miercuri, 4 mai 2011

Eu si Directia Cercetari Penale

In procesul de maturizare al unui om de afaceri vine, inevitabil, un moment in care trebuie sa dai o declaratie la politie. De preferat este ca drumul spre sectie sa nu fie facut cu mainile apropiate de bratari metalice si cu sacoul peste ele. Se pare ca si eu m-am maturizat (din punct de vedere al businessului, pt ca la capitolul barbat sunt inca un copil cu acte in regula) asa ca saptamana asta a trebuit sa fac o vizita la DGPMB - SIF - BCP, aka Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti - Serviciul de Investigatii Financiare - Biroul Cercetari Penale. Oricum ar fi, trebuie sa recunosti ca denumirea suna super misto.

Tin sa precizez ca m-am dus de buna voie, cu mainile libere, la invitatia unei doamne/domnisoare inspector sef. Din pacate nu m-am intalnit nici cu Vantu, nici cu vamesii si nici cu liderii de sindicat. Cred ca nu am avut acces in zona VIP. Deh, sunt mic. Nu puteam ca de la prima vizita sa stau cu baietii cei mari.

Se face ca prin 2008 a venit un client vesel si hotarat sa cumpere programul nostru, Ra Workshop - softwarre pt ferestre si usi. Desi nu mai am toate detaliile imi amintesc ca a acceptat rapid pretul de retail. Lucru asta ma face sa ridic spranceana (in stilul lui DT) intrucat se intampla foarte rar ca un client sa nu vrea o mica reducere. Oricat ar fi de mica, dar sa fie reducere. Clientul asta nu a vrut-o, iar eu nu am dat-o. Experienta m-a invatat sa nu accept la plata decat cash, transfer bancar cu plata inainte de livrare sau CEC. Pentru mine BO (biletul la ordin) este hartie igienica. Am acceptat cu bucurie CEC-ul cu plata in 60 zile.

Dupa scurgerea celor 60 de zile, alerg la banca, il depun si imi astept roadele muncii. Surpriza! CEC-ul nu are acoperire. Nasol, zic! Noroc ca softul nostru stie sa se opreasca de unul singur tocmai pentru a nu alerga noi dupa banii restanti, ci sa alerge clientii restantieri dupa noi sa ni-i aduca. In concluzie, blochez licenta si imi vad linistit de treaba.

Trei ani mai tarziu, adica fix saptamana asta suntem anuntati de la politie ca suntem parte vatamata intr-un dosar, fara insa a ne da alte detalii despre ce e vorba. Ne gandeam: cum dracu sa fii parte vatamata daca nu ai reclamat in viata ta pe nimeni? Uite ca ii reclamasera unii pe tepari si am intrat si noi in lista prejudiciatilor.

Uite asa am ajuns eu intr-o dimineata la Directia Cercetari Penale. Nu stiu cum e la puscarie (si sper sa nu aflu), dar cladirea politiei este dezastru. De fapt asta este si motivul pentru care am vrut sa scriu despre acest eveniment. O cladire ponosita, care iti da un aer de saracie, cu culoare inguste si prost luminate. Auzi la TV ca nu exista suficiente fonduri pentru bugetari in general, dar ce am vazut a depasit asteptarile. Un birou mic, foarte mic, in care lucrau doua doamne, foarte dragute de altfel (si aici vorbesc serios; nimic din imaginea politistului cu care suntem obisnuiti in scenetele de comedie), inconjurate de teancuri de hartii si de bibliorafturi, fara a avea vreun calculator sau orice alt echipament de tehnica de calcul. Am dat o declaratie scrisa de mana cu pixul pe o foaia A4 indoita in partea stanga, cam cum faceam in scoala generala. Nu mai imi pun problema cum ajunge declaratia mea la Calarasi unde se ancheta dosarul.

La un moment dat am vrut sa predau un document, pe care il aveam pe laptop in format electronic. Dna inspector a sunat undeva sa intrebe daca stickul de memorie este disponibil. A mers intr-un birou sa il ia. In mintea mea incoltise o intrebare: oare aveti unul singur pe institutie sau cate unul pe etaj? Ulterior si-a dat seama ca nu il poate introduce in laptopul meu deoarece as fi putut fura informatii de pe el sau sa las programe spion pe stick. Mi s-a parut putin ciudat, dar oarecum acceptabil intrucat e o chestiune de securitate a unui sistem informatic. Ca sa nu mai vin inca odata cu contractul printat am stabilit ca il trimit pe fax. La auzul acestei solutii colega de birou intreaba: "E mare contractul?". Dna inspector ii spune: "Nu are cum sa fie mare ca e un contract." Eu le spun: "Are cam 10-12 pagini." Au inceput amandoua sa zambeasca complice si am inteles atunci ca acest fax urma sa dea iama in resursele institutiei. Aparent un fax de 10 pagini este f. mult pentru o institutie precum Directia Generala a Politiei.

Am plecat rapid si am reusit sa transmit faxul mai tarziu in acceiasi zi. M-am simtit vinovat ca aveam sa consum tonerul aferent a 12 pagini de fax, dar vroiam sa scap de problema. Concluzia zilei pt mine este foarte aproape de o invitatie la a comite infractiuni. Cat timp aparatorii legii utilizeaza mijloace rudimentare, gen hartie si creion, ai sanse sa nu fii prins.

6 comentarii:

  1. am ras aproape la fel de mult ca la articolul cu serverul de CRM :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Razi tu razi dar serverul meu de CRM inca nu functioneaza. Ze germans nu prea se streseaza din cate vad. Tocmai mi-ai amintit sa le trimit un mail.

    RăspundețiȘtergere
  3. bai dar si voi... cum naiba nu ati avut o solutie de backup ???

    cati ani de experienta in IT aveti toti mogulii la un loc ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Backup exita si se face automat. Faza e ca baza de date s-a deteriorat. Avand in vedere ca tocmai picase serverul vechi am profitat de ocazie sa facem update la CRM 2011. La importul datelor am avut probleme.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ei,dragutul meu...am ajuns si eu la cercetari penale de n-spe ori in doar citiva ani. Daca as scrie pe ce motive,ai lesina de ris si nu vreau asta...Vreau sa mai citesc de la tine.
    Si mie mi-a venit sa iau cu mine hirtie si pix de acasa,ca erau asa de stricti cu colile...
    INTELEG!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Adina,

    Sper doar sa nu ne intalnim pe acolo! =))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This