marți, 28 august 2012

Carte: Viața pe un peron - Octavian Paler

În clasa a X-a am învățat unul dintre algoritmii fundamentali ai programării ce se numește Backtracking. Pentru neinițiați este algoritmul cu ajutorul căruia se pot genera toate combinațiile posibile ale unui șir, fie el de numere sau de caractere. Știam pe de rost cele trei scheme logice, știam să folosesc algoritmul, dar nu reușisem să îl percutez complet. Ceva îmi lipsea. Nu înțelesesem de ce se fac anumite operații. Știam doar că trebuie să le fac pentru a obține rezultatul dorit.

Doi ani mai târziu, în drum spre farmacie, mi-a venit din senin explicația. M-am oprit pe mijlocul trotuarului, am privit în sus, reacție involuntară a accesării cortexului și am înțeles perfect scopul fiecărei operații și al algoritmului în general. Astăzi nu îmi mai amintesc însă ce trebuia să cumpăr de la farmacie. 


Cam același lucru simt acum după ce am citit Viața pe un peron de Octavian Paler. Trăiesc cu impresia că nu mă duce mintea suficient și că am ratat o grămadă din sensurile exprimate de autor. Trăiesc și cu speranța că într-un posibil viitor voi reuși să pătrund și sensurile care astăzi îmi scăpă. 

Una peste alta Viața pe un peron este o carte ciudățică. Aș fi curios să aflu ce crede despre ea o persoană născută după revoluție. Cartea este scrisă prin '86, iar asta influențează mult modul în care poate fi interpretată. Îmi imaginez că nu puteai scrie o carte în clar, în care să denunți teama pe care securitatea și miliția o sădeau în sufletele oamenilor și din acest motiv Octavian Paler a apelat la un algoritm de criptare. Probabil de asta nu îl înțeleg eu prea bine. Am, din nou, probleme cu algoritmii. 

Într-un oraș, care poate fi oarecare, cineva sau ceva sparge becurile iluminatului stradal. Oamenii încep să se înspăimânte și devin reticenți la a mai ieși din case. Ca soluție găsesc achiziționarea de câini de pază și protecție. Ulterior câinii devin agresivi și oamenii încep să se teamă de câinii altora. În mod firesc apare necesitatea unei noi meserii, cea de dresor de câini. Pe rând intră în scenă câinii, dresorii, cobrele,  îmblânzitorii de cobre, mangustele imperfecte. Pe fondul acestor simboluri Octavian Paler tratează subiecte  precum Adevarul, Dreptatea, Binele, Divinitatea, Moralitatea. Acestea sunt câteva dintre cele pe care le-am percutat eu, dar sunt convins că lista e mai lungă.

Aleg să văd în Viața pe un peron un protest la adesa vremurilor în care se întâmplă acțiunea, un protest împotriva practicilor prin care securitatea îi urmărea pe oameni și le sadea frica în sân. În același timp văd un apel la luptă cu fiara din tine, de a nu te lăsa cuprins de efectele fricii și de a lupta  până în ultima clipă pentru a rămâne om. Lupta pentru valorile morale se dă în interiorul fiecăruia, iar victoria este obținută de foarte puțini dintre noi. Poate și din acest motiv ar trebui sa fim mai toleranți unul cu celălalt. În fond, fiecare a încercat în felul lui. Deși Paler mi-a rămas în minte ca un pesimist, probabil ca urmare a aparițiilor TV, în Viața pe un peron el face apologia speranței. Infinitezimalul reprezintă o șansă bună atunci când țelul este la înălțime. Iar frica de insucces este pe deplin justificată.

Pe cei care intenționează a citească această carte îi avertizez că textul este la prima vedere închis și dificil de pătruns. Dacă însă, ai răbdare să parcurgi cartea până la sfârșit, vei vedea că lucrurile încep să capete sens. Mai mult, pe parcursul lecturii vei găsi o multitudine de idei care îți vor rămâne în minte și pe care vei reuși să le pătrunzi. Cu siguranță nu este o lectură ușoară, pentru începători, dar la fel de sigur pot spune că este o lectură care contribuie la dezvoltarea personală a cititorului.

Eu am terminat cu Paler, pentru moment și trec la literatura clasică, rusă.

