joi, 30 iunie 2011

Criza din Grecia

Astăzi este o zi importantă pentru noi toţi. Parlamentul grec a aprobat ieri planul de măsuri de reducere al cheltuielilor şi urmează astăzi să voteze asupra legii care stabileşte modalităţile de implementare. Am fost întrebat de ce este important acest vot pentru noi, în Românica noastră aflată la 700 km distanță. Nu știu eu prea multă economie, dar compensez cu imaginație. Uite de ce, cred eu că ce se întâmplă astăzi în Grecia este foarte important pentru toată lumea.




Grecii nu mai au banii. Naşpa. Ştim cum e că am trecut şi noi pe acolo. Sincer mi-aș dori sa prindă 2-3 politicieni și sa îi tragă pe roată în centrul Atenei. După ce termină cu ai lor, ar putea sa vină să îi aranjeze puțin și pe ai noștri. Din păcate grecii au de ales doar între două variante: reduc cheltuielile drastic (dau afară mulți bugetari și reduc salariile) sau intră în incapacitate de plată (faliment, aka Default). Să presupunem că parlamentul nu votează legea şi Grecia intră în faliment. Practic în câteva luni bugetarii în loc să îşi primească salariul redus (nu ştiu care e procentul pe care l-au stabilit) au şanse mari să nu primească nimic. La nivel internaţional toate fondurile de hadging și investitorii în general vor încerca să iasă de pe Euro (care tocmai şi-o ia în freză) şi să se retragă pe altă valută, gen USD, CHF, YEN. Acest dezechilibru brusc ar duce la scăderea euro față de USD. Partea bună dacă ne ține instalația și avem resurse ar fi să shortam euro. (Asta a fost aşa mai pentru cunoscători. De fapt înseamnă să pariem pe scăderea euro în raport cu usd.)

Să continuăm. Scăderea euro începe să afecteze întreagă economie europeană, deci şi România. Firmele din zona euro vor cumpăra materie primă mai scumpă (dacă achiziționează din SUA sau Asia de exemplu) și  încasa mai puțini bani din exporturi (practic vor încasa aceiași bani, dar euro fiind mai slab în realitate înseamnă mai puțin). Grecii e posibil să se panicheze şi să scoată banii din bancile proprii. Asta va pune presiune pe băncile elene din toată lumea să trimită bani acasă. În România băncile elene reprezintă cam 10% din sistemul bancar. Transferul de euro către bancă mamă va duce să scăderea masei monetare (cantitatea fizică de bani existentă) de euro din România în timp ce masă monetară de lei va rămâne constantă. Mai departe  asta se transfera în creşterea euro faţă de ron (e clar că dolarul va sări şi mai mult). BNR poate interveni aici, în limita resurselor pe care le are. Cum toţi avem facturi calculate pe bază de euro (gen telefon mobil, gaze, electricitate). Creşterea generalizată a preţurilor înseamnă inflaţie, iar inflaţia mare înseamnă sărăcirea populaţiei, pe principul cu 10 lei azi cumperi mai puţin decât cu 10 lei ieri. Că să fie scenariul complet mai avem nevoie de câţiva reproteri care să anunţe o noua apocalipsă financiară. Românii pot decide și ei sa își retragă banii din băncile grecești ce activează în România. Mai pică o bancă, mai face Boc o istețime, mai dă Băse o dumă și uite cum ne trezim înapoi în 2009 (nu că acum am fi prea departe).

Ulterior, vom trăi în peşteri şi ne vom hrăni cu fructe, sălbatice. Facebook va fi pe peretele peşterei şi wallul chiar va fi de piatră. Partea bună e că vom avea mai mult timp să ne iubim. :) Diseară aflăm răspunsul. Până atunci mă duc să îmi cumpăr cretă colorată să am cel mai mişto wall.

Nu cred în scenariile apocaliptice, dar posibilitatea de a îmi petrece câteva luni într-o peșteră alături de femeia iubită, în contextul în care concurența nu ar putea-o accesa pentru ca nu mai există telefonie, iar singura varianta ar fi să vină să îi scrie direct pe wall, lucru care ar fi echivalent cu ruperea picioarelor, parcă mă încântă. Hai că nu e chiar atât de nasol în criză. Dacă stau bine sa ma gândesc: Iubesc criza!

miercuri, 29 iunie 2011

Și azi e tot ziua mea

Dacă am numărat eu bine am cam 55 de posturi pe wall-ul de pe Facebook, plus felicitările de pe Skype, cele de pe messenger, mesajele de pe Facebook, sms-urile şi câteva zeci de telefoane. Vă mulţumesc tuturor și sunt impresionat că v-aţi deranjat şi v-aţi folosit timpul preţios pentru a îmi trimite un mesaj. Vă pup şi vă îmbrățișez (moldovenește) pe toți și vă mulțumesc. Am o veste proastă. Astăzi e din nou ziua mea! Nu vă speriaţi pentru că ştiu că dacă m-aţi iubit ieri e clar că o să mă iubiţi şi astăzi. Deci nu va mai pierdeţi timpul cu mine. Folosiţi-l cu cei care sunt mai aproape de voi.

