duminică, 29 mai 2011

Mancare chinezeasca

Mă trezesc de dimineață și constat că deși eram îmbrăcat ca de culcare patul nu era făcut. Probabil am adormit în timpul meciului, spre final. Mă uit prin casă, nu mai e nimeni. Deci, m-am întors singur de la operetă. E bine, zic! Stau să mă dezmeticesc și realizez că frigiderul e gol. Mă duc să mă uit, să mă conving și vad paiajenii care se distrau precum Tarzan in junglă.

Chef de mers la cumpărături: zero. Singura speranță congelatorul. Mi-amintesc că am un pește acolo. Scot crapul. Mă uit la el, el se uita, cu o privire înghețată, la mine. Simt mâna cum îmi amorțește și gândesc: cum mănânc eu 3 kile de pește. Poate altă dată când vom fi mai mulți. Mă uit mai atent și văd o pungă colorată. Legumele chinezești. Nu au decât vreo două secole de când așteaptă o pitzi în vizită să o impresionez cu talentele mele culinare. Piept de pui? Am, e lângă legume în congelator. Tăieței de orez? Am, sunt în dulap între cutia de orez Uncle Ben's și pastele Barilla (numărul 3 sau 5). Usturoi, ceapă? Detalii deja. Decid subit: e timpul să te impresionezi pe tine, prietene! Și în plus, având în vedere că nu ai mai făcut niciodată rețeta asta, te cam riscai să o faci direct în fața vreo unei pitzi. Ai dreptate!, îmi zic și mă apuc de treabă. Nu înainte de a o suna pe sister să îmi repete pașii și să confirm rețeta.

Fix când eram pe la jumătate mă sună Didi: "Știi, mi-ai povestit tu de o rețetă de mâncare chinezească....". Eu buimac, mă întreb: "Cum dracu s-a prins? Miroase atât de tare? Chiar până în Berceni, la ea? E clar, vrea la masă! Nici o problemă". Aparent Didi vroia să își pregătească propria-i mâncare chinezească și îmi cerea rețeta și ingredientele. M-a prins pe fază. Tocmai îmi spusese sister ce trebuie să fac. Mă dau mare, evident, și repet ca un papagal ce auzisem anterior. Mai mult, ii promit o poză cu rezultatul muncii mele ca pentru comparație.

Gentleman cum sunt mă țin de promisiune și le atașez mai jos. Am uitat totuși să îi spun ca pentru rețeta asta e musai să ai Dvorak în boxe. Dă un gust mai bun pieptului de pui. În plus iți arată când să îl mesteci și cât să îl lași pe foc. Informații esențiale, dacă mă întrebi pe mine.

O zi bună tuturor. Eu ies pe afară.




Teatrul National de Opereta: Rebecca

Ieri am avut primul orgasm intelectual. Nu aș fi crezut că este posibil, dar acum că mi s-a întâmplat cred cu tărie. Am avut parte de cel mai frumos spectacol la care am asistat în viața asta: Rebeca, pe scena Teatrului Național de Operetă, după romanul cu același nume scris de Daphne du Maurier.


Timp de trei ore am rămas fascinat de această producție muzicală. Nici nu știu despre ce să vorbesc mai întâi. Rebeca se constituie într-o poveste de dragoste, clasică dintre un conte și o fată simplă, din popor. Decorurile sunt fascinante și contribuie foarte mult la introducerea în atmosferă. Povestea este frumoasă și captivantă. Baletul iți transmite atâtea detalii încât ochii ar vrea să devină, brusc, șașii și să poată urmări fiecare în parte alt interpret și în felul acesta să rețină mai multe detalii.

Eu am timpane de iască, dar chiar și așa muzica a intrat în mine ca o microundă. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Sunetul este vedeta acestui spectacol și este ridicat la cel mai înalt grad. Ca un exemplu, ceștile de cafea nu au conținut, iar interpreții amestecă în cercuri concentrice mici fără să atingă marginile vasului. Orice zgomot ar fi pătat metafora sunetului.  M-a fascinat această grijă pentru detalii. Nu aș fi spus că este posibilă în România.

Una peste alta Rebecca este o mega-producție. Pe scenă, la final am estimat peste 100 de persoane implicate în spectacol. Astăzi am cautat detalii și am aflat că în realitate în jur de 300 de persoane au muncit pentru a realiza această producție. Nu am făcut nici o precizare despre actori/cântăreți. În mod intenționat am omis acest lucru pentru că orice precizare a unora dintre ei i-ar fi umbrit pe ceilalți. Echipa este tânără, frumoasă și bine integrată în spectacol. Concluzia mea pentru Rebecca: It's a must!

