sâmbătă, 29 decembrie 2012

Google Analytics (2012)

Nu cred că există blogger care să nu fie curios și să verifice modul în care îi este indexat blogul. Eu unul mă distrez copios când citesc lista de cuvinte cheie ce mi-a adus vizitatori. Cum nu am chef de o analiză a anului ce tocmai se încheie și cum nu vreau să îmi fac publică lista de obiective pentru anul viitor (asta pentru că nu o am, nu pentru că aș avea o problemă de intimitate), m-am gândit să public și să comentez rezultatele indexării  blogului.


"bunele maniere astăzi", "mai există astăzi bune maniere" - Eu cred că există și încerc chiar să le promovez. Trist este faptul că uneori cei care se comportă ca atare sunt considerați ciudați și luați în batjocură.

"40 de ani de căsătorie" - Am pierdut trenul ăsta și nu cred că mai pot recupera. Ar însemna să trăiesc mult și să mă însor repede. Ambele îmi par improbabile. Mă mândresc însă că au reușit ai mei!

"mihalca sinucigașul" - Mihalca nu a avut vreodată intenția și nici nu o are pe listă. Mihalca este un optimist și crede și în cele mai mici probabilități.

"te iubesc blog", "te iubesc" - Și eu te iubesc. Și eu iubesc.

"reguli pentru iubit" - Nu am cunoștințe să existe așa ceva. Cu cât ești mai aproape de ceea ce ești tu în mod natural, cu atât îți este mai ușor.

"zânele există", "zânele chiar există?" - Da, există! Eu cunosc două (prima zână și a doua zână . Știu! Sunt un norocos!

"ce înseamnă DT" - Încă nu a sosit timpul pentru această explicație. Deocamdată,  tot ce știm este ca DT e FEMEIE. Am fost leneș în 2012. Poate în 2013, 2014 să avem o explicație detaliată.

"cum să renunți la cineva" - Prefer discuțiile față în față și expunerea situației cât mai aproape de adevăr. Niciodată prim metoda: ești prea bun/bună pentru mine. Dacă tot vrem să trimitem pe cineva definitiv la plimbare, nu are rost să îi mai insultăm și inteligența.

"femeia în Kuwait", "femei în Thailanda" - Femeia e femeie și în Kuwait și oriunde în lume. Tocmai de asta viața are farmec.

"să renunț la persoana iubită" - Dar de ce să faci asta? Eu unul nu aș renunță niciodată la persoana iubită. Există o singură excepție: dacă aceasta a încălcat un principiu de viață. Unele principii chiar nu pot fi încălcate fără să existe consecințe.

"când trebuie să renunți la o relație", "când e momentul să renunți la o relație" - Eu aș renunța în momentul în care nu mai sunt eu.

"mi-am revenit din depresie" -  Și eu mi-am revenit. Și sigur voi mai trece prin una. Și iar am să-mi revin. Și tot așa.

"abordat măritată" - Dacă "măritata" este femeie atunci se aplică regulile valabile acestui gen, cred. Din păcate experiența mea în domeniul femeilor măritate este zero. Măritată = a altuia, deci nu are cum să fie a mea!

"am găsit papuci la ușă pot avea farmece făcute" - Mai bine să îi găsești la ușă decât să te ia iubita/iubitul la o discuție și să ți-i dea la modul figurat, nu?

"m-am întâlnit cu o zână" -  Și eu m-am întâlnit cu o zână și urmează să mă întâlnesc și cu a doua! Te-am făcut!

"ariana m arena prietenă cu marius mihalca" - Da, este prietenă cu Marius Mihalca. Rămâne de văzut ce spune și ea.

"au fost momente când am vrut să renunț la viață" - Asta nu am apucat să experimentez, dar nici nu mă simt văduvit. Dacă au fost doar momente cred că e ok.

"bărbații primesc flori?" - Oh, da! Eu primesc cu mare plăcere!

"bărbații se căsătoresc sau nu" - Se căsătoresc! Cel mai adesea fără să știe de ce! :)

"bărbatul este un animal preistoric" - Poate! Dar să nu uităm că femeile au un suflet bun și iubesc animalele.

"blog despre speranță", "blog despre iubire" - Textele astea le-am pus doar ca să mă laud. Nu am ce comenta.

"blog pentru cei ce cred în zâne" - E cineva care nu crede?

"bune maniere împrumut bani" - Să repetăm: Un gentleman nu împrumută bani. Dacă nu are încotro, poate împrumuta, dar niciodată de la o femeie. Un gentleman nu vorbește despre bani în prezența unei femei: nici că  are prea mulți și nu are ce face cu ei, nici că a uitat ce culoare au!

"când cineva îți face rău, ce e mai bine să faci" - Un singur lucru îți rămâne de făcut: să îi faci un bine și să îi sari în ajutor dacă ai ocazia și posibilitatea. Te vei simți mult mai bine după, decât dacă îi faci un rău, drept răzbunare. Atenția: lumea te va considera prost sau naiv, dacă ajuți un om care tocmai ți-a făcut un rău! Dar ne luăm noi după gura lumii?

"când cineva îți spune că vrea să renunțe" - Aș vrea să îi ascult motivele. Aș încerca să îndrept ce se mai poate, dacă se mai poate, dar renunțarea e un act unilateral, în mintea mea.

"când e mai bine să te însori" - Când simți că asta e ceea ce te-ar împlini. Niciodată mai devreme.

"când îți dai seama că iubirea îți face mai mult rău decât bine?" - Nu prea îți dai seama. Cei din jurul tău își dau seama primii, dar tu oricum nu ai să îi crezi.

"când relația merge bine și vreau să renunț" - Greu de imaginat un astfel de scenariu. Dacă ți-a încolțit ideea renunțării, înseamnă că ceva nu merge bine, nu?

"când renunți la cineva din iubire" - Asta e o afirmație pe care nu prea o cred. De multe ori este folosită ca paravan pentru alte gânduri și pe post de "ești prea bun/bună pentru mine".

"când se mărită femeile" - 90% dintre ele când le ceri, cu inel. Restul de 10% când vor mușchii lor! :p

"când știi că trebuie să închei o căsnicie" - Când ai luat în calcul și ai încercat absolut toate variantele și ai ajuns la aceeași concluzie. Încheierea unei casnicii nu e o tragedie, dar nici începutul unei noi ere de fericire. Ca răspuns scurt: când ești supus(ă) unor abuzuri, de orice natură (fizică, verbală, psihică, etc.)

"ce să faci dacă sezonul ăsta nu se caută ridichile" - Pui gulii, țelină, păstârnac, ceapă, roșii și uneori cartofi.

"cea mai lentă moarte" - Viața trăită alături de persoana nepotrivită. Se întâmplă frecvent lucrul acesta, "de dragul copiilor". Urăsc faza asta!

"cum caut un prost mai prost ca marius" - Dă-mi voie să îți spun că nu există! Dacă e să am supremație în vreun domeniu, atunci acesta ar fi prostia.

"cum să ajungi o zână" - Greu! Cu multă muncă, educație și școală (fie ea și a vieții).

"cum să te căsătorești cu o femeie măritată" - Imposibil! Știu țări în care un bărbat poate avea mai multe soții, dar nu am auzit de nicio țară în care o femeie să se poată căsători cu mai mulți bărbați. O fi și asta o discriminare? Există totuși în China o provincie în care există "căsătorii umblărețe". Femeia are o casă plăcerilor doar a ei și primește în fiecare seară vizita bărbatului pe care îl place. Dar chiar și aici are tendința de a primi doar unul.  
În concluzie ar trebui să procedezi după următorul plan: 
 a) aștepți până când măritata devine dez-măritată, adică divorțată. Ideal ar fi să fie decizia ei. 
 b) odată dez-măritată, sari cu inelul. 
 c) dacă acceptă ai rezolvat problema. Dacă nu, repeți pasul b) cu inele diferite până nimerești modelul corespunzător. Nicio femeie nu rezistă inelului corespunzător! =))

"cum să te măriți mai repede" - Cauți un fraier cu nasul înfundat, care nu simte că tu doar vrei să fii mireasă și nu prea contează a cui.

"la ce-mi folosesc cuvintele" - Cuvintele sunt unitatea funcțională a unei limbi. Îmbinate după diverse criterii ne ajută să ne exprimăm trăirile, dorințele, cunoștințele  etc. De aceea recomand să știm cât mai multe cuvinte. Dacă învățăm să le și asociem în propoziții și fraze, deja suntem mai puternici.

"numele zâna bună rău dt" - Aici e încurcată treaba. DT e o Zână Bună Rău? Cu siguranță!  Zâna Bună Rău e o DT? Cred că da!

"să iubești o prostituată" - Nu văd nimic rău în asta! Maitreyi a iubit un copac! De ce nu am putea iubi și o prostituată?

"vreau să mă văd pe marius" - Zău? Bănuiesc că este o greșeală de tastare!  Dacă "pe" era în fapt "cu" atunci răspunsul este: oricând. Dacă "pe" era chiar "pe" atunci e mai greu. Marius e cam dificil.

"افلم عربي رمارسي سكس" - Corect! Exact asta spuneam și eu. :)

Cam asta e anul 2012 în cuvinte cheie. Să ne auzim veseli și voioși!

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Analiză tehnică (I)

Îmi place economia, deși mă dau drept IT-ist, și dintre cei mai rari, întrucât probabil sunt doar vreo 5 IT-iști săraci pe planetă, iar cu 3 dintre ei m-am asociat eu să ne facem firmă de software. Asta da alegere pe sprânceană!. În liceu nici nu am auzit de materia asta, pentru că eram preocupat să învăț pentru BAC și facultate. Dar acum mi se pare la fel de interesantă și de provocatoare precum o femeie frumoasă: orice ai face niciodată nu e mulțumită! Dacă mărești dobânda de referință, scazi creditarea economiei. Dai drumul la creditare, crește inflația. Mărești taxele, scade consumul. Vrei să ai credite în ron toată lumea se creditează în euro. Ori eu nu văd vreo diferență între cele de mai sus și: nu vii cu flori acasă, dormi pe preș și ești un (mare) nesimțit. Vii vesel, cu flori și, poate, un cadou, sigur ai călcat pe bec și ai remușcări, deci tot pe preș ajungi! Dacă te întrebă cum îi stă sau dacă îți mai place trupul ei, deja poți să mergi să îți așezi perna pe preșuleț pentru că nu ai cum să răspunzi în așa fel încât să ieși bine. Da-ul nu va fi niciodată suficient de răpit și de ferm încât să fie credibil, iar alte răspunsuri nu intră în ecuație.

