joi, 27 octombrie 2011

Sunt un parazit

Cred că mă vând mai bine decât sunt în realitate. Aud lucruri despre mine care mă surprind. Se spune că aș fi un tip fain, că aș fi un prieten extraordinar, că aș fi un iubit dezastru (asta o spune DT și o întăresc și eu), că aș ști să ascult și să îi fac pe oameni să se simtă bine, plus multe alte porcării. Am prieteni care îmi spun că sunt un vânzător înnăscut, iar mie nu îmi plac vânzările. Le fac din necesitate. (btw, îmi place marketingul și managementul de produs.)

Dintre toate astea recunosc însă că am o abilitate de a îi face pe oameni să îmi vorbească și să mi se destăinuie. Mă găsesc prins în conversații ciudate, iar la final aud un invariabil: "Uauuu! Oare de ce ți-am spus ție astea? Sunt lucruri pe care nu le-am spus nimănui. Nu știu din ce motive ție pot să ți le spun". După discuție oamenii pleacă cu mulțumirea că i-am ajutat. În realitate lucrurile stau cu totul altfel. Îi ascult, e adevărat. Pun întrebări deschise ca să înțeleg mai bine. Nu îi judec și nu impun concluzii. Cel mult îmi dau cu părerea. Asta spre disperarea lui DT care mi-a atras atenția în repetate rânduri că sunt persuasiv și că îi influențez pe ceilalți cu opiniile mele.

Fotografie gasita pe  http://pouretrebelle.com
Sunt un parazit. Ascult pentru că parazitez. Am avut parte de doza mea de greșeli în viață și sunt dornic să nu o repet. Mai mult îi ascult pe toți acești oameni nu dintr-o dorință lăuntrică de a face bine, ci pt că sunt un profitor care își dorește să învețe nu numai din greșelile lui, ci și din ale altora. În adolescență aveam citate scrise cu markerul pe mobila din cameră. Cu timp am ajuns să le știu pe de rost. Unul din ele era:  "Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva pe lângă fiecare" (Sigmund Freud). Toate poveștile de viață pe care le-am ascultat mi-au adus un set de cunoașteri pe care nu aveam cum să le înțeleg decât prin experiența proprie. Empatizand cu interlocutorul reușesc să trăiesc o parte din durerile lui și să învăț pe lângă dânsul. Sunt un parazit în căutare de suflete cu probleme. Problemele tale devin experiență de viață pentru mine. Nu știu cum ieși tu din toată experiența asta, dar îți pot spune că eu ies mai bogat, mai drept și cred că într-o oarecare măsură mai înțelept. Simt că fur ceva din tine și astăzi sentimentul asta mă roade. Mă simt ca în jocurile de pe PC când ai de acumulat experiență. Lupți, luând la rând adversarii, iar când bara de nivel se umple câștigi o abilitate și treci la nivelul următor. Doar că eu o câștig prin furt. E drept că te fac să mi-o dai de bună voie, dar totuși astăzi îi simt gustul amar. Ieri eram vesel. Astăzi nu sunt.

Așa că nu îmi mai mulțumi pentru că te-am ascultat, nu îmi spune că discuția ți-a fost folositoare, că te simți altfel, nu îmi spune că dintre toții prietenii tăi preferi să discuți cu  mine, nu îmi spune că îți sunt cel mai bun prieten, nu îmi spune că ai vrea să mai discutăm și cu altă ocazie, nu îmi spune că ai nevoie de mine în viitor. Nu îmi spune că mă iubești, nu îmi spune că ți-e dor de mine. Sunt un parazit și a venit momentul să îți dai seama de asta. Depinde de tine dacă vrei să te deparazitezi sau nu.

Acum că ai aflat, m-am liniștit. Pune de un ceai. Ai ceva să-mi spui?

luni, 24 octombrie 2011

Balls on fire!

