duminică, 25 septembrie 2011

Bunicul

Un simplu telefon de Duminică mi-a adus o veste teribilă. Bunicul meu este grav bolnav. Atât de grav încât ai mei împreună cu frații și surorile lor au început să plănuiască despre cele necesare. Timp de 32 de ani am fost ferit de astfel de evenimente. Putinile mele cunostiinte de probabilistică și logică elementară mi-au spus dintotdeauna că e chestiune de timp până când voi ajunge într-o astfel de situație. Și totuși când mi-a dat mama vestea, m-a bușit plânsul. Am rezistat doar până când am terminat conversația telefonică. Pentru mine e prima data când unul din sângele nostru se duce.

Bunicul alături de bunica sunt cei lângă care am crescut o bună parte din copilărie. Vremurile erau de așa natură încât plasarea copiilor în grija bunicilor era o obligatorie. În cazul meu a fost și o șansa de a crește printre țărani moldoveni autentici. Cum îmi place mie să îl prezint: bunicu s-a ocupat în tinerețe cu transhumanța. Bunicul știa carte, ceea ce era mare realizare în timpurile alea.

Primele amintiri care îmi vin în minte sunt cele din vremea comunismului. Din necesitate, eram nevoiți să plecăm noapte de acasă pe tarlalele de lângă Siret și să facem rost de burian. E drept că în întuneric mai intrăm, intenționat, pe terenul gostatului. Eu stăteam în picioare în căruță și căutam în noaptea neagră pașii pazninului. Bunicul lua coasa și punea rapid la pământ câteva brazde. Până și calul știa că suntem în misiune și ca un făcut nu necheza niciodată.

Pe drumul de întoarcere bunicul, om cu credință în Dumnezeu îmi povestea din întâmplările tinereții. Cu un pai în gură, în miros de iarbă proaspătă, cu Cezar (calul) care știa singur drumul spre casă noi stăteam de vorbă. Povestea care îmi plăcea cel mai mult și care îmi trezea și cea mai mare frică era cea în care îi apăruse diavolul. Întâmplarea este reală sau cel puțin era în mintea mea de copil.


 Într-o noapte, pe la două-trei de dimineața, pe când bunicul se întorcea acasă cu căruța de la câmp pe o uliță întunecată i-a apărut diavolul în cale. Avea trup de femeie și era îmbrăcat în rochie de mireasă ce strălucea în beznă. Calul l-a simțit primul, s-a oprit și s-a ridicat în două picioare nechezând furios. Diavolul cânta și dansa de pe o parte pe alta a uliței.

 - Diavolul încearcă să te farmece! Trebuie să fii foarte atent - îmi spunea bunicul. Dacă încerci să îți faci semnul crucii îți paralizează mâna. Și nu uita, nepoate, niciodată să nu îl privești în ochi că nu mai poți mișca.

Mi se făcea așa o frică și toate simțurile mi se ascuțeau instant. Trosnitură unei crengi peste care trecea roata căruței era suficientă cât să scoată sufletul din mine. Din fericire tot bunicul găsise soluția.

 - Uite ce trebuie să faci. Îți faci semnul crucii cu limba de trei ori și spui în gând Visul Maicii Domnului și pe urmă Crezul. Hai să îl spunem amândoi acum și să ajungem cu bine acasă. 

Visul Maicii Domnului este o rugăciune-poveste pe care bunicul o știa pe de rost. Ajunsesem să o știu și eu. Era momentul nostru, noaptea în căruță, să ne rugăm cu voce tare. Două generații, un singur gând. Nu cred că blogul meu pătrunde pe lumea cealaltă, de aia postez acum când bunicul e încă aici, cu noi. Te iubesc bunicule și voi povesti alor mei, când va fi cazul, că provin dintr-o familie de țărani cu bun simț și cu frică de Dumnezeu, care au dus greul vieții cu fruntea sus și de care ne mândrim.

Saru-mâna tataie!


21 de comentarii:

  1. Din pacate mainile se saruta din ce in ce mai tarziu, din ce in ce mai des. E frumos ce-ai scris tu aici, dragul meu, dar nu stiu cata lume o sa-si mai aminteasca asa. (Eu una ma rog.)

