luni, 28 noiembrie 2011

Măslina cu migdală

Sunt momente în care frigiderul meu arată că tundra siberiană. Asta pentru că îmi optimizez destul de bine consumul, dar mai ales pentru că mă pricep să fac mâncăruri din resturi. De data asta nu aveam nici măcar resturi de resturi. Am învățat de la DT să mă uit sub frigider după firmituri. Nimic! Dracu m-a pus să aspir săptămâna trecută! :(

Forțat de împrejurări o sun pe DT. Cum nu credeam că are chef de mers la cumpărături, o momesc cu un posibil fresh de grapefruit servit intr-o locație pe care o agrează și o păcălesc. Sar peste tot felul de detalii cum că eram pe fugă, că am dat de oameni cu care ar fi fost bine să nu ne întâlnim, etc. și ajung direct la subiect.

DT e consumatoare de produse premium și super premium. Ceea ce înseamnă că e destul de greu de mulțumit (dar nu imposibil) de produsele de la colț de stradă. O situație amuzantă are loc mai mereu când o apucă foamea pe stradă. "Hai să ne luăm ceva de la patiserie", îmi spune dând fuga la vitrina cu produse. O las să aleagă. Totul se cumpără în dublu exemplar. Dacă nu mănânc eu, nu mănâncă nici ea. Dacă nu beau eu, nu bea nici ea. Nu mai eu știu câtă apă am băut vara asta fără să îmi fie sete... :)). Revin la patiserie. Odată cumpărate produsele începe distracția. Eu înfulec și o privesc în același timp. Mușcă odată. Mestecă elegant. Deja știu că nu sunt pe gustul ei. De parcă ar fi în vizită la socri, nu îți spune că nu îi place. Face ochii mari, de un verde intens și continuă să ronțăie, evident fără spor. Uneori îi curm suferința și îi iau produsele sub diverse motive. Alteori, o aștept să spună: "M-am săturat!". Îi răspund în gând: "Sigur! Și marmotele ce făceau?".

De data asta am ales să ne facem cumpărăturile în Cora din Sun Plaza. Inevitabil ajungem și pe la standul de măsline, amândoi fiind mari consumatori ai fructelor arborelui veșnic roditor. Îmi amintesc că îmi propusesem de data trecută să schimb măslinele naturale mov pe unele verzi tratate cu busuioc (cred) și ardei iute. Cât timp doamna îmi ambala măslinele, DT vede alături măsline cu migdale.

- Mie alea îmi plac.
- Știu. Îți plac măslinele cu migdale. Hai să îți luăm câteva - îi propun eu fiind convins că nu va accepta.
- Da, luăm. Dar mai întâi aș vrea să gust una.


Mergem împreună de mai bine de un an la cumpărături și niciodată nu a vrut să guste nimic. Am rugat-o să guste telemea, măsline, iaurt, vin, etc. Niciodată nu a gustat nimic. Cred că are legătură cu comportamentul unei Lady, căci altă explicație nu am. Cert este că am rămas super uimit. Era genul de moment Mastercard și nu aveam de gând să îl ratez. Mă adresez doamnei de la raion și îi spun:

 - Am dori și noi să gustăm o măslină din acestea cu migdale.
 - Cu migdale? - întreabă doamna. Nu se poate.
 - De ce? - încerc să aflu eu uimit pentru că de fiecare data până atunci gustasem măslinele.
 - Pot să va servesc cu măsline de aici spre stânga. Aceastea din dreapta sunt prea scumpe și nu am voie să va dau să gustați - vine răspunsul politicos al doamnei.

Nu îmi venea să cred. Eram pe punctul de a face pionerat și o regulă de management îmi stătea în cale. Le comandăm noi așa pe neve și plecăm destul de buimaci. După doi păși DT mă întreabă:

 - Dacă eram însărcinată, ce ne făceam? Oare tot mă refuza?
 - Eu zic să mergem să o rugăm pe doamnă să ne cântărească o măslină, la vărsat. Așa aflam și noi cam cât e de scumpă. Dacă aveai pofte, clar îți cumpăram o măslină!

Faza zilei pentru noi la standul de măsline. Mi-am propus ca de acum să merg în fiecare super market și să cer să gust o măslină din categoria celor mai scumpe. Voi face un top al strategiilor de marketing la raionul de măsline. E clar că la Cora din Sun Plaza nu se gustă. Doar se cumpără!

