosarul de credit a consumat jumătate de top de hârtie, iar suma primită în cele din urmă a fost mai mică decât cea estimată în pre-scoring.  


Cred că am luat-o pe arătură, așa că revin la dune de nisip. Da prieteni, investim creditul luat într-un târg în Dubai - Emiratele Arabe Unite: The Big 5 Internațional Building & Construction Show. Lasă-mă să-ți spun ce gândești: Halal investiție! Asta cred și eu, atunci când morcovu' - mare și de un portocaliu intens - mă lasă să respir și să gândesc. Dar, una peste alta Orientul Mijlociu este tărâmul făgăduinței pentru noi. Un fel de Fratelli și Boa pentru anumite domnișoare. Scump că dracu, înconjurați de oameni cu bani mulți și potențial pe măsură, doar că ai noștri nu încearcă să epateze. Pe postul frumoasei seducătoare sunt eu. În loc de esență de parfum avem Ra Workshop - una din cele mai tari aplicații de calcul de ferestre și uși din lume (fraza asta este un later edit de prin 2020). Nu știu ce să mă fac cu Furnică. E mai negru la față și seamănă a indian, iar indienii sunt un fel de "căpșunari" în Orientul Mijlociu. Gata! M-am prins! Dacă trebuie să merg la vreo recepție îl iau pe post de valet! ;)

Ultima dată când am fost în Orient, mai exact în Kuwait am avut cinstita ocazie să îmi facă ochii: $ + $. Acum sper să ni se facă la amândoi, altfel mai bagă TLV-ul un credit neperformant! =)) 


Una peste alta, urmează două săptămâni grele în care trebuie să pregătim toate detaliile. Dar până atunci, e weekend! Voie bună!

luni, 8 octombrie 2012

Favorite

De ceva vreme lista articolelor populare nu mă mai reprezintă. Mai bine spus, printre articolele ce figurează în această listă se găsesc prea puține articole care să îmi placă și pe care eu să le consider emblematice pentru ce sunt și/sau ce fac pe acest blog. Unele dintre articole, în general cele care fie sunt legate de un eveniment popular, fie conțin anumite cuvinte cheie extrem de căutate, sunt indexate și, în consecință, beneficiază de un număr mare de afișări.

Mereu m-am întrebat ce face un vizitator care pur întâmplător ajunge pe blog. Presupun că citește un paragraf din primul articol. Dacă îi place poate continuă articolul până la final, dacă nu, dă Back. Dar primul articol ar putea fi nerelevant. Astfel, am decis să-mi fac propria-mi pagină cu linkuri către articolele favorite. Sună ca și cum ți-ai dat like pe Facebook la propriul link, dar cred că pot supraviețui oprobriului public. Articolele sunt afișate în ordinea cronologică și, din diverse motive, îmi plac.


Așadar, cine dacă cineva este interesat să își facă rapid o opinie despre Mihalca.ro atunci poate consulta pagina Favorite. Eu mi-am dat un Like! Da-mi și tu unul că să nu fiu singur și să mă plictisesc! :)


joi, 4 octombrie 2012

Cum cumperi bilete la teatru

Trebuie să recunosc că pentru unele piese de teatru este dificil să faci rost de bilete, mai ales atunci când ești venit din provincie, iar părinții nu sunt nici senatori, nici securiști. Spun asta din experiență. Îmi amintesc că acum un an sau doi, vrând să-mi duc mândra la Teatrul Național București (aka TNB) m-am mobilizat. Dacă eu, cel al cărui zâmbet e fructul pasiunii pentru doamnele de la casierii și de la ghișeele administrațiilor fiscale de peste tot, nu reușesc, atunci cine?

Și uite cum plec eu de la firmă într-o zi pe la prânz să merg după bilete. Surprinzător la casa de bilete nu era coadă. Aveam să înțeleg câteva minute mai târziu că nu mai sunt bilete, decât la piesele care nu mă atrăgeau de niciun fel și chiar și acolo mai erau câteva locuri, în colțuri obscure. Am aflat însă că biletele se pun în vânzare din două în două săptămâni într-o zi de sâmbătă, drept care în sâmbăta cu pricina m-am trezit de dimineață și zic să mă duc cu o oră mai devreme să mă așez la coadă, că deh... mândra-i mândră și necesită sacrificii.