Am și un mic gust amar rămas tot ca urmare a acestei experiențe. Noi românii încă mai avem de lucru la ce înseamnă codul bunelor maniere. Pot să înțeleg că lumea preferă să se îmbrace casual. E oarecum normal, deși eu am optat pentru ceva mai clasic. Dacă mi-am pus bretele, clar sărisem din casual. Am văzut totuși o doamnă care avea șlapi de plaja cu o bareta între degetul  mare și următorul, bermude (care pe deasupra mai păreau a fi și bărbătești) și tricou (din categoria celor care se sau la promoțiile de bere). Înțeleg că era cald afară, dar parcă e prea mult.

Până acum am făcut doar recomandări. Acum iți spun direct: dacă pe parcursul vieții nu apuci să vezi un spectacol ca acesta, atunci chiar dacă ai casă, chiar dacă ai copii, chiar dacă ai sădit un pom tot ai trăit degeaba. Mai mult, dacă cineva îmi urmează recomandarea și nu ii place spectacolul, mă angajez să ii returnez banii pe bilet și să îl scot și la masă în oraș. Spectacolul mai rulează în zilele de 18, 19, 25 și 26 Iunie 2011.

Eu unul sunt convins și deja îmi caut următorul spectacol.

vineri, 27 mai 2011

Eu scriu poezie

Despre mine se poate spune orice, dar nu că mă pricep la poezie. Dacă atunci când am un topic de redactat îmi ies cuvintele ușor și propozițiile curg una după alta, în funcție de cât mă pasionează subiectul, la poezie sunt total diferit. Îmi place poezia. Asta poate datorită faptului că doamna Stănescu ne obliga să învățăm versuri în liceu. Când am dat BAC-ul știam cam 200-250 de strofe din diverși autori, cuprinși în programă firește. (Spre deosebire de Saruman care a luat bacul cu șpagă. Și btw, nimeni nu a observat și nu comentat pe tema asta. Chiar și el a tăcut chitic, probabil rușinat.)

În sinea mea sunt inginer. Nu mi-am luat încă diploma de la facultate (deși au trecut vreo 8 ani de când am terminat), dar teoretic sunt inginer, deși îmi place să mă prezint ca programator. La faza asta Saruman si Sauron vor avea multe de comentat. Să nu îi luați în seamă. Sunt prietenii mei și își permit să fie răi.

Revin. Programator sau nu, tot timpul am fost slab la un anumit gen de probleme de matematică. Cred că niciodată nu am știut să rezolv genul ăsta de probleme: Dacă mama i-ar putea da fiului sau 5 ani, vârsta fiului ar reprezenta jumătate din vârsta mamei. Câți ani va avea fiecare peste 3 ani dacă acum au împreună 42 de ani și mama își iubește foarte mult fiul. Băi nene, făceam segmente pe hârtie, puneam în ecuație, la dracu nu îmi ieșea niciodată verificarea. După un timp am renunțat și am început să le fac băbește. Luam o vârstă aleatorie pentru mamă. Cam la cât să aibă și ea un copil? Zic: 25. Aplicam cererile din ipoteză și verificam rezultatul. Nu merge. E cam tânără. Încerc cu 35. Pe urmă cu 30, 28, etc. până când nimeream rezultatul.

Începusem să vorbesc despre poezie și am dat-o în matematică. Îmbin acum ideile. Poezia e pentru mine fix ca acest tip de problemă de matematică. Știu ce vreau să spun, știu ce vreau să obțin, dar nu știu cum să fac. În nici un caz nu îmi vin versuri, cursiv în minte. Pur și simplu generez expresii și idei. Pe urmă încep să le permut și să le structurez conform a ceea ce vreau să exprim. Inevitabil, trec printr-un moment în care mi se pare că totul este foarte slab, că îmi e rușine de mine și de cât pot fi de lame. Iau o pauza de câteva zile, dar nu renunț niciodată. Cred că asta s-a cam înțeles din ce scriu eu pe blog: Nu renunț. Sunt al dracu de perseverent. Ai să mă întrebi atunci de ce scriu poezie? Îți voi spune că sunt ca o gospodină care nu știe să gătească, dar care își iubește soțul. Chiar dacă știe că poate eșua, încearcă totuși să îi pregătească ceva. Poate pe viitor voi mai posta unele din încercările mele. Doar că odată terminate, le dăruiesc. Din acel moment nu îmi mai aparțin, deci nu pot sa le mai decid soarta.

(Fotografie realizată de Aripi de Plumb)
Mai nou trec printr-o etapă în care visez (la propriu). Tot ce scriu are ca lait motiv visul, pentru că asta simt și asta mă obsedează. Încerc să mă opresc, dar nu prea îmi iese. Dacă seara înainte de culcare beau un pahar de vin, visez. Am încercat cu două pahare de vin. Visez. Am încercat cu trei pahare de vin. Visez. Am încercat cu apa. Visez. Am încercat să mă culc flămând sau însetat. Visez. Partea bună e că sunt vise frumoase. Îmi plac. Visele mele au o constantă. Încerc totuși să nu mă las cucerit de ea. Sunt un tip realist. Uneori, din cauză ca sunt incredibil de frumoase mă trezesc din somn. Cumva mă prind și mă trezesc cu gândul: "Băi nene, las-o-n fasole că e prea de tot!".

