miercuri, 30 mai 2012

Primul chinez

Astăzi am angajat la firmă primul chinez. Păi ce firmă am eu? Cum vând eu software românesc pe 6 continente și să nu am măcar un chinez care să muncească pentru mine? Păi ce, numai Apple și Google să producă în China? Uite că produce și Pyramid Software.

Deja mă enervează chinezul. I-am dat un fișier cu 3.048 de texte pentru traducerea interfeței aplicației în chineză pe care trebuia să îl facă în timpul liber. Am plecat de la firmă, am ajuns acasă, am apucat să fac un dus și am primit mail: chinezu' terminase traducerea și se plictisea.


Ieri m-a invitat în China. Oferta lui a fost atât de irezistibilă încât m-aș duce și pe jos. Îmi zice:
 - De aici poți lua lucruri ieftine: Made în China! - chiar dacă textul mi-a parvenit pe messenger îi simțeam o oarecare mândrie în glas.
 - Și din București poți lua lucruri Made în China - zic eu, completând în gând: Pe care în general e bine să le eviți. La care chinezu' îmi dă lovitura:
 - Știai că în China poți cumpăra 6 perechi de șosete cu 1 euro?

Mai poți avea replică la așa ceva? M-am gândit să dau o fugă până la Unirii să o anunț pe doamna care vinde șosete cu 3 perechi la 10 lei că o bag în faliment. Mă apuc de business plan și fac și un studiu de fezabilitate și unul de impact. Piața șosetelor va fi bulversată de un nou jucător. Încă analizez dacă dau 3 perechi la 1 euro sau 6 perechi la 10 lei (aka 2 euro)! Bașca, mai pot face cross-selling cu săpun natural.

(1 vapor x 100 de containere x 500.000 perechi de șosete) / 6 = ? Euro. Asta e ecuația pe care trebuie să o rezolv și mă las de muncă! 

marți, 29 mai 2012

Împreună suntem mai puternici via Vodafone

Ce îmi place când o companie care are putere financiară și impact social își amintește de ce poate întoarce către societate. Oi fi eu client Orange, dar de data asta respectele mele pentru Vodafone.

luni, 28 mai 2012

Scrisoare de intenție

În urmă cu doar câteva săptămâni am scris că nu mă însor, dar atunci nu eram la curent cu criteriile care te fac eligibil pentru această aventură. Aveam să le aflu astăzi de pe Jurnal de Zână și practic nu m-am putut abține să nu verific cam câte cerințe aș putea bifa. O urmăresc de câteva luni și astăzi, pentru prima oară întrezăresc o șansă.

Să completăm, așadar, formularul de selecție al Zânei Bune Rău, pus la dispoziție cu drag pe blogu-i personal. (Linkul l-am adăugat pentru că nu-mi e teamă de concurență). Inițial am crezut că este formularul de selecție al bărbatului desemnat a reprezenta rasa umană în prima întâlnire cu extratereștrii. Caz în care eram direct interesat. Ulterior aveam să aflu că este doar o lista provizorie și parțială (asta cred eu) a criteriilor de selecție a zanului. Asta m-a făcut să devin și mai interesat. Privind spectrul orizontului meu de viață, întâlnirea cu extraterestii este practic garantată. Cum NASA nu caută zâne, ci omuleți verzi, probabilitatea de a întâlni o a doua zână, care să mai fie și liberă, este foarte mică, deci o oportunitate care nu trebuie scăpată.


Îmi închipui că a fi cu o zână, e ca și cum ai lucra pentru o multinațională. Nu știi exact ce vrea, nu crezi că vei face față, trebuie să fii rezistent la stress și disponibil la un orar de muncă prelungit în noapte, disponibil pentru călătorii în țară și în afara ei și poate cel mai important lucru pe care trebuie să îl accepți este că nu mai poți lucra pentru alți clienți. Condiții grele, dar recompensa e pe măsură! Mamă, mamă, ce bărbat ai fi dacă ai reuși! Cum eu n-am lucrat niciodată într-o multinațională, îmi doresc neapărat să mă prezint măcar la un interviu. Deci, toată lumea degetele-ncrucișate pentru că Marius completează formularul!

[Zâna]: Să fie bărbat, nu cățeluș orfan.
[Eu]: Bărbat sunt. Câine am avut 8 ani, deci pot face diferența. La cerere pot fi și cățeluș.

