vineri, 29 iulie 2011

Zâna există!

Încă mai există zâne. Zâna de care vorbesc eu locuiește în Berceni. Deși nu ne-am văzut vreodată Zâna știe de mine, iar eu știu de ea. Uneori am în grijă unul din lucrurile cele mai de preț ale Zânei. Eu îmi doresc să o cunosc pe Zâna și sunt convins că și Zâna vrea să mă vadă la față. În fond a auzit destule despre mine încât simt că ar vrea să mă invite la masă într-un week-end. Ne desparte un sâmbure de femeie: DT. Odată la câteva zile o întreb pe DT: "Când pot să o cunosc și eu pe Zână?" Răspunsul l-am învățat pe de rost și îl urăsc: "Niciodată!" Eu insist: "Zâna nu e curioasă să mă cunoască? Nu întreabă de mine?" Răspuns: "Nu". Oi fi eu moldovean, dar nu am venit în capitală să mă las păcălit, fie chiar și de o femeie frumoasă.

Fotografie luata de pe  http://melancholictruth.tumblr.com

Se pare că DT a moștenit parțial frumusețea și că adevărata frumusețe este deținută de Zâna. Am mai scris deja că DT are senin în ea și degajă candoare. Se pare că Zâna o întrece. Are frumusețe în chip, în minte și în suflet. Zâna e caldă și primitoare. Zâna e zen. Zâna face mâncare bună. Mă laud că mi-a cerut rețeta de vișine la aspirină (via Dna. Mihalca). Deci avem ceva în comun, înafară de DT de care avem grijă pe intervale orare diferite. Zâna nu se enervează niciodată. Zâna ascultă și chibzuiește. Zâna nu te ceartă și nu îți reproșează. Zâna pune cele mai faine mese și ține la etichetă. Zâna a aflat și ea de blog și vrea să mă citească. Poate îi place și mă primește în audiența. :)

Zâna e păzită strașnic de un samurai și vreo trei balauri. Poate nu întâmplător citesc acum Musashi. Încerc să mă deprind cu mișcările samurailor să pot să mă feresc atunci când va porni vijelia. Cu balaurii m-am împrietenit și pot să mă strecor printre ei. Cu samuraiul va fi mai greu. :)

Când o voi vedea, și sigur lucru asta se va întâmpla, chiar de-ar fi să o pândesc la colț de stradă, îmi e teamă să nu o sperii. Ea nu știe de când vreau să o întâlnesc și probabil comportamentul meu i se va părea bizar. Sigur o iau în brațe și o strâng tare și îi șoptesc la ureche: "Mulțumesc!" Asta până nu sare sensei și mă ia la alergat. Aș vrea să îi mai spun că e mare păcat că nu a făcut vreo 10 fete. 2-3 dintre ele le luam eu cu inima deschisă. Așa a concentrat tot ADN-ul într-un înger care pe-deasupra e greu de prins și aprope imposibil de păstrat.

Când o duc pe DT acasă la Zână tot timpul sper să o prind la poartă. Un zâmbet îmi trebuie și nu mai plec. DT știe că îmi aștept oportunitatea liniștit și îmi cere să o las la capătul străzii. Eu protestez: "Dar ai sacoșe! Sunt grele! Ți le duc eu! Uite a început să și plouă!". DT își ridica sprânceana și ar vrea să mă amenințe. Mă privește și conștientizează că știu cât îi sunt de important și că nu ține. Demonul de femeie din ea apelează la partea sensibilă și îmi rupe sufletul: "Marius, te rog să înțelegi și să accepți.". Ochii mari și verzi încep să-i pâlpâie. Scap telefonul pe jos să mă pot uita în altă direcție. Știu că dacă îi văd sunt mort. Totul e să scap de ei o perioadă. Sunt aproape. Mai am 50 m. Ridic telefonul și peste ce crezi că dau? Văd verde. Am impresia că dacă nu le fac pe plac, încep să plângă și mă inundă. Conștientizez că mi-o iau în feza a nu știu câtă oară. Cedez. 

Ajunge DT acasă și Zâna întreabă: "Cine te-a adus?" DT spune: "Marius." Zâna completează: "Păi și te-a lăsat să mergi prin ploaie? Nu te-a adus până la poartă?". DT zglobie și nonșalantă: "E moldovean, mamă! Ce te aștepți să știe un moldovean!?" Apuc să plec și în câteva minute primesc un sms: "S-a supărat Zâna pe tine, că m-ai lăsat să merg prin ploaie! Somn ușor!" Mai dormi, Mariuse, dacă mai poți.

Și uite-așa între mine și Zâna se interpune DT. Câteodată mă gândesc să o pândesc pe DT când pleacă la muncă și să fug repede acasă la Zâna să mă prezint. Ar fi însă prea simplu, iar pentru mine simplu nu e o provocare suficientă. Dacă nu îi văd fața lui DT când o îmbrățișez pe Zâna nu am rezolvat nimic. Nu va faceți probleme. Nu abandonez! Chiar de-ar fi să mă tăie sensei că pe un castravete, într-o bună zi, dau eu de Zâna! Voi reveni cu detalii.

joi, 28 iulie 2011

Bibliophile mi-a dat premiu

Ca un tip cu studii de informatică știu că teoria numerelor aleatorare e destul de complicată. Pe înțelesul celor fără cunostiinte avansate de IT este dificil să faci o mașină (aka PC) și să scrii un agloritm care să îți genereze numere aleatoare. Nu știu dacă mă fac înțeles, dar atâta timp cât există un algoritm există și metodă de a prevedea rezultatele algoritmului. De data asta random.org a generat numărul meu în concursul organizat de Bibliophile.ro. Nu mai îmi aminteam că am participat și nici nu mai știu ce a trebuit să fac. Probabil am dat Like pe undeva....

Și uite așa am câștigat primul concurs din viața mea. Voi primi o carte: Moartea unui expert, de P.D. James. Nu am primit niciodată nimic moca, dar sunt pregătit să mă conformez. Așa că dacă aveți mașini, bani, excursii, biciclete, sarmale, beri, mărgele, iubite, etc. sunt pregătit să le primesc. Mă simt pe val. Tocmai am auzit că iar s-a adunat o sumă mai mare la loto 6 din 49. O șansă din 13.983.816 de variante posibile. Ceva mai bine decât probabilitatea de a o lua pe DT de nevastă.

Apropo de DT. Se pare că lumea e interesată să afle ce mai face și cum o duce. Încerc să recuperez și să vin cu un articol și pe tema asta. În ultimele săptămâni nu am avut chef de scris și după cum chiar DT m-a învățat: nu scriu doar că să îmi simt degetele pe tastatură.

 
Mulțumesc Bibliophile pentru carte și promit că o voi citi și voi reveni cu o recenzie.

miercuri, 20 iulie 2011

Carte: Antreprenoriat - Marius Ghenea

Am ajuns să am ocazia să scriu, pentru prima oară, despre un autor pe care îl cunosc și cu care am avut ocazia să dau mână. Despre Marius Ghenea am mai scris în cadrul articolelor despre School for Startups, încât cred că îi fur chiar o parte din vizitatori (blogul meu fiind indexat după numele lui).

Deși am comandat cartea de mult timp, din diverse motive, abia acum am avut timp să o citesc. Încă de la început vreau să subliniez că Antreprenoriat este un manual. Asta este senzația care mi-a lăsat-o mie. Scrisă simplu și ingineresc cu paragrafe ce conțin liniuțe, steluțe și săgețele, cu concluzii recapitulative la finalul fiecărui capitol, Antreprenoriat este manualul pe care  îl poți avea cu tine în business și în funcție de problema cu care te confrunți deschizi la pagina potrivită și dai cu tărie ca din Matei citire. Menționez că am propriul business de vreo 9 ani și cam trei sferturi din carte am trăit-o pe propria-mi experiență. Îmi lipsește doar partea care se aplică firmelor de dimensiuni mai mari și asta doar pentru că am fost mai slab și nu am reușit să îmi cresc suficient firma.



Citind cartea am avut deseori impresia că sunt la psiholog și că vorbesc fix cu omul care mă înțelege. Pe bune că m-am gândit de multe ori să vin cu cartea la ședință să o pun pe masă și să spun: "Uite, mai există unul care are părerea asta." sau "Marius Ghenea e de părere că ar trebui să facem așa...".

Pe parcursul lecturii m-am întrebat cum aș acționa dacă un posibil(ă) viitor fiu/fică al/a mea ar veni să îmi ceară bani pentru un startup, după celebra sintagmă FFF (family, friends and fools), tradusă de Marius, genial, în PPP (părinți, prieteni și alți proști). Probabil aș sări cu banul la un moment dat, dar cu siguranță nu înainte de a îmi pune copilul să lectureze Antreprenoriat (și celelalte cărți care vor mai aparea pe acest subiect până atunci).

Aș putea intra în detalii pe capitole dar nu o voi face. Întrucât e o lectură de business nu pot să îți spun decât: "Investește prietene, puțin timp în tine și citește! E posibil ca în acest fel să salvezi o căruță de bani." Spun totuși atât: Pentru un antreprenor cu experiență manualul Antreprenoriat este o incursiune în greșelile trecutului dar și o previziune a viitorului în cazul în care va reuși. Pentru un debutant care abia urmează să își pornească primul startup este o biblie de business pe care trebuie OBLIGATORIU să o citească și pe care ar fi bine să o țină pe aproape și pe parcurs.

Am și câteva sugestii. În ediția revizuită și adăugită de peste câțiva ani ar putea să adauge un capitol despre întocmirea planului de afaceri pe baza unui exemplu practic. Este primul obstacol pe care îl va întâlni orice antreprenor debutant. În același mod aș vedea util și un exemplu de raport de cashflow. Acest raport cu siguranță lipsește din multe companii (mici și medii) și o explicare pe îndelete o văd foarte utilă.

Felicitări Marius și ne vedem la S4S să îmi dai și un autograf real. Ăla cu care a venit cartea nu mă satisface. :)

Această carte poate fi cumpărată de aici.

PS pt. Marius Ghenea: când ieșim cu barca în larg? Am invitația scrisă de mână drept dovada. DT nu vine fără mine, deci practic sunt și eu invitat. =))

luni, 18 iulie 2011

Pe cărări de munte în Piatra Craiului

Am primit în urmă cu ceva timp o propunere irezistibilă. 3 zile în Piatra Craiului alături de prieteni vechi şi dragi. Îmi place marea, îmi plac călătoriile, dar iubesc muntele. Poate originile mele de Piatra-Neamţ, localitate aflată între 3 munţi (doar ca denumire, nu şi ca înălțime) strigă lăuntric sau poate chiar îmi place. Cam stresat în ultima perioadă, confruntat cu probleme existenţiale ce au nevoie de multă bere pentru a fi desluşite, Piatra Craiului mi s-a părut locaţia perfectă să refulez în gândire. Îmi place mie aşa să trag la deal (ca prostul), constant şi sigur, să privesc vârful şi să ştiu că nu vreau să mă opresc până nu sunt peste el.

Am avut două zile cu vreme faină, iar traseele alese de prietenii mei au fost şi mai faine. În a doua zi de munte am ales să urcăm prin Padina lui Călineț. După cum spune prietenul meu Nazarie, şi după  cum nu am suficiente cunoștințe să îl contrazic, Padina lui Călineț este cea mai spectaculoasă vale alpină ce poate fi urcată la liber. Aveam să descopăr şi eu acest lucru şi subscriu în totalitate.

Partea amuzantă e că după ce făcusem două treimi din traseu am interpretat greșit 3 momâi (formaţiuni alcătuite dintr-un morman de pietre de către alți căţărători pentru a marca traseul). Uite aşa am ajuns să urcăm niște săritori foarte faine, ca să constatăm ceva mai târziu că am ajuns aproape de vârful unui pisc fără a avea continuare. Eu mă aflam în fața echipei, datorită faptului că am extremităţile lungi (nu toate :p). Am fost detaşat să inspectez vârful. Am făcut-o. M-am trezit în mijlocul unei stânci şi abis de jur împrejur. Mi s-au cam înmuiat grisinele şi mi-am zis: "Marius, beleşte ochii bine şi vezi pe unde calci că altfel.... nu e bine.". Cobor un pic spre locul în care aștepta echipa şi le zic: "E groasă! Sunt pe pisc! Am văzut însă doua momâi pe lângă baza stâncii". Ei mă întreabă: "Şi? Avem continuare?". Eu: "Nu ştiu, nu m-am uitat!", Ei: "Păi mergi şi te uită!". Eu (de data asta în gând): "Iarăși pe vârf? Pfff. Sper să mă ţină grisinele şi să nu mă bată vântul...Marius, belește bine ochii..."

Ajung pe vârf. Mă uit pe lângă stâncă şi mă ia transpiraţia. Văd o momâie pe o stâncă mai în faţă şi până la ea un culoar de 20 de cm pe iarbă, pe sub vârf. În stânga perete, în dreaptă haos. Mă uit la picioare mi se părea că sunt miriapod. Nu mai ştiam exact câte am. Zic: "Taci că le fac. În patru labe am mai multă stabilitate, plus centrul de greutate jos (fizică nu glumă)". Îi dau în patru labe pe cărăruie. Mi se agăţă rucsacul în stâncă. Eu mă gândesc că nu e un moment potrivit să mor pentru că nu am pe cine să las văduvă şi că ar fi mai bine să rămân raţional şi reuşesc să trec. Caut traseu, îl găsesc. Al draq de abrupt şi la bază se continuă cu un mare hău. Fac un calcul: suntem 5 băieţi şi 1 fată. Cam mulţi să îi ţină nervii pe toți să treacă puntea, plus o probabilitate mai mare la incidente. Concluzie: "Pe aici nu se trece!", dar la draq trebuia să mă întorc eu înapoi. Bag patru labe din nou şi reuşesc să mă strecor. Chiar şi aşa tot am făcut un filmuleţ pe care îl postez mai jos:


Ajung la echipă şi le comunic rezultatul. Tragem cu toţii concluzia că ne întoarcem. Aveam să coborâm vreo oră și ceva ca să ajungem la punctul unde greșisem traseul. Cum încă eram pe vârf şi mă mânca în fund că pe Zambilica le propun să mă lase să mai caut o rută pe partea cealaltă a piscului. În teorie suna foarte ciudat. Aveam să traversez fiecare creastă și fiecare vale ce despărțea traseul curent (cel greșit) de traseul corect. Nimeni nu credea că am vreo șansă, dar drumul a fost mult mai ușor de cât ni-l închipuiam cu toții. După vreo 10 minute am țipat la ei să urce că am soluție de exit către traseul bun.


Uite așa am fost vedetă pentru 15 minute întrucât toţi s-au bucurat că nu au trebuit să coboare săritorile şi am economisit şi o grămadă de timp. Restul traseului a fost poezie. Un traseu de 11 ore care a scos ce e mai bun din mine. Pe coborâre, extenuat fizic, am avut timp să mă gândesc la problemele a căror rezolvare o caut. M-am gândit la ea, m-am gândit la mine și m-am gândit la o bere. Ponderea alocată fiecărui segment nu o mai știu (de fapt o ştiu dar nu o spun), dar nici nu contează.

Pozele pe puteți vedea pe pagina de pe Facebook: http://www.facebook.com/Mihalca.ro

Alte filmulețe:
Prima impresie despre săritoarea La scara:


Lavinia pe săritoarea cu scară:


Pe Padina lui Călineț la 1/3:


Pe Padina lui Călineț la 2/3:


Momentul deciziei greșite:


Pe creasta Pietrei Craiului:


vineri, 8 iulie 2011

School for Startups 2012

Au început înscrierile pentru School for Startups 2012. Pe parcursul acestui an mulţi prieteni mi-au văzut activitatea pe Facebook legată de School for Startups şi m-au întrebat ce anume fac şi cum e. Dacă tot e lumea interesată, profit de ocazie ca să scriu un articol pe tema asta.

Eram curios să văd care sunt condițiile şi programa noului an. Am intrat pe siteul School for Startups şi am avut surprinderea să mă văd citat. Super tare! "As one of our students Marius Mihalca said after his first 6 months of attending our School for Startups Romania programme, "I would recommend School for Startups to anyone who ever want to start a business in the future.""  Am zis eu asta? Hmm... Sună fain, deci clar am zis-o! :)
 

Pentru toţi cei care se gândesc să se înscrie uite cum stă treaba cu School for Startups. Am destulă şcoală în România. Nici la master şi nici la facultate nu am avut astfel de cursuri/seminarii ca la School for Startups. În programare există o tehnică numită: programare orientată pe obiecte. School for Startups este o şcoală orientată spre ideea ta de business sau businessul tău (după caz). Şi Doug şi Marius au trecut prin multe businessuri, iar exemplele lor sunt foarte bine înfipte în realitate. 

Ce am învăţat la School for Startups în primele 6 luni? Am învăţat că brandul este o promisiune pe care o faci clienţilor şi pe care ar fi bine să o şi îndeplineşti dacă doreşti să rămâi în business. În cazul meu promisiunea pe care o fac clienţilor este: Ra Workshop promite creşterea vânzărilor şi scăderea timpilor de producţie pentru firmele de tâmplărie (ferestre şi uşi). Am învăţat să fac un business plan. Am făcut unul după prima sesiune, dar acum ştiu să fac unul şi mai bun. Am învăţat că nu trebuie să alergi după clienţi pentru că nu poţi controla momentul în care ei sunt pregătiţi să cumpere. Poţi doar să creezi canale (sau căi) prin care ei să poată ajunge la tine (şi nu la alţii) atunci când sunt decişi. Am învăţat să depistez clienţii care chiar au nevoie de produsul meu (şi să le acord atenţia necesară), faţă de clienţii care doar spun că au nevoie. Am învăţat despre organizarea unei firme şi despre ciclurile de vânzare. Ştiu că sună teoretic tot ce am scris până acum, dar dacă dai o bere pot să ţi le explic practic pentru cazul firmei mele. În toamnă cred că vom discută despre finanțare. Vând o parte din acțiuni lui Marius și o parte lui Doug și uite asa intru în liga băieților mari. :)) 

Anul acesta School for Startups 2012 se desfășoară în 3 orase: Bucuresti, Cluj si Timișoara (debutantă în School for Startups). Mai mult cursul este deschis si antreprenorilor din orice tara, întrucât toate sesiunile se desfasoara în Engleza. Costul real al scolii School for Startups 2012 este de 1.400 euro. De fapt costul ar fi de 5.000 euro din care 3.600 euro sunt suportati de Fundația Post Privatizare. Un pic cam scump, dar de, nu poti ajunge mare fara sa investesti putin si în tine. 

Îmi pastrez recomandarea de a urma School for Startups. Chiar dacă ideea ta de a înfiinta o afacere este îndepartata vei avea acces la o cultura antreprenoriala diferita. Cum spune Doug: "Antreprenoriatul poate și trebuie învățat!"

miercuri, 6 iulie 2011

BAC-ul în alte vremuri

În ultima vreme nu prea mă mai uit la televizor. Chiar şi aşa nu mi-au putut scăpa breaking news-urile de genul: "La liceul X din localitatea Y nici un elev nu a luat BAC-ul". Mă uit, mai recitesc, mai beau un pahar cu apă, breaking news-ul e la fel. Îmi zic: "Băi să mor eu cât de greu s-a dat anul asta la BAC!". Îmi aduc aminte că parcă auzisem ceva de instalarea camerelor de luat vederi în sălile de examen. Mă transpun repede în ipostază. Da, nu mi-ar fi plăcut să le am coechipere pe timpul examenului. Aş fi avut un alt rezultat? Poate. Cu siguranţă că aş fi luat însă BAC-ul.

De dragul tuturor leneşilor care au picat bacul mă trimit înapoi în timp şi vă povestesc cum şi cât am învăţat eu pentru BAC. Sunt curios dacă cineva care ar fi depus acelaşi efort în ziua de astăzi avea o şansă să îl ia. Pentru început să menţionam că am făcut Liceul de Informatică din Piatră-Neamţ, cel mai bun liceu din oraş. Mai avem unul care se cheamă Petru Rareş (un fel de şcoală profesională cu pretenţii de mate-fizică. Asta e o polemică mai veche între prieteni şi nu aveam cum să o trec cu vederea. :p)

(Fotografie realizată de Aripi de Plumb)
Primele probe: romană oral şi scris. Hmm. Din câte îmi amintesc la romană îmi era destul de teamă, nefiind una din specialităţile casei. Pot să spun însă că în ziua bacului ştiam pe de rost cam 200 de strofe de poezie plus câteva zeci de citate din proză. Din programă de BAC ştiam cam 90% din materie. Orice subiect din cele 90% nu reprezenta o problemă. E clar că pe unele le ştiam foarte bine, pe altele mai puţin bine. Mi-a fost lene să învăţ poeţii contemporani pentru că îi consideram prea mici să aibă şanse să îmi pice mie la BAC. Cu toate asta un profesor m-a închis la oral întrebându-mă la Sărmanul Dionis (cred): În câte zile a creat Dumnezeu lumea? Am spus (fericit): 7.El însă a continuat: De ce 7? Pfff. Îmi venea să îi zic: Nu ştiu frate! Poate nu o fi terminat în 6? Şi a mai lăsat şi pe a doua zi? Răspunsul corect era: 7 e un număr pitagoric şi bla bla bla....

Am avut onoarea şi privilegilul să dau BAC-ul la sport. Jur că în ziua în care am terminat clasa a 12 nu scoteam nota 5 la nici o probă. M-am speriat puţin. Ca şi cum asta nu era îndeajuns tatăl iubitei mele de atunci era profesor de sport. De fiecare dată când mă vedea mă întreba cât scot la viteză, rezistenţă, etc. şi îmi amintea cât de slab sunt şi cum nu am nici o şansă să iau BAC-ul. Văzusem Rocky. A reuşit Rocky să îi bată pe ruşi, trebuia să iau şi eu BAC-ul. Am început o procedură sistematică şi foarte dură. În fiecare noapte cam pe la 23, după ce pe timpul zilei învăţam la mate sau romană, plecăm de acasă însoţit de o sticlă de vin de 2l (vin de casă moldovenesc). Mergeam în centrul oraşului unde mă întâlneam cu 3-4 colegi care făceau parte din grupul de pregătire. Ascundeam sticala în tufişurile aflate în curtea unei biserici şi plecam în alergarea de rezistentă.  Alergăm până în vârful muntelui şi înapoi, fără oprire. Pe lângă faptul că era o distanţă mai mare decât proba de rezistentă de la BAC drumul mai era şi în pantă. În puii mei, Rocky căra buşteni, puteam şi noi să alergăm câţiva kilometri. La întoarcere scoteam sticlă din tufiş şi mergeam în parcul central. Scoteam metrul de croitorie din buzunar şi măsuram pe asfalt: 1m 2m 2,5m 3m 3,2m etc. Procedura era simplă: cei care stăteau pe bancă aveau posibilitatea de: 1) a bea vin direct din sticlă 2) a estima săritură celui aflat pe pista improvizată şi de a face mişto dacă era cazul. Pentru a ajunge pe bancă trebuia obligatoriu să sari.

Am mai dat matematică (la care eram tătic) şi engleză (la care eram varzica). Una peste alta am luat BAC-ul. Mai mult am reuşit să îl iau al treilea din liceu, fiind primul dintre băieți. Uauuu!!! Deşi asta pare o veste bună, avea să mă coste mai târziu şi avea să mă înveţe o lecţie importantă pe care o ştiu şi azi. Poate cu altă ocazie am să vă povestesc şi despre asta.

E drept că pe vremea aia nu era Jenna Jameson şi Nina Mercedes. Nu aveam internet şi deci nici YouPorn.com, PorTube.com, RedTube.com şi orice altă combinaţie de astfel de siteuri. Nu aveam Facebook și nici Netlog. Poate dacă aveam camere luam note mai mici, dar în nici un caz nu picam BAC-ul. Aşa că eu unul nu accept scuzele elevilor care a picat BAC-ul şi îi consider nişte loseri. Vorba unui profesor de al meu: "Nu toţi trebuie să aibă carte! Unii trebuie să îţi umfle cauciucurile la vulcanizare!"

vineri, 1 iulie 2011

Carte: 11 minute - Paulo Coelho

Am cam rămas în urmă cu recenziile lecturilor, iar dacă citesc eu mai repede decât scriu e clar că în 2012 vine sfârșitul lumii. Tocmai din acest motiv mă grăbesc să spun câteva cuvinte despre 11 minute de Paulo Coelho.

Când am scris despre Veronika se hotărăște să moară am primit recomandări în legătură cu 11 minute că fiind mai făină. În același timp citisem pe blogul lui Marius Ghenea că este preferata lui de la Coelho. Cum îl admir pe acest om îmi era suficient ca să o citesc. Btw, acum îl citesc şi pe fratele lui Ghenea, Dan Ghenea care e psihiatru şi este foarte tare. Până să revin la carte va spun că Dan Ghenea a discutat până acum cu aproximativ 20.000 de persoane şi eu am trăit aproximativ 11.680 de zile. Ciudat, nu?


Când DT a auzit că citesc o nouă carte semnată Paulo Coelho a ridicat sprânceana, şi-a luat aer în piept (iar în pieptul ei intră mult aer; mă va omorâ pentru remarcă asta) şi mi-a spus: "Cred că ai putea trece la autori mai profunzi. Coelho e cam prea simplu pentru tine." I-am spus ei ceea ce îţi voi spune şi ţie: îmi place Coelho pentru că scrie într-un mod în care poate fi citit de toată lumea. Ascunde idei în text în aşa fel încât fiecare poate înţelege în limita capacităţilor pe care le are. Din punctul meu de vedere este foarte greu să scrii în aşa fel în cât lumea să te citească şi să te poată urmări cu uşurinţă. Asta e o mare calitate pe care Coehlo o are. Mi-ar place să o am şi eu într-o bună zi.

Știam că în 11 minute se prezina povestea unei fete plecate din Brazilia şi care ajunge să se prostitueze în Elveţia. Nu am avut răbdare să citesc şi mi-am imaginat eu. Clar, pleacă pe post de dansatoare sau top model, o prind racheții albanezi sau sârbi, o bat bine cât să o frăgezească şi o pun la muncă împotrivă dorinţei ei. Începusem bine. Maria pleacă din Brazilia având un job de dansatoare cu potenţial de a deveni şi cântăreaţă. Mai departe însă m-am înşelat total şi asta mi-a plăcut şi mai mult. Maria nu ajunge prostituată pentru că nu are de ales şi este pusă în faţa unei situaţii cu o unică ieşire. În momentul în care un arab ce o invitase la cină îi propune 1.000 de franci să îl însoţească la hotel (în contextul în care ca dansatoare câştiga în jur de 300 franci) ea are în buzunar banii necesari pentru achiziţionarea biletului de Brazilia. Are posibilitatea de a alege cum doreşte să continue: să se întoarcă acasă oarecum înfrântă sau să accepte invitaţia şi să câştige o sumă care îi pare fabuloasă.

Pe fondul unor drame amoase trăite în adolescenţă Maria acceptă, pe fundamente perfect raţionale, să devină prostituată cu normă întreagă. Fata asta este un amalgam foarte interesant. Începe să aprofundeze sexul, pe principul dacă tot o facem, măcar să o facem profesionist. Începe să înveţe limba franceză, începe să citească şi ajunge chiar să studieze dezvoltarea fermelor de vite. Din alt punct de vedere nu poate iubi şi nu poate avea orgasm. Orgasmul îl recuperează destul de târziu, odată cu prima experienţă sado-maso, ca imediat după să se şi îndrăgostească de un pictor. E un pic pe clişeu, dar merge. De cine să se îndrăgostească o femeie dacă nu de un pictor, frumuşel, cu bani şi puţin dus cu pluta? Am trecut repede peste asta, să nu intru în depresie, şi mi-am pus problema dacă aş putea iubi o prostituată? Dacă pictorul reuşeşte, aş reuși şi eu, în lumea reală? Poţi să iubeşti o femeie atât de mult încât faptul ca e prostituată să se transforme într-un detaliu pe care să îl poţi accepta? Eu pot. Ştiu şi sigur că pot. Mai mult cred că oricine poate într-un anumit context.

Maria mi-a plăcut. A avut un plan şi s-a ţinut de el: "Dacă aş mai rămâne o zi, aș mai rămâne un an, iar dacă aş mai rămâne un an, n-aş mai plecă niciodată". Modul ei de a iubi este foarte diferit. "În dragoste nimeni nu poate leza pe nimeni, fiecare este răspunzător pentru ceea ce simte și nu putem da vina pe altul pentru asta. Nimeni nu pierde pe nimeni pentru că nimeni nu posedă pe nimeni." O carte în care se vorbește despre sex şi despre iubire. Pornesc pe direcţii diferite, dar ajung să se întâlnească. Câţi dintre noi avem norocul asta? La prima vedere, toți. Eu însă cred că foate puţini.

Restul te las să-l descoperi singur. Poate te vei întreba de ce se cheamă 11 minute? Răspunsul este explicit şi se află în carte.

Această carte poate fi cumpărată de aici.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This