Asemănări izbitoare am găsit însă între tranzacționarea acțiunilor pe bursă și relațiile interumane. O acțiune poate fi analizată în două moduri: fundamental - pe bază profit/pierdere, potențial de creștere, concurență, segment de piață, valoarea activelor și a altor indicatori ai bilanțului, sau tehnic - strict pe bază graficului. În analiză tehnică există o vorbă: graficul spune tot! Pentru exemplificare am luat graficul SIF5 (aka SIF Oltenia) o fostă "Bianca Drăgușanu" a Bursei de Valori București.

A
E greu să găsești pe cineva. Mama îmi spune că sunt pretențios și o să mă însoare babele. Cât timp nu vor să mă însoare cu una de-a lor, ci cu o nepoată sau o strănepoată, nu e chiar atât de rău, nu? Să construiești o relație e greu și durează mult. Cel puțin în cazul meu. Până ajungem să ne cunoaștem, să ne acceptăm excetricitățile, diferențele, etc., durează. Dar drumul e frumos, noi ne iubim sau poate suntem chiar îndrăgostiți, avem putere și avem inerție.  Depășim obstacolele cu care ne confruntă viața și reușim să menținem traiectoria cuplului ascendentă. Asta e partea faină. În graficul de mai sus avem evoluția SIF5 în perioada 2000-2007. Se cam îndrăgostiseră investitorii de acțiunea asta, nu?

Hai sa venim acum și cu continuarea graficului.

B
Nu (cred că) poți avea o relație de lungă durată, fără să ajungi într-un moment de criză. Inevitabil cineva o dă în bară și asta mi se pare adevărata provocare. Pe grafic poți vedea SIF5 în criza financiară și apoi economică din 2008. Exact că într-o relație, tot ce s-a construit timp de 7 ani de zile, cu migală și răbdare se poate termina în câteva momente. Am spus până acum că 7 ani este punctul critic al unei relații? Nu am o explicație științifică, dar măsurătorile mele empirice asa îmi arată. În cazul bursei, investitorii sunt cuprinși de panică. În 10 luni SIF5 a ajuns praf. Într-o relație relație cred că se instaurează indiferența, monotonia, lipsa de respect, iar la final, poate chiar și panica. O să mă părăsească ea după 7 ani pentru că nu vreau să  o însoțesc la cumpărături? Sau pentru că ultimul buchet cu flori l-a primit în ziua cununiei civile? E ridicol să se aștepte să îi mai spun că e frumoasă după atâta timp! Doar știe, pentru că i-am spus când eram în liceu și cred că și odată când eram în facultate. Cină în doi? Risipă de bani. Ea e nemulțumită? Câtă neobrăzare! Dacă aș începe eu să turui și să îmi strig nemulțumirile, nu m-aș mai opri 2 ani! Noroc că sunt băiat bun. De fapt noi nu avem nicio problemă. Extras din gândirea mea după 7 ani de relație. Parcă nu mai sunt tipul ăla fain pe care îl citiți voi cu plăcere și care nu are teamă să vorbească despre emoții și trăiri, chiar dacă pretinde a fi bărbat, nu? 

Oamenii nu-și mai vorbesc. Nu știu exact când se întâmplă asta, dar vine un moment în care oamenii încep să aibă teamă de își mai spune părerea, mai ales atunci când această atrage atenția asupra unui aspect negativ. Iubito, ai început să te cam îngrași! atrage un melesteu pe ceafă. Ai fi surprins să afli că răspunsul multor femei este ceva de genul: Și ce vrei acum? Nu îți place,  nu te mai uita! Ei, drăcie! Auzi, la el!  Acolo unde e cazul, averea începe săƒ capete o importanță aparte. Banul și tot ce poate fi monetizat devin elementele constituante ale unei forțe gravitaționale, ce îi țin pe nefericiți împreună: Avem o casă! Avem o situație! Curios este faptul că, deși rămân împreună, niciunul nu va întreprinde vreun efort pentru a remedia, măcar ce se mai poate. Răspunsul care aduce împăcare este: E normal să fie așa, după atâtea ani! Ei uite că eu nu cred că e normal, iar dacă asta e normalitatea atunci pe mine mă așteaptă N căsătorii, unde N = (Numărul anilor de viață îngăduiți de Divinitate) / 7, N număr natural întreg.

C

Unii reușesc să se salveze și îi admir pentru asta. După ce o dai în bară, e greu să mai prinzi maximurile anterioare. Pentru că spre deosebire de bursă, unde poate veni un alt val de investitori, îmbibați în optimism, într-o relație rămân mereu aceeași doi oameni, care nu uită. Probabil că iartă, din vreme ce sunt încă împreună, dar sunt convins că nu uită. Exact ca în lecția de clasa IV de pe vremea noastră: "Ai scos cuiele, dar găurile rămân!".

Ultimul grafic înfățișează o perioadă care în termeni tehnici se numește consolidare. Acesta perioadă este caracterizată de o limită inferioară, dar și de una superioară. Viață îți evoluează într-un canal. Cel mai mare pericol ce ar putea apare este monotonia. Într-o bună zi canalul acesta va fi spart: în sus sau în jos. Spargerea decisivă în sus duce la apariția unui trend ascendent. Spargerea în jos duce la apariția unui trend descendent. Ce este interesant este că odată sparte limitele acestea se transformă în suport (când este spart în sus) și în rezistentă (când este spart în jos).

Cine tranzacționează pe bursă (oricare ar fi ea) nu se poate să nu fi auzit fraza aceasta: Keep your losses short and let your profits run. Dacă ar fi să o transpunem în termenii unei relații interumane, ar suna cam așa: nu lasă momentele bune să fie stricate de chestiuni minore de individualism, de orgoliu, de răzbunare. În același timp, când ești pe trendul de scădere, acționează din timp! Nu lasă lucrurile să ajungă în punctul din care nu se mai poate face nimic. Nu-i lăsa pe alții să ți le rezolve. Când ești pe creștere gândește-te că va veni și momentul căderii și fii pregătit să acționezi.

Mai am în minte destule asemănări între formațiuni grafice ale acțiunilor și momente de viață. În funcție de inspirație și de interesul generat, pot continua. Până una altă, nu aș vrea să fiu SIF5. Se consolidează cam departe de maxime. Tu în ce grafic te afli A, B sau C?

Voie bună.

duminică, 2 decembrie 2012

Cină cu Madălina Ghenea

Trebuie să spun din capul locului că nu este o cină romantică, domnișoară având deja acest segment rezervat, ci una de business. Mai trebuie să spun că va avea loc pe la mijlocul lui Decembrie, iar ea nu are nici măcar o idee despre ceea ce urmează să se întâmple. Ei, imaginează-ți cam cu se va trezi ea, la o masă cu oameni din lumea bună pe care i-a tot întâlnit la evenimente, avându-l pe Dl. Gerard Butler (despre care chiar și eu pot recunoaște cinstit că este un bărbat frumos și impunător) în dreapta, un set complet de veselă și tacâmuri în față și un ciudat necunoscut, în persoana mea, în stânga. Pentru că nu pare a fi o femeie arogantă, cred că s-ar bucura să dea de cineva din propria-i țară, dar chiar și așa ar fi super surprinsă să mă vadă acolo. Nu pot decât să sper decât că fața mea de copil brăzdată de un zâmbet ștrengar să va face remarcată și va trezi un mic fior (oricât de mic) în Dl. Butler. Aș avea nevoie de o privire care să trădeze o oricât de mică nesiguranță. Doamne cât de fericit aș fi! Cât despre veselă și tacâmuri, nu îți face griji întrucât am studiat acest aspect în urmă cu ceva timp. Aș spune că două treimi din reguli. Restul le punem pe seama faptului că vin din Europa de Est. :) 

Ra Workshop - vaca noastră de lapte
Bănuiesc că până acum ne-am prins cu toții că nu o cunosc pe domnișoara în cauză și este foarte puțin probabil să o cunosc vreodată, deși cred că l-am cunoscut pe fratele ei acum câțiva ani. Mădălina mea nu este femeia româncă cu care ne mândrim și pe care o admirăm, ci o companie de software din UK care dezvoltă un produs similar cu al meu. Gerard-ul de care vorbesc eu este o companie și mai mare, păstrând proporțiile comparației, care are atâtea filiale încât nici nu știu de unde e. Mesenii sunt în totalitate persoane juridice, firme de software de peste tot cu care îmi dau coate în cadrul ofertelor și licitațiilor, din Chile până în Thailanda și din America de Nord și Norvegia până în Africa de Sud.  

Plec în India. În Decembrie mă duc să îmi expun produsul la masa bogaților. În spiritul democrației, companii care au 50 de angajați doar în India, vor trebui să mă suporte și pe mine (cu 8 angajați pe toată multinaționala) la masa lor timp de câteva zile. Pentru prima dată de când avem firma vom expune alături de cele mai importante companii cu care ne concurăm peste tot în lume, în cadrul unei expoziții specializate. Din nou singurii români, din nou cel mai mic stand. Un ultim efort de marketing pentru acest an. Încă un semn că mi-am pierdut răbdarea de a aștepta rezultatele. Sau, cum îmi place mie să cred, un semn că m-am maturizat nițel - în materie de business - și că am depășit nivelul la care aștept rezultatele să apăra și am ajuns, în sfârșit, în etapa în care îmi decid rezultatele. De aș  reuși acest lucru și în plan personal ce bine ar fi! Să privim partea bună a lucrurilor: odată ajuns bogat, îmi dau demisia și voi avea mai mult timp să scriu. Atunci s-o găsi și o fată hămesită care să se aciueze pe lângă mine. Deci să ne urăm noroc, zic!

Așa că, acuș mă pun din nou pe împachetat. Dar până atunci, dau o fugă la Unirii după steaguri. 

duminică, 25 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (III)

Până acum am scris chestii generale despre Dubai și cred că a venit timpul să povestesc și câteva întâmplări. Probabil că am mai spus că totul a fost planificat pe fugă, întrucât creditul de la TLV a venit destul de târziu. Eu în locul lor nici nu îmi dădeam credit, dar asta e altă poveste. E adevarat și faptul că Sile (Cămătarul) mi-ar fi dat "credit" la jumătate din dobânda pe care o am la bancă.