[Zâna]: Să știe ce vrea, ce poate și ce-i place. 
[Eu]: Știu ce vreau. Nu știu ce îmi place, dar cu siguranță știu ce nu îmi place. Am rămas surprins să constat că îmi pot plăcea teribil de mult lucruri/evenimente/melodii/etc. pentru care aș fi jurat că nu sunt de mine.

[Zâna]: Să mă facă să mă simt singura femeie din lume.
[Eu]: Garantat. Una caut, una vreau să găsesc. Doar că uneori e posibil să fii singura femeie nefericită din lume.

[Zâna]: Să râdă în hohote.
[Eu]: Mă opresc rar. Vei avea probleme cu somnul din pricina asta.

[Zâna]: Să știe răspunsul la milionul de chestii care-mi sunt mie necunoscute.
[Eu]: Pe lângă milionul pe care mi-l ceri, mai am câteva milioane de lucruri pe care nu le cunosc nici eu. Poți sta liniștită, însă, pentru că ce nu știu îmi imaginez. Deci, voi părea a le ști pe toate.

[Zâna]: Să poarte discuții profunde la țigara de după.
[Eu]: Nu fumez, dar în cantități reduse îmi place fumul de țigară. Se pune? Ar mai fi totuși o problemă: după, axonii mei își cam pierd capacitatea de a conduce impulsul electric. Nu am putea discuta profund înainte sau pe parcurs? Ar fi și o a doua problemă care ma îngrijorează: ai fuma cam mult!

[Zâna]: Să țină pasul cu planurile mele. 
[Eu]: Cât timp planurile tale includ și o bere rece din când în când, mă țin scai de ele. 

[Zâna]: Să se descurce cu imaginația mea și visurile mele.
[Eu]:  Dacă e ceva ce am, atunci am imaginație. 

[Zâna]: Să nu sforăie.
[Eu]: Doar când beau mult, ceea ce se întâmplă destul de rar. În plus, reacționez la lovitura cu cotul.

[Zâna]: Să nu meargă la baie de 3 ori pe noapte.
[Eu]: Jur că odată trimis la culcare stau (aproape) cumințel până dimineață.  

[Zâna]: Să mă lase să dorm atunci când dorm. 
[Eu]: Nu pot garanta asta, dar și eu sunt rău la somn, așa că știu cum e să te trezească cineva doar pentru că se plictisește.

[Zâna]: Să nu plângă, să nu se plângă.
[Eu]: Între noi fie vorba cred că la The Notebook și la Sweet November am lăcrimat, dar sunt cu un cap mai înalt ca tine (cred și sper) deci tu nu vei vedea. În restul timpului sunt OK. Iar de plâns nu mă plâng pentru că am învățat în urmă cu ceva timp că un gentleman nu se plânge niciodată, iar dacă o face în niciun caz în fața unei femei.

[Zâna]: Să mă accepte așa cum sunt.
[Eu]: Păi cum altfel? Ești prea bine conturată ca să mai pot schimba ceva. Și chiar dacă aș reuși, unde ar mai fi farmecul?

[Zâna]: Să nu se simtă în competiție cu mine, ci în echipă.
[Eu]: Tu pe stânga, eu pe dreapta. În zilele număr prim din lunile pare, schimbăm.

[Zâna]: Să nu-mi ceară să mă plimb prin ploaie și apoi să dea ochii peste cap când fac programare la coafor.
[Eu]: Cu o condiție: să nu dai ochii peste cap când vezi ce tricou am pe mine. Sunt convins că stăpânești metodele prin care să mi-l schimbi.

[Zâna]: Să nu-mi pretindă că tramvaiul 15 e romantic și se numește Dorință.
[Eu]: Ce tramvai? Mersul pe jos e romantic. Tramvaiul îl luăm doar dacă ai obosit, vine ploaia și avem programare la coafor! ;)

[Zâna]: Să nu considere că treaba lui e să se uite la meci și a mea să mă oglindesc în smalțul cratițelor. 
[Eu]: Puteai să mai adaugi: "... să mă oglindesc în smalțul cratițelor între două drumuri, după bere, la frigider". Eu gătesc. Tu te uiți la meci?

[Zâna]: Să nu-mi critice prietenele.
[Eu]: A-mi spune părerea nu înseamnă că le critic.

[Zâna]: Să-mi respecte familia.
[Eu]: Garantat! Zână, zân, zânișor, zâne, etc.

[Zâna]: Să mă lase să ascult muzică tare în mașină.
[Eu]: Sunt cam tare de urechi, deci sunetul e pe măsură. 

