joi, 23 februarie 2012

Carte: Ora 25 - C. Virgil Gheorghiu

La sfârșitul lui Iunie 2011, aveam să primesc, cu dedicație, o carte. Dedicația suna astfel: "Mă bucur că ai învățat să citești înainte de 32 de ani", iar cartea avea să fie Ora 25, de C. Virgil Gheorghiu. Poate voi îl știați pe Virgil Gheorghiu, dar eu nu auzisem de el până atunci. Cam rușinos, pentru mine, având în vedere că este născut în Războieni, județul Neamț, la o aruncătura de bat de orașul meu natal.


Șase luni mai târziu, mă uit pe coperta a patra și citesc ceea ce pare a fi o scrisoare a lui Mircea Eliade către Virgil Gheorghiu:

"Dragă domnule Virgil Gheorghiu,

Sfârșesc de citit romanul dtale și nu mă încumet să mă culc înainte de a-ți spune, măcar în câteva cuvinte, cât sunt de entuziasmat. Te felicit din toată inima și te asigur că voi face tot ce-mi stă în putință ca acest roman să vadă cât de curând lumina tiparului. N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personajele dtale. Consider Ora 25 una din cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările.
Evident, așa cum se întâmplă întotdeauna, defectele sunt pe măsura talentului: adică, tulburătoare. Dar sunt sigur că o nouă revizie a manuscrisului le va putea lesne înlătura.
Încă o dată, felicitări! 

Cu prietenie, Mircea Eliade".

Pe limba mea moldovenească mi-a venit în minte: "Mă dă-o-n spanac! Ce-a scris frate Virgil Gheorghiu de l-a dat pe spate pe Mircea Eliade". Și uite așa m-am hotărât să o citesc. Și ce bine am făcut!

Ora 25 prezintă drama celui de-al doilea război mondial din perspectiva unui țăran român vinovat de două lucruri capitale: are drept soție o femeie frumoasă și poartă un nume cu valențe în mai multe limbi. Johann Moritz este pe rând Ion, Johann, Ianoș Moritz. Toate astea l-au costat 13 ani petrecuți în 106 lagăre răspândite pe întreg teritoriul europei. Este de la sine înțeles ca Johann Moritz nu se face vinovat de nicio infracțiune.

Am spus că primul lui păcat e acela de a avea o soție frumoasă. Suzana, o femeie de origine germană, a intrat în atenția șefului de post, care pentru a își genera o oportunitate de a fi singur cu ea îl trece pe Johan Moritz pe un ordin de rechiziție alături de Marcu Goldenberg, băiatul ovreiului din sat. Și uite așa ajunge țăranul român, saș la origini, în lagăr, la canal, chiar în România pe motiv că este evreu (poartă numele Moritz, a cărui rezonanță duce spre o origine evreiască). În Ungaria este băgat în lagăr pe motiv că este român. Doar îl cheamă Ion. În Germania ajunge în lagăr și este tratat foarte urât pentru că se face vinovat de a fi ungur - pe nume Ianoș. Tot în Germania este eliberat și ajunge erou național pentru că Johann Moritz este exemplarul pur al rasei ariene, conservat perfect la poalele arcului Carpatic. Evadează alături de niște soldați francezi, dar până la urmă  este prins de americanii care îl bagă din nou în lagăr pentru că de data asta se face vinovat de a fi german - Johann.

Nu îmi propun să descriu viața pe timpul războiului pentru că nu am nici cea mai mică șansă de a o face mai bine sau comparabil cu Virgil Gheorghiu. M-am gândit mult, dacă să tehnoredactez pasajul meu preferat din această carte. Este cutremurător și asta mi-a dat rețineri. Realizez că nu toți cei care vor citi recenzia vor citi și cartea, așa că îl voi posta în speranța că vor citi măcar acest pasaj. Scrisoarea Suzanei (soția) către Johann Moritz (soțul):

"Dragă Iani,

Poate tu mă credeai moartă. De nouă ani nu mai știm nimic unul de altul. Mintea mi-a spus și mie de multe ori că tu nu mai trăiești. M-am pregătit să fac rugăciuni la biserică pentru tine, așa cum se fac pentru morți. Dar, în ultima clipă, m-am oprit: inima îmi spunea că tu nu ești mort. Acum mă bucur că nu ți-am făcut parastas, căci e mare păcat să faci slujbă ca la morți pentru cineva viu.

.... (nr: scrisoarea e mai lunga și furnizează niște amănunte pe care nu vreau sa le dezvălui celor care aleg să citească această carte)...

Dar rușii tot m-au prins , în Germania, după ce s-a terminat războiul.  Ei nu m-au împușcat. Copiilor tăi, rușii le-au dat pâine, bomboane și haine, fiindcă ei nu sunt copii de neamț. Eu am căpătat, la fel, de la ruși, mâncare și îmbrăcăminte. Acum îmi pare rău că am fugit din Fântână de frică lor.