Ajunși pe la 22:00 la hotel, după ce indienii au uitat să ne ridice de la aeroport și a trebuit să îi sunăm să le amintim că am aterizat, decidem că ar fi cazul să facem o mică plimbare și să mâncăm ceva. O luăm noi la talpă, căci așa ne place să cunoaștem orașele noi, într-o direcție aleatoare și în câteva minute ne trezim că traversăm o parcare plină cu doamne pe tocuri și îmbrăcate în piele de leopard. Majoritatea africane.  Mă uit la Furnică. Se uită Furnică la mine. Ceva nu părea din filmul cu țările arabe. Ne furișam noi printre ele cu: Sărut-mână! Mă scuzați! Pardon! etc., iar eu ca să nu tac spun: Furnică ai grijă pe unde pui piciorul că dacă o calci pe doamna din față pe picior (doamnă care se făcuse remarcată printr-o rochie foarte scurtă și care scotea în evidență un posterior de dimensiuni apocaliptice) și se întoarce brusc, dărâmă vreo 2-3 zgârie-nori și ești bun de plată! 

Câteva zile mai târziu, un amic care ne-a luat de la hotel ne întrebat:
- Mai, dar voi ajungeți întregi seara la hotel? 
 Nu am înțeles întrebarea și eram cam buimac. Nu ne bătusem cu nimeni și nu detectasem dușmani. Am primit lămuriri imediat. 
 - Păi voi stați în mijlocul teritoriului fetițelor! 
 Ha! Ha! Ce tare! Acum nu poți să învinovățești pe nimeni, întrucât pe Booking.com nu scria în descrierea hotelului: Acest hotel este în mijlocul curvăsăraiei (cum ar spune Dl. Jiji) din Dubai. Avea notă bună și toți clienții eram mulțumiți. Acum am înțeles și de ce! :)) 



Întrucât știam că suntem singura firmă românească de la The Big 5 Dubai am simțit nevoia să afirm că sunt român. M-am stresat eu prin București și am cumpărat steaguri: cel al României și al Emiratelor Arabe Unite. Așa de mândru eram de ele, încât în prima zi de târg le-am uitat la hotel. Începând cu a doua zi le-am arborat în stand și singurii care le-au remarcat au fost doi egipteni care au spus că sunt frații noștri. La cât erau de negri am spus că poate sunt rude îndepărtate cu Furnică, dar și el părea islandez pe lângă ei. Ne-am așezat noi la discuții și ne-au povestit egiptenii cum noi și ei avem revoluții surori. Cum ei au învățat de la noi (deja îmi părea rău pentru ei. Ar fi trebuit să învețe de la cehi sau de la nemți) și cum au făcut o revoluție și și-au salvat țara. Pentru că erau foarte simpatici, le-am urât să pună capăt asemănărilor și să facă ceva diferit pentru că noi după mai mult de 20 de ani suntem conduși de aceeași comuniști și securiști, deghizați în capitaliști. Zic bine, nu?

În ziua următoare, în timp ce noi îi explicăm lui Ahmad de ce suntem ok ca femeile noastre să poarte rochii/fuste scurte și de ce nu ne deranjează privirile altor bărbați asupra lor, se aude un: "Bună ziua! Sunt soția consulului economic al României și am venit să va vizităm întrucât sunteți singura firmă românească de la această expoziție. Domnul consul va veni și el îndată ce parchează mașina." Să vezi și să nu crezi! Un consul la noi la stand! (Am spus că am avut cel mai mic stand din toată expoziția? De fapt mai era un francez cu stand de 6 metri pătrați, dar el a fost zgârcit! Pe când noi suntem doar săraci.)

Și, dintr-o dată m-am trezit discutând cu diplomatul român despre posibilitățile noastre în Dubai și despre ce poate face el pentru noi astfel încât să reușim pe acesta piață. WTF? Păi pe noi nu ne-a ajutat nimeni, niciodată (cu excepția lui Radu Georgescu - antreprenor și business angel, din mediul privat). Cum să ne ajute pe noi statul? Ei că se poate. Am învățat o grămadă de lucruri din discuție (pe care pot să le împărtășesc oricui, contra o bere), dar cel mai plăcut a fost sentimentul că cineva s-a gândit la noi, acolo, departe. Că pentru 4 zile noi am reprezentat România. Că am reușit să punem steagul românesc pe o măsuță pricăjită în cea mai importantă expoziție din Orientul Mijlociu. Toate țările aveau pavilioane separate, de zeci de metri pătrați. România a avut un steag! Pe al nostru! 


Poate originile moldovenești, comune, poate am plăcut sau poate a fost o îndatorire de serviciu (ceea ce eu nu cred), dar domnul consul s-a oferit ca în ziua lui liberă să vină să ne ia de la hotel și să ne facă un tur al Dubai-ului.  Și uite-te cum eu și cu Furnică - doi puști plecați din nordul Moldovei în capitală să facă facultate și visând la o firmă de software - am ajuns (10 ani mai târziu) să intrăm în toate locațiile exclusiviste din Dubai, pe baza acreditării diplomatice a domnului consul. În nicio clipă nu am simțit ceva artificial, ceva impus, ceva care trebuia făcut. Parcă am fi vizitat un vechi prieten, în noua lui țară. Același lucru l-am simțit și când am întâlnit un coleg de liceu pe care nu îl mai văzusem de 15 ani și care a avut grijă să ne arate partea  nocturnă a Dubai-ului. Vă zic eu: merită (era să scriu din nou "se merită" și mă omora Nicolle, care m-a corectat de 273 de ori până acum) să fii om bun. Când faci lucruri din plăcere și cu inimă deschisă, toate se întorc înapoi într-un mod surprinzător, plăcut și mulțumitor.

Seară bună.

joi, 22 noiembrie 2012

Carte: Idiotul - Fiodor M. Dostoievski

A avea blog presupune cel mai adesea a așterne câteva cuvinte într-o oarecare ordine. Mai exact a scrie. Ei uite că am dat de un tip care m-a complexat total. Dostoievski are un still de a scrie care mă năucește. Nu am  întâlnit până acum ceva mai natural, mai simplu și în același timp cu o sumedenie de detalii, care îți stimulează creierii să fabuleze pe seama personajelor și a întâmplărilor. De la Musashi nu mai întâlnisem o lectură care să îmi aducă atâta bucurie.

Prințul e prinț, dar idiotul nu e idiot de loc. Asta ar fi descrierea scurtă. Dacă dorim e să intru în detalii spun că în Idiotul, Fiodor Dostoievski prezintă povestea unui prinț - Lev Nikolaevici Mișkin - ce se întoarce acasă după mulți ani de tratament în Elveția (sau Austria?). Prințul suferă de o boală, care cred că astăzi s-ar numi epilepsie și care îi aduce apelativul de Idiot. Cum nu se poate mai rău ajunge, destul de repede, ancorat între două femei: Nastasia Filippovna - o femeie controversată a cărei onoare a fost pătată de către tutorele-i ce o avea în grijă după moartea tatălui și Aglaia Ivanovna - fiica cea mică a Lizavetei Prokofievna și a generalului Ivan Fedorovici. Aceste două femei radiază frumusețe. Nastasia Filippovna, care pe tot parcursul lecturii mi-a adus-o în minte pe DT, întrucât o rivalizează la capitolul frumusețe și rafinament, reprezintă prototipul femeii trecute prin viață, conștientă de efectul ce îl produce în rândul bărbaților și care decide să se auto-sacrifice, fugind mereu de cel pe care îl iubește (Nu sunt foarte sigur că îl iubește pe prinț, dar mi-a plăcut să cred că da). Aglaia este o copilă cu un temperament dificil, cu un caracter aflat în plin proces de șlefuire, o femeie încăpățânată și mândră din cale afară.

Prințul Mișkin este idiot, nu pentru că suferă de o boală incurabilă, ci pentru că are principii și este dispus să le susțină până la capăt. Îndrăgostit fiind de Aglaia Ivanovna el nu ezită să să căsătorească cu Nastasia Filippovna într-o încercare de a îi salva reputația și de a o salva și de nebunia lui Rogojin. Un lucru care m-a fascinat la prințul Mișkin este încrederea lui nestrămutată în oameni. Chiar și cei care îl trădează și/sau îl dezamăgesc beneficiază de la Mișkin de același grad de încredere,  iar el este capabil să se pună în slujba lor și să îi ajute în orice moment. Ori, trebuie să recunoști, că doar un idiot poate să îi sprijine pe cei care uneltesc împotrivă lui. De multe ori comportamentul prințului este văzut ca fiind copilăresc, întrucât doar aceștia (copiii) sunt capabili să șteargă cu buretele conflictele și să reia totul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Poate sunt ciudat, dar Idiotul reprezintă un ideal bărbătesc: un om cu principii, cu onoare, cu valoare, inteligent, subțirel și cu bani (asta a durut!). Un om care are mereu inima deschisă către ceilalți. Un personaj care și astăzi, după câteva secole de avans al medicinei, ar fi catalogat bolnav și care cred că ar fi marginalizat.


N-am crezut niciodată în suflete pereche, dar recunosc că viața trăită lângă persoana potrivită diferă mult (în sensul bun și frumos al termenului) de viața trăită la întâmplare. Fără prinț, Aglaia nu reușește să atingă maturitatea frumuseții ei umane și se pierde în brațele unui oarecare prin Europa. Renunțând la prinț, Nastazia Filippovna renunță indirect și la viață. De acest detaliu se va ocupa Rogojin - prototipul îndrăgostitului a cărui iubire depășește limitele raționalului. Neîmplinit, prințul Mișkin pierde și el lupta cu boala.

O carte fabuloasă și un autor desăvârșit. La capitolul recomandare, nu spun decât: It's a must!

Acestă carte poate fi cumpărată de aici.

marți, 20 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (II)

Consider introducerea făcută în articolul anterior, așa că voi continua seria detaliilor pe care eu le consider mai puțin știute, despre Dubai.