[Zâna]: Să zică Hai. 
[Eu]: Hai.

[Zâna]: Să răspundă Mergem când zic Hai.
[Eu]: Mergem! (cu voce tare). Dumnezeu cu mila! (în gând)

[Zâna]: Să nu se creadă vreun John Travolta când ieșim să dansăm.
[Eu]: Primul compromis. Bine că sunt la finalul listei. Cu sau fără Travolta, dansăm!

[Zâna]: Să nu-și mănânce de sub unghii.
[Eu]: Îmi păstrez tabietul ăsta pentru după Apocalipsă când vom trăi în peșteră și ne vom hrăni cu iarbă fosforescentă.

[Zâna]: Să nu-mi spună că mă iubește la 3 săptămâni de când ne-am cunoscut.
[Eu]: Eu sigur rezist. Nu știu ce să spun despre tine! :p

[Zâna]: Să nu-mi ceară socoteală pentru gândurile mele și locurile prin care hoinăresc ele.
[Eu]: Ce nu știi, nu te poate supăra, nu? Oricum nu mai am nici eu toate bărcile la mal. Mi-au mai rămas doar o barcă cu rame și o hidrobicicletă. Restul flotei este de mult pierdută-n larg.

Mă simt ca după un examen la DCE (aka Dispozitive și Circuite Electronice). Sunt extenuat. Mă retrag. Seară bună, tuturor!

vineri, 25 mai 2012

Nu gândesc cu burta plină

Sunt slab. Deși mămânc mai mult decât prietenii mai voinici, continui să am sub greutatea normală. Dar ce e normalitatea, decât o preferință larg răspândită? Jumătate din femeile pe care le cunosc mă urăsc și asta nu pentru că le-aș fi pricinuit vreun necaz, ci pentru că, de mai bine de un an, continui să slăbesc. M-am tot gândit de unde mi se trage. Eu o pun pe seama unui metabolism cu arderi intense și rapide. Moldoveanca șefă susține că mă pârjolește dragostea din interior. O fi știind femeia ce zice! Nu pot să o contrazic, că mă taie de la moștenire! :) 

Astăzi îmi propusesem să scriu un articol. Știam clar care va fi subiectul și modul în care îmi doream să îl dezbat. Dar nu s-a legat nimic. M-am framanat și m-am tot frământat în încercarea de a găsi o explicație logică. Nu mi-au trebuit mai mult de două ore cu fereastra de blog goală ca să mă prind. 

Fotografie găsita pe http://moonfaceon.blogspot.com
Pentru prima data, am primit pachet la muncă. O sacoșă mică, albă, cu mânere de șnur ce ascundea bunătățuri bine împachetate. În stilul ei, fiecare element era împachetat separat, așezat la locul lui, într-o disciplină englezească. De emoție nici nu m-am uitat să văd ce conține. L-am luat, am mulțumit și dus am fost! Dacă se răzgândea? Dacă era o glumă? Ori ideea în sine face mai mult decât pachetul. Ulterior aveam să mă desfăt cu un fel principal, desert dulce și fruct.

Justific astfel faptul că am creierul în derivă. A primit semnal de digestie și, buimac, a rutat tot sângele  către stomac. De două ore, îmi ascult venele și simt celulele cum se înfruptă din pachețelul ce poartă praf de zână. Acum că procesul e pe terminate am început să pot să îmi mișc degetele și să ies, nițel, din stadiul de mamifer satisfăcut caloric. Hrănit fiind, parcă încep să văd lumea altfel și să îmi vină idei. Mamă, ce chestii aș putea scrie! Foarte tare! Ești pregătit? Stai! Lipsește ceva. Hmm.... Gata! M-am prins. Văd o bere. Văd o bere care are multe, multe surori. Toate la fel de frumoase și de atrăgătoare. Așa că s-o lăsăm în fasole cu bloggingul și să gustăm din viață. Iar pentru mine, în seara asta viața are gust de bere. 