Concluzia zilei este că nu sunt demagog. Sunt năpădit de vis și de speranță. Probabil că la un moment dat îmi vor trece. Unii nu mi-au dat mai mult de 2-3 luni până când îmi vor trece complet. Eu nu sunt asa încrezător. Până atunci visez.

marți, 24 mai 2011

Experienta Bulgara

În urmă cu o săptămână și ceva am fost într-o delegație în Bulgaria. Am avut niște întâlniri intermediate de partenerul nostru bulgar în Stara Zagora și Sofia. Am tranzitat Bulgaria de vreo 4 ori, dar abia acum am poposit prima dată peste noapte.

Trec peste lucrurile obișnuite cum că sunt mai săraci ca noi, că politicienii îi fură și pe ei la fel cum ne fură și pe noi, că au mentalitate de looser cum avem și noi, etc. Până și harta de la GPS era în urmă așa că de multe ori Veronica sau cum o cheamă pe tipa de la GPS ne punea să facem stânga pe drumuri inexistente sau ne băga prin sate care păreau uitate de lume. M-a surprins puțin Sofia de la care așteptam mai mult. Diferența față de București mi s-a părut cam mare.

Un lucru mi-a sărit în evidență încă de prima dată când am tranzitat Bulgaria, acum câțiva ani. Acum am cerut detalii. Bulgarii au un obicei de a afișa necrologul morților însoțit de fotografie pe poartă sau ușă, după caz. La un moment dat s-a pierdut Veronica cu firea și ne-a băgat printr-un sat ce părea părăsit. Nu era nimeni pe uliță, în schimb pe fiecare poartă erau lipite 2-3 poze cu oameni ce păreau a fi murit. E super nașpa sentimentul. Trăiești cu impresia că a trecut molima înaintea ta cu 5 minute și i-a curățat pe toți. La un moment dat din față se întrezărește un biciclist. Gândesc: "Molima pe bicicleta! Am pus-o!". S-a dovedit a fi, totuși, un simplu biciclist.

Zic eu: "Așa o fi la tara!". De unde? În Sofia aceeași situație. La intrarea în bloc vezi lista morților afișată pe post de anunț de citit contoarul. Probabil pe piața imobiliara asta e o informație valoroasă. Când iți cumperi un apartament într-un imobil poți verifica cu ușurință și care e rata de supraviețuire a locatarilor. Îmi și închipui o discuție de genul: "Cât ai dat pe apartament?". El răspunde: "X euro. Ieftin!". "Eu am dat X + 5000 Euro, dar la mine sunt doar 2 morți pe scară, tu ai 14 deci ai luat țeapă. Daca te-ai avărit la bani ce sa îți fac!"

Același lucru se întâmplă și în cadrul companiilor. Când am intrat în sediul firmei cu care aveam stabilită întâlnirea  văzând necrolugurile, primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost: "Ăștia nu prea sunt rezistenți la stres!". Am înțeles ulterior că este un obicei de a comemora pe cei care s-au dus. Chiar și așa, mi se pare bizar. Spun asta pentru că prima fotografie a apărut pe la 1800, deci originea acestui obicei este destul de recentă.

Un alt lucru care m-a frapat este modul de traducere al filmelor la TV. Asta în contextul în care și noi ne punem problema să dublam filmele. Bulgarii au găsit o soluție marfă, de te doare mintea. Lasă vocea originală pe fundal pe o tonalitate redusă și peste dublează bulgarii, dar fără să aibe câte un actor pentru fiecare personaj. E vocea unui povestitor care dublează toate personajele. Marfă frate! (n.r. e posibil să fi dublat cu mai multe personaje și să nu mă fi prins eu). Partea mișto e că te poți concentra pe vocea de fundal și reușești să mai înțelegi ceva.

În rest e fain in Bulgaria. E ieftin. Metru pătrat nou construit este de 400 Euro/mp la vânzare. O masă cu țuică, iaurt, 5 - 8 beri, antreu (salata bulgărească, firește), fel principal (miel sau pui), desert (creme brulee) la Irish Pub in Stara Zagora a costat echivalentul a 60 RON/persoană. Fetele râd. Sau poate îmi zâmbeau mie, că sunt frumușel. =)) Eu probabil că m-am simțit foarte bine, dacă m-am regăsit a doua zi cu țigara în gură într-o poza de care nu îmi aminteam (pentru cei care nu mă cunosc sunt nefumător).

Începutul.

Începutul finalului.