Salariul minim câștigat de un pakistanez este de 40-50 euro. Din această sumă el trimite 30-40 euro acasă, urmând să trăiască cu diferența de aproximativ 10 euro. Primul lucru de care m-am întrebat a fost cum poți trăi cu 10 euro pe lună într-un oraș care este cu 10-20% mai scump decât Bucureștiul. Se pare că fierb apa împreună cu niște tăieței și anumite spicy-uri, iar combinația respectivă, nu doar că este ieftină, dar reușește să îi țină și în viață. Pe lângă salariul fabulos, acești oameni primesc și locuită. Sunt cazați câte 20 într-un container de transport marfă, într-o anumită zonă, la marginea orașului (mai spre deșert). Am refuzat să vizitez această parte a orașului pentru că era târziu în noapte și avusesem o seară plăcută. Muncisem din greu cu berile alea la 45 ron și nu am vrut să le diminuez în niciun fel efectul. Partea interesantă este următoarea: acești oameni sunt mulțumiți și nu vor să plece acasă! Dacă unul totuși pleacă, sunt măcar 10 care râvnesc să îi ia locul.
Burj Khalifa
Anul trecut au sărit 127 de persoane de pe Burj Khalifa  (vezi mai sus) - cea mai înaltă clădire din lume, având o înălțime de 828 m (apropo de ultima carte pe care am citit-o: Turnul Sinucigașilor. Te face să crezi că în viață nimic nu e întâmplător.). Știu doar povestea unuia dintre ei, care a sărit după ce șeful lui îi refuzase 1 zi de concediu după 2-3 ani de muncă. Omul vroia să-și facă analizele. Acum nu se mai poate sări întrucât fiecare terasă a fost prevăzută cu un panou de protecție, imposibil de trecut chiar și de un sportiv olimpic.

Toate turnurile pe care le-ai admirat în albumul de pe Facebook sunt construite cu indieni, pakistanezi și chinezi. Indienii și pakistanezii lucrează ziua întrucât pot rezista și la temperaturi de 50-60 grade Celsius. Chinezii lucrează noaptea, întrucât nu rezistă la căldură (noaptea fiind doar vreo 30 grade, pe timpul verii. Erau 26 de grade noaptea, săptămâna trecută, cu câteva zile înainte de sosirea iernii). Am fost tentat să spun că este o societate sclavagistă, doar că "sclavii" sunt veseli și sunt acolo de bună voie. Ori asta ar fi un contra-argument important împotriva a ceea ce vroiam să scriu, nu?

Lucruri interesante se întâmplă și atunci când vrei să îți întemeiezi o familie. În urmă unui scurt interviu, de genul: ai casă? ai mașină? cu ce te ocupi? etc., la socru acasă, poți primi binecuvântarea, nu înainte de a achita o anumită sumă. În funcție de cât ești de bogat, de cât de mult își dorește fata să te ia de bărbat și de cât de mult este de acord tatăl ei cu această căsătorie poți începe de pe la vreo 4.000 euro (dacă te doresc foarte mult). Acești bani sunt dăruiți de către tata, fiicei, ca un ajutor în  noua familie. Partea mai interesantă vine acum. Tot cu această ocazie, tatăl îți comunică sumă pe care trebuie să o plătești în caz de divorț. De obicei este una prohibitivă, de genul: de la 200.000 euro în sus. Această sumă se trece într-un document care se înregistrează la judecător/notar (nu știu exact unde), dar cert este că are titlu executoriu dacă tu ești cel care dorește să divorțeze. Fain, nu? Ce sa te mai cerți pe aspirator și pe veselă? Dai banul și  La revedere! Taxa nu se plătește dacă divorțezi de o femeie care mai fusese căsătorită anterior. Explicația e ca era deja "uzată", deci nu ai pângărit nimic și în consecință nu ai pentru ce sa plătești. Să văd eu feministele cum duc asta! 
Hotel Atlantis
În ciuda unei religii stricte și a acoperii femeilor, bărbații își înșeală soțiile la greu (opinie personală).  Îi ajută și rusoaicele ce defilează semi dezbrăcate, unde mai pui că sunt înalte (mama lor de fete!) și blonde. Cât timp am stat în Dubai am avut impresia că KGB-ul a trimis o divizie de luptătoare de guerilă  pe tocuri și în rochițe croite pentru a încălca indicatorul din mall ce îți impune o ținută sobră și a căror misiune este să cucerească emiratul.

Cetățeni puri sunt cam 10%. Prin cetățean pur am înțeles, copil născut din părinți arabi dintr-o linie cu origini în emirate. Prietenul nostru Ahmad, născut în Dubai din părinți iordanieni (palestinieni la origine) nu avea cetățenie și nici nu va avea vreodată. Este foarte probabil ca la pensie să fie și dat afară, pentru că cine ar vrea să țină un pensionar în țară? Acum produci. La pensie coști.  Cetățenii puri (nativi) au niște mega avantaje: o nouă lege obligă firmele să aibă minim 10% cetățeni puri (scuze, dar nu știu cum să îi numesc altfel) printre angajați. Salariile lor încep cam de la 5 ori mai mult decât salariul unui emigrant (fie el arab, european sau de altă nație). La școală de stat, care e gratis, doar ei își pot da copii. Restul la școli plătite.

Pot sta la o coadă (și asta mi s-a întâmplat și mie, când așteptam liftul de coborâre de la Burj Khalifa) zeci, sute de europeni, arabi, chinezi, indieni; eschimoși, copii și femei însărcinate, dacă apare un nene nativ, îmbrăcat în robă albă cu soția îmbrăcată în robă neagră, devine automat o prioritate. Obișnuit cu legile din Europa îți cam vine să ... stai cuminte. 

În niciun fel nu vreau să susțin că societatea noastă e mai bună ca a lor. Nu am nici baza, nici dorința necesară pentru a face o judecată de valoare. Am vrut doar să evidențiez unele diferențe. Hai că m-am oprit. Despre partea bună și frumoasă, care vine și contra-balansează tot ce am spus până acum, nu știu dacă mai e cazul să scriu pentru că eu cred că e deja cunoscută. Mai vedem. Seară bună!

duminică, 18 noiembrie 2012

Dubai - orașul cu două fețe (I)

Majoritatea celor care aud că tocmai m-am întors din Dubai, intră într-o stare de excitare de parcă m-aș fi întors de la summitul NATO unde tocmai am luat masa cu Barack Obama, care printre altele, mi-a dezvăluit planul lui de a ataca Iranul și cam ce avantaje speră să obțină, pe lângă "o lume mai sigură", firește. Nu am luat masa cu Obama, dar am avut ocazia să experimentez Dubai-ul de la un capăt la altul, dinspre săraci spre bogați, de la subsol până la cel mai înalt nivel și de aceia am decretat: Dubai este un oraș al contrastelor. Cred că aș putea extrapola la tot U.A.E-ul, dar dacă nu am fost, încă, în celelalte emirate, mă abțin.

Imaginea Dubai-ului în ochii românului este una excepțională. Dacă cineva spune că lucrează în Dubai, automat presupunem a omul întoarce bani cu lopata. Într-adevăr în Dubai nu există impozit pe salariu și nici TVA. Asta ar trebui să ducă la salarii mai mari decât în alte țări (ca de exemplu România - în care impozitarea muncii e la un nivel ridicat) și la mărfuri foarte ieftine (întrucât la prețul acestora nu se adaugă TVA). Ei, surpriză, nu prea se întâmplă așa! O cămașă luată de la Zara cu 2 zile înainte de plecare era mai scumpă cu 13 ron într-un mall din Dubai. Dacă eu am cumpărat-o din România, am plătit 24% TVA, ceea ce înseamnă că în Dubai, Zara merge cu o marjă de profit mai mare. În privință salariilor, acestea sunt mai mari, dar nu într-atât cât își închipuie românii . Pe surse am aflat că un inginer (care de altfel este la mare căutare) se poate angaja cu un contract pe 2 ani cu 1.800 euro. Cu noroc sau cu pregătire mai multă, poți accede la 2.000 euro. La asta e posibil să ți se mai adauge și alte beneficii, gen: mașină, asigurare medicală, etc. Nu zic că nu există salarii mai mari de atât. Firește că sunt! Doar că nu oricine are acces la ele.

Burj Khalifa - cea mai înaltă clădire din lume (828 m)
Când te gândești să emigrezi în Dubai ar fi bine să reții că vreo 8 luni pe an este vară, adică vreo 40-50-60 grade Celsius ziua. Acum pe timp de iarnă (adică fix în sezonul lor turistic) erau 33 grade ziua și 26 noaptea. De la diferența de temperatură și de la aerul condiționat la început este de așteptat să te îmbolnăvești. În timp cred că te obișnuiești.

Am căutat bere de mi-au sărit capacele. Am luat cu Furnică supermarketurile la rând până ne-am lămurit că alcoolul nu se vinde prin magazine. Doar barurile și cluburile au voie să vândă alcool. O bere costă între 28 și  45 ron. Alte băuturi  nu m-au interesat și nu știu cât costă. Dacă mergi ca turist este de preferat ca odată aterizat în Dubai să te oprești în Duty Free și să te aprovizionezi pe măsură. Ai voie cu 3 litri de alcool pe cap de cetățean. Și crede-mă că merită! Noi nu am știut și ni s-au cam uscat gâtlejele în primele zile, până am descoperit primul bar. 

Pentru transport am folosit metroul. Este dat în funcțiune prin 2009 și acoperă destul de bine orașul (inclusiv aeroportul). Poți să îți cumperi cartela gri și să o alimentezi cu câți bani vrei. Cartela o scanezi la intrare, iar costul călătoriei și se scade la ieșire, în funcție de numărul de stații. 5 stații de metrou costă cam 4 ron. La metrou mai trebuie să știi că primul vagon este pentru Golden Tickets - plătești dublu, dar stai pe scaune mai faine (un fel de business class). Al doilea vagon este doar pentru femei și copii. 

Un lucru care m-a șocat a fost faptul că, în public, este interzisă orice formă de manifestare a afecțiunii. Mai exact nu ai voie să îți săruți soția/iubita/amanta. Mersul ținându-te de mână, pare a fi totuși acceptat. Europenii se bucură de un tratament privilegiat și li se tolerează cam multe. Dar, dacă ai ghinionul să te raporteze o localnică ai șanse să faci câteva zile de închisoare și să fii deportat, cu interdicție de a mai intra în UAE vreodată. Indienii, pakistanezii însă nu beneficiază de această tolerantă. A fost fabulos să vezi cupluri de îndrăgostiți care își luau la revedere din priviri. Cei mai îndrăzneți își strângeau mâinile. Băieții ăștia din UAE duc sexual harassment-ul la niște cote exagerate. Și încă nu am ajuns în Arabia Saudită - polul restricțiilor,  în care femeile nu au voie prin lege sa conducă o mașină și care a inventat Family Mall-ul - mall în care intri doar dacă ești însoțit de nevastă, încercându-se astfel a se evita sexual harassment-ul (din priviri) al nevestei altuia. WTF??