Da, astăzi este 29 Iunie şi este Sfântul Petru şi Pavel, iar pe mine mă mai cheamă şi Petrică. Mulţi prieteni îmi spun că Petrică e diminutiv (la fel ca Ionuţ), dar mie nu mi se pare. De când mă ştiu mă mai cheamă şi Petrică şi nu mi s-a părut că cineva m-a alintat vreodată. E drept că Dna Drexler din generală a fost singură femeie care m-a strigat Petre sau Petrică. Şi uite aşa m-a făcut să merg la olimpiada de istorie deşi această materie nu mi-a plăcut niciodată. Şi acum sunt varză la capitolul asta.

Ce vreau eu să vă spun e că am ajuns să port numele de Petrică în urmă unui blestem! Cel puţin aşa mi-a povestit mama (iar când o să citească va putea da un comment să vă confirme). Se făcea că acum vreo 32 de ani în urmă mama mergea cu un prunc în braţe prin maternitatea din Piatră-Neamţ. Din diverse motive, unul din ele fiind că pruncul se născuse deja cu 4.5 kg şi creştea destul de repede, mama a decis să ia liftul. Surpriză în lift să întâlneşte cu asistenta medicală Ortodoxia Habotnică (în realitate habar nu avem cum o chema). Asistentă se uită la mine, eu la sânii ei, semn că aveam potenţial de mic şi o întreba pe mama: "Cum se numeşte acest copil?". Mama nu are ce face şi îi răspunde: "Marius Mihalca este acest voinic!". Următoarea propoziţie, venită din partea asistentei, avea să îmi mai aducă un nume: "Blestemat să fie acest copil dacă nu îi pui şi numele de Petru, pentru că astăzi este Sfântul Petru şi Pavel şi ... bla bla bla.....".

Moldoveancă cu frica lui Dumnezeu, mama nu a avut încotro decât să îmi mai pună un nume. Petrică! Nu a fost decizia noastră, dar vă jur că îmi place. Astăzi e din nou ziua mea! Dar nu vă deranjaţi pentru că am să iau toate urările de ieri şi am să presupun că sunt valabile şi azi.

PS: pentru colegii de la servici: Mai vreți prăjituri? Să ştiţi că mai sunt în frigider prăjiturile de ieri aşa că poftă bună!

Va îmbrăţişez, vă sărut şi vă mulţumesc tuturor pentru urări!

marți, 28 iunie 2011

Top 10 articole preferate

Am scris în Articol fara titlu că topul celor mai vizualizate 10 postări nu coincide cu lista preferințelor mele. Ugly Kid Joe mi-a postat un top 3 al preferințelor sale şi asta mi-a dat ideea de a îmi publica şi eu lista preferatelor. În general nu mă recitesc. Există doar câteva excepții ca de exemplu când un articol întâmpină un  succes mai mare decât aş fi crezut sau când stârneşte polemică. De data asta am spicuit puţin din fiecare pentru a îmi aminti ce am scris şi să văd cât de mult îmi place. E un sentiment ciudat. Am rămas cu impresia că pe fiecare le-aş fi putut scrie mai bine. Am tentația de a le corecta, dar etica de blogger mă împiedică să fac acest lucru. Asta am gândit eu în acel moment şi asta trebuie să rămână. Pot însă să spun că le-am scris cu multă pasiune.
  1. DT e femeia
  2. Ce îți dorești în viața? Un coș sau o livadă?
  3. Zambile pentru DT
  4. O idee de business gratis: www.IauDePomana.ro
  5. Vis și speranță
  6. Repar becuri. Suflete nu pot
  7. Am cei mai faini prieteni
  8. Am fost cerut în căsătorie
  9. 40 de ani împreună 
  10. Unii chiar încep de jos...și privesc numai în sus
În perioada următoare voi scrie, din motive personale, mai rar. În lista de ciorne am cel puţin 10 articole în lucru. Unele sunt terminate de mult, dar probabil nu vor fi publicate vreodată. Altele le-am dăruit şi nu îmi mai aparţin, deci nu pot să le public.

Dacă ai timp şi chef mi-ar placea să ştiu şi care sunt articolele tale preferate.