Cu sete, dar bine hrănit,
Mihalca    

duminică, 20 mai 2012

Noaptea Muzeelor - World Press Photo

Aseară am adormit în timpul finalei Champions League. M-am trezit la penaltiuri. N-am apucat să mă bucur că a câștigat Chelsea, pentru că am adormit din nou. Pe la 3:00 AM m-am trezit iarăși. De data asta, aveam toate motivele să nu mai pot dormi. Nu mi-a rămas decât să mă spăl, să mă îmbrac și se plec la Noatea Muzeelor. Încă din timpul zilei îmi propusesem să ajung la Biblioteca Națională. Îmi doream să vizitez atât clădirea, cât și expoziția de fotografie Word Press Photo 2012

În ciuda ploii, am găsit mult mai multă lume decât aș fi estimat. Ce am văzut mi-a plăcut și m-a determinat să îți recomand evenimentul. Mi-am permis să fotografiez câteva fotografii cu care încerc să te momesc să mergi să vezi expoziția. Din câte știu eu este deschisă până pe 10 Iunie.

Pe 11 Martie 2011, în urma unui cutremur de 9.0 grade Richter, Japonia este lovită de tsunami. Apa a pătruns 10 km pe țărm, a distrus 45.000 de locuite, 230.000 de autovehicule și a ucis 15.848 de oameni. Un an mai târziu 3.305 oameni încă mai erau raportați dispăruți.



Există încă țări / culturi / zone în care fetele sunt căsătorite la vârste foarte fragede. În poza de mai jos, putem vedea două fete ce au fost căsătorite la vârsta de 6 ani cu bărbați care la data căsătoriei aveau 25 de ani.  În aceste condiții nu este surprinzător că aceste comunități se confruntă cu o incidență crescută a morții mamei și/sau a fătului la naștere. Căsătoria aduce cel mai adesea și renunțarea la educație. Astfel de practici au loc chiar împotriva legilor guvernamentale. Cultura e unul din lucrurile care se schimbă cel mai greu. Acum parcă nu mai sunt atât de supărat că noi (românii) aruncăm resturile pe jos, în loc să le ducem la coș.


Maria, femeia din imaginea de mai jos, este o prostituată, dependentă de droguri din Ucraina. Poza este făcută în pauza dintre doi clienți. Tare aș vrea să văd cam cum arătau clienții ăia. Din statisticile UNICEF reiese că Ucraina are cea mai mare incidență de HIV/Sida din Europa. Una din șase femei care se prostituează este purtătoare a virusului. Maria susține că e HIV negativ. Iar Ucraina este parfum pe lângă Africa de Sud. 



Politicienii noștri nu sunt cei mai proști. Cu o oarecare bucurie, te informez că există în Vietnam măcar un politician mai prost decât toți ai noștri la un loc. Acesta a declarat că s-a vindecat de cancer în urma unui tratament cu colț de rinocer. Ca urmare, în Vietnam 100g de praf de colț de rinocer costă 1.865 euro pentru localnici și 6.340 euro pentru străini. Pericolul vine dinspre clasa mijlocie chineză. Pe măsură ce China se dezvoltă, aceștia au tot mai mulți bani și sunt și dispuși să îi plătească pentru achiziții exotice.


În Klerksdorp (North West Province, South Africa) întrucât au mai rămas doar 8 rinoceri, aceștia beneficiază de gardă de corp 24 de ore din 24. În imagine poți vedea un grup de soldați înarmați, păzind un rinocer la păscut, în sălbăticie. 

În lume mai sunt, aproximativ, 16.000 de rinoceri. Aceasta e fotografia mea favorită.


Nu stăpânesc arta fotografiei, dar îmi place să cred că știu să identific o fotografie reușită. Pentru cei care sunt din provincie (și doar pentru ei) pun linkul de pe siteul oficial al competiției World Press Photo 2012. Vizionare plăcută!

vineri, 18 mai 2012

Anonimatul poate ucide

În școala generală eram popular. Atât cât poți fi de popular când toate fetele sunt cu un cap mai înalte ca tine și pici cel mai elementar criteriu de selecție. Popularitatea m-a obosit destul de repede și pe la finalul clasei a opta mi-am dat seama că nu e chiar atât de cool să fii popular și că anonimitatea ar putea să îți aducă un confort nebănuit. Drept pentru care în liceu am lăsat-o mai moale cu popularitatea sau cel puțin am încercat. Acum ce să fac dacă nu mi-a ieșit! Aveam să reușesc câțiva ani mai târziu. Astăzi sunt un anonim perfect. Genul de băiat de provincie, venit în capitală să facă școală, cu un job oarecare, tipul care dacă trece pe lângă tine pe stradă nici nu-l observi. Aș fi vrut sa scriu: un mediocru, dar am învățat de aici adevăratul sens al termenului, iar asta mă reține.