Finalul finalului.

duminică, 22 mai 2011

Recuperare

Am vreo 10 articole în lucru, dar astă seară nu mă simt în stare să continui nici unul din ele. Mai mult știu că dacă le citesc am să am impresia, poate justificată, că sunt scrise prost.

Cu toții cred că am pierdut pe cineva, fie că e vorba de un iubit(ă), un părinte, un bunic(ă), un prieten(ă), o rudă, ca abia ulterior să constatăm importanța acelei persoane în viața noastră. În urmă cu câteva zile am fost tentant să scriu un articol despre ce înseamnă să pierzi (oarecum nemeritat) pe cineva drag. Cât de frustrant poate fi și cât de mult suferi atunci când începi să conștientizezi că importanța pe care i-o atribuiai era în realitate și mai mare, dar nu ai realizat asta decât după ce ai pierdut. Nu am vrut să scriu un articol cu un puternic iz patetic, așa că am renunțat.

(Fotografie realizată de Aripi de Plumb)

Unii dintre noi avem noroc și reușim să recuperăm pierderea. Uneori acest lucru nu este fizic posibil și vei rămâne tot timpul cu durerea și regretele. Vei fi dominat de gândul că ai fi putut face mai mult, că ai fi putut face mai bine, că ai fi trebuit să prețuiești mai mult, că mai aveai multe lucruri pe care ți-ai fi dorit să la fi spus. În cazul meu recuperarea a fost posibilă.  Mai mult se pare că nu pierdusem nimic. Totul era la locul lui. Asta mă face să mă simt prost că în supărarea mea am început să pun lucrurile sub semnul îndoielii. Am început să am dubii. Dar, până la urmă am sperat că voi reuși, și în cele din urmă lucrul ăsta s-a întâmplat.

Am rămas cu mici sechele. Îmi doresc atât de mult ca situația să nu se mai întâmple incat acum merg pe vârfuri, deși nu ar trebui. Sunt încă cumprins de o bucurie efervescentă. E ca atunci când ți se face o glumă foarte proastă și după scurta perioadă în care credeai că viața ta e compromisă iremediabil afli că în realitate a fost o farsă. Reacția firească ar fi să îi strângi de gât pe farsori, dar pentru că ești cuprins de bucuria faptului că scena nu este reală ajungi să te amuzi și să savurezi momentul alături de ei. Uiți, în grabă, tot ce te supăra cu câteva minute înainte și te bucuri că ai scăpat, fie și dintr-o situație ipotetică. Cam așa s-a întâmplat și în cazul meu (mai puțin faza cu farsa, pentru că a fost cât se poate de real). Bucuria și emoția recuperării a întrecut înzecit tot ce trăisem anterior.


Oricum, asta vroiam să scriu: că uneori în viața mai ai șansa de a recupera din persoanele pierdute. Cu toate momentele mele de slăbiciune în care demonii încercau să îmi saboteze trăirile și simțirile, nu am renunțat niciodată să sper, să lupt și să am o mână întinsă pentru a fi prinsă. Într-un final s-a întâmplat. Știu că nu a fost doar meritul meu. Eu am luptat doar pe bucățica ce îmi revenea. Eu doar am întins o mână, iar la capătul celalalt cineva a strâns-o, într-o zi cu soare, mai pe la prânz.

Dacă ești într-o situație asemănătoare sau poate chiar mai dificilă, în care ți-ai pierdut de tot speranța, păstrează măcar o mână întinsă. Într-o zi vei simți o furnicătură care cel mai probabil va fi urmată de o strângere de mână. Nu știu să îți spun când se va întâmpla asta, dar pot sa îți garantez că bucuria și satisfacția ce urmează fac orice efort meritat.

sâmbătă, 21 mai 2011

5 momente în care bubui de prostie

Tot timpul am fost de părere că inteligența nu e constantă și că periodic dau dovadă de o rară prostie. Am colectat mai jos câteva momente, deși știu ca în realitate sunt mult mai multe.

1. După cinci ani de stat la casă m-am mutat la bloc, cu interfon. Tot timpul când am plecat de acasă am deschis ușa de la intrare trăgând cu o mâna zăvorul interfonului spre dreapta și împingând ușa cu piciorul. Uneori ușa are clanța ridicată și trebuie sa îmi folosesc ambele mâini. Asta îmi crează probleme când car ceva. După vreo 4 luni, m-am prins că există un buton pe care să îl apăs și ușa se deblochează. Curios este că acasă (la mama) am tot interfon și știam de existența butonului de deblocare.