PS1: 10x Ugly Kid Joe pentru lista ta. În plus ai întărit ideea că pe blog mai aruncă un ochi şi bărbaţii. :p

marți, 21 iunie 2011

Mi-am luat cadou

Citesc Antreprenor, de Marius Ghenea. Şi cum citeam eu aşa mă prinde un gând: Ce are Marius Ghenea şi nu am eu? Hmm... După 2-3 secunde, îmi vine şi răpunsul: Mai multă minte, câteva zeci de milioane de euro și un domeniu .ro. Zic: Bun, tipul are un mic avans. Nu e o problemă. Pot însă să îmi cumpăr domeniu pentru blog.
 
Am o mulţime de vizitatori? Nu. Este neparat necesar? Nu. Fac bani din publicitate? Nu. Nu am nicio justificare, dar cine mă cunoaşte ştie că atunci când mă cuprinde pasiunea unei idei nu o abandonez prea curând. Mi-am amintit că în curând fac 32 de ani aşa că îmi merit propriul domeniu de web. Este prima data, din câte îmi amintesc, când îmi cumpăr un cadou. I like it! Aşa că în curând o să mă vedeți pe un nou domeniu. Nu va speriaţi sunt tot eu, doar că voi avea mai multe aere.... de blogger.

PS: e posibil ca vreo câteva zile să nu îmi meargă blogul. Vorba aia sunt IT-ist cu experiență, deci clar nu vor merge setările din prima. :)

duminică, 19 iunie 2011

Blogul meu pe Google

Că orice blogger sunt interesat de traficul pe blog. Ca majoritatea, presupun, folosesc Google Analytics pentru urmărirea traficului. Din când în când mai arunc o privire pe trafic şi mai ales pe textele cu care blogul meu este indexat şi care îmi aduc vizitatori. Nu scap niciodată fără a fi uimit de ce găsesc.

M-am gândit să postez câteva dintre aceste texte şi mai mult să fac un fel de Răspundem Ascultătorilor. Oamenii aia căutau ceva, un răspuns şi nu sunt convins că l-au găsit în cadrul blogului aşa că li-l ofer eu acum. Le iau în ordine lexicografică și a numărului de apariţii.



"cum să renunţi la cineva", "ce faci când vrei să renunţi", "cum să renunţi la o persoană cu care nu poţi fi împreună" - Aş merge pe variantă clasică: pur şi simplu îi pui. Mi se pare cel mai cinstit. Dacă tot ați fost împreuna merită să audă de la tine de ce.

"dt e femeie" - Poţi să mai spui asta odată!

"cum ştii dacă să renunţi la persoana cu care eşti" - Pasul 1: Nu te grăbi. Pasul 2: Analizezi foarte, foarte bine ce, cum, de ce ţi se întâmplă. Pasul 3: Iei decizia. Ai grijă că de multe ori este ireversibilă!

"în viaţă este bine să renunţi" - Pardon? În viaţă este bine să lupţi pentru toate şi pentru orice. În special pentru cei pe care îi iubeşti.

"am 1.85" - Felicitări! Eu am 1.86, deci te-am făcut! ;)

"blog pt femei" - Şi prietenii mei îmi spun la fel. NU mai căuta textul asta pe Google sau NU mai da click pe blogul meu când cauţi asta că îmi strici reputaţia. =))

"când e momentul să renunţi la partener" - Greu de spus. Aş zice că atunci când nu reuşeşti să mai fii tu, când s-au produs lucruri ce nu mai pot fi reparate, când nu mai simţi absolut nimic pentru partener. Lista continuă...

"când şti că este momentul pentru demisie" - Pe vremurile astea gând joburile se găsesc mai greu, doar când ai deja un alt loc în care poți merge şi în care crezi că îți va fi mai bine.

"ce faci când cel de care îţi place are deja pe cineva", "are prietenă dar îl iubesc" - Nasol moment. Dacă chiar îţi place sau îl iubeşti atunci înseamnă că eşti dispusă să aştepţi acel moment în care va fi din nou liber şi vei avea o şansa. Atenţie că e posibil că acel moment să nu vină niciodată, deci nu îţi ţine respiraţia până atunci. Există și varianta în care încerci sa îl cucerești și îl faci să renunțe la actuala relație pentru a fi cu tine. NU sunt un fan al acestei modalități. Prefer să îmi crească barbă așteptând, decât să stric relația cuiva.

"ce faci când îţi vine să renunţi la relaţie" - Bei un pahar de apa rece şi te mai gândeşti.