În urmă cu mai bine patru ani România era atacată de gripa aviară. Ulterior acestui atac a urmat cel al gripei porcine. Astăzi, România este atacată de căpușe. Mica insectă de dovedește mai feroce decât suratele ei de curte, găina și porcul. Nu știu câte persoane sunt în prezent infestate, dar știu de existența unui caz, ce se bucură în prezent de mai multă mediatizare. M-am bucurat să aflu că premierul a decis să aloce din fondul personal al primului ministru suma necesară transferului pacientului în străinătate, acolo unde poate primi un tratament pe măsură și care să îi garanteze șansa de vindecare.

În același timp, nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă insecta ucigașă ar fi infestat (și cu siguranță a făcut-o) un anonim. Care ar fi șansa lui de a obține o finanțare din fondul de rezervă al primului ministru? Ar fi avut vreo posibilitate de a se transfera la o clinică din străinătate? Ar fi beneficiat de mediatizarea tragediei, cu scopul de a obține ajutor? Ne-am fi solidarizat noi toți cu un om pe care nu-l cunoaștem și pe care nu l-am văzut vreodată?

Căpușa, precum găina și porcul, nu citește ziarele și nu urmărește televiziunea. E posibil să prefere o anumită grupă de sânge, dar îmi place să cred că ne alege la întâmplare după cum îi sărim în cale. E o chestiune de șansă. Cam aceeași (ne)șansă care face diferența dintre o persoană publică și o persoană oarecare. Mă bucur pentru cel în cauză și sper din tot sufletul să se facă bine. Nu pot însă, să nu îmi pară rău pentru cei pe care anonimitatea îi condamnă la continuarea suferinței, iar uneori chiar la moarte.


duminică, 13 mai 2012

Carte: Dragostea dureaza 3 ani - Frédéric Beigbeder

Nu mi s-a mai întâmplat până acum să citesc o carte într-o singură zi. Mi-au trebuit mai mult de treizeci de ani că să reușesc acest lucru. Nu știu cum arată varianta orginală, în franceză, dar ediția în limba română zici că este editată de un student care își pregătește lucrarea de diplomă. Font mediu, distantă dublă între rânduri, spațiu mare față de marginile foii și uite-așa obții o carte voluminoasă și satisfacția că o poți într-o singură zi.

Există unele meserii care fac din persoanele ce le exercită miez. Poți să fii tu inginer, doctor, profesor, dar dacă nu ești copywriter nu știi ce-i viața. Poate nu am nimerit eu meseria care aduce fericirea, dar se pare că Marc, personajul acestei cărți, a dibuit-o. Când lucrezi în publicitate nu prea mai poți înghiți căcaturi, pentru că tu îți ocupi tot timpul cu generarea, ambalarea și livrarea lor pe piață. Aștepți apoi gușterii (aka noi) să le înghită - și vorba lui Quentin Tarantino - să mai fie și fericiți și să îți mulțumească pentru ele - având ca scop unic: creșterea consumului. Ești deja peste ceilalți, nu mai poți fi păcălit și deci e firesc ca dragostea să dureze 3 ani. Frédéric Beigbeder chiar a lucrat în publicitate, până să fie dat afară, iar asta s-a întâmplat datorită altei cărți decât cea prezentată acum.


Nu mi-au plăcut niciodată oamenii care caută un citat pe net, îl pun la status și peste noapte au devenit isteți.  Frédéric Beigbeder, în Dragostea durează 3 ani are zeci de citate care ar putea face carieră. Dacă sunt scrise de el, atunci tipul e genial. Dacă sunt rezultatul unor culegeri, atunci e doar un tip banal, ca și mine. Sper totuși că sunt scrise de el și din acest motiv am să fac o excepție de la modul în care prezint cărțile citite. Am să renunț a-mi exprima părerea și am să pun direct câteva citate, într-o ordine deloc aleatoare, în așa fel încât să exprim ceea ce cred eu că este esența acestei cărți.