Nu sunt un tip prea dinamic, dar nici nu pot spune că nu fac mişcare. Bag role la greu toată vara şi toamna târziu până la prima zăpadă, merg mult pe jos (în toate sezoanele) şi mai joc şi fotbal cu prietenii. Pentru că a venit toamna am reînceput să joc fotbal cu băieţii într-un mediu organizat. Săptămâna trecută am avut prima şedinţă şi din cauza lui Furnică am întârziat. Am fost nevoit să intru pe teren neîncălzit. M-am bazat ca de obicei pe faptul că am inimă mare și sunt fierbinte, în atitudine, și am făcut întindere la primul şut spre poartă. Am eu faţă de copil, dar vârsta îşi spune cuvântul.

Orice familie are nevoie de un doctor de familie și foarte probabil de un doctor pediatru. În mod normal ar mai avea nevoie de avocat, poate și de contabil, etc. Eu nu am nimic din toate astea, dar am farmacistă. O mogâldeață de femeie, frumușică, ageră și la minte și în mișcări, care deși are origini pur moldovene vorbește cu accent ardelenesc. Nu îmi închipuiam să văd vreodată asta, dar uite că se poate. Cum eram eu și puțin răcit o sun pe farmacistă să îi expun problemele. Mă anunță că îmi va trimite rețeta pe sms și să mă execut cât mai repede posibil. În 20 min primesc ditamai pomelnicul cu medicamente. Nu am luat în viața mea atâtea, dar nu te poți pune cu moldoveanca. În drum spre farmacie am mai redus eu din listă, dar în mare am cumpărat ce mi se recomandase. Printre produse se număra și BenGay (pentru întindere).


În noaptea următoare pe la 1:00 AM îmi aduc aminte că simt o durere în zona inghinală. Dau jos pijamaua, scot BenGay-ul, îmi aplic un strat de cremă vârtos și mă apuc de masaj. Mulțumit de rezultat plec să mă spăl pe dinți și să mă pregătesc de somn. În timp ce îmi curățam dinții, cu meticulozitatea unei femei ce își aranjează casă în așteptarea soacrei, îmi dau seama că undeva arde. Trag aer pe nas, dar nu simt miros de fum. Și totuși simt că arde. Mă uit în jur, totul era ok. Scot capul pe ușa de la baie mă uit pe hol, arunc o privire în bucătărie și nimic. Și totuși arde. Mă uit în jos și încep să simt. Focul venea din pantalonii mei de pijama. :D Încep să țopăi prin casă, tumbe pe covor, rostesc - fără rost - incantații către divinitate. Orice numai să nu simt flăcările care îmi cuprinseseră mijlocul.

Trag aer în piept zic Gusfrabra de vreo 2 ori (pt cine a văzut Anger Management) și o sun pe farmacistă. Mă concentrez ca un veritabil samurai și vorbesc cât se poate de normal:
- Bună, zic eu. Bună, îmi răspunde ea.
- Am înțeles că mă urăști, dar nu știu cu ce ți-am greșit și nu înțeleg de ce vrei să mă omori! - încerc eu pe ocolite să o aduc în problemă.
- Ce ai dragule? Ce s-a întâmplat?
- M-am dat cu crema recomandată de tine pentru întindere.
- OK. Și?
- Păi întinderea mea e în zona inghinală și acum MY BALLS ARE ON FIRE! - zic eu nemulțumit de faptul nu vrea să priceapă.
- Yoooiii! Nu pot să cred. De ce nu mi-ai spus unde e întinderea. Am presupun că e la gleznă.
Nu pot să îți explic, dar acest Yooiii a făcut cât toată suferința mea! Eu mă dădeam de ceasul morții și ea, cu un calm inperturbabil, îmi spune Yoooiiii. A continuat la fel de calm:
- Uite de ce îți trebuie o femeie în viața ta. Aș veni până la tine numai ca să te strâng de gât! Cum să te dai într-o zonă atât de sensibilă cu o cremă bazată pe substanțe active. Ai idee cu ce viteză circulă sângele în zona aia acum?
Eu râd. Deja mă obișnuisem cu senzația. Profit de faptul că e în telefon și nu poate să îmi vada rânjetul pervers și îi spun:
- Cam simt cu ce viteză circulă! De fapt se vede cu ochiul liber. :D
- Îți spun: ai nevoie de o femeie să aibă grijă de tine! Nu pot să cred ce ai făcut! Mă simt atât de prost pentru ce s-a întâmplat...
Pentru o clipă m-am gândit că are dreptate și o femeie ar putea fi soluția pentru evitarea unor situații asemănătoare. Pe urmă am avut o revelație pe care am rostit-o cu voce tare:
- Tocmai am realizat ceva. Nu de o femeie am eu nevoie, ci de încă un tub de BenGay. Îmi dai rețetă? :D
A început să radă, fără a își da seama dacă glumesc sau vorbesc serios.