"ce faci când partenerul îţi spune că te iubeşte şi totuşi vrea pe altcineva" - Te prinzi că te minte. Între a te iubi şi a vrea pe altcineva este o contradicţie. După ce te-ai prins cauţi pe Google "cum faci când vrei să renunti la cineva" sau te uiţi pe lista asta. :)

"ce înseamnă dt" - va exista un moment în care informatia asta va fi publică. Până atunci însă mai e.

"cum deblochez uşă la interfon" - Mi-a luat şi mie mult timp să mă prind. Sper că mesajul meu să ajungă în timp util şi să nu fii deja un schelet atârnat de o uşă de termopan. Dacă eşti pe interior ai un buton de deblocare în dreapta broaştei. Dacă eşti pe afară îţi trebuie cartela. În ambele situaţii există varianta să aştepţi un vecin, să îţi deschidă. ;)

"cum fac din prietenă iubită", "cum fac o prietenă iubită", "cum să treci de la prietenă la iubită" - Amice sunt idiot! Dacă aş şti răspunsul la asta şi eu şi ea am fi foarte fericiţi. Dacă dai de vreun alt blog sau site care conţine răspunsul te rog să îmi trimiți linkul pe email. :)

"cum faci când ai fost prins minţind într-o relaţie" - Cred că cel mai bine este să începi prin a-ţi recunoaşte greșeala. După vezi ce mai poţi salva. Există însă multe cazuri când e deja prea târziu. Baftă!

"cum să fii și mamă și femeie", "noi ca femei si ca mame" - Habar nu am, dar știu pe cineva care reușește să le facă pe ambele într-un mod magistral. Îţi pot da mailul tipei. Poate îţi explică ea în câteva cuvinte.

"cum să scriu un comentariu la o fata" - Iei un pix şi o foaie, te aşezi jos şi încerci să notezi fix ce îţi vine în minte când te gândeşti la ea. Dacă sunt obscenități şi perversiuni schimbi foaia şi o iei de la capăt. Dacă scrii şi corect gramatical eşti deja foarte pe val.

"cum se scrie corect pretena sau prietenă" - Recunosc că textul asta l-am băgat în Google să îl testez. Nu îmi venea să cred că duce spre blogul meu. Din păcate da (în căutarea mea sunt pe prima pagină, pe poziția 5). Soluția simplă: dai căutare pe Google după fiecare variantă şi compari numărul de rezultate. Căutări prietenă - 6.200.000 rezultate. Căutări pretena: 829.000. Tu ce crezi? Care sunt mai prosti? 6.200.000 sau 829.000? Sper că stai bine cu matematica. Soluția complexă: pui mână pe o carte și te mai pui la punct cu limba română. Într-o bună zi va trebui să îi înveţi pe alții să vorbească (aka copiii tăi).

"de ce nu pot să renunţ la tine blog" - Textul asta mă cam sperie. Asta am ajuns? Un psiho? Hmm...

"de ce nu scriu femeile" - Ohooo... şi cât scriu. Am eu unele în blogroll care scriu și scriu mult mai bine ca mine. Dacă te referi la o scrisoare-răspuns pe care o aştepţi de la o femeie, ia-ţi gândul. E deja cu altul, dacă nu ţi-a scris până acum.

"m-a cerut în căsătorie pe facebook" - Şi pe mine! Din păcate a divorţat tot pe Facebook, cât ai spune pește! Nu dispera! Tot timpul exista şi data viitoare. ;)

"mătăniile ajută la slăbire" - Da, dacă faci câte 2.000 pe zi şi renunţi la ceafă de porc cu cartofi prăjiţi!

"să pleci tu lăsând senzaţia că a făcut-o celălalt" - Ce minte perversă eşti! Dar, recunosc, că se poate. Nu îmi place metoda aşa că refuz să scriu modalitatea prin care poţi face asta.

"şi sunt convins că lumea toată e a mea" - Eu sunt convins că lumea e a noastră, a tuturor. Așa că hai sa o facem mai bună!

"spune că suntem doar prieteni" - Şi mie! Ce ne facem?

"ştii să renunţi?" - Eu ştiu, dar o fac rar şi doar când nu mai am altă alternativă. Tu ştii?

"unde e dt" - La ora asta, acasă. Probabil doarme (e 5 dimineaţa). A avut o seară frumoasă, aş spune eu şi se reface.

O zi faină să aveți! Fug la somn. Poate reușesc să mai prind o porție.

vineri, 17 iunie 2011

Sindromul Williams

Am început să învăţ despre Sindromul Williams şi despre bolile rare în general. Acesta e primul articol în care încerc să promovez nişte informaţii care îmi erau străine până acum câteva zile.