Să purcedem! (asta pentru a ne aminti și de cuvinte românești cu tradiție)

"Bărbatul este un animal nesatisfăcut, care ezită între mai multe frustrări. Dacă femeile ar fi șmechere, l-ar refuza, ca să alerge dupe ele toată viață. În dragoste există o singură întrebare: când încep minciunile?.... Cel mai bun lucru pe care îl poți face la o înmormântare este să te îndrăgostești.... Nu poți dori ceea ce ai, e împotrivă naturii. De aia căsniciile frumoase sunt făcute țăndări de orice necunoscută care se  înființează. ... Ceea ce ar trebui să cauți toată viața, fără încetare, este o femeie care să nu-ți aparțină niciodată!
... 
Dacă nevasta e pe cale să-ți devină prietenă, e timpul să-i propui unei prietene să-ți devină nevastă (nr: asta mi se pare geniala) ....Faptul că îți înșeli nevasta nu e chiar atât de grav, în sine, dacă ea nu află niciodată.
...
-Mi-e prea teamă de tine, ți-am spus-o întotdeauna. Dragostea noastră e frumoasă pentru că e imposibilă, știi prea bine. În ziua în care voi deveni disponibilă, n-ai să mai fii îndrăgostit de mine....
...
E mult mai plăcut să faci dragoste atunci când ești îndrăgostit... Cei care critică dragostea sunt, bineînțeles, cei care au cea mai mare nevoie de ea.... Dacă vrei să dureze (n.r. dragostea) cred că trebuie să te obișnuiești cu gândul că o să te plictisești ca la carte. Trebuie să-ți găsești persoana cu care ai chef să-ți împarți lehamitea. De vreme ce pasiunea eternă nu există, măcar să căutăm o plictiseală agreabilă.
...
Trebuie refăcut totul. Trebuie reorganizat totul, în societatea asta. În ziua de azi, cei care au bani n-au timp și cei care au timp n-au bani. A scăpa de muncă e la fel de greu cu a scăpa de șomaj... Oamenii sunt prinși în laț cu ajutorul banilor: își sacrifică libertatea pentru ca să-și plătească impozitele.
...
Omul singur redevine preistoric: după câteva zile nu se mai rade, nu se mai spală, mormăie. Pentru ca ființa umană să ajungă la civilizație, a fost nevoie de milioane de ani, în timp ce întoarcerea la Neanderthal îi ia mai puțin de o săptămână.
...
O iubesc și totuși mi-e teamă să nu ne plictisim. Uneori, ne prefacem dinadins că suntem plini de draci...Suspansul crește. Peste patru zile se vor împlini trei ani de când trăiesc cu Alice... Dacă povestea noastră da chix, eu o să rămân absolut blazat. N-am să mai pot da atât de mult altcuiva.
...
Descopăr că, pentru a rămâne îndrăgostit, e nevoie că în fiecare din noi să existe o părticică de insesizabil. Trebuie să refuzi platitudinea, ceea ce nu înseamnă să născocești tresăriri artificiale și cretine, ci să știi să fii uimit în fața miracolului fiecărei zile. Să fii generos și simplu. Ești îndrăgostit în ziua în care pui pastă de dinți pe o altă periuță decât a ta. 


Am învățat, mai ales, că, pentru a fi fericit, trebuie să fi fost foarte nefericit. Fără ucenicia durerii, fericirea nu este solidă. Dragostea care durează trei ani este aia care nu a urcat munți și nici nu a ajuns în prăpăstii, aia care îți cade mura-n gură. Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaște prețul și e mai bine să-l plătești dinainte, altfel riști să achiți notă ulterior.... Trebuie să știi cine ești și pe cine iubești. Trebuie să ai ucenicia terminată, pentru a trăi o poveste neterminată.

...
 Mâine se vor împlini trei ani de când trăiesc cu Alice."

Dragostea durează 3 ani se recomandă a fi un anti-tratat de iubire modernă. Este cartea cel mai ușor de citit pe care am întâlnit-o până acum. Dacă folosești metroul pentru a merge dimineața la muncă, atunci e chiar perfectă. Eu unul mă declar mulțumit atât de stil, cât și de efectul post lectură. O recomand cu căldură.

Această carte poate fi cumpărată de aici.

vineri, 11 mai 2012

Am fost pe aici

Am primit mai multe atenționări și chiar mustrări că nu am mai postat de ceva timp. DT însăși, folosindu-se de calitatea de cititor, m-a dojenit atunci când i-am spus că nu mai am subiecte. Se pare că ar fi cel puțin 1.000 de teme pe care le-aș putea aborda, dar nu le văd eu.

În consecință, astăzi cum ajung acasă îmi fac curățenie,  în casă și în gând, și caut subiectele. Astăzi am fost aproape de a publica ceva. Din păcate articolul a picat la montaj.