16 comentarii:

  1. Daca era....hmmm..pai poate este

    RăspundețiȘtergere
  2. ai grija prietene ca deja suntem arsi la buzunare cu Dana in Mai...al tau prieten cu finetea din topor

    RăspundețiȘtergere
  3. Marius, asta imi aminteste de intamplarea din Otopeni de anul asta cand eu si Iuli ne intorceam acasa.Pentru ca era foarte devreme am comandat amandoi cate o cafea: el o mocha si eu un latte. In momentul in care ni s-au adus cafelele am observat ca a lui avea frisca deasupra asa ca am rugat-o pe domnisoara care facea cafeaua sa imi puna si mie frisca in cafea. Mi s-a raspuns politicos ca nu poate deoarece conform meniului cafeaua latte nu este servita cu frisca. Desi m-am oferit sa platesc lingurita de frisca, am fost refuzata din nou pe motiv ca frisca este cantarita si nu poate pune frisca decat in cafelele care apar cu frisca pe meniu. Asa ca fereasca Dumnezeu sa fii fost insarcinata atunci ca puteam sa ma dau eu peste cap ca tot nu primeam nimic :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Sarumane, stii foarte bine ca sunt de parere ca tata e cel care il creste, nu cel care il face! Deci, sa vina vestile bune! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Vio,

    Foarte tare! Ai fi putut sa incerci sa comanzi o mocha fara cafea. Doar frisca! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Gramanschi m-am prins mai greu ca tu esti anonimul. :p Dar m-am prins!

    RăspundețiȘtergere
  7. De ce discriminezi celelalte fructe si legume ? Vezi cum e cu marketingul si la mere, ardei grasi, ceapa verde etc. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. OK, Ugly Kid. Voi face un studiu detaliat!

    RăspundețiȘtergere
  9. Sa stii ca de masline cu busuioc si "puricei" am mai auzit.Dar de masline cu migdale,nu.Mi-a venit si o idee.Am niste "resturi din resturi" (ce tare a fost asta!!!!),adica vreo 12 masline umplute cu "neste" ardei si alte 9 masline (astea sint pe birou in fata mea,deci am zis cifra exacta)verzi ,umplute cu simbure.Pe care ma sfatui sa le chiuretez si sa le umplu cu niste migdale ramase de la prajitura cu mere pe care am facut-o duminica trecuta? Hai ca te-am facut de cap! Mai citeste odata si da-mi repede raspunsul,ca a trecut de ora prinzului. Sa maninc si eu ceva a la D.T. si poate,din dracul ce sint ,am sa ma fac inger greu de prins ,dar mai ales, imposibil de pastrat (am dat "save in memory").

    RăspundețiȘtergere
  10. Adina,

    Samburele de care vorbesti tu, din cele 9 masline, este sambure de migdala! :D Deci, pofta buna!

    Cat despre DT sa stii ca sunt multi cei care cred ca e cel mai mare drac de pe pamant. :) Daca stai bine sa te gandesti si dracii sunt greu de prins si imposibil de pastrat!

    Ma bucur sa vad ca ti-a ramas in minte aceasta sintagma. In cazul DT este si cat se poate de adevarata! (din pacate pt mine) =))

    RăspundețiȘtergere
  11. Hai,mai,ca nu-s asa de proasta!!! :(((
    Simburele e al' original de la mama lor (ramurica pe care au crescut).Mai ales ca e greu de separat de pulpa maslinii.
    Nu ma duce tu cu presul ca e migdala.Mai bine rod migdale in acelasi timp cu maslinele si combinatia se face in "stomag".

    In ceea ce priveste pe D.T. ,mie mi se pare ca e mult mai frumos sa simti ca o femeie e greu de pastrat.E ceva sublim! Inseamna ca merita sa te corectezi in fiecare secunda ca sa nu o plictisesti cu ceva.Cred ca plictiseala omoara prima(relatia).

    RăspundețiȘtergere
  12. Si pe a doua relatie ce o omoara? :)) Sa ma pregatesc. :p

    RăspundețiȘtergere
  13. hahaha! Nu m-ai inteles bine.Nu omoara prima relatie,ci prima dintre alte cauze care omoara o relatie,este plictiseala.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu am rezolvat-o pe prima. Ma gandeam sa aflu cum o voi rezolva si pe a doua! =))

    RăspundețiȘtergere
  15. Pai daca pe prima ai rezolvat-o cu un divort, acum poate ar merge o crima pasionala. :P

    RăspundețiȘtergere
  16. Stai ca inca nu am experimentat divortul la notariat. Abia pe urma trecem la chestii ... pasionale! ;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This