Dimineața mă trezesc cu sms: "Te rog, nu mai folosi crema. Riști să faci o iritație și să vezi pe urmă ce pățești!". Răspund în câteva secunde: "Prea târziu! Ne place!"

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Misiune îndeplinită

Deși un pic cam târziu vă mulțumesc pentru ajutorul acordat. Mulțumesc Raluca, Nicoleta, Raluca, Valeria și Cătălin. Rodul contribuției noastre poate fi văzut mai jos. Banii ce mi-au fost încredințați au fost transferați. Sper că Ileana să confirme printr-un comentariu dacă totul este în regulă. Pun mai jos fotografia rollup-ului pe care l-am relizat împreună cu cei de la Asociația Williams.


Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor și ne auzim la următoarea acțiune.

vineri, 14 octombrie 2011

Film: Animest 2011 - Creepy Animation Night

Încerc astă seară să ajung la Creepy Night la Animest 2011. De ce? Pentru a am văzut spotul de mai jos. Poate ne vedem pe acolo.


sâmbătă, 8 octombrie 2011

Film: L'illusionniste

E ceva între festivalul ăsta şi viaţa mea. Fără să îmi planific în nici un fel ajung să merg la Animest şi mai mult, ajung să văd câte un film care mă impresionează. În timp ce stăteam cuminţel afară, în faţa cinematografului Patria mi-am amintit că mai trăisem ceva similar. Tot eu singurel, tot în față la Patria, tot la un film animat cu premii în palmares, tot scriind un sms, tot către aceeaşi persoană aflată tot departe. Déjà vu?

Dacă anul trecut a fost Persepolis, anul acesta a fost L'illusionniste (Iluzionistul - 2009). Despre palmares pot spune că filmul este câştigător la categoria cel mai bun film de animaţie al Academiei Europene de Film în 2010 şi la César 2011. A fost nominalizat la Oscar (2011), Globul de Aur (2011), Gopo (2011) la aceeaşi categorie de cel mai bun film de animaţie.


Nu ştiu cum se nimereşte, dar filmele de la Animest îmi intersectează viaţa într-un mod ciudat. Persepolis este despre Iran, cu a cărui cultură şi mentalitate mă intersectasem deja. Iluzionistul este despre un bărbat şi o femeie, ce văd lucruri diferite. Ea vede în el un tată. El.... nu ştim ce vede. Cred că pentru o secundă a îndrăznit să vadă o femeie. Felul în care avea grijă de ea, eforturile pe care le făcea pentru a îi face viaţa mai bună şi de a îi îndeplini dorinţe nerostite, mie îmi spun altceva. L-am admirat pentru ce a încercat şi îl admir pentru ce a reuşit. Ulterior, iluzionistul a înţeles că priveşte prea sus. Nu sunt de acord cu sinopsis-ul, în care se încearcă a se spune că o priveşte ca pe o fică. Astăzi am văzut finalul din nou, tocmai pentru a fi sigur de ce spun. Îmi menţin părerea.

Vreau să mai ajung la Animest. Îmi propun să ajung Vineri 13 Octombrie 2011 în intervalul 23:00 - 03:00 la Creepy Night. Mi-au plăcut şi oamenii. Foarte tineri. Genul ăla de tineri care vin, îşi aruncă bicicleta pe jos, îşi bagă şireturile în bascheţi, fără să le lege, îşi dau fularul pe o parte, sting rapid ţigara şi merg să vadă un film. Au farmec. Pentru cei care vor să meargă intrarea e 10 ron. 