O boală rară afectează 1 din 10.000 de copii.  Mai este numită şi boală orfelină pentru că în general este lipsită de tratament, iar în unele cazuri nici simtomele şi recunoaşterea nu sunt elucidate. De ce? E simplu. Pentru că fiind rară companiile farmaceutice nu simţ "nevoia" să investească în căutarea tratamentelor aferente bolilor orfeline întrucât acestea să încăpăţânează să pice studiul de fezabilitate. Mai nou Comisia Europeană s-a prins de fază şi încearcă să stimuleze ajutorul în cazul bolilor rare prin obligarea fiecărei ţări din uniune de a avea un plan de acţiune. Cam cum îl ştiţi voi pe Boc, cum credeţi că stă România la acest capitol?



Din fericire există mai multe fundaţii care se luptă şi care pun la dispoziţie terapii menite să îmbunătăţească viaţă copiilor afectaţi. O astfel de fundaţie este Asociaţia Sindrom Williams România. Sindromul Williams este o boală genetică ce apare la 1 din 7.500 de naşteri până la 1 din 20.000 de naşteri (date estimative). Copii care au această boală suferă de diverse dizabilităţi, în special mentale. Logopediea, kinetoterapia şi inverventia timpurie pot îmbunătăţi semnificativ viaţă acestor persoane, dar ele nu vor putea fi independente niciodată (sau oricum foarte rar). Sunt însă foarte sociabili, prietenoşi şi afectosi. Au abilităţi pentru muzică şi limbi străine. Ca să înțelegeți cât de departe suntem vă pot spune că în SUA există cartiere speciale în care locuiesc astfel de persoane, cartiere care beneficiază de personal de asistenta și personal medical. Există chiar și facultăți la care se pot înscrie doar astfel de persoane tocmai pentru a le oferi toate șansele să se integreze în societate.

În momentul de faţă sunt în descoperite în jur de 8.000 de boli rare. Al dracu de multe dacă mă întrebi pe mine. Sindromul Williams este doar una dintre ele. În România există foarte mulţi copii care suferă de astfel de boli dar nu sunt diagnosticaţi şi nu beneficiază de nici o terapie. De multe ori părinţii sunt cei care refuză să accepte că au un copil bolnav de o maladie rară.

Asociaţia Sindrom Williams România a deschis şi un Centru de Recuperare pentru Copii "Covoraşul Fermecat". Centrul oferă servicii de logopedie, kinetoterapie şi intervenţie timpurie, NU DOAR copiilor cu sindrom Williams, ci TUTUROR copiilor care au nevoie de astfel de terapii. Mai multe detalii găsiţi aici.

În momentul de faţă avem novoie de Like pe pagină Facebook a asociaţiei să putem avea un username şi link personalizat. Dacă vrei să ne ajuţi linkul e aici: http://www.facebook.com/?ref=logo#!/pages/Asociaţia-Sindrom-Williams/135208179888191
Mulţumesc mult şi anticipat. Contez pe tine dacă vreodată vom avea nevoie de voluntari! Corect?


Informaţii suplimentare pot fi găsite aici:
Asociația Sindrom Williams: http://www.williams-syndrome.ro
Pagina  Facebook a Asociației Sindrom Williams

Centru de Recuperare pentru Copii "Covorașul Fermecat": http://www.williams-syndrome.ro/centru-de-recuperare.aspx
Pagina de Facebook a Centrului de Recuperare pentru Copii "Covorașul Fermecat"

miercuri, 15 iunie 2011

Carte: De ce iubim femeile - Mircea Cărtărescu

Citind un articol despre DT cineva (rămas anonim) mi-a recomandat De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu. Mi-a spus că m-aş regăsi printre paragrafe. Didi are aceeaşi părere. Când mi-a împrumutat cartea mi-a spus: "Vezi că în final ai să regăseşti unele din mesajele tale". A fost suficient că să vreau să citesc această carte. În plus chiar eram curios cum scrie altcineva despre femei.


Despre Mircea Cărtărescu am auzit că ar fi câştigat aproximativ 500.000 euro din cărţile publicate şi că ar fi un fel de recordman la încasări în România. Poate unicul (sau oricum printre cei foarte puţini) care ar putea trăi numai din scris.