Când pui astfel problema parca Dubai-ul începe sa difere de cel al fetelor noastre care merg la shopping, nu?  Dacă am învățat ceva din plecările mele a fost sa am mereu un localnic aproape. Doar asa poți afla cum e viața reală. De data asta, l-am avut pe Ahmad, un puști foarte simpatic și deschis la minte. Revin pe tema asta în zilele viitoare.

Weekend plăcut, atât cât a mai rămas din el.


miercuri, 14 noiembrie 2012

Multinațională?

Știu! M-am întors din Dubai și sunt restant cu povestirile. Doar că de 3-4 zile povestesc, de nu mai am chef de scris. Am însă o altă dilemă.

Dacă pentru firma mea lucrează un chinez, un vietnamez și în curând un arab din U.A.E, se cheamă că eu lucrez într-o multinațională? Nu de alta, dar să știu și eu. Obișnuiesc să îi iau la mișto pe corporatiști și vreau să știu dacă e cazul să mă iau și de mine?


În altă ordine de idei astăzi am vrut să transfer online salariul angajatului din Vietnam. M-a sunat banca să îmi comunice că în urma unei directive a nu știu cui, Vietnam-ul a fost declarat stat terorist și că trebuie să îmi asum întreaga responsabilitate a transferului și a faptului că ei trimit banii, dar nu se știe dacă vor ajunge vreodată sau dacă vor ajunge toți. A dat Furnică declarație, dar m-am tot întrebat cam cum să nu ajungă toți? Știam că poți să înțepi o conductă de benzină, să tragi și tu o canistră, două, pentru vremurile grele, dar nu știam că funcționează și la conducta cu bani. E bine de știut! 

vineri, 2 noiembrie 2012

Carte: Turnul sinucigașilor - Nick Hornby

Ce faci atunci când primești o recomandare în ce privește o lectură? Păi, mă gândesc că ești măcar dator să o iei în considerare. Să iei cartea în mână și să îi studiezi coperțile, să vezi câte pagini are, ce fel de font, etc. Când însă găsești scris pe coperta a patra: "Excepțional....una dintre cele mai bune scriituri și unele dintre cele mai interesante personaje pe care am avut plăcerea să le descopăr într-un roman.", semnat Johnny Depp, plus un comentariu elogios din partea The Washington Post's Books World, ți se fac ochii cât cepele și zici: Mai să fie! Pe bune? Nu poți să nu fii curios și astfel te procopsești cu o lectură. Nu știu alții cum sunt (asta e din Creangă ... Ion), dar eu așa am pățit.


Turnul sinucigașilor este roman ce prezintă povestea a patru personaje complet diferite care în mod absolut arbitrar decid să se sinucidă în același loc și în aceeași zi: salt în gol de pe Turnul Sinucigașilor (o clădire înaltă din Londra, renumită pentru numărul mare de sinucideri) în noaptea de 31 Decembrie. Martin este un fost realizator de matinal TV, o fostă vedetă media care a făcut pușcărie pentru săvârșirea infracțiunii de sex cu o minoră (în vârstă de 15 ani). Jess este fiică de ministru, o fată de bani gata, dusă total cu capu'. Ecstasy, alcoolul, limbajul trivial, atitudinea radical agresivă sunt elementele de bază ale activității zilnice. JJ este un rocker american fost solist al unei formații cvasi necunoscute, părăsit de iubită. Maureen este o mamă, aflată la vârsta a doua, al cărei fiu suferă de un handicap locomotor și de intelect, iar ea nu a făcut nimic în viața asta decât să aibă grijă de el. Chiar și din descrierea asta scurtă, reiese că fiecare pare să aibă motive concrete a se sinucide.

Am avut neșansa să mă întâlnesc cu moartea de două ori. De două ori am simți-o la modul real, că poate ea a venit de mai multe ori, dar nu am remarcat-o. M-oi fi uitat după vreo duduie și n-am văzut-o! Până acum, odată a învins ea, odată am învins eu. Deși au trecut ani buni de-atunci, mi-amintesc destul de bine momentul. 3 - 4 minute a durat lupta. Am încercat să mă opun, n-am avut nicio șansă reală. Nu îmi fac speranțe că aș putea să explic în câteva rânduri cât de pustiu pare totul după ce se așterne liniștea aia apăsătoare. Când tu încă mai speri, dar ea și-a terminat treaba și e de mult plecată. În timp accepți și te obișnuiești. Devii mai calm și parcă nu te mai supără chiar toate.

Nu poți să citești o carte în care cuvântul sinucidere apare de 4-5 ori pe fiecare pagină și să nu te gândești puțin și la tine. M-am urcat pe schele, am cățărat stânci (de dimensiuni rezonabile), am sărit peste parapetul balcoanelor. Mereu îmi este frică. Dorința de a îmi depăși frica mă împinge înainte. Faptul că îmi e frică e un semn că apreciez la modul real viața. Mai mult, din punct de vedere etic, mă declar total împotrivă sinuciderii, cu o singură excepție: cea pentru onoare. Nu sunt un bun cunoscător al culturii asiatice, dar îi înțeleg (cred) pe samurai.

Prin intermediul lui Martin, aflăm că experții în sinucideri consideră că perioada de criză durează 90 de zile. Cu alte cuvinte, dacă îți vine să te sinucizi, fixează-ți termenul peste 90 de zile din momentul în care ți-a venit ideea. 90 de zile pare a fi perioada perfectă, pe care să o accepți  pentru că ești convins că nu se va întâmpla nimic care să îți schimbe decizia, dar este totuși o perioadă suficient de lungă ca să realizezi că nu ai niciun impediment să îți continui viața și că există ieșire din orice. Cel puțin asta a fost concluzia unui sinucigaș, care a sărit de pe o clădire și a supraviețuit. În zbor și-a dat seama că nu are nicio problemă ce nu o poate depăși, înafară de faptul că este în cădere liberă. Cam nasol, nu? 

Despre Nick Hornby nu pot să decât să remarc că tot ce a scris fie a primit câte un premiu literar, fie a fost ecranizat (High Fidelity cu John Cusak în 1995, About a boy cu Hugh Grant în 1998). Se pare că și acest roman este în curs de ecranizare. Ca și stil, Turnul sinucigașilor este scrisă într-un stil contemporan, adică vei citi dialoguri într-un limbaj foarte colorat. Inedit, pentru mine, a fost faptul că această carte este scrisă la persoana întâi, din patru perspective diferite. Pe rând fiecare personaj expune propria-i interpretare asupra aceluiași eveniment. Chestia asta mi s-a părut foarte interesantă. Singurul lucru care nu mi-a convenit a fost faptul că scriitorul se lasă prins în dialog și uită se specifice cine rostește replicile. În multe situații există mai multe alternative și mi-ar fi plăcut să știu exact cine și ce a spus. Sunt tipicar, nu?

Deci, Turnul sinucigașilor este un roman care elogiază viața și lupta pentru a trăi și nu este un curs de sinucidere, da? Acestea fiind spuse mă pot apuca de bagaj. Duminică plec. Sâmbăta viitoare, mă voi afla în vârful celei mai înalte clădiri din lume. Promit sa fac o poză.

Acestă carte poate fi cumpărată de aici.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Spectacol Lacul Lebedelor

Elefantul este un animal extraordinar. Dimensiuni impunătoare,  fără vânător în mediul natural după ce ajunge la maturitate, un super sistem de comunicare bazat pe ultrasunete și o memorie excelentă. Există un singur loc în care elefantul nu este potrivit: într-un magazin de porțelanuri. Ei, uite cam așa este și situația moldoveanului la un spectacol de balet. Păi când m-a trimis mama de acasă să fac facultate în capitală, nu s-a gândit ea nicio clipă că voi poposi preț de câteva ceasuri la o reprezentație de balet. Că de-ar fi știut mi-ar fi pus în desagă și hainele de duminică, să nu ne facem de râs în capitală. Nu că în ziua de azi, oamenii ar mai veni la spectacole - fie ele de teatru, balet, operă, etc. - îmbrăcați ca de duminică. 

Dacă mă mândresc, sunt mândru, nu? Bine, fie cum spui! Ei uite că mândra își dorea de mult să meargă la balet și nu a fost nevoie de mascara pe gene, căci, elefant fiind, am înțeles din prima. Când am văzut afișul prin oraș am înțeles că a sosit momentul: Lacul Lebedelor, în interpretarea teatrului de operă și balet din Kiev, pe muzică de P.I. Ceaikovski, reprezentație în patru acte (ceea ce am înțeles că se întâlnește mai rar). 

Nu sunt avizat pentru a vorbi despre balet, dar fiind singurul care publică pe acest blog, mă văd nevoit să o fac. La recomandarea Karinei am citit scenariul spectacolului dinainte. Asta s-a dovedit a fi un lucru extrem de înțelept întrucât, pentru un profan ca mine, ar fi fost greu să înțeleagă din dans și muzică detalii precum: "lebăda este vrăjită", "iubirea este mai puternică decât blestemul", etc.

Povestea spectacolului are la bază un basm rusesc, din care aflăm că o prințesă, pe nume Odetta, a fost transformată în lebădă de către un personaj malefic numit Robart. În alt plan, prințul Siegfried părăsește trist petrecerea dată la castel în cinstea aniversării lui. Aflându se pe malul lacului, prințul vede stolul de lebede și decide să o vâneze pe cea mai frumoasă dintre ele, mai precis pe Odetta. Ajunse la mal, lebedele se transformă în fecioare și astfel prințul află de blestemul lui Robart. Prințul jură să îndrepte acest blestem, pentru ca în secvența imediat următoare să își încalce jurământul  și să se căsătorească cu Odilia. (n.r. Dovedind astfel că este bărbat! Căci doar un bărbat ar putea jura ceva și sa facă opusul pe urmă! ) Dacă am spus mai devreme basm, atunci e clar că finalul nu poate fi decât unul fericit: iubirea este mai puternică decât vrăjile, reușește să rupă blestemul lui Robart și îi aduce împreună pe Odetta și Siegfried.