Când am ieșit de la metrou de la Universitate am avut pentru o clipă senzația că Metrorex m-a trimis înapoi în timp la preț de 1.5 RON pe călătorie. De la casa de bilete a TNB se întindea o coadă care urca panta și o lua destul de hotărât spre Rosetti. Dacă, în loc să mă duc la TNB, mă duceam direct la Rosetti sigur salvam câteva locuri la rând. Mă uit la ceas: 45 minute până la deschiderea casei de bilete. Îmi zic: De asta măh, e Bucureștiul micul Paris! Toți ăștia sunt mai îndrăgostiți ca mine și s-au trezit mai de dimineață. În viață mai ai parte și de înfrângeri. Am rămas totuși în zonă cât să analizez cum evoluează mersul lucrurilor. Senzația de teleportare în comunism a continuat. Când s-a deschis casa de bilete, la piesele cu mare căutare, pe care îmi doream și eu să le văd, cam 25%-30% din bilete erau deja "vândute". Deh! Avem multe ministere, vedete, personalități, etc. Pun pariu că ăștia nici măcar nu le plătesc și emit pretenții la invitații.

Cum pe mine optimismul o să mă părăsească doar în cosciug, întrucât chiar nu încăpem amândoi într-o cutie atât de strâmtă îmi zic: Cu toți ăștia grupați la TNB, o fi liber la Teatrul de Comedie! Și dreptate am avut: la Teatrul de Comedie, unde tot sâmbăta se pun în vânzare biletele nu erau decât 20-30 de persoane la coadă. Evrica!


Dacă îți dorești să mergi la teatru uite cum trebuie să procedezi: cauți în online. Multe din teatre vând bilete și online sau măcar îți permit să faci o rezervare (ex Teatrul de Comedie). Siteurile specializate în vânzarea de bilete online și-au diversificat portofoliul și acum vând printre altele și teatru. Eu utilizez www.bilete.ro, www.eventim.ro și www.blt.ro - asta pentru că am cont și nu vreau să îmi fac chiar peste tot. Unele dintre piesele foarte căutate închiriază săli și se joacă și înafara stagiunii. Drept exemplu pot să îți dau Egoistul și Dineu cu proști care se joacă la TNB în stagiune și se mai joacă și la Teatrul Palatul Copiilor. În această din urmă locație prețul biletului este unic 100 RON, față de 60 RON  50 RON  40 RON și 20 RON la TNB. Acum înțelegi și de ce este relativ mai ușor să prinzi bilete?

Dacă insiști să mergi la TNB recomand următoarea strategie: în loc să te omori în sâmbăta în care se pun biletele în vânzare mergi în prima zi luni de după punerea în vânzare a biletelor. Te vei simți ca o hienă care vizitează resturile leșului părăsit de lei, dar cred că vei găsi bilete. Firește că nu pe rândurile din față, dar între noi fie vorba nu ai avut niciodată vreo șansă. Strategia ar putea funcționa și pentru celelalte teatre, presupun. 

Dacă ai dinții albi și un zâmbet seducător poți încerca o apropiere de doamna de la casierie. Adevăratele secrete despre cum poți tu intra în posesia biletelor sunt la dumneaei. Atenție: dacă ești femeie, mai bine îți trimiți soțul sau iubitul. Doamnele de la casierie nu relaționează foarte bine ce femeile. Într-o astfel de împrejurare, pe când eram distrus, cu ghearele împreunate ca pentru rugăciune (cine își mai aduce aminte de povestirea Puiul de Alexandru Brătescu Voinești) doamna de la casierie mi-a șoptit prin orificiul geamului de sticlă care ne separa: Dacă veniți marți dimineața, când se anulează rezervările neonorate, aveți o șansă! Deci, reținem! Peste tot unde sunt rezervări online există și o zi în care rezervările neplătite se repun în vânzare. 