Recunosc că am citit De ce iubim femeile cu curiozitate. Îmi amintesc că atunci când vroiam să las cartea jos să fac altceva, îmi spuneam: "Hai să mai citesc şi următoarea poveste şi mă opresc.". Descrierile lui despre femei sunt frumoase şi captivante. Unele din ele îmi par exagerat de dure. Eu le-aş fi scris mai moale. Dacă stau bine să mă gândesc asta înseamnă să fii un scriitor adevărat: să scrii fix aşa cum cum vezi. Una din descrierile care pe mine m-au surprins este cea a primei femei cu care a făcut dragoste. În opinia mea dacă ai ajuns să faci dragoste cu o femeie înseamnă că te-ai uitat, ai văzut şi ai ales să se întâmple. Nu aş putea înfiera persoana respectivă după. O explicaţie ar putea fi momentul în care a scris povestirea. Mă întreb ce ar fi scris dacă şi-ar fi notat gândurile atunci, imediat ce a ajuns acasă.

În schimb îi împărtăşesc opinia că cei care au avut puţine femei le descriu mult mai bine. Cred că la categoria asta mă încadrezi şi eu (la fază cu numărul, nu cea cu calitatea descrierii; să nu comparam soricelul cu elefantul). Mai cred că secretul nu stă în număr, ci în calitate. Per total cartea a fost o experienţă plăcută şi utilă. Nu ai să afli de ce iubești tu femeile, dar vei afla de ce le iubește Mircea Cărtărescu. O parte din motivele lui sunt și ale tale și asta te va face să te simți bine că nu ești singurul ciudățel.

Hai să citim şi autori români contemporani! Să începem, de ce nu cu: De ce iubim femeile, de Mircea Cărtărescu.

Această carte poate fi cumpărată de aici.

luni, 13 iunie 2011

40 de ani împreună

Astăzi părinţii mei fac 40 de ani de căsătorie. Pe 13 Iunie 1971, aveau să se căsătorească. Probabil că se iubeau  mult pentru că nu au fost superstiţioşi şi nu s-au speriat de ziua de 13. Nici eu nu am fost superstiţios la luna Mai, dar mie nu mi-a mers (prietenii ştiu de ce). Dacă tot mi s-a oferit ocazia hai să va spun cum a fost văzută această căsătorie prin prisma unui copil care îşi ţine de mână părinţii.

Primul lucru pe care mi-l amintesc este că tata a lucrat 4 ani în Iraq şi 4 ani în Egipt. Partea bună era că deşi vameșii devastau pachetele, aveam Milky Way şi Mars în brad la fiecare Crăciun (asta înainte de 1990). Partea mai puţin plăcută este că uitasem cum arată tata. În '90 când s-a întors eram la țară, la bunica (aka Mămaia) şi a venit un domn pe care toţi îl îmbrăţişau şi îl pupau de zor. Îl recunoşteam din poze. Am început să plâng şi nimeni nu înţelegea de ce. Astăzi va spun eu: pentru că venise tata.

Tata e super tare. Toate prietenele mele îl îndrăgesc. Nu l-am văzut nervos niciodată. Nu l-am auzit ţipând niciodată. Mă întreb dacă ştie ce e aia supărare? Beat nu am avut ocazia să îl văd, doar ameţit de câteva ori. În schimb l-am auzit o singură data înjurând. Asta într-o discuţie tata-fiu în care îmi explica (adlitteram) ce îi povestise un vecin că mă auzise pe mine spunând. În realitate, nu eram eu cel care înjura, ci unii dintre colegii mei de liceu care petreceau la mine acasă. Ai mei erau la ţara, iar eu a trebuit să plec pentru că Raluca avea o criză în dragoste. Să recunosc că am lăsat copii singuri în casă mi-a părut mai grav decât să îmi asum înjurăturile.

Mama seamănă destul de bine cu mama lui Ion Creangă. Transferat în zilele noastre ar fi vândut mobilă din casă că să îmi cumpere o culegere gen Petrica sau Gheba. Ar fi stat şi în cap că să avem tot ce ne trebuie şi să ne ducem școala şi educația la bun sfârşit. Din copilărie îmi amintesc, cu mare plăcere, că în fiecare week-end ne făcea câte 2 tipuri de prăjituri. Şi ce bune erau şi încă mai sunt. Mama are o inimă de aur pe care am învăţat de mic să o înmoi. Când întârziam peste ora permisă afară, dădeam o tură prin centru, furam un buchet de trandafiri şi mă postam în dreptul uşii cu un mare zâmbet. Îmi deschidea uşă o faţă serioasă care la văzul buchetului se înmuia instant. Aşa scăpam eu de bătaie, spre deosebire de sor-mea care o provoca şi o încasa mult mai des că mine.