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumoasa postare! mi-ai adus aminte de bunicul meu, pe care nu l-am mai sunat de foarte mult timp, iar aseara dupa ce ti-am citit blogul, l-am visat, impreuna cu bunica :-s
    Apropo.. bunicul meu nu prea le avea cu biserica, era omu care cand se oprea preotul la rascrucea din fata casei bunicului, cu mortul, bunicu iese la poarta si ii striga preotului ca-l asteapta la table dupa-masa! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Offff, Doamne cat te inteleg . Impare rau ca trebuie sa treci rintr-un asemenea moment de tristete. Eu sunt crescuta de bunica , in Vaslui , cateodata , da rar dadeam fuga si prin Suceava (parintii tatalui ), dar Vaslui ramane in inima mea. Bunica , ne trezea dimineata, ma trimitea la cules de bruiana ptr pasari, ptr porc - care de fiecare data in chema Ghita!. Cu tataie, Dumnezeu sa-l ierte, ma duvceam cu oile l-a pascut o zi intreaga si nu eram obosita. Mamaliga era f buna si calda de fiecare data, laptele proaspat si borsul acru , deh era moldovenesc. Udatul legumelor din gradina era ceva ce ne placea tuturor , si eram destui verisori . Si bunicii mei aveau frica de Creator, mereu se rugau , "in sculare si in culcare" asa imi zicea mamaia. Tataie , tare multe povesti imi spunea, mi-a facut si leagan
    ( scranciob pe moldoveneste:))...Off, cat de tare doare cand timpul trece, trecem si noi ...si trebuie samergem mai departe sa avem si noi cui povesti. O zi faina, Alexandra

    RăspundețiȘtergere
  4. Este cu bunicii sunt faini? Mie imi pare ca si seamana intre ei. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Alexandra,

    Acum inteleg de ce te plac eu pe tine: ca esti moldoveanca dovedita! =))

    RăspundețiȘtergere
  6. Didi,

    Pari sa il fi mostenit pe bunicul tau la capitolul credinta.... ;))

    RăspundețiȘtergere
  7. Raluca,

    Unii vor reusi. Ne multumim cu ei.

    RăspundețiȘtergere
  8. moldoveanca dovedita si atesta sunt!!!:)))

    Cu bine ,Alexandra

    RăspundețiȘtergere
  9. Culmea! nu e bunicul meu biologic, dar e singuru care conteaza ;).. si multumita tie si unei alte persoana care ma batea la cap, i-am dat azi un telefon, dupa mult, mult timp... :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Bravo Didi,

    Ai facut un lucru bun pe ziua de azi. Iti poti lua liber pentru restul zilei. ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. exact... sa ma scoti la o bere sa-mi povestesti cum e cu thailandezele alea :p

    RăspundețiȘtergere
  12. Joi va fi unul din momentele in care vom fi impreuna dar fara sa dorim asa ceva. De ce nu suntem atat de inteligenti sa sa ne reunim si sa ne bucuram numai pentru faptul ca existam,fara sa fim fortati nici macar de evenimentele placute (nunti si botezuri!!!!!). De ce nu am facut "un" Ceahlau in aceste zile minunate? Nu am avut timp...sau poate nu am avut bani...gresit nu am vrut. Joi nu vrem sa venim, dar ne facem timp si..gasim si bani!
    Pentru mine si Smaranda bunicul va ramane "bunicul Ruginosu'" Dumnezeu sa-l ierte!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce surpriza sa dau de tine aici, Mioara.

    Imi pare teribil de rau ca nu m-am implicat sa mergem pe Ceahlau. Stiu de dorinta ta de mai mult timp. Imi doresc sa facem o urcare impreuna.

    RăspundețiȘtergere
  14. ....bunicul imi spunea mereu:cu rabdarea treci marea!!!!!avea perfecta dreptate!!!!!daca organizati urcarea pe Ceahlau in august vin si eu!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna Anca,

    Imi pare foarte rau ca atunci cand am scris articolul nu am precizat si acest aspect. Vorba lui cea mai de pret: Cu rabdarea trecem marea!

    Cat despre Ceahlau il putem organiza in asa fel incat sa poata participa toata lumea. :p