Șansa de a vedea o piesă de teatru crește cu gradul de stabilitate al relației în care te afli. Pe vremuri de pace și înțelegere și doar dacă ești într-o relație foarte, foarte sigură poți încerca următoare metodă: în ziua piesei te îmbraci frumușel și mergi la teatru. Asta din respect pentru actori și echipa tehnică. Mereu mă întristez când lumea vine la teatru ca la piață. Oamenii transpiră pe scenă, se lovesc, răgușesc, etc. Poate exagerez, dar consider că o ținută elegantă se impune atunci când mergi la teatru. Pe planeta aceasta, pe lângă oameni mai există o specie numită corporatiști. Aceștia ar renunța și la propriul copil, pentru o ședință cu top managementul, darămite la biletele unei piese de teatru. Așa că este foarte probabil să găsești, în fața teatrului, un domn sau o doamnă încercând să recupereze bănuții dați pe bilete. Sper că înțelegi că e doar o probabilitate și nu o garanție. Nu răspund dacă dormi pe preșul din față ușii, pentru simplu motiv că nu au avut corporatiști ședință în ziua respectivă. 

Ar mai fi o metodă, dar țin să precizez că este atât ilegală cât și imorală. Mereu m-am întrebat văzând puhoiul de oameni care stau în fund pe scările ce separă sectoarele teatrelor, cum au intrat? Am bănuit că sunt rude sau prieteni ai personalului din teatru. Dar câți să fie? Soluția de ultim moment și echivalentă unui înalt grad de disperare este: șpaga. Te duci la teatru, aștepți să intre toată lumea și rămâi la ușă. Când prinzi taxatorul într-un moment de singurătate îi explici politicos cum că ai vrea să vezi piesa, dar nu ai mai prins bilete. Asta în timp ce îi palmezi gologanii. Fără frică! Ideea este să ai o atitudine umilă încât el să fie convins că face o faptă bună luându-ți bani și permițându-ți astfel să intri.

Acestea fiind spuse, nu pot decât să mai adaug: vizionare plăcută! Iar dacă asiști la un spectacol fain, dă-mi și mie de veste.

luni, 1 octombrie 2012

Teatru Palatul Copiilor: Dineu cu proști

Iau bilete la teatru. Mi se lipesc mie de mână mereu două bilete, fix cât să mă pot lasă însoțit de către o duduie. Cu o zi înainte o sun, politicos, să îi amintesc că în ziua următoare are programată o ieșire cu mine, la teatru. 
- Păi nu pot! A apărut ceva și nu mai pot merge. 
 Pff! Mereu apare câte ceva. Nu-i nimic, îmi zic! Testăm adâncimea. 
- Cât de important este? - întreb crezând că eu voi fi alesul și voi avea motiv de bucurie. 
- Foarte important. 
 Surpriză! Din nou pe locul doi! Dacă eu vă zic că a început să îmi placă! Decât să plâng, mai bine îmi place, nu? Mulinez și arunc din nou momeala prinsă în josul plutei, la o distanță calculată cu precizie. 
- Și uite cum mă duc eu singur la teatru. Am să îți povestesc cum a fost. 
- Singur? - urmează o pauză. Pluta dansa pe apa, dar parcă nu suficient de convingător. Îmi doresc și eu să văd piesa asta într-o bună zi! 
Ei uite-așa mai vii de acasă. Chiar dacă nu prinzi, ca pescar, te bucuri măcar că trage! Cunoscătorii știu.

Îmi amintesc eu că piesa asta se joacă în două zile consecutive, iar eu aveam bilet pentru prima zi. Nu sunt eu bărbat frumos, dar am ceva al meu - cum a spus o doamnă cu experiență. Îmi place să cred că acel ceva al meu este o bucată de creier, care oricum a stat nefolosită mult timp în primii 33 de ani încât pot să o pun la lucru, ocazional, fără să risc să se prăjească. Îi explic domnitei, cum că piesa se mai joacă, cum mă voi sacrifica eu și voi renunța la piesă marți, pentru a merge împreună cu ea miercuri. Răspunsul a fost magic: 
- Păi nu putem!
- De ce?
- Pentru că nu avem bilete!
Mi-am afișat un zâmbet perfid, bucuros că mi-am albit dinții acum jumate de an și i-am comunicat că tot ce trebuie să facă este să fie prezentă pentru că de restul mă ocup eu.