Mama e frumoasa, harnică şi mereu grăbită. Tata e calm şi mereu liniştit. Uneori mama îl dojeneşte că se mișcă încet sau că nu face ceva bine. Atunci, tata îi răspunde într-un mod magistral şi care nu s-a schimbat de 40 de ani: "Da drăgălașo, aşa este!". După 40 de ani mama a rămas o drăgălașă. Are dreptate tata! Şi eu şi sor-mea murim de râs şi ne place să îi vedem cum se desfășoară. Stăm pe canapea în bucătărie, ii privim și nu avem cum să nu izbucnim în râs. E așa frumos la noi acasă! Îmi încarc bateriile la maxim doar privindu-i.

I-am sunat să îi felicit şi am încercat să le aflu secretul. Am vorbit cu unul, apoi cu celălalt. Mama mi-a spus că secretul este să ştii când să laşi de la tine. Nimeni nu e perfect şi trebuie să îi accepţi celuillat şi defectele. Apoi mi-a spus că aceşti 40 de ani ni se datorează în mare parte şi noua (mie şi surorei mele). Am fost copii doriţi şi asta i-a ajutat şi pe ei. Pe final mi-a spus că simte că mai poate duce încă 20-30 de ani. Nu ştiu care le-a fost reţeta, dar pot spune că au reuşit.

Va iubesc şi va mulţumesc din suflet.

PS: atașez cele mai recente fotografii cu sărbătoriții: echipa mea de suflet. Poate pentru că sunt ai mei, dar mie îmi par frumoși rău.

Mama

Tata

Tata și mama în activitate.

vineri, 10 iunie 2011

Articol fără titlu

M-am uitat la cele mai populare articole şi am constatat că în top domină topicuri ce conţin cuvandul femeie sau alţi termeni care duc cu gândul la o femeie. Cu excepţia articolului DT e femeie!, care conduce în top detaşat şi care mi-a plăcut şi mie la momentul respectiv, restul articolelor mele favorite nu se regăsesc în top 10. Judecând după comentarii, cititorii mei sunt în mare parte femei (faine sau cel puțin așa îmi place să cred). Asta mă pune puțin pe gânduri. Constat, deci, că și femeile tot despre femei vor să citească.


Din punctul meu de vedere am articole mai bune decât cele prezente în top. Ceva însă le deosebeşte. Titlul! Concluzia mea este că titlul face 50% din afişări. Vorba lui Puia: Die my mother if i lie. Am o curiozitate, în legătură cu care am nevoie de ajutorul tău: dacă ar fi să te gândeşti la toate articolele pe care le-ai citit până acum care e favoritul tău? Sunt foarte curios să aflu ce îţi place să citeşti.
   
Am mai făcut încă un experiment. La unul din articole nu am postat linkul pe reţelele de socializare. Vreţi să ştiţi câte vizualizare are? Nu ştiu. Dar va asigur că foarte puţine. Deci, fără Facebook, Twitter, Netlog sunt mort. Nu mă citeşte nici draq. Facebook este de departe cel mai eficient.

 
Vreau totuşi să mulţumesc celor care aruncă un ochi pe ce scriu. Google îmi da PR 1 (PR = Page Rank), ceea ce nu e rău dacă mă întrebi pe mine. :) Când ajung la PR 5 (aka never) bag banere, mă umplu de bani şi plec în Maldive.  =))

joi, 9 iunie 2011

Voluntariat

În ultimul an am scris tot felul de texte, de la apă plată cu lămâie, până la lămâie simplă și în cantitate mare. Am scris despre vis, despre speranță, despre dorință, despre viață, despre relații și probabil despre multe altele.

Știu sigur că am scris la un moment dat să fim mai receptivi la nevoile celor din jur și în aceiași măsură să îi lăsăm pe ceilalți să ne ajute atunci când avem nevoie. În urmă cu ceva timp, mi-am dat seama că mă transformasem într-un tip care e tare în teorie, dar care nu are prea multă experiență să susțină cauza. Nu prea dau eu doi bani pe parerea altora despre mine, cu excepția persoanelor foarte apropiate, dar m-am gândit că ar trebui să fac mai multe din ceea ce scriu. Zis și făcut. La sfârșitul lunii trecute am aplicat ca voluntar la mai multe fundații și asociații.

Am avut șansa să fiu acceptat ca voluntar în cadrul Asociației Sindrom Williams. Voluntariatul aici mi se potrivește foarte bine pentru că voi avea de-a face cu copii și dintotdeauna mi-au plăcut copiii. Pentru moment mă ocup de chestii de IT, dar pe măsură ce îmi voi câștiga încrederea cred că voi putea fi implicat și în altfel de planuri. Am să revin cu un topic pe tema asta în perioada următoare pentru că deja am început să învăț despre bolile rare și vreau să împărtășesc informația cu toată lumea.

Am mai fost acceptat și în calitate de colaborator voluntar în cadrul unui website. Aici trebuie să scriu conținut. Cum a aflat creierul meu că poate scrie pentru alții s-a și blocat și refuză să mai conceapă două fraze legate.