Am fost pe aici. Revin.

marți, 1 mai 2012

Top 4 motive greșite pentru care se mărită femeile

Vara îmi stă mai bine cu rolele în picioare sau cu berea în mână, decât cu degetele pe tastatură. Cum a dat căldura, cum s-au rărit postările. E posibil ca razele cu ultraviolete să îmi dilate axonii, transformându-i în niște spaghetti overcooked, pe care nici un sos cu mirodenii nu le mai pot revitaliza. Dar dacă tot am vorbit de însurătoare zic să mai rămân în subiect cu încă un articol.

Trebuie să fie deja vreo 4 ani de când sunt pe piață, din care 2 la modul activ. Adică sunt un fel de ridiche spălată, ștearsă, cu frunzele curățate, astfel încât să priceapă lumea că e proaspătă. Ce să faci dacă sezonul ăsta nu se caută ridichile? Am să încerc altă legumă sezonul viitor, poate, poate se leagă ceva. Hai să ne oprim din analogia cu legume că și mie, ca și ție, îmi trec aceleași prostii prin minte. Să ne fie rușine la amândoi!

Nu am cunoscut eu prea multe doamne și domnișoare, dar suficiente cât să pot trage în mod public unele concluzii. Am rămas surprins cât de multă lume se căsătorește din cu totul alte motive decât cele care, cred eu că, ar trebui să stea la baza acestui pas. De parcă a te căsători ar fi echivalent cu o ieșire în mall și nu prea contează dacă te duci în Cotroceni sau în Plaza, că tot aceeași marfă și aceleași magazine găsești. Poate! Dar vânzătorul e altul.


Încerc și eu să mă dau glossy și să vin cu un top 3 sau 5 sau 10, dar mintea mea vlăguită de soarele ce a început să ardă nu a găsit decât 4 motive.

Primul, și cel mai grav motiv pentru care o femeie se căsătorește este dorința de a scăpa de acasă. Se întâmplă să aibă o situație familială dificilă (ex: un tată violent sau alcoolic, părinți care nu se înțeleg, dar care nici nu se despart, cel mai probail din cauza situației materiale care nu le permite acest lux, un regim de viață foarte strict cu părinți extrem de severi). La un momen dat, apare un domn care în mod surprinzător este drăguț și binevoitor. El aduce o imagine complet diferită de cea a tatălui, aduce o protecție de care tânăra domnișoară are atâta nevoie. Ea acceptă propunerea respectabilului domn și se căsătorește, fără însă a-l iubi și a-l considera omul care i se potrivește cel mai bine. De multe ori, domnișoara nici nu are experiență, pentru că a acceptat prima cerere pe care a primit-o. Se amăgește cu gândul, poate inspirat de vreo femeie mai trecută prin viață, că îl va iubi cu timpul și totul va fi așa cum își dorește.

Nu trec câțiva ani și, surpriză, ce să vezi? Nimic nu e așa cum și-ar fi dorit. Protecția a dispărut. La fel și politețea. Iubire nu a existat, și nici nu a apărut pe parcurs. În schimb ea are acum unul sau doi copii, pe care îi îngrijește, aprope, singură. Tot singură își duce și restul vieții, căci deși este căsătorita, nu prea se simte acest lucru. S-a mai maturizat și acum e femeie, în ochii tuturor celor din jur, mai puțin în ochii celui care contează. Ultima data a fost iubită acum câteva luni, dar și atunci a durat puțin. Ar vrea să fie iubită, dorită, apreciată, dar în acasă... e secetă. Iar pentru că lucrurile pot fi întotdeauna și mai rele decât sunt, soțul devine pe zi ce trece tatăl de care a fugit. Și iată cum a ajuns să se identifice cu suferința propria-i mame într-un scenariu de care a fugit mereu.

Pe locul doi în topul greșelilor se află o conjunctură mai puțin dramatică: panica de 27 de ani. Nu știu exact de ce, dar de îndată ce împlinesc 27 de ani se constată o exacerbare a dorinței de căsătorie în rândul tinerelor domnișoare. S-a măritat vecina (care pe deasupra mai era și foarte grasă), s-au măritat toate verișoarele, mai puțin una care oricum știm că e sălbatică și nu se va mărita vreodată, iar la fiecare întrunire de familie sunt abordate de mătuși cu întrebări de genul: Dar tu de ce nu te măriți? Când ai de gând să te măriți? Dar ăla de data trecută ce avea că părea băiat bun? Nimeni nu își pune problema compatibilități, a motivației, cât despre iubire, la dracu, oricum trece în 3 ani! (Hai că am citit cartea asta, dar am fost prea leneș să scriu și despre ea). Și astfel domnișoara, împinsă de la spate de către rudele ei, ce stau grupate ca o turmă de antilope gnu pregătite să traverseze râul, se căsătorește, doar că de data asta doar ea va pica pradă crocodililor.

