luni, 18 iulie 2011

Pe cărări de munte în Piatra Craiului

Am primit în urmă cu ceva timp o propunere irezistibilă. 3 zile în Piatra Craiului alături de prieteni vechi şi dragi. Îmi place marea, îmi plac călătoriile, dar iubesc muntele. Poate originile mele de Piatra-Neamţ, localitate aflată între 3 munţi (doar ca denumire, nu şi ca înălțime) strigă lăuntric sau poate chiar îmi place. Cam stresat în ultima perioadă, confruntat cu probleme existenţiale ce au nevoie de multă bere pentru a fi desluşite, Piatra Craiului mi s-a părut locaţia perfectă să refulez în gândire. Îmi place mie aşa să trag la deal (ca prostul), constant şi sigur, să privesc vârful şi să ştiu că nu vreau să mă opresc până nu sunt peste el.

Am avut două zile cu vreme faină, iar traseele alese de prietenii mei au fost şi mai faine. În a doua zi de munte am ales să urcăm prin Padina lui Călineț. După cum spune prietenul meu Nazarie, şi după  cum nu am suficiente cunoștințe să îl contrazic, Padina lui Călineț este cea mai spectaculoasă vale alpină ce poate fi urcată la liber. Aveam să descopăr şi eu acest lucru şi subscriu în totalitate.

Partea amuzantă e că după ce făcusem două treimi din traseu am interpretat greșit 3 momâi (formaţiuni alcătuite dintr-un morman de pietre de către alți căţărători pentru a marca traseul). Uite aşa am ajuns să urcăm niște săritori foarte faine, ca să constatăm ceva mai târziu că am ajuns aproape de vârful unui pisc fără a avea continuare. Eu mă aflam în fața echipei, datorită faptului că am extremităţile lungi (nu toate :p). Am fost detaşat să inspectez vârful. Am făcut-o. M-am trezit în mijlocul unei stânci şi abis de jur împrejur. Mi s-au cam înmuiat grisinele şi mi-am zis: "Marius, beleşte ochii bine şi vezi pe unde calci că altfel.... nu e bine.". Cobor un pic spre locul în care aștepta echipa şi le zic: "E groasă! Sunt pe pisc! Am văzut însă doua momâi pe lângă baza stâncii". Ei mă întreabă: "Şi? Avem continuare?". Eu: "Nu ştiu, nu m-am uitat!", Ei: "Păi mergi şi te uită!". Eu (de data asta în gând): "Iarăși pe vârf? Pfff. Sper să mă ţină grisinele şi să nu mă bată vântul...Marius, belește bine ochii..."

Ajung pe vârf. Mă uit pe lângă stâncă şi mă ia transpiraţia. Văd o momâie pe o stâncă mai în faţă şi până la ea un culoar de 20 de cm pe iarbă, pe sub vârf. În stânga perete, în dreaptă haos. Mă uit la picioare mi se părea că sunt miriapod. Nu mai ştiam exact câte am. Zic: "Taci că le fac. În patru labe am mai multă stabilitate, plus centrul de greutate jos (fizică nu glumă)". Îi dau în patru labe pe cărăruie. Mi se agăţă rucsacul în stâncă. Eu mă gândesc că nu e un moment potrivit să mor pentru că nu am pe cine să las văduvă şi că ar fi mai bine să rămân raţional şi reuşesc să trec. Caut traseu, îl găsesc. Al draq de abrupt şi la bază se continuă cu un mare hău. Fac un calcul: suntem 5 băieţi şi 1 fată. Cam mulţi să îi ţină nervii pe toți să treacă puntea, plus o probabilitate mai mare la incidente. Concluzie: "Pe aici nu se trece!", dar la draq trebuia să mă întorc eu înapoi. Bag patru labe din nou şi reuşesc să mă strecor. Chiar şi aşa tot am făcut un filmuleţ pe care îl postez mai jos:


Ajung la echipă şi le comunic rezultatul. Tragem cu toţii concluzia că ne întoarcem. Aveam să coborâm vreo oră și ceva ca să ajungem la punctul unde greșisem traseul. Cum încă eram pe vârf şi mă mânca în fund că pe Zambilica le propun să mă lase să mai caut o rută pe partea cealaltă a piscului. În teorie suna foarte ciudat. Aveam să traversez fiecare creastă și fiecare vale ce despărțea traseul curent (cel greșit) de traseul corect. Nimeni nu credea că am vreo șansă, dar drumul a fost mult mai ușor de cât ni-l închipuiam cu toții. După vreo 10 minute am țipat la ei să urce că am soluție de exit către traseul bun.


Uite așa am fost vedetă pentru 15 minute întrucât toţi s-au bucurat că nu au trebuit să coboare săritorile şi am economisit şi o grămadă de timp. Restul traseului a fost poezie. Un traseu de 11 ore care a scos ce e mai bun din mine. Pe coborâre, extenuat fizic, am avut timp să mă gândesc la problemele a căror rezolvare o caut. M-am gândit la ea, m-am gândit la mine și m-am gândit la o bere. Ponderea alocată fiecărui segment nu o mai știu (de fapt o ştiu dar nu o spun), dar nici nu contează.

Pozele pe puteți vedea pe pagina de pe Facebook: http://www.facebook.com/Mihalca.ro

Alte filmulețe:
Prima impresie despre săritoarea La scara:


Lavinia pe săritoarea cu scară:


Pe Padina lui Călineț la 1/3:


Pe Padina lui Călineț la 2/3:


Momentul deciziei greșite:


Pe creasta Pietrei Craiului:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This