Cam asta e, pentru moment, cariera mea în voluntariat. Dacă aveți nevoie de mine în astfel de scopuri vă rog să nu ezitați. Nu promit că voi fi prezent, pentru că mai am și alte lucruri de făcut, dar promit să încerc.

duminică, 5 iunie 2011

Teatrul Național București: Sinucigașul

Am avut ocazia să merg la una din piesele de teatru pe care mi le doresc de mult: Sinucigașul, de Nikolai Erdman în regia lui Felix Alexa. Piesa îl are ca actor principal pe Dan Puric, în rolul sinucigașului Semion Semionovici Podsekalnikov. Îl urmăresc pe Dan Puric de mult și îmi doream tare mult să îl vad și la teatru. Astăzi am reușit și sunt foarte bucuros. În plus simt că am plecat de la piesă cu ceva în plus. Dan Puric în Sinucigașul este fantastic. De fapt, Dar Puric este un tip fantastic, în general.



Câteva cuvinte despre piesă. Scrisă în vremea comunismului piesa a fost interzisă de însuși Stalin. Ulterior, nu știu  dacă piesa asta a fost motivul, dar autorul a fost deportat în Siberia. Subiectul este constituit de hotărârea întâmplatoare și oarecum în gluma a lui Podsekalnikov de a se sinucide din pricina vieții grele pe care o duce. Locuiește împreună cu soția și soacra, este șomer și suportă cu greu faptul că este întreținut. Moartea lui nu poate fi doar o întâmplare nefericită. Mai multe personaje, reprezentative pentru diverse categorii sociale încearcă să îl convinga pe Podsekalnikov să renunțe la simplul bilet lăsat dovadă a sinuciderii și să îl înlocuiască cu altul care să conțină toate frustrările și toate strigătele de durere și supărare pe care însă reprezentantul nu are curajul să le rostească într-un sistem comunist.

Piesa poate fi înțeleasă în mai multe moduri. Eu, din păcate, sau poate din fericire am prins comunismul și mi-l amintesc. Replici ca: "Au pus lacăt pe măcelărie. Nu se mai poate trăi așa." nu cred că prind contur în mintea generației post revoluționare. Noi ăștia mai vechi însă putem să simțim din plin gustul piesei. Au fost momente în îi auzeam pe unii râzând, dar nici eu nici DT nu râdeam. În realiate erau momente de dramă, dar nu fuseseră percutate de toată lumea.  A doua dimensiune este cea a comediei. Cu siguranță vei râde la această piesă. Poți să nu iți pui nici o problemă de a înțelege mai mult din text și tot vei râde și te vei simți bine.

A treia dimensiune mi-a plăcut cel mai mult: metafora vieții. Este incredibil cât de bine se potrivește textul scris în 1928 și gândit prin prisma comunismului sovietic, în contextul societății românești de astăzi, încă în criză. Da! Viața e grea! Viața are multe momente în care iți vine să iți iei câmpii sau chiar să o scurtezi, dar până la urmă are farmec și merită trăită. Am și un amendament pentru Felix Alexa. Dacă aș fi fost eu regizorul acestei piese aș fi renunțat la ultima replică din spectacol. Ea are sens în contextul în care a fost scrisă piesa, dar pentru momentul în care se joacă eu m-aș fi oprit la: "Podsekalnikov avea dreptate." Atât! Dacă ești curios să vezi care este ultima replică nu trebuie decât să mergi să vezi piesa.

Piesa a reprezentat și debutul ieșirilor mele cu DT la TNB, motiv pentru care aceasta s-a hotărât să scoată artileria grea. Deși nu a avut mult timp la dispoziție s-a descurcat de minune: rochițică, săndăluțe, accesorii, etc. Nu știu dacă a vrut să mă impresioneze pe mine sau pe colegii de vizionare, dar pot să vă spun că trecând pe lângă Teatrul de Operetă unui bunic, în cârjă îi străluceau ochii în cap în timp ce tot o măsura cu privirea. V-aș da mai multe detalii, dar își pierde articolul scopul. Pe scurt, era frumușică foc și m-a rugat să transmit un mesaj: aplauzele ei au fost în mare măsură pentru Tania Popa. Din păcate Tania a căzut de pe scena în debutul piesei și s-a lovit rău la mână. Nu știu câtă lumea s-a prins, dar a continuat rolul cu mâna prinsă și cu dureri mari. Sper ca brațul ei este ok.

Piesa merită văzută. Poate să îți placă mai mult sau mai puțin, dar merită văzută.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This