    RăspundețiȘtergere
  16. Am zis ca inainte de culcare sa mai citesc o poveste.M-au emotionat cele citite.
    Stii? Si eu am singe moldovenesc (nu-i asa ca ma placi si pe mine?) :))
    Imi amintesc de satul Tatarusi,cum intr-un catun fara curent electic mi-am petrecut toate vacantele de vara.Nu am fost niciodata intr-o tabara dar era lege ca sa petrecm acolo cel putin o luna pe an.
    sa va povestesc si eu o intimplare hazlie.Casa bunicilor se afla pe un tarim de vis,intre padure si piriu.Pe marginea piriului erau cultivati morcovi si impreuna cu prietenii de pe acolo ,ne furisam pe mal si doar miinile le intindeam si apucam de frunze,fara sa vedem ce.Buruieni,morcovi,jumuleam ce pica la mina.Ce buni erau spalati in albia piriului.Cind auzeam fluierul paznicului ...hmm...parca il vedeam pe diavolul imbracat in rochie de mireasa,asa de tare ne ieseau sufletelele noastre de copii,din piept.
    Bunicul traieste inca,are 86 de ani (sa ii dea Dumnezeu sanatate atit lui cit si tuturor bunicilor din lume)si nu e duminica sa nu fie la slujba.Asa credinta rar mi-a fost dat sa vad (cel putin intre rudele mele).
    Citind comentariul cuiva de mai sus ,mi-am amintit si de necredinta celuilalt bunic (Dumnezeu sa-l ierte!)care,cind venea preotul pentru vreo sfestanie,ne puneam cu totii in genunchi sub poala popii. Tocmai atunci se gasea el sa bombane "Fa,iar nu ai adunat scamele de pe covor? Ia te uita ce praf e aici...etc" la adresa mamaiei,care era moarta de rusine.Mi-o aduc aminte pe mamaia care ii spunea blajina "taci,satana!".
    Din pacate,cea mai buna mamaie din lume ne priveste de undeva de sus.
    Cu satana...cred ca si-a facut aparitia intr-un vis de-al meu.Stiam si eu de la bunicii moldoveni ca trebuie sa iti faci cruce cu limba.Doamne,ce cosmar am avut intr-o noapte,nu mai tin minte cine mi-a aparut in vis,dar stiu ca la un moment dat eram constienta ca e vis,am vrut sa ma inchin,dar miinile imi erau tintuite de o forta nevazuta.Am incercat sa zic o rugaciune, nu mai stiu cine m-a salvat din vis...poate crucea facuta cu limba...Ma trece un fior cind imi aduc aminte ce durere aveam in oasele miinilor...Nu e sf,sa stii.
    Cred ca e deajuns pentru in seara asta.Ti-am acaparat toate postarile si cred ca am depasit limita de cuvinte.Sper sa nu te superi,dar la mine e valabila vorba aia "buna ziua mi-ai dat...belea ti-ai capatat!!!"
    Cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna Adina,

    Nu stiu daca am avut un comportament potrivit dar am ras cu lacrimi citind povestirea celui de-al doilea bunic.

    Nu pot sa nu remarc ca bunicii au un farmec aparte. Probabil e ceva acumulat de-a lungul vietii. Daca vreodata ajung bunic spre sa am si eu stranse povestiri si trairi cat sa imi farmec nepotii.

    PS: Nu exista limita pe acest blog. Nici in numarul de cuvinte, nici in numarul de postari. Asa ca te astept cu drag la fiecare articol.

    Imi plac belele! =))

    RăspundețiȘtergere
  18. azi pling si ascult melodia asta ...http://www.youtube.com/watch?v=6AkRS7pIK8c&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  19. Bunicul meu era nascut in 1907, dar stia sa scrie si sa citeasca. Povestea minunat, amintiri de pe vremea razboiului, de pe vremea foametei. Mi-a placut si imi place si acum sa cred ca eram nepoata lui favorita, era tare mandru de mine. Imi amintesc de parca a fost ieri ca m-a intrebat odata ce vreau eu sa ma fac atunci cand voi mare si am raspuns foarte hotarata, cibernetician. Nu aveam mai mult de 5-6 ani si habar nu aveam ce inseamna sa fii cibernetician. Probabil ca pe mine ma incantase dificultatea de pronuntare a cuvantului. Probabil ca si bunicului ii placea acelasi lucru, cert este ca era asa mandru de mine cu cata pasiune raspund la intrebare incat de fiecare data cand eram prin preajma iar el era cu cate un prieten la taifas, ma lua in brate si-mi zicea "Ia spune tu tataie, ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare?". Eu raspundeam iar el ma mangaia usor pe par cu mare dragoste si cu o sclipire in ochi.
    Cand am mai crescut am invatat sa merg cu bicicleta, cu bicicleta bunicului, bicicleta cu cadru. Eram micuta si slaba, nu ajungeam cu picioarele la pedale daca era sa merg normal asa ca bagam piciorul drept pe sub cadru si mergeam asa stramba...se inchina bietul bunicu.
    Unde esti copilarie, cu bunicii tai cu tot ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bunicii astia sunt niste oameni minunati, este? :)

      Ștergere
  20. Sigur, mai ales ai mei! Din pacate nu am cunoscut decat doi dintre ei, bunicul din partea mamei si bunica din partea tatei. M-am simtit iubita si ocrotita de amandoi.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This