Hai că am plecat la duș. Dacă DT nu s-a măritat astăzi şi nu o ţine bărbat-su acasă, mergem la concert la Morcheeba. Nu îi cunosc, nu i-am ascultat, dar sunt gata să îi experimentez.

 Seară făină. Mihalca over.

duminică, 2 octombrie 2011

E timpul să spargem porcușorul!

În urmă cu vreo două săptămâni am fost împreună cu Ileana şi Andreea la Conferinţa de Pediatrie pentru Medicii de Familie. Asociaţia Williams, pentru care prestez anumite activităţi ca voluntar avea de susţinut o prezentare, iar eu am avut misiunea de a împarţi pliante cu detalii despre sindromul Williams şi despre asociaţie.

Ori Andreea (voluntar de asemenea) a făcut o prezentare reuşită ori am zâmbit eu cu toată gura, dar multe doamne doctor mi-au cerut mai multe pliante părând a fi foarte interesate despre această boală. Priveam audienţa în timpul prezentării şi am constatat că pentru foarte mulţi din medici de familie era prima întâlnire cu sindromul Williams. Cum ei sunt primii care au în grijă bebeluşii este important să cunoască caracteristicile bolilor rare în general. Una peste alta am făcut o treabă bună. Nu eu, ci Andreea care a ţinut o prezentare ce a captivat sala. Eu am învăţat destul de multe: că Sprite este bun pentru copii când au greaţă, că îngheţata şi alimentele reci sunt bune atunci când copiii sunt deranjaţi la stomac, că detergenţii trebuie depozitaţi bine în casă, că cel mai mic dependent de etnobotanice din România are 9 ani. Asta ultima m-a cam cutremurat. Nu îi acuz (încă) pe părinţi, dar tare aş vrea să le ascult povestea.

Pe drumul de întoarcere am început să discutăm despre următorul eveniment. În Octombrie vom merge la altă conferinţă unde vom avea şi stand. Din vorbă în vorbă am aflat că asociaţia are pregătite materiale de promovare dar îi lipseşte un rollup. Fără el standul nostru va fi prea simplu şi  nu va reuşi să atragă atenţia pe care noi o dorim. Costurile estimate sunt următoarele: 30 Euro pentru design şi vreo 50 euro pentru rollup. Ne puneam problema să reducem costurile şi să facem noi designul (chiar dacă nu ar arăta profesionist) pentru că nu ne permitem costurile. 80-100 de euro mi se par foarte puţini bani. Şi totuşi pentru o asociaţie mică reprezintă o sumă ce trebuie cântărită cu atenţie.

Andreea a venit cu propunerea să plătească ea cei 30 euro pentru design. Cum nu o puteam lăsa să se simtă bine doar ea m-am oferit să împart costurile cu ea. 15 euro sunt "păr la ceas" raportat la satisfacția de a face ceva pentru alţii. Mi-au venit în minte toţi prietenii care şi-ar fi dorit şi ei să contribuie şi care s-ar fi supărat că nu i-am anunţat. Astfel am venit cu următoarea propunere: Săptămâna asta primesc donaţii pentru a acoperi costurile cu designul şi rollup-ul asociației Williams. Fiecare va putea contribui cu MAXIM 10 euro / 50 ron. Sunt chiar curios să văd dacă reuşim să strângem împreună 100 euro + TVA. Dacă vreţi să donaţi mai mult vă pun în contact direct cu Asociaţia Williams. O altă variantă ar fi să o ajutați pe Prințesa Urbană care are şi ea o luptă ce merită atenţia noastră.

Aştept comentarii de la cei care vor să contribuie. Primii 10 euro ii avem. Pentru ceilalți va mulțumesc anticipat!

PS: am vrut să pun o poză cu copilașii pentru care luptăm, dar am renunțat pentru că nu am obținut în timp util acordul celor în drept. Rămâne totuși ideea că cei 10 euro sunt pentru a îi ajuta pe copii.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This