Această carte poate fi cumpărată de aici.

luni, 27 august 2012

Cremșnit viteză

Am ajuns să îmi reproșeze Didi că nu am mai postat nimic despre gătit și că refuz să o inspir în acest sens. Mi-a fost ea angajată la firmă și îi dădeam ordine, dar acum suntem prieteni și ca atare m-am executat. Tocmai trecusem, weekend-ul trecut, pe lângă o prăjitură care îmi place foarte tare și am luat rețeta. Se numește: Cremșnit viteză.

Se poate întâmpla ca într-o după amiază în care stai și tu liniștit, citind o carte și savurând un pahar de vin, să primești prin telefon vestea unei vizite de  la acea persoană pe care nu vrei în veci să o refuzi. Așa că, până schimbă ea/el metroul sari ca ars și te apuci să strângi prin casă. Mai ai timp să împăturești? Dacă nu, le arunci pe toate în coșul de rufe. Nu în dulap, pentru că ușa acestuia s-ar putea deschide accidental și nu ai vrea să te faci de râs. Și pentru că faza cu coșul de rufe merge repede îți mai rămâne timp ghici pentru ce? Bravo! Să faci un cremșnit! Rețeta prezentată mai jos nu durează mai mult de 5-7 minute. Iar de data asta e bine! :D


Încă de când ai văzut-o/l-ai văzut ai plănuit acest cremșnit viteză și din acest motiv ai cumpărat: foi de cremșnit (eu am luat Boromir), cremă pentru cremșnit (în afară de Dr. Oetker nu știu alta), zahăr vanilat și lapte (pentru cereale). Cu banii rămăși de la creditul ipotecar poate ți-ai luat și mixer, căci altfel ai pus-o!  

Tocmai ți-a dat bip că a ieșit de la metrou! Ajunge în 5 minute! Nu te panichezi pentru că ai timp. Pui 750 ml de lapte rece într-un vas, torni peste tot praful de cremă și bagi mixerul în priză. Asta după ce ai pus paletele în el, ca să nu te găsească fata/băiatul în sânge. Ai de dat 1 minut la viteza mică a mixerului și 3 minute la viteza maximă. Pe urmă scoți foile, întinzi crema într-un strat gros, pui cealaltă foaie deasupra, presari zahăr și bagi la frigider. 





Sună interfonul! Respiri adânc, să nu se vadă că ești grăbit. Arunci hainele de casă, tot în coșul de rufe și pui repede pe tine o pereche de blugi (scurți în cazul unei femei) și un tricou larg (în cazul unei femei e de preferat tricoul cu un umăr căzut - cel puțin eu îl prefer!). Sună la ușă! Mergi calm și deschizi:
 - Bună! Ce faci? 
Încerci să ții gura închisă. E clar ca ea/el s-a pregătit. Nimeni nu joaca cinstit jocul ăsta! Iți amintești de laptele rece, de cremă și devii chill.
 - Bună! Uite prin casă. Făceam un cremșnit!

Atenție însă la următorul detaliu: această prăjitură se face NUMAI pentru o persoană pe care o vrei lângă tine mai mult timp! Cremșnitul trebuie să stea la frigider 4 ore sau mai mult până să poate fi servit! Te-ai prins?

joi, 23 august 2012

Ceahlăul la apus

Anul trecut în Septembrie am avut o întâlnire de familie, forțată. Din categoria celor pe care nu le dorești nimănui. Și cum stăteam noi supărați, ne-am dat seama că ar trebui să ne întâlnim   nu doar la nunți, botezuri și înmormântări, ci ar trebui să ne programăm timp împreună ca o familie. Ei uite că ideea asta a răzbit și de la începutul anului am planificat și am căutat să sincronizez programele tuturor astfel încât să putem avea o ieșire.

Destinația a fost stabilită unanim: uriașul cu fruntea în soare de pază țării noastre pus - Ceahlăul (detalii în poezia Vara de George Coșbuc). Și uite așa ne-am strâns din diverse colțuri ale lumii și ne-am adunat acasă la Moldoveanca Șefă având ca unic scop învingerea muntelui și organizarea unei petreceri chiar în vârf pentru a stabili, odată pentru totdeauna, pe cale științifică dacă vinul rămâne sec și la altitudine. 

Familia.
Traseul pe care l-am propus a fost următorul: Ziua I: urcare prin Lutu Roșu (3h) -  petrecere și veselie (2h) la cabana Dochia (1.760 m) - coborâre prin Cascada Duruitoarea (4h) - cazare la cabana Fântânele (peste noapte). Ziua II: urcare de la Fântânele către Dochia (3h) și coborâre în Izvorul Muntelui prin Jgheabul cu Hotar (3h). 









