|  Viață   |  Balada Îndrăgostitului

Balada Îndrăgostitului

                                   de Marius Mihalca

Prin vena-mi seacă,
Sângele-i mânjit cu dor,
Celulele-mi sunt arse
De gânduri cu fior.
Gura mi-e secată,
Se chinuie-n sevraj
E de sărut uitată
S-o satur n-am curaj.
Trupul îmi tremură în spasme,
Am friguri și dureri,
O iubesc ca-n basme,
Dar nu mai am puteri.

Doctore!

Eu am venit să-ți spun,
Să afle lumea-n sat
Că nu sunt nebun,
Și că n-am visat:
Eu, azi, am murit,
Fiind îndrăgostit.
Părinte, ia-mi povara
Ce în suflet stă,
Nu-mi da la schimb ocara,
Adu patrafirul și spovedește-mă!
Și am să-ți spun Sfinție
Că eu am iubit,
Dar nu a fost să fie
Și am pătimit.
Părinte-nchide ochii!
Cheamă-l pe Dumnezeu
Și zi-i că din sat astăzi,                         
Se duce-un fariseu.
El stie c-am să mor
De când mi-a hărăzit,
Din vorbe cu umor
Să cad îndrăgostit.
Sădește-n mine duhul,
Mă vreau împărtășit
Căci mi-am vândut trupul
Și sunt îndrăgostit.
Sărut mâna, maică!
În van ai pus pe masă,
Merinde și palincă
Eu n-am să dorm acasă.
Maicuță-ți mulțumesc,
Că m-ai învățat
Viața s-o trăiesc
Și să fiu bărbat.
Nu plânge maică dragă,
Căci eu te-am pregătit,
La praznic sa le spui,
C-am fost îndrăgostit.
Sunt gata! Pot sa mor!
Cu zâmbetul pe buze
Și-n suflet cu un dor,
Mă-ndrept către ecluze.
Sunt fericit!
Moartea e un pas,
De îndrăgostit.
Data: 5 Septembrie 2012 

Comentarii:

  • 12 iunie 2014

    Nu știu de ce, dar mă duce cu gândul la cântecul ăla de munte… "Călugărul din vechiul schit"…., sună chiar a epitaf….și transmite o mare…mâhnire…măi Marius măi 😐 !

    Răspunde
  • 13 iunie 2014

    Epitaf zici? Ei, atunci pot considera ca mi-am scris epitaful! Ar da o nota aparte mormantului! 😉

    Răspunde

Adaugă un Comentariu: