joi, 9 iunie 2011

Voluntariat

În ultimul an am scris tot felul de texte, de la apă plată cu lămâie, până la lămâie simplă și în cantitate mare. Am scris despre vis, despre speranță, despre dorință, despre viață, despre relații și probabil despre multe altele.

Știu sigur că am scris la un moment dat să fim mai receptivi la nevoile celor din jur și în aceiași măsură să îi lăsăm pe ceilalți să ne ajute atunci când avem nevoie. În urmă cu ceva timp, mi-am dat seama că mă transformasem într-un tip care e tare în teorie, dar care nu are prea multă experiență să susțină cauza. Nu prea dau eu doi bani pe parerea altora despre mine, cu excepția persoanelor foarte apropiate, dar m-am gândit că ar trebui să fac mai multe din ceea ce scriu. Zis și făcut. La sfârșitul lunii trecute am aplicat ca voluntar la mai multe fundații și asociații.

Am avut șansa să fiu acceptat ca voluntar în cadrul Asociației Sindrom Williams. Voluntariatul aici mi se potrivește foarte bine pentru că voi avea de-a face cu copii și dintotdeauna mi-au plăcut copiii. Pentru moment mă ocup de chestii de IT, dar pe măsură ce îmi voi câștiga încrederea cred că voi putea fi implicat și în altfel de planuri. Am să revin cu un topic pe tema asta în perioada următoare pentru că deja am început să învăț despre bolile rare și vreau să împărtășesc informația cu toată lumea.

Am mai fost acceptat și în calitate de colaborator voluntar în cadrul unui website. Aici trebuie să scriu conținut. Cum a aflat creierul meu că poate scrie pentru alții s-a și blocat și refuză să mai conceapă două fraze legate.

Cam asta e, pentru moment, cariera mea în voluntariat. Dacă aveți nevoie de mine în astfel de scopuri vă rog să nu ezitați. Nu promit că voi fi prezent, pentru că mai am și alte lucruri de făcut, dar promit să încerc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This