În primele secvențe eram cam debusolat. Dar pe măsură ce spectacolul s-a dezvoltat am reușit să prind tot mai multe detalii. Unele pasaje au o sincronizare pași de dans - muzică extrem de bine realizată. Muzică este foarte plăcută. Fetele astea subțiri  care stau mai mereu pe poante, fac niște minunății incredibile. Per total a fost o experiență interesantă. Eu unul voi mai merge. Am postat mai jos un clip. Nu este de la reprezentația curentă, dar te va ajuta să prinzi ideea Lacului Lebedelor.



Nu am avut cum să nu remarc faptul că sală a fost pe jumătate goală (sau plină, depinde cum vrei să vezi). Un motiv ar putea fi prețul biletelor care a fost de: 200 ron, 180 ron, 150 ron, 100 ron și 65 ron. Un fapt decisiv a fost și meciul Stelei cu Molde de pe Arena Națională, altfel fiind convins că întreagă galerie ar fi venit la balet!

O reprezentație asemănătoare va avea loc pe 2 Februarie 2013, tot la Sala Palatului, dar va fi pe gheață: Lacul Lebedelor - The Imperial Ice Stars. Dacă ești curios(oasă) cum arată, poți urmări clipul de prezentare aici.

V-aș fi scris și despre mândră care se dichisise, așa cum îi este felul, dar am primit interzis. Chipurile, eu sunt dus, nu văd bine și am exagerat în articolele precedente, în care am prezentat-o în ipostaze incompatibile cu realitatea. Așa că tac și nu spun decât că avea pantofii cu negru și galben, unii dintre preferații mei.


PS: pe cei îngrijorați îi anunț că am ajuns acasă în timp util cât să văd și meciul cu Steaua, în compania unui pahar de vin roșu (aveam și bere la dispoziție, dar am preferat vinul, că doar veneam de la balet).

vineri, 19 octombrie 2012

Din nou pe dune

M-am săturat de bootstrapping. S-au săturat chiar și o parte din partenerii mei din firmă. Să nu te miri dacă nu știi ce este bootstrapping-ul. Am aflat și eu de la Marius Ghenea, în timpul School 4 Startups. Termenul își are originea în Aventurile baronului Munchhausen care povestea că odată, a ieșit dintr-o mlaștină trăgându-se de păr (avea o coadă împletită - pigtail). Chiar dacă el s-a tras de coadă și nu de șireturi, expresia arată o acțiune a cărei reușită este improbabilă, dacă nu chiar imposibilă.

Cam același lucru este și în business. A face bootstrapping înseamnă să te auto-finanțezi. Să produci, să vinzi, să economisești și pe urmă să te finanțezi. Dar de trăit mai trăiești? Cu 10 ani de experiență în bootstrapping îți dau eu răspunsul: Nu!

Așa că, după îndelungi deliberări - când spun lungi mă refer la 2-3 ani, căci atunci s-a pus prima dată problema unei finanțări prin bancă - am făcut credit pe firmă. Firește că banca ne-a spus: Vă dăm credit! 2-3 zile de când depuneți actele! Vă îngropăm în bani! etc. Firește că a durat 2-3 luni, că dosarul de credit a consumat jumătate de top de hârtie, iar suma primită în cele din urmă a fost mai mică decât cea estimată în pre-scoring.  


Cred că am luat-o pe arătură, așa că revin la dune de nisip. Da prieteni, investim creditul luat într-un târg în Dubai - Emiratele Arabe Unite: The Big 5 Internațional Building & Construction Show. Lasă-mă să-ți spun ce gândești: Halal investiție! Asta cred și eu, atunci când morcovu' - mare și de un portocaliu intens - mă lasă să respir și să gândesc. Dar, una peste alta Orientul Mijlociu este tărâmul făgăduinței pentru noi. Un fel de Fratelli și Boa pentru anumite domnișoare. Scump că dracu, înconjurați de oameni cu bani mulți și potențial pe măsură, doar că ai noștri nu încearcă să epateze. Pe postul frumoasei seducătoare sunt eu. În loc de esență de parfum avem Ra Workshop - una din cele mai tari aplicații de calcul de ferestre și uși din lume (fraza asta este un later edit de prin 2020). Nu știu ce să mă fac cu Furnică. E mai negru la față și seamănă a indian, iar indienii sunt un fel de "căpșunari" în Orientul Mijlociu. Gata! M-am prins! Dacă trebuie să merg la vreo recepție îl iau pe post de valet! ;)

Ultima dată când am fost în Orient, mai exact în Kuwait am avut cinstita ocazie să îmi facă ochii: $ + $. Acum sper să ni se facă la amândoi, altfel mai bagă TLV-ul un credit neperformant! =)) 


Una peste alta, urmează două săptămâni grele în care trebuie să pregătim toate detaliile. Dar până atunci, e weekend! Voie bună!

luni, 8 octombrie 2012

Favorite

De ceva vreme lista articolelor populare nu mă mai reprezintă. Mai bine spus, printre articolele ce figurează în această listă se găsesc prea puține articole care să îmi placă și pe care eu să le consider emblematice pentru ce sunt și/sau ce fac pe acest blog. Unele dintre articole, în general cele care fie sunt legate de un eveniment popular, fie conțin anumite cuvinte cheie extrem de căutate, sunt indexate și, în consecință, beneficiază de un număr mare de afișări.

Mereu m-am întrebat ce face un vizitator care pur întâmplător ajunge pe blog. Presupun că citește un paragraf din primul articol. Dacă îi place poate continuă articolul până la final, dacă nu, dă Back. Dar primul articol ar putea fi nerelevant. Astfel, am decis să-mi fac propria-mi pagină cu linkuri către articolele favorite. Sună ca și cum ți-ai dat like pe Facebook la propriul link, dar cred că pot supraviețui oprobriului public. Articolele sunt afișate în ordinea cronologică și, din diverse motive, îmi plac.


Așadar, cine dacă cineva este interesat să își facă rapid o opinie despre Mihalca.ro atunci poate consulta pagina Favorite. Eu mi-am dat un Like! Da-mi și tu unul că să nu fiu singur și să mă plictisesc! :)


joi, 4 octombrie 2012

Cum cumperi bilete la teatru

Trebuie să recunosc că pentru unele piese de teatru este dificil să faci rost de bilete, mai ales atunci când ești venit din provincie, iar părinții nu sunt nici senatori, nici securiști. Spun asta din experiență. Îmi amintesc că acum un an sau doi, vrând să-mi duc mândra la Teatrul Național București (aka TNB) m-am mobilizat. Dacă eu, cel al cărui zâmbet e fructul pasiunii pentru doamnele de la casierii și de la ghișeele administrațiilor fiscale de peste tot, nu reușesc, atunci cine?

Și uite cum plec eu de la firmă într-o zi pe la prânz să merg după bilete. Surprinzător la casa de bilete nu era coadă. Aveam să înțeleg câteva minute mai târziu că nu mai sunt bilete, decât la piesele care nu mă atrăgeau de niciun fel și chiar și acolo mai erau câteva locuri, în colțuri obscure. Am aflat însă că biletele se pun în vânzare din două în două săptămâni într-o zi de sâmbătă, drept care în sâmbăta cu pricina m-am trezit de dimineață și zic să mă duc cu o oră mai devreme să mă așez la coadă, că deh... mândra-i mândră și necesită sacrificii.

Când am ieșit de la metrou de la Universitate am avut pentru o clipă senzația că Metrorex m-a trimis înapoi în timp la preț de 1.5 RON pe călătorie. De la casa de bilete a TNB se întindea o coadă care urca panta și o lua destul de hotărât spre Rosetti. Dacă, în loc să mă duc la TNB, mă duceam direct la Rosetti sigur salvam câteva locuri la rând. Mă uit la ceas: 45 minute până la deschiderea casei de bilete. Îmi zic: De asta măh, e Bucureștiul micul Paris! Toți ăștia sunt mai îndrăgostiți ca mine și s-au trezit mai de dimineață. În viață mai ai parte și de înfrângeri. Am rămas totuși în zonă cât să analizez cum evoluează mersul lucrurilor. Senzația de teleportare în comunism a continuat. Când s-a deschis casa de bilete, la piesele cu mare căutare, pe care îmi doream și eu să le văd, cam 25%-30% din bilete erau deja "vândute". Deh! Avem multe ministere, vedete, personalități, etc. Pun pariu că ăștia nici măcar nu le plătesc și emit pretenții la invitații.

Cum pe mine optimismul o să mă părăsească doar în cosciug, întrucât chiar nu încăpem amândoi într-o cutie atât de strâmtă îmi zic: Cu toți ăștia grupați la TNB, o fi liber la Teatrul de Comedie! Și dreptate am avut: la Teatrul de Comedie, unde tot sâmbăta se pun în vânzare biletele nu erau decât 20-30 de persoane la coadă. Evrica!


Dacă îți dorești să mergi la teatru uite cum trebuie să procedezi: cauți în online. Multe din teatre vând bilete și online sau măcar îți permit să faci o rezervare (ex Teatrul de Comedie). Siteurile specializate în vânzarea de bilete online și-au diversificat portofoliul și acum vând printre altele și teatru. Eu utilizez www.bilete.ro, www.eventim.ro și www.blt.ro - asta pentru că am cont și nu vreau să îmi fac chiar peste tot. Unele dintre piesele foarte căutate închiriază săli și se joacă și înafara stagiunii. Drept exemplu pot să îți dau Egoistul și Dineu cu proști care se joacă la TNB în stagiune și se mai joacă și la Teatrul Palatul Copiilor. În această din urmă locație prețul biletului este unic 100 RON, față de 60 RON  50 RON  40 RON și 20 RON la TNB. Acum înțelegi și de ce este relativ mai ușor să prinzi bilete?

Dacă insiști să mergi la TNB recomand următoarea strategie: în loc să te omori în sâmbăta în care se pun biletele în vânzare mergi în prima zi luni de după punerea în vânzare a biletelor. Te vei simți ca o hienă care vizitează resturile leșului părăsit de lei, dar cred că vei găsi bilete. Firește că nu pe rândurile din față, dar între noi fie vorba nu ai avut niciodată vreo șansă. Strategia ar putea funcționa și pentru celelalte teatre, presupun. 