Mai creștem puțin media de vârstă și ajungem la domnișoarele de peste 30 de ani, unde discutăm despre ceasul biologic. Au citit ele în revistele cu copertă roz și cu un sample de șampon atașat, că au un ceas pe care nici Bruce Willis nu reușește să îl dezamorseze. Și că odată trecute de 30 și un pic de ani s-a dus șansa lor de a avea copii. E drept că celula reproductivă feminină este celula cea mai în vârstă din corpul ei (are cu 9 luni mai mult decât vârsta ei fizică), dar nici chiar această condiție nu justifică o alegere pripită, care să aibă la bază alte considerente decât cele morale/normale. Nu că aș fi eu în măsură să spun care sunt cele normale, dar cu siguranță le pot identifica pe cele anormale.

Pe locul patru în topul motivelor greșite pentru care se mărită femeile găsim domnișoare de toate tipurile și vârstele care sunt de 3, 4, 7, uneori chiar și 9 ani împreună, într-o relație alături de cineva. Totul a început sub cele mai bune auspicii: întâlniri, flori, plimbări, ieșiri, propoziții începute de unul și continuate de celălalt, etc. Timpul însă a trecut, iar acum lucrurile nu mai sunt nici pe de parte la fel. De fapt ele s-au degradat continuu, iar la eforturile unuia dintre ei, celălalt nu a știut/vrut să răspundă pe măsură. Cu siguranță s-au iubit, dar treziți din somn în miez de noapte, nu ar ști să spună dacă încă se mai iubesc. Trăiesc o singurătate în doi. Și încă nu sunt căsătoriți. Dar o vor face! Pentru că toată lumea îi apreciază, aud de pretutindeni cât sunt de potriviți unul pentru celălalt, cât sunt de frumoși împreună, etc. Turma de antilope se strânge iar zid în jurul lor și inevitabil îi împinge spre râu (a ce citi rău). Așadar, pasul firesc pare să fie trecerea la nivelul următor, respectiv căsătoria. La ce bun să îți pui probleme de cum trăiești? ce simți? unde vrei să ajungi? ce ai? cum evoluezi? Și în niciun caz nu dai cu piciorul la ce ai construit în cei 3, 4 sau 7 ani. Totul se va rezolvă pe parcurs! Sigur!

Teama de singurătate, după o relație atât de lungă, o apasă cumplit. E de înțeles. E nașpa să te uiți singur la un film vineri seara și să n-ai de cine să îți lipești tălpile într-o noapte racoroasă. Dar, zic eu, și mai nașpa e singurătatea în doi.  În unele momente simte că ar vrea să riște. Curajul însă nu o ține prea mult. Durează cam cât conversația cu un tânăr june, ce îi spune că e frumoasă, că are o sensibilitate aparte ce o face unică și ar vrea să afle mai multe despre ea. Și ea ar vrea, dar se gândește la celălalt el și la faptul că ar suferi cumplit, pentru că celălalt el o iubește, doar că nu știe să o arate. Și atunci, decizia ei (ne)naturală este să se sacrifice, în mod (in)conștient și ... să se căsătorească - mai devreme sau mai târziu.

Aș și putut avea un top cu un număr prim de motive, dar, după o adâncă chibzuită am eliminat femeile materialiste. Fiind un tip sărac nu prea m-am întâlnit cu ele, dar îmi imaginez că atât timp cât motivația îți stă în situația materială și în gradul de prosperitate atunci nu ai nemulțumiri. E clar că accepți toate celalalte dezavantaje, contra celui care îți aduce banii mult visați. Există un singur pericol: domnul să rămână fără avere! Dar cum o criză majoră apare în economia mondială odată la 20 de ani și cum criza actuală este pe sfârșite (să sperăm!) domnișoarele materialiste au un viitor luminos.

Hai că mă opresc aici. Ar fi fain să scriu și despre bărbați, dar am mari lacune în a evalua această specie. În plus, dacă le-aș întreba pe doamne, ar spune că sunt foarte, foarte puțini bărbați adevărați pe planetă. De aici și o bază de studiu foarte mică. 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This