Asta a durat patru zile. Eu așteptăm să mă însănătoșesc, fiindcă fusesem bolnavă, și apoi să plec în țară. Într-o noapte, a bătut cineva la fereastră. Erau soldați ruși. Au spart ușa și au intrat în casă. Au căutat peste tot, să vadă dacă mai sunt și alte femei, și au adus-o și pe fata proprietăresei, care avea paisprezece ani. Ne-au dat de băut la amândouă. Au scos pistoalele și au spus că, dacă nu bem, ne împușca. Pe urmă ne-au pus  să ne dezbrăcăm la pielea goală. În cameră erau și copiii noștri amândoi. Eu am zis că mai bine să mă omoare, dar de dezbrăcat în pielea goală nu mă dezbrac. Soldații mi-au rupt în bucăți rochia și cămașa. Pe urmă și-au bătut joc de mine și de nemțoaică. Până la ziua, m-au batjocorit pe rând. Mi-au turnat rachiu pe gât, fiindcă nu voiam să beau. Pe urmă mi-au turnat rachiu în urechi și m-au batjocorit din nou. Să mă ierți, dragă Iani, dar nu vreau să-ți ascund nimic. Când m-am deșteptat, rușii nu mai erau în cameră și copiii plângeau la capul meu, ca la capul unei moarte.

A doua seară, rușii au venit din nou. Erau tot aceiași. Ei au adus-o iar pe fata gazdei și ne-au batjocorit  pe amândouă.

Eu m-am ascuns cu copiii în pivniță, că să nu mă găsească rușii. Dar, în a treia noapte, ei m-au găsit și în pivniță. Și iarăși s-a întâmplat ca în nopțile de mai înainte, dar eu nu mai știu nimic, fiindcă am leșinat până să mă batjocorească ei.

Așa a fost o săptămână de-a rândul. M-am ascuns în grădină, la vecini, în pod. Dar rușii mă găseau peste tot. N-am scăpat în nici o noapte. Eu m-am hotărât să mă omor. Dar, când vedeam copiii lângă mine, nu mi se-ndura inima să-i las fără mamă, căci destul erau fără tată. Ce-aveau să facă bieții copii fără nimeni, aici, în țară străină? Pentru ei, dragă Iani am rămas în viață. Pentru mine, însă, de atunci sunt moartă.

Că să scap de ruși, am fugit spre apus. Am ajuns la englezi și pe urmă la americani, unde mă aflu acum. Pe drum rușii m-au prins de mai multe ori. Și, unde mă prindeau, își băteau joc de mine, așa cum își băteau joc de toate femeiile, în fața copiilor. Înainte de a intra la englezi, rușii m-au ținut la graniță trei zile și și-au bătut joc de mine zi și noapte. Când m-au batjocorit rușii la graniță ultima oară, am rămas însărcinată. Acum port în pântece un copil într-a cincea lună. Te întreb ce să fac. Scrie-mi dacă, după toate cele care mi s-au întâmplat, tu mă mai socotești nevasta ta și dacă ai să te mai întorci vreodată la mine.

Aștept răspunsul tău cu nerăbdare și lacrimi, ca să știu ce să fac.

Suzana"

În Ora 25, Virgil Gheorghiu vorbește și despre pericolul transformării societății într-o societate mecanizată, sistemică. O societate în care oamenii sunt dezumanizați, în care preiau comportamentele slavilor tehnici (adică ale mașinilor). Johann Moritz însuși este o victimă a acestei transformări. Deși nevinovat el nu poate fi eliberat din lagăr întrucât dosarului lui nu i-a venit rândul să fie analizat. Iar atunci când în sfârșit îi vine, concluzia este... uimitoare. Un roman despre oameni în toate formele lor.

Ora 25 este o carte foarte ușor de citit. Propozițiile sunt scurte și directe. Fiind o carte despre război îmi vine în minte o comparație între propozițiile scurte și tirurile de mitralieră. Autorul nu pierde timp să îmbogățească frazele pentru că mesajul este oricum foarte puternic și suficient. Românul a fost scris în 7-8 luni și are și o ecranizare în 1966: La vingt-cinquième heure, în regia lui Carlo Ponti cu actorii Anthony Quinn și Virna Lisi.

O carte care îmbogățește literatura română și pe care o recomand cu încredere.

Această carte poate fi cumpărată de aici.

4 comentarii:

  1. Nu puteam sa las blog-ul fara comentariu din partea mea! Chiar daca stii povestea, ca doar ai fost prima persoana pe care am sunat-o dupa ce am citit capitolul, e de interes national pe blog.
    Deci asa si prin urmare, vinerea trecuta citesc acest blog la servici, foarte dragut, plin de pasiune scris, ca dupa o carte care ti-a placut! ei bine seara, in drum spre casa (eu citesc acum Neagu Giuvara - "Amintiri din pribegie") dau de un capitol fix despre aceasta carte!!! Cum asa o potrivire.. nu pot sa-mi explic! E adevarat ca in cartea mea Neagu, il cam desfinteaza fara prea multe retineri pe domnul Virgil Gheorghiu, in ideea ca povestea este neverosimila, in special pentru cineva care a cunoscut drama refugiatilor si povestea lagarelor, dar si din cauza ca lui Neagu nu-i placea deloc de autor, il considera o persoana mereu interesata si fara coloana vertebrala.

    Binentele, fiecare cu parerea lui! Totusi mie mi s-a parut genial cum s-au nimerit cele doua scrieri in aceiasi zi pentru mine, sunt inca fascinata de intamplare.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Virgil Gheorghiu a fost un vizionar, patriot si credincios.
    Neagu Giuvara, falsificator, pervertitor de istorie ...
    http://www.youtube.com/watch?v=Dsi1qf9hKZc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am crezut ca imi dai link cu filmul. :)
      Am sa il caut, sa vad daca exista online.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This