Dacă ai dinții albi și un zâmbet seducător poți încerca o apropiere de doamna de la casierie. Adevăratele secrete despre cum poți tu intra în posesia biletelor sunt la dumneaei. Atenție: dacă ești femeie, mai bine îți trimiți soțul sau iubitul. Doamnele de la casierie nu relaționează foarte bine ce femeile. Într-o astfel de împrejurare, pe când eram distrus, cu ghearele împreunate ca pentru rugăciune (cine își mai aduce aminte de povestirea Puiul de Alexandru Brătescu Voinești) doamna de la casierie mi-a șoptit prin orificiul geamului de sticlă care ne separa: Dacă veniți marți dimineața, când se anulează rezervările neonorate, aveți o șansă! Deci, reținem! Peste tot unde sunt rezervări online există și o zi în care rezervările neplătite se repun în vânzare. 

Șansa de a vedea o piesă de teatru crește cu gradul de stabilitate al relației în care te afli. Pe vremuri de pace și înțelegere și doar dacă ești într-o relație foarte, foarte sigură poți încerca următoare metodă: în ziua piesei te îmbraci frumușel și mergi la teatru. Asta din respect pentru actori și echipa tehnică. Mereu mă întristez când lumea vine la teatru ca la piață. Oamenii transpiră pe scenă, se lovesc, răgușesc, etc. Poate exagerez, dar consider că o ținută elegantă se impune atunci când mergi la teatru. Pe planeta aceasta, pe lângă oameni mai există o specie numită corporatiști. Aceștia ar renunța și la propriul copil, pentru o ședință cu top managementul, darămite la biletele unei piese de teatru. Așa că este foarte probabil să găsești, în fața teatrului, un domn sau o doamnă încercând să recupereze bănuții dați pe bilete. Sper că înțelegi că e doar o probabilitate și nu o garanție. Nu răspund dacă dormi pe preșul din față ușii, pentru simplu motiv că nu au avut corporatiști ședință în ziua respectivă. 

Ar mai fi o metodă, dar țin să precizez că este atât ilegală cât și imorală. Mereu m-am întrebat văzând puhoiul de oameni care stau în fund pe scările ce separă sectoarele teatrelor, cum au intrat? Am bănuit că sunt rude sau prieteni ai personalului din teatru. Dar câți să fie? Soluția de ultim moment și echivalentă unui înalt grad de disperare este: șpaga. Te duci la teatru, aștepți să intre toată lumea și rămâi la ușă. Când prinzi taxatorul într-un moment de singurătate îi explici politicos cum că ai vrea să vezi piesa, dar nu ai mai prins bilete. Asta în timp ce îi palmezi gologanii. Fără frică! Ideea este să ai o atitudine umilă încât el să fie convins că face o faptă bună luându-ți bani și permițându-ți astfel să intri.

Acestea fiind spuse, nu pot decât să mai adaug: vizionare plăcută! Iar dacă asiști la un spectacol fain, dă-mi și mie de veste.

luni, 1 octombrie 2012

Teatru Palatul Copiilor: Dineu cu proști

Iau bilete la teatru. Mi se lipesc mie de mână mereu două bilete, fix cât să mă pot lasă însoțit de către o duduie. Cu o zi înainte o sun, politicos, să îi amintesc că în ziua următoare are programată o ieșire cu mine, la teatru. 
- Păi nu pot! A apărut ceva și nu mai pot merge. 
 Pff! Mereu apare câte ceva. Nu-i nimic, îmi zic! Testăm adâncimea. 
- Cât de important este? - întreb crezând că eu voi fi alesul și voi avea motiv de bucurie. 
- Foarte important. 
 Surpriză! Din nou pe locul doi! Dacă eu vă zic că a început să îmi placă! Decât să plâng, mai bine îmi place, nu? Mulinez și arunc din nou momeala prinsă în josul plutei, la o distanță calculată cu precizie. 
- Și uite cum mă duc eu singur la teatru. Am să îți povestesc cum a fost. 
- Singur? - urmează o pauză. Pluta dansa pe apa, dar parcă nu suficient de convingător. Îmi doresc și eu să văd piesa asta într-o bună zi! 
Ei uite-așa mai vii de acasă. Chiar dacă nu prinzi, ca pescar, te bucuri măcar că trage! Cunoscătorii știu.

Îmi amintesc eu că piesa asta se joacă în două zile consecutive, iar eu aveam bilet pentru prima zi. Nu sunt eu bărbat frumos, dar am ceva al meu - cum a spus o doamnă cu experiență. Îmi place să cred că acel ceva al meu este o bucată de creier, care oricum a stat nefolosită mult timp în primii 33 de ani încât pot să o pun la lucru, ocazional, fără să risc să se prăjească. Îi explic domnitei, cum că piesa se mai joacă, cum mă voi sacrifica eu și voi renunța la piesă marți, pentru a merge împreună cu ea miercuri. Răspunsul a fost magic: 
- Păi nu putem!
- De ce?
- Pentru că nu avem bilete!
Mi-am afișat un zâmbet perfid, bucuros că mi-am albit dinții acum jumate de an și i-am comunicat că tot ce trebuie să facă este să fie prezentă pentru că de restul mă ocup eu.

Ziua piesei, pe la prânz. Ticluesc: o bag pe duduie în față și cum ea e frumușică foc, nu se mai uită nici dracu la bilete, pe care oricum este scris mare și corect numele piesei, doar că au altă dată. Perfect! M-am bucurat, cam cât gândește o pitzi într-o lună: 2 minute. Ușa de la intrare, unde se verifică și biletele, de la Teatrul Palatul Copiilor dă într-un antreu. Regulile bunelor maniere mi-ar fi permis să o las pe duduie să între prima. Din păcate corolarul care spune că "dacă există posibilitatea ca femeia odată intrată să dea piept cu privirile curioase ale altor persoane aflate în antreu, atunci bărbatul o va proteja și va intra primul". Mama lui de corolar! De parcă bărbatul ar avea glob de cristal să știe ce e dincolo de perete. Vezi, de asta au apărut personaje ca Super Man, Spider Man și X Man. Oi fi având eu ceva al meu, dar să văd prin pereți nu reușesc. Din fericire la Palatul Copiilor pereții de la intrare sunt vitrați și poți vedea clar mulțimea care așteaptă în vestibul. Așadar nu mi-a rămas decât să țin biletele invers, încât să îngreunez operațiunea de citire și să dau piept cu domnul de la intrare. Pregătisem alternative, întrucât bărbații, deși niște superficiali, se gândesc și la planul B (alternativa diplomatică: Cum că văi Doamne mi-am comandat greșit biletele și am făcut o teribilă confuzie!) și C (aveam cash la mine suficient cât să îl mituiesc pe taxator cu tot cu agentul de pază), întrucât nu e frumos să duci o duduie la teatru și să o lași cu ochii în soare.

Câteva ore mai târziu: succes total! Pe ordinea de zi intră următoarea problemă: nu avem locuri. Ieri aveam. Astăzi nu avem. Noroc că există multinaționale și ședințe și trafic în București, iar la stingerea luminilor ne-am așezat pe două locuri pe care le urmărisem cu grijă. Uff! Greu a fost! Mă uit în stânga: duduia bucuroasă, zâmbea oarecum fericită. Ce știa ea despre cât de greu e să ajungi la o piesă de teatru! 



Acum, să zic și ceva de piesă, nu? Dineu cu proști, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, avându-i în prim plan pe Horațiu Mălăele și Ion Caramitru. E o piesă celebră întrucât chiar se râde. Dacă ești într-o dispoziție bună râzi în hohote. Piesa pune față în față prostul cu suflet nobil versus deșteptul cu sufltet rău.

Pierre, omul deștept cu o situație materială prosperă (interpretat de Ion Carametriu) participă la un dineu la care fiecare invitat din categoria elitistă trebuie să vină însoțit de un prost, în cazul de față Francois Pignon, agentul de la fisc (interpretat magic de Horațiu Mălăele). Cel care vine însoțit de prostul cel mai prost este declarat învingătorul dineului. Francois pare a fi un învingător, la un astfel de dineu.

Când te joci cu focul te mai poți și arde. Într-o oră de la momentul întâlnirii Francois Pignon (prostul) îi dă viața peste cap lui Pierre (deșteptul). Cum? Asta poți vedea chiar tu dacă ai curiozitatea de a urmări această piesă. Ar mai fi ceva: pe tot parcursul piesei m-am întrebat dacă prostul e chiar prost, sau dintr-un moment în altul situația se va răsturna. Nu am să spun decât că această dilemă are o soluție explicită în finalul piesei.

Pe Horațiu Mălăele l-am mai urmărit (de exemplu în Podu). Sunt obișnuit cu rolurile lui de bețiv, sinucigaș, bărbat emotiv, etc. Deși rolul de față se încadrează în aceeași tipar, pot afirma cu tărie că îl pune în scenă într-un mod extrem de reușit. Până și domnița a râs cu poftă și s-a declarat încântată de piesă. Ceea ce nu e lucru de neglijat! Mulțumesc Maestre!

Piesă este accesibilă și copiilor, zic eu, de pe la 10-12 ani în sus, dacă știți că au răbdare și pot sta pe scaun 2 ore, întrucât spectacolul nu are pauză. Trecem Dineu cu proști la recomandări și mergem mai departe.

Voie bună. Nu uita să mai și trăiești. Măcar printre picături.

joi, 27 septembrie 2012

Balada Îndrăgostitului

                                   de Marius Mihalca

Prin vena-mi seacă,
Sângele-i mânjit cu dor,
Celulele-mi sunt arse
De gânduri cu fior.
Gura mi-e secată,
Se chinuie-n sevraj
E de sărut uitată
S-o satur n-am curaj.
Trupul îmi tremură în spasme,
Am friguri și dureri,
O iubesc ca-n basme,
Dar nu mai am puteri.

Doctore!
Eu am venit să-ți spun,
Să afle lumea-n sat
Că nu sunt nebun,
Și că n-am visat:
Eu, azi, am murit,
Fiind îndrăgostit.

Părinte, ia-mi povara
Ce în suflet stă,
Nu-mi da la schimb ocara,
Adu patrafirul și spovedește-mă!
Și am să-ți spun Sfinție
Că eu am iubit,
Dar nu a fost să fie
Și am pătimit.
Părinte-nchide ochii!
Cheamă-l pe Dumnezeu
Și zi-i că din sat astăzi,                         
Se duce-un fariseu.
El stie c-am să mor
De când mi-a hărăzit,
Din vorbe cu umor
Să cad îndrăgostit.
Sădește-n mine duhul,
Mă vreau împărtășit
Căci mi-am vândut trupul
Și sunt îndrăgostit.