Ziua piesei, pe la prânz. Ticluesc: o bag pe duduie în față și cum ea e frumușică foc, nu se mai uită nici dracu la bilete, pe care oricum este scris mare și corect numele piesei, doar că au altă dată. Perfect! M-am bucurat, cam cât gândește o pitzi într-o lună: 2 minute. Ușa de la intrare, unde se verifică și biletele, de la Teatrul Palatul Copiilor dă într-un antreu. Regulile bunelor maniere mi-ar fi permis să o las pe duduie să între prima. Din păcate corolarul care spune că "dacă există posibilitatea ca femeia odată intrată să dea piept cu privirile curioase ale altor persoane aflate în antreu, atunci bărbatul o va proteja și va intra primul". Mama lui de corolar! De parcă bărbatul ar avea glob de cristal să știe ce e dincolo de perete. Vezi, de asta au apărut personaje ca Super Man, Spider Man și X Man. Oi fi având eu ceva al meu, dar să văd prin pereți nu reușesc. Din fericire la Palatul Copiilor pereții de la intrare sunt vitrați și poți vedea clar mulțimea care așteaptă în vestibul. Așadar nu mi-a rămas decât să țin biletele invers, încât să îngreunez operațiunea de citire și să dau piept cu domnul de la intrare. Pregătisem alternative, întrucât bărbații, deși niște superficiali, se gândesc și la planul B (alternativa diplomatică: Cum că văi Doamne mi-am comandat greșit biletele și am făcut o teribilă confuzie!) și C (aveam cash la mine suficient cât să îl mituiesc pe taxator cu tot cu agentul de pază), întrucât nu e frumos să duci o duduie la teatru și să o lași cu ochii în soare.

Câteva ore mai târziu: succes total! Pe ordinea de zi intră următoarea problemă: nu avem locuri. Ieri aveam. Astăzi nu avem. Noroc că există multinaționale și ședințe și trafic în București, iar la stingerea luminilor ne-am așezat pe două locuri pe care le urmărisem cu grijă. Uff! Greu a fost! Mă uit în stânga: duduia bucuroasă, zâmbea oarecum fericită. Ce știa ea despre cât de greu e să ajungi la o piesă de teatru! 



Acum, să zic și ceva de piesă, nu? Dineu cu proști, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, avându-i în prim plan pe Horațiu Mălăele și Ion Caramitru. E o piesă celebră întrucât chiar se râde. Dacă ești într-o dispoziție bună râzi în hohote. Piesa pune față în față prostul cu suflet nobil versus deșteptul cu sufltet rău.

Pierre, omul deștept cu o situație materială prosperă (interpretat de Ion Carametriu) participă la un dineu la care fiecare invitat din categoria elitistă trebuie să vină însoțit de un prost, în cazul de față Francois Pignon, agentul de la fisc (interpretat magic de Horațiu Mălăele). Cel care vine însoțit de prostul cel mai prost este declarat învingătorul dineului. Francois pare a fi un învingător, la un astfel de dineu.

Când te joci cu focul te mai poți și arde. Într-o oră de la momentul întâlnirii Francois Pignon (prostul) îi dă viața peste cap lui Pierre (deșteptul). Cum? Asta poți vedea chiar tu dacă ai curiozitatea de a urmări această piesă. Ar mai fi ceva: pe tot parcursul piesei m-am întrebat dacă prostul e chiar prost, sau dintr-un moment în altul situația se va răsturna. Nu am să spun decât că această dilemă are o soluție explicită în finalul piesei.

Pe Horațiu Mălăele l-am mai urmărit (de exemplu în Podu). Sunt obișnuit cu rolurile lui de bețiv, sinucigaș, bărbat emotiv, etc. Deși rolul de față se încadrează în aceeași tipar, pot afirma cu tărie că îl pune în scenă într-un mod extrem de reușit. Până și domnița a râs cu poftă și s-a declarat încântată de piesă. Ceea ce nu e lucru de neglijat! Mulțumesc Maestre!

Piesă este accesibilă și copiilor, zic eu, de pe la 10-12 ani în sus, dacă știți că au răbdare și pot sta pe scaun 2 ore, întrucât spectacolul nu are pauză. Trecem Dineu cu proști la recomandări și mergem mai departe.

Voie bună. Nu uita să mai și trăiești. Măcar printre picături.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This