vineri, 6 iulie 2012

Carte: Parfumul - Patrick Suskind

Unii oameni au simțuri ieșite din comun. DT spre exemplu este capabilă să simtă plăcerea fizică cu aceeași intensitate, pe baza unei simple amintiri. Din acest motiv trebuie să fii foarte atent cum îi vorbești sau ce o întrebi atunci când ești într-un supermarket, de exemplu. O astfel de clipă de neatenție mi-a demostrat faptul că pateul Bucegi, deși poate avea alt gust, are același grad de dipersie cu cel Antrefig. Dacă mai adaugi și explicațiile pe care le furnizezi reprezentanților companiei și capetele înghesuite la marginea rândului, realizezi că aceasta este o armă pe care nu vrei să o folosești în condiții normale de temperatură și presiune. În timp ce adunam cutiile de pe jos, verificând care e boțită și va fi cumpărată și care e întreagă și ajunge înapoi pe raft, răbufnesc: 
 - Ție și o pală de vânt îți poate aduce un orgasm. 
 Cu ochii inundați de rușine, îmi răspunde încet, de parcă știa că toți ceilalți stau să asculte: 
 - Nu e adevărat! Mi s-a întâmplat doar de două ori, deci nu se pune.

Fără doar și poate, Jean-Baptiste Grenouille - personajul principal al cărții - este un geniu, rezultat al unei anomalii genetice. DT mi-a spus într-o zi, încercând să mă aducă cu picioarele pe pământ, că geniu te naști și nu poți deveni pe parcurs.  Jean-Baptiste Grenouille subscrie întocmai acestei definiții. Cromozomii lui s-au combinat în așa fel încât dispune de un simț olfactiv ce depășește cu mult și cele mai dezvoltate păsări și animale. Are capacitatea de a detecta orice materie și, mai interesant, de a compune și asambla mirosuri în scopul creării parfumului perfect.


Geniu, însă, trece razant cu nebunia și nu toți știu să evite impactul. În momentul în care constată că, deși are cel mai performant nas, nu reușește să-și simtă propriul miros,  Grenouille înnebunește de furie și își propune dezvoltarea unei game de parfumuri pentru fiecare ocazie: parfum care să îl facă de neobservat, parfum care  să îl facă viril, parfum care  îl facă harnic, totul culminând cu parfumul care îi va face pe ceilalți să îl iubească, deși în realitate sunt dezgustați și chiar înspăimântați de aspectul lui. Firește că un astfel de parfum nu poate fi obținut din flori, uleiuri vegetale sau animale. Or fi florile frumoase, dar cel mai frumos lucru pe planeta asta este, încă, femeia. Așadar, parfumul suprem va fi un extras din cele mai frumoase femei care pot fi întâlnite. La fel ca în Meșterul Manole, sacrificiul se impune pentru a elimina frica și stresul, sentimente ce ar interfera cu procesul de extragere a esenței pure. Grenouille devine astfel un simbol al geniului rătăcit, care nu are decât un singur obiectiv: parfumul generator de iubire.

Planul lui  Grenouille funcționează. Parfumul ia naștere, iar efectul este peste ceea ce așteptam eu. Zeci de mii de oameni îi cad la picioare și îl venerează. Ce păcat că este, totuși, un surogat! Acest lucru este conștientizat și de meșterul parfumier, care deși își vede capodopera în acțiune nu simte nicio satisfacție. Iubirea obținută prin minciună și/sau șiretlic nu are valoare. El rămâne, chiar și sub mantia accestui parfum, un om fără miros, incapabil de a iubi și de a ști să recepteze iubirea. În aceste condiții nu îi rămâne decât o singură variantă. Calea scăpării este clară, dar te las pe tine să o descoperi lecturând Parfumul de Patrick Suskind.

Dacă ar fi să mă întrebi ce am înțeles din romanul Parfumul aș spune următoarele: iubirea nu poate fi mințită și/sau fentată pe termen lung. Inevitabil convergem către ceea ce suntem și nu către ceea ce ne dorim a fi. Iubirea, și aici vorbesc într-un context general, nu doar de cel al iubitei/iubitului, merită orice sacrificiu pe care îl poți face tu, dar nu merită să îi sacrifici pe cei din jurul tău. Pentru a fi capabil să simți iubirea altora  ai nevoie de un antrenament consistent și perseverent în a o oferi celorlalți. Și ultima concluzie, nițel mai tristă: viața fără a iubi și fără a fi iubit scurtează drumul către....locul în care a ajuns Grenouille.

Romanul are și o ecranizare realizată în 2006, cu un buget consistent (60 mil. euro), cu actori de top precum Dustin Hoffman și Ben Whishow și care se numește Parfumul - Istoria unui ucigaș. Filmul a rulat acum vreo 3 săptămâni pe Pro Cinema. Nu știam la ce mă uit (ratasem începutul) și până m-am prins am apucat să văd cam un sfert. Asta mi-a afectat într-o oarecare măsură lectura. Personajele din film mi-au rămas întipărite în minte și încercau să se suprapună perfect celor din carte. Această experiență m-a convins că e bine să nu văd filmul până nu citesc cartea. 

Recomandare de lectură nu am. Las asta în seama recenziei. Nu știu ce să citesc acum. Aș vrea ceva vesel, de vară. Vreo recomandare?

Această carte poate fi cumpărată de aici.

9 comentarii:

  1. Dan C. Mihailescu are si dumnealui o opinie. Poate fi vazuta aici:

    http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_patrick-suskind-parfumul_8089.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Doua: Vitelul de aur si 12 Scaune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luni ma duc si imi fac abonament la biblioteca nationala. Acestea vor fi primele carti pe care le voi lua, alaturi de Minima Moralia. ;-)

      Ștergere
  3. Mie imi place Yalom. Minciuni pe canapea e o carte ce te face sa zambesti. De asemenea si Mama si sensul vietii. Balul intelectualilor de Elena Calin este ok. Casnicia bat-o vina de...nu mai stiu.
    Mi-ar placea sa stiu daca la B.N.R. au ultimele carti ale dnei Liiceanu, care este o buna povestasa. Daca citesti cu drag filosofie tb sa citesti cartea lui Noica scrisa la 24 de ani Mathesis sau Bucuriile simple.
    Te rog, intreaba si de Jurnalul sudecatorului la biblioteca, o caut de mult.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care sunt ultimele carti ale doamnei Liiceanu? Da-mi lista si intreb.

      Multumesc pt recomandari!

      Ștergere
  4. Cuvinte incrucisate si Ranile memoriei.Nucsoara si rezistenta din munti. Pe restul le-am citit...pe toate:)) O prietena de-a mea, chiar profa de romana e fascinata de Memoirs of Hadrian de Marguerite yourcenar si tb sa o citesc si eu. Multumesc frumos. Eu prefer BCU dar acolo nu le-am gasit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost si am facut verificarile. Iata rezultatul:
      Cuvinte incrucisate - NU au.
      Ranile memoriei. Nucusoara si rezistenta din munti - Exista.
      Memories of Hadrian - Exista.

      Biblioteca Nationala nu imprumuta carti. Poti doar sa le citesti in sala de lectura. Ceea ce e cam nasol! Cel putin in ce ma priveste pe mine. :(

      Ștergere
  5. Multumesc frumos. Cred ca doar Biblioteca Metropolitana mai da carti acasa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Interesant. O sa caut si eu cartea :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This