Că ne-a prins noaptea-n pădure, că am mâncat zmeură, afine și merișoare, că ne-au durut picioarele, că am cărat mai multe sticle de vin și apa minerală decât roșii și castraveți, că am împărțit cu toții aceeași cameră de cabană precum odinioară în tabără, nu sunt decât niște detalii. Ce a rămas? Două zile în care pe grupulețe sau la comun ne-am povestit ce-am făcut, cum suntem, ce ne place, ce ne dorim și multe altele. Pe deasupra, unii (ai mei părinți) se pot lăuda că au învins Ceahlăul, prin luptă dreptă din zori și până la apus, la o vârstă la care alții fac coadă la farmacie.

Poate nu avem bani în familia asta, dar cu siguranță avem gene bune. Suntem subțiri, ageri și mai presus de toate buni la inimă. Am fost surprins să văd cum în unele familii oamenii se ceartă, își pun piedici, au resentimente. Ori la noi nu e așa, și ce e mai fain este că nici nu știm despre ce e vorba. Suntem oameni simpli și intenționam să rămânem astfel.

Rezoluția acestei expediții montane: în al treilea weekend din luna August al fiecărui an ne vom strânge și vom merge câteva zile împreună pentru a ne aminti (dacă e cazul) că suntem o familie. E cel mai de preț lucru pe care îl avem și nu intenționam să renunțăm la el.




luni, 13 august 2012

Scrisoare către mama (II)

Buna mea mamă,

Astăzi trebuie să fi fost o zi tare ciudată pentru tine. Cum te trezești tu cu noaptea'n cap vei fi făcut șanțuri prin casă în așteptarea unei vești din capitală. Ei uite că tot mie îmi revine misiunea de a ți-l prezenta pe primul tău nepot. Ți-am pus în plic și o poză făcută la repezeală, căci doamna asistentă se cam grăbea și nu îi ardea dumneaei de ședințe foto. Cam așa arată urmașul nostru după ce atinsese vârsta de 3 minute. Pruncul seamănă cu mama lui, deci clar nu prea îi place că s-a trezit devreme în dimineața asta și parcă prea a fost luat ca din oală. Îi era bine acolo în pântec, dar pare curios să vadă ce este și de partea astălaltă.


Uite că ai ajuns să fii bunică! Cam cum o fi? Nu prea îmi imaginez eu cum e să fii tată, darămite bunic/bunică. Tata mai are câteva fire de păr alb și poate intra mai bine în pielea personajului, dar tu parcă ești prea frumușică pentru o bunicuță. Dar dacă asta ți-ai dorit, Dumnezeu asta ți-a dat!

Știu că iți iubești copiii, pe mine parcă ceva mai mult că doar sunt băiatul mamei, dar zău că nu mă supăr dacă de astăzi îți reverși întreaga dragoste către cel mic. Același lucru am să-l fac și eu, deși îmi e teamă să nu îl gârbovim punându-i atâtea pe umeri. Eu zic sa facem front comun și să nu ne dăm arama pe față. Nu care cumva să se prindă pruncul de puterea pe care o are asupra noastră. 

Mama lui, sora mea și a ta fiică s-a descurcat minunat. Zici că face asta săptămânal! Astăzi era bucuroasă, sprintenă la vorbă și dornică să intre în pâine. Bag de seamă că sângele de moldovean e călit bine, că doar ne-am fugărit cu turcii și tătarii câteva secole. 

Acum tu să te oprești din plâns pentru că îl faci și pe tata să plângă. Or la noi în familie bărbații au făcut mereu față cu bine emoțiilor. Eu zic să pui merindele pe masă, scoate niște murături, sparge o ceapă și desfundă o tămâioasă românească să duduie casa de miros de struguri storși, căci astăzi viața ne-a dat semn bun și merită să o cinstim cum se cuvine. Eu mă pun la drum peste câteva zile și vin acasă. Am să aduc vești, am să aduc oameni din depărtări și am să aduc noi fotografii, dar până atunci arunc scrisoarea în plic și dau de veste cât de repede pot. 

Bunicilor va sărut cu dor și drag și vă spun să petreceți cât mai aveți timp, că de mâine începeți și nu aveți de muncă decât pentru încă vreo 18 ani. Și nu uitați că în weekend vedem Ceahlăul la apus și de pe vârf privi-vom către capitală.

Sărut mâna, măicuță dragă și binecuvantat să fie nepotul tau!

Cu respect,
Al vostru fiu Marius
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This