Sărut mâna, maică!
În van ai pus pe masă,
Merinde și palincă
Eu n-am să dorm acasă.
Maicuță-ți mulțumesc,
Că m-ai învățat
Viața s-o trăiesc
Și să fiu bărbat.
Nu plânge maică dragă,
Căci eu te-am pregătit,
La praznic sa le spui,
C-am fost îndrăgostit.

Sunt gata! Pot sa mor!
Cu zâmbetul pe buze
Și-n suflet cu un dor,
Mă-ndrept către ecluze.
Sunt fericit!
Moartea e un pas,
De îndrăgostit.

Data: 5 Septembrie 2012 

luni, 24 septembrie 2012

Girlish

Cred că m-au ajuns blestemele și vorbele zeflemitoare ale prietenilor mei. Toate aceste articole despre lucruri nedemne de un bărbat mi-au adus un blestem. În zadar mi-a spus doamna doctor că mi se trage de la nopțile nedormite, mese neregulate, stress și alimentație nepotrivită. Cine o crede? Eu cu siguranță nu!

Și uite așa, din cauza acestui blestem, sub forma unei dermatite ce îmi face pielea de pe față mai roșie și o exfoliază, am ajuns să mă demachiez în fiecare seară și dimineață. Am ajuns chiar să îmi cumpăr discuri de bumbac pe care le utilizez împreună cu o soluție de la Avene pentru curățarea tenului. Hello? Realizezi că am discuri de bumbac în baie? Acum zi și tu: cum îmi stă mie la oglindă, ștergându-mi fața seara și dimineața cu o apă tonică? Pe urmă, aștept să mi se usuce tenul și aplic câte o cremă în funcție de momentul zilei. Tot timpul i-am considerat pe cei care vînd apă termală niște bandiți nepedepsiți ai istoriei. Iei apă de la robinet, o îmbuteliezi și o vinzi foarte scump drept un elixir al frumuseții. Doar creatorii de modă sunt mai bandiți, dar despre asta cu altă ocazie. Trăiesc cu coșmarul ca într-o zi am să mă bat cu vreo duduie, pentru o poziție centrală la demachiat. Sau să ne păruim pentru ultimul disc de bumbac!

Fotografie găsită pe  http://www.123rf.com 
În altă ordine de idei astăzi mi s-a atras atenția că am dat Like pe Facebook la o rochie de seară. Dacă îmi amintesc bine era o rochie de la Cristallini și cred că am dat mai multe like-uri. OK! OK! Recunosc, am Like pe pagina de la Cristallini. Dar un bărbat trebuie să fie la curent cu ce se poartă, nu? 

Acum când scriu, începe, până și mie, să îmi pară ciudat. Dacă mai adaug, pentru cei care nu mă cunosc personal, că mi-am lăsat părul să crească.... girlish e deja moderat. Singurul argument bărbătesc este că mi-am lăsat și barbă (cel puțin până la finalul acestei săptămâni). Partea caraghioasă este ca sunt spân. Barba la  mine e mai degrabă o față neepilată!

Neapărat trebuie sa îmi administrez un antidot. Maine ies la un metru de bere în centrul vechi. 

joi, 20 septembrie 2012

Teatru Palatul Copiilor: Egoistul

DT nu mai vrea teatru. De fapt nu a mai vrut teatru până când a auzit că eu mi-am luat bilete la două piese. Cam cum crezi că a comentat vestea? Simplu: Vreau și eu să merg la teatru cu tine! Pune mâna și comandă alte două bilete, dar, ghinion doar la una am mai prins loc lângă mine. La Egoistul aveam locuri separate: eu în față central, ea mai în spate. În zadar am cumpărat eu locul 2 de la margine cu speranța că poate locul 1 nu se va vinde (fiind singur), pentru că m-am trezit, la livrare, cu locul 5 pe bilet. Adică, de la margine, fix un număr par de locuri.

Întrucât în weekend am fost plecat pe munte nu ne mai văzuserăm de vreo 3-4 zile, ceea ce cu siguranță se apropia de recordul verii. O sun să îi amintesc de piesă, iar în final îi spun: Te rog să nu te faci păpușă! Nu ne-am văzut de câteva zile și nu am nevoie de senzații țări! Crezi că m-a ascultat? Femeia! Cu un aer oarecum neglijent mi-a apărut mergând drept cum îi este felul, zâmbind cu toată gura, recunoscându-și astfel vinovăția. Purta o rochița mov (movulie sau lila aș spune, dacă aș cunoaște și aș vedea corect culorile) până peste genunchi, dintr-un material ușor creponat. Trebuie să fi fost un material deosebit pentru că atunci când am atins-o am simțit totul, până la piele și dincolo chiar, până la nivelul moleculelor. Lilaul era presărat cu un model format din linii și puncte a căror culoare nu am reușit să o determin până la finalul serii. Forma cambrată a rochiei îi punea în evidența talia și sânii ascunși într-un decolteu strâmt care deși era menit să îi ferească de ochii lumii, nu făcea decât să incite la investigații amănunțite. În picioare purta sandale mov, cu toc înalt, foarte probabil din colecția Nine West Blumarine (iar dacă am greșit mi-o iau rău de tot; mi-am luat-o). Deși peste genunchi, pe tocuri, rochița nu mai păstra aerul de cumințenie. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc rochiile ei nu sunt niciodată cuminți. Iar dacă vreuna reușește acest lucru, atunci o poartă ea în așa fel încât din mișcări și atitudine o învață minte. Slavă Domnului că m-a proiectat tata înalt și chiar și cu sandale cu toc tot reușeam să o privesc de sus (doar la propriu). Purta părul liber, adunat într-o parte, peste umăr, pentru că știe că așa mă distruge. Carevasazică scosese artileria! Bestia! E drept că și eu îmi pusesem bretele și cămașa albă, dar chiar și așa mă simțeam....ciudat. Nu aveam cum să mă simt altfel. Ea era atât de frumoasă, iar eu....eu am realizat că mă așteaptă o seară grea.

La teatru, nu am reușit să o conving să stea pe locul mai bun (adică mai în față și mai central), așa că m-am așezat eu lângă ea, măcar până mă va ridica posesorul de drept al scaunului alăturat. În stânga locuri ocupate. Un cuplu. În drepta patru scaune libere, echivalentul a două cupluri. Curat ghinion! cum ar spune Caragiale.

Nu trece mult și vine un domn, care puțin contrariat mă întreabă dacă cel pe care stau eu este locul numărul patru întrucât el ar avea biletul corespunzător. Îi spun că am bilet în altă parte și dau să mă ridic. Atunci, domnul face imprudența de a mi se confesa cum că și el și soția lui au bilete în locuri separate. Dumnezeu există! Nu trebuie să mi se arate. Îl cred pe cuvânt. Trebuie doar din când în când să îmi dea câte un semn. Iar acum tocmai o făcuse!
 - Vă propun să vă ofer locul meu. Este mai în față și este central. Ce ați spune dacă am face schimb de locuri? zic eu cu un zâmbet stregar pe buze.
 Domnul se uită alternativ la locul patru, se uită la DT, se uită în direcția pe care i-o indicasem ca ar fi locul mai bun, se uită din nou la DT și se tot uită, și analiză. Mai, mai că nu ar fi vrut să facă schimbul. Văzând că are îndoieli și că deja avea Bingo! în ochi când arunca cu privirea pe furiș către DT am insistat:
 - Nu văd din ce motiv ați refuza un loc mai bun! Vă repet locul meu este pe centru și cred că soția dvs. (pe care mi-o arătase undeva în margine) ar putea vedea piesa dintr-un loc mai apropiat de scenă.
 Ei când am rostit sintagma "soția dvs." am simțit cum am atins unde trebuie. Puțin buimac și fasticindu-se am făcut schimb de bilete și uite așa mi-am procurat locul pe care în general nu îl am.


De doi ani îmi doresc să ajung la Egoistul, în regia, traducerea și adaptarea maestrului Radu Beligan. Când aveam bani nu găseam bilete, când erau bilete nu aveam timp sau bani. Recunosc că dorința de a îl vedea pe Radu Beligan jucând la ai săi 94 de ani, m-a atras mai mult decât piesa în sine. Trebuie să mai fac o confesiune: în acești doi ani în care am tot visat că voi prinde piesa, așteptările mele au tot crescut astfel încât după vizionarea ei vroiam mai mult.

Egoistul este poveste unei familii prin ale cărei secțiuni poți studia relațiile dintre soț și soție, dintre ex-soți, dintre părinți și copii, dintre prieteni, dintre medic și pacient. Egoistul se dovedește a fi doar un doritor de liniște, pe care o plătește oferind cecuri celor din jur, astâmpărându-le astfel, vremelnic, strigătele și nevoia de bani. Egoismul reclamat în această piesă este în fapt lipsa dorinței de a fi complice și în același timp sponsor al unor comportamente a căror moralitate este îndoielnică.

Ce mi s-a părut mie cu adevărat interesant este să vezi cum  se pot ține în frâu 94 de ani de viață.. Radu Beligan îl interpretează pe Leon Saint-Pe, un bătrân dramaturg care foarte bine poate avea și el 94 de ani. În acest context, am privit cu atenție încercând să deduc care din gesturile de oboseală sunt ale lui Radu Beligan și care ale lui Leon Saint-Pe. De fiecare dată când credeam că am identificat oboseala Maestului, acesta sărea sprinten (raportat la vârstă, firește) încât mă făcea să cred că personajul era cel ostenit mai devreme.

Ce îmi place la Radu Beligan este că nu e doar un artist. Omul asta a reușit să aibă kwan-ul! Actor în peste 100 de piese (eu am numarat 111 roluri), soț, tată, scriitor, regizor, traducător, o grămadă de premii, etc. M-aș hazarda să spun ca 94% din oameni nu citesc 111 cărți pe parcursul întregii vieți. Ce să mai spun să înveți 111 roluri... În urmă cu câțiva ani l-am urmărit pe Radu Beligan la emisiunea Profesioniștii (am pus link), cu Eugenia Voda. Mi-a plăcut modestia și filosofia de viață. Recomand cu căldură interviul.

Mă întreb, Radu Beligan are vreun regret? 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This