2. Tot la noua casă, am chemat liftul la etajul opt. Am văzut că se aprinde butonul roșu, dar nici una din săgețile care arată deplasarea liftului. Am tras concluzia că liftul e defect și am luat-o pe scări. După vreo lună m-am prins că liftul mergea și era chiar la etajul la care mă aflam și eu. :)

3. Am renunțat de mult să mai fac calcule matematice. Pentru mine a face un calcul înseamnă a asculta sonoritatea numerelor și a estima rezultatul tot pe baze fonetice. Din 5 calcule cred că greșesc 4. Până și partenerii mei se întreabă uneori cum de lasă administrarea firmei pe mâna unuia care nici măcar nu știe să socotească. Uneori când vor să se distreze îmi aruncă câte o operație matematică în stilul: "Ia zi măh, Mihalca, cât face asta împărțit la asta...." :P

4. Duc politețea la maxim. Ca să mă prind că o tipă mă vrea trebuie literalmente să sară pe mine și eventual să îmi și spună verde în față. Asta trebuie să recunoașteți că e o prostie crasă. Când aud ceva în genul: "Poți să mă atingi că nu te mușc!", îmi dau seama că bubui....de prostie.

5. Îmi place sa citesc în cada. La un moment dat consider că am citit destul. Tot în baie am mașina de spălat și încerc să îmi arunc cartea pe mașina de spălat aflată cam la 1.5m. Am la activ vreo 10-15 aruncări și nu am reușit să o plasez vreodată. Oscilez între aruncări prea scurte și aruncări bine poziționate, dar care au prea multă forță.

duminică, 15 mai 2011

Carte: Strainul - Albert Camus

Imi dau seama ca nu poti sa ai un blog fara sa vorbesti despre cei din jurul tau. Sau cel putin eu nu sunt atat de destept incat sa pot scrie eseuri bune (nu ca as fi scris vreo unul pana acum) pe banda rulanta. Nu va speriati nu este vorba de DT. De data asta este vorba de un barbat.

Intr-o zi, vine Saruman la mine la birou (aka Ion. Nu o sa mai fac precizarea ulterior pt ca de acum incolo el va purta numele Saruman pe acest blog) si imi zice: "Bai Mihalca, stii ce ar trebui sa citesti tu? Strainul, de Camus". Inevitabil imi vine in minte spranceana lui DT. Ma fortez sa o ridic pe a mea intr-un mod in care sa fie mandra de mine, dar esuez lamentabil.


Cat Saruman imi face o mica prezentare a cartii, cum ca e foarte scurta si ca o pot insera printre alte lecturi, cum ca pentru el este cea  mai tare carte ever. Saruman, asta, este cel mai destept om pe care il stiu. Destept in sensul ca il duce mintea, destept in sensul de IQ. Mai stiu un tip care e posibil sa il bata la IQ dar locuieste in SUA, deci nu se pune, pentru ca a trecut de partea apasilor. Barbosu' cand s-a prins ca i-a tremurat mana si l-a facut prea destept a incercat sa o dreaga. Pentru ca nu a vrut sa se murdareasca pe maini si sa ii mai ia astfel desteptaciune, Barbosu' l-a facut stresant si enervant. :) Nimeni nu intelege asta mai bine decat alt coleg de-al nostru: Sauron, dar despre el in alt post.

Cum spuneam, daca Saruman a zis ca in top 5 pentru el, deja eram interesat. Asa am imceput sa caut pe Google detalii despre carte. Am dat peste un articol de pe Wikipedia care la sfarsit avea un link: Cele mai bune 100 de carti are secolului dupa Le Monde. Surpriza totala! Strainul e pe locul intai. Zic, in minte: "Mai sa fie, Strainul e pe locul intai, eu nu am citit-o si a citit cartea asta paraglagina de Saruman? Unde mai pui ca luat si BAC-ul cu spaga.". Atunci am inteles ca trebuie sa citesc Strainul de Albert Camus. (btw: paraglagina pare a fi sinonim cu rapandula; cum nu am gasit definita pentru paraglagina, o furnizez pe cea pentru rapandula).

Stainul este in fapt, Meursault un funtionar, un tip oarecare, plictisit si indiferant. In limbajul curent ar fi vorba de un tip pe care il doare la basca. O parte din personaj imi place, cu celelalte nu ma identific. La un momentat este intrebat de catre femeia din viata lui (ca sa folosesc o expresie a unei cititoare), Maria daca vrea sa se insoare cu ea. Meursault este incredibil de indiferent. Ii spune ca nu o iubeste, dar daca ea isi doreste se pot casatori oricand. Asta da mi-se-rupism, daca ma intrebi pe mine. Hazardul, intamplarea, ghinionul, prostia si caldura fac ca Mersault sa omoare un arab. Orbit de soarele reflectat de lama unui cutit, desi nu era intr-un pericol real, Marsault il impusca odata pe arab si dupa o scruta pauza de inca patru ori. Daca iti inchipui ca asta l-a facut sa reactioneze te inseli teribil. In fata procurorului si mai tarziu a judecatorului si a juriului singura lui explicatie este ca afara era f. cald si ca toata aceasta situatie il plictiseste teribil. Personajul este condamnat la moarte, dar nu mai continui aici cu detalii din dorinta de a lasa lucruri de descoperit pentru cei interesati sa citeasca aceast roman.

Intreaga carte este scrisa la persoana intai. Inclusiv dialogurile sunt povestite din perspectiva autorului. Asta face, ciudata, dar oarecum interesanta lectura. Cartea are o anumita logica a naratiunii, dar si o logica a gandirii rationale exprimata prin vorbele lui Mersault. Ateu fiind, preotul venit sa il spovedeasca se vede in fata unui zid de netrecut. Preotul incerca sa ii treazeasca macar un dubiu in privinta existentei divinitatii, iar Mersault raspunde: "I-am spus ca e posibil. In orice caz, eu poate nu eram sigur de ceea ce ma intereseaza cu adevarat, dar stiam precis ceea ce nu ma intereseaza. Si tocmai lucrul de care imi vorbea el nu ma interesa". Inteleg acum de ce i-a placut atat de mult cartea lui Saruman.

Habar nu aveam ce urma sa citesc, dar la sfarsit am constat ca de ceva timp personajele cartilor lecturate au o soarta trista. Fie au o boala incurabila, fie vor sa se sinucida, fie sunt condamnati la moarte. Daca mai pun la socoteala ca Raluca mi-a recomadat Turnul Sinucigasilor, lucrurile sunt clare. Desi e o pura coincidenta, nu as putea invinovati pe cineva care crede ca le aleg in mod special astfel de lecturi. Tocmai de asta urmatoarea cartea, pe care deja o citesc, sper sa fie mai vesela.

Această carte poate fi cumpărată de aici.

Design Light

Multumesc tuturor care au participat la sondaj. 39 de voturi e un numar mare pentru blogul meu. Desi a iesit castigator templateul Dark, ma vad nevoit sa va anunt ca imi folosesc dreptul de veto si voi pastra designul deschis la culoare.

Pe bune am incercat sa pun, macar de test cateva zile sablonul inchis la culoare. Nu am rezistat cu el mai mult de cateva ore. Pur si simplu nu sunt eu. Cine ma cunoaste in realitate stie ca sunt vesel, deschis spre oameni, spre experiente, spre viata (sau cel putin asa imi place sa cred). Templateul inchis la culoare pur si simplu nu ma reprezenta.

Multumesc inca odata si putem spune ca avem un nou design pentru perioada urmatoare. Pe cel negru il pot utiliza in momente grele cand sufar ca un caine uitat in ploaie. Hmm.... asta ar insemna sa il folosesc acum!? Light ramane.

vineri, 13 mai 2011

Te am în vis

             de Marius Mihalca

Atunci când vreau să te găsesc
Când mă întind și nu te simt
Mă consolez cu gândul ștrengăresc
Că-n vis, în somnul ostenit
Apari zâmbind.

În vis, te las liberă să zbori,
Dansezi, plutești și cânți și râzi,
Fără de frică te uiți în zări
Mă ții de mână și alergi pe străzi,
Trăind.

(Fotografie realizata de Aripi de Plumb)

În somn tresar, când mă atingi,
În realitate mintea știe că o mint
Și-mi dă semnale ca să ies din clinci,
Mă tulbur că nu pot duce la sfârșit,
Un vis.

Te strig, dar nu te mai aud
Mă uit și văd doar o himeră,
O umbră ce plutește-n visul surd,
Dansând, îndepărtându-se pe o galeră,
Plutind.

Și-atunci când tu nu vei mai fi
Mă voi fi întors acolo unde am mai fost,
Și voi găsi puterea de-a iubi
Amintirea celei căreia nu i-am avut un rost,
Decât în vis.

Data: 13 Mai 2011

marți, 10 mai 2011

Prietena vs. Iubita

In week-end am fost la film impreuna cu Didi. La intrarea in cinematograf ne-am intalnit cu o prietena de-a ei si iubitul acesteia. M-a prezentat intr-un mod oarecum ciudat. "El este Marius", a urmat o pauza si pe urma "Fostul meu sef." :D

Odata instalati in cinematograf si pana sa inceapa filmul am intrebat-o pe Didi: "Alt mod sa ma prezinti nu ai gasit? Vor crede oamenii ca iesi la film cu toti fostii si actuali sefi. Suntem prieteni, nu?". Didi mi-a dat o explicatie plauzibila si rationala, care ma face sa scriu acest articol. Prietena ei a prezentat persoana de langa ea ca fiind prietenul ei, el indeplinind concomintent conditiile necesare si suficiente pentru a fi catalogat si iubit. Deci, daca ma prezenta ca pe prietenul ei, eram la acelasi nivel cu tipul respectiv si s-ar fi inteles ca as fi iubitul lui Didi. Cum prieten era ocupat, iubit nu era justificat, fostul sef a devenit o solutie salvatoare. :)

Aceeasi problema o aveam in discutiile cu DT. Imi reprosa ca folosesc incorect termenul: prietena. Personal obisnuiam sa folosesc sintagma: "prietena mea" pentru persoana cu care eram (iubita) si "o prietena" pentru persoanele care imi erau doar prietene. Pe buna dreptate se creaza confuzie.

(Fotografie realizata de Aripi de Plumb)
De aici si dilema mea. Cum ar trebui prezentata persoana cu care iesi in oras? Prietena sau iubita? Eu as putea adopta termenul de iubita, dar daca nu o iubesc rezulta ca mint? As putea sa folosesc termenul de prietena pana cand simt ca o iubesc si sa trec pe iubita dupa ce constientizez acest lucru? Ce fac in cazul in care eu o iubesc, iar ea imi spune ca suntem doar prieteni? Daca o prezint ca o prietena ar insemna iarasi ca mint, corect? Ca sa imi fie iubita trebuie sa o iubesc eu pe ea sau ea pe mine? Ma gandesc ca este nepoliticos sa prezinti persoana de langa tine drept iubita, daca nu stii ca ea chiar te iubeste. Faci o presupunere riscanta. Ramasita de spirit analitic de fost programator ma face sa merg mai departe: e suficient sa iti spuna sau trebuie chiar sa simta?

Mult timp nu am avut dilema asta. Timp de vreo 10 ani, cat am fost insurat, situatia eram mai simpla: "Ea e sotia mea." Interesant este faptul ca societatea a gasit alt termen. Nu mai conteaza daca o iubesti sau nu, nu conteaza nici daca te iubeste ea sau nu, pentru ca deja este sotia ta. :D Acum ma intreb totusi de ce sotiile nu sunt prezentate ca fiind iubite? Teoretic asa ar trebui sa fie prezentate, nu? Cel putin in primii 3 ani de casnicie, cat este dovedit statistico-stintific ca dureaza dragostea. Promit ca data viitoare cand ma mai insor, adica fix dupa ce omenirea populeaza planeta Pluto si trimite o nava dincolo de marginile galaxiei, imi voi prezenta sotia ca iubita. Ea este iubita mea! Sunt convins ca lumea va avea observatii de genul: "Ahh. Nu stiu de ce eu credeam ca sunteti casatoriti." =)) (Statistica nu e de partea mea: 83% dintre barbatii divortati se recasatoresc, fata de 75% la femei).

Pana la urma am gasit si o solutie. Prezentarea se face fara a oferi vreo explicatie. "El este X. Ea este Y.", unde X si Y sunt prenume. Atat. Oricum lumea tinde sa isi formeze o opinie indiferent de ce urmeaza sa ii spui tu. Dar macar scapi de o situatie ciudata. Tu cum iti prezinti persoana cu care esti intr-o relatie? Poate ai tu metode mai bune si, cu permisiunea ta, pot sa adopt si eu una dintre ele.

Imi dau seama ca tot noi barbatii am inventat si prezentarea asta, asa cum am inventat si casatoria. In epoca de piatra era clar ca cei mai buni vanatori aveau cele mai bune femei. Un kil de carne poaspata facea cat un Ferarri. Din pacate nu toti barbatii din trib erau vanatori. Unii erau lenesi si o frecau prin pestera, unii nu aveau talent, unii nu aveau viteza, unii erau accidentati etc. Cat timp vanatorii erau plecati (si daca tinem cont ca nu aveam mijloce de deplasare si ca mergeau pe jos pana sa domesticeasca caii), zile sau saptamani, barbatii ramasi in pestera e clar ca le lasau gravide pe femei, inclusiv pe cele care teoretic apartineau vanatorilor. Consumul de carne a dus la cresterea capacitatii intelectuale si vanatorii s-au prins in cele din urma ca cineva le "rezolva" femeile in lipsa. Asa a parut primul simbol al casatoriei sub forma unei coronite, purtata de aleasa pe cap. Un fel de avertisment vizual de genul: "Daca te atingi de ea te tai!"

In acelasi fel este si prezentarea. Daca este iubita ta se presupune ca iti place de ea si chiar esti mandru (in felul tau). Cred ca inca mai purtam in noi frustrarile stramosilor nostri si continuam sa emitem avertismente celor din jur. Asa ca solutia propusa de mine mai sus nu pare fezabila. Tot timpul vom fi tentati sa mai adaugam ceva dupa: "Ea este ...". Urmeaza amenintarea. "Prietena mea" = jos laba, "Iubita mea" = te tai, "Sotia mea" = te omor.

Am sa fiu atent pe viitor cum se prezinta oamenii pe care ii intalnesc. Am sa incerc sa fac o statistica si poate desprind si o diferenta de comportament. Cat despre mine, caut in continuare o solutie. Astept sugestii.

duminică, 8 mai 2011

Doua fete citesc

Prin prisma meseriei sunt conectat la net de foarte multi ani. Asta inseamna ca am vazut destule chestii amuzante incat sa nu mai fiu atat de usor impresionat. Mai mult m-am prins de mult (mai exact din prima clipa) ca Yahoo nu va inchide niciodata mailul daca nu imi spamez prietenii cu mesaje stupide pe messenger si am mai inteles ca Yahoo nu va dona 5 centi pentru fiecare mesaj trimis indiferent cat de grea e boala celui implicat in mesaj.

De curand am dat peste doua femei si mi-au placut din prima clipa. Am dat intamplator peste una din ele, pe net si asa am ajuns si la cealalta. Nu stiu daca ele se cunosc intre ele, dar cu siguranta nu ma cunosc pe mine, decat prin prisma unor posibile comentarii pe care le-am lasat pe blog. Am sa las mistoul deoparte si am sa iti prezint doua bloguri care mi se par foarte tari.

Mai intai am dat de Mihaela Anghel (aka www.mihaelaanghel.com). Scrie despre carti, filme, viata si ceai. Cel mai mult mi-a placut ca scrie despre ceai. Imi place ceaiul, imi plac discutiile la ceai. Nu ma intelege gresit. Nu m-am pocait peste noapte. Vinul si berea ocupa un spatiu foarte bine stabilit in viata mea. Nu intentionez sa le limitez, dar hazardul a facut in asa fel incat persoanele care mi-au intrat in viata in ultimii ani sa fie consumatoare de ceai si sa ma initieze si pe mine. Inca nu am ajuns un expert in ceai, dar cu siguranta am deprins placerea discutiilor tinand in mana o cana fierbinte din care iti iese o aroma interesanta. Una peste alta e un blog care m-a facut sa ma simt bine cat l-am rasfoit. Il am blogroll si intentionez sa il urmaresc constant.

De pe blogul Mihaelei am ajuns pe Bibliophile (aka www.bibliophile.ro, aka Cristina). Cristina scrie despre filme si carti. La capitolul carti mi-au cam picat plombele (am vrut sa scriu mi-au  picat chilotii, dar putea fi interpretabil). Fata asta citeste ingrozitor de mult si mai si scrie despre. E de ajuns sa arunci o privire pe lista de carti citite si cred ca vei fi impresionat (eu, unul am fost): http://www.bibliophile.ro/2009/11/carti.html . Am descoperit ca mai avem inca o pasiune comuna: cititul in cada. Probabil multa lume are pasiunea asta, deci nimic special, dar in lista ei de lucruri pe care si le doreste am gasit unul super tare: Suport de carte si pahare pentru cada. Bestial!

Aceste domnisoare (sper sa nu gresesc) mi-au dat ideea de a imi tine si eu evidenta cartilor pe care le citesc. Cu o mica diferenta: ele citesc intr-o saptamana cam cat citesc eu in 4 luni. Chiar si asa voi folosi blogurile lor ca recomandari pentru lecturi ulterioare.

Stiu ca poti spune: "Bai, nene! Multa lume citeste! Faptul ca tu ai stat in copac pana acum si te-ai hranit cu fructe nu inseamna ca noi nu citim!".Foarte bine faceti! Dar mie aceste doua tipe mi-au placut si am vrut sa scriu despre ele. Nu ma pot abtine sa nu remarc ca sunt moldovence de ale mele (din Iasi, eu fiind din Piatra-Neamt). Bravo, fetelor! Sunt mandru de voi. :)

vineri, 6 mai 2011

Scriu pentru femei

Ieri de Ziua Bartatului am iesit cu unii din cei mai buni prieteni. Bere multa si distractie pe masura. Am inceput cu o portie de spagetti carbonara si am sfarsit prin a savura doua shaorme de vita. Daca ne-a apucat recenzia culinara in miez de noapte nu ai ce face. :)

Pentru ca ei ma iubesc foarte mult (precum si eu pe ei) nu au ratat ocazia sa imi spuna cat de jenante sunt textele pe care le scriu si cate de lipsite de bartatie. Barbatii nu scriu astfel de lucruri si aparent eu scriu texte  de (pentru) femei. Pana si noua culoare a blogului este lipsita de barbatie. Ce barbat adevarat isi pune alb culoare de fond a blogului? :) Eu?

Bineinteles ca remarcile lor nu m-au deranjat catusi de putin. Tocmai de aia suntem atat de buni prieteni pt ca ne spunem in fata orice. Mi-a placut totusi ideea cu: scrii pentru femei. Marfa! Asta nu ar insemna ca ar trebui sa am o serie de fane care sa ma citeasca cu sufletul la gura? Eventual sa ma doreasca. Sa imi scrie mesaje, sa ma sune, sa imi trimita scrisori parfumate, etc. Avand in vedere ca sunt singur, am urmatoarea dilema: Cat de naspet pot sa fiu daca sa scriu pentru femei si chiar si asa nu generez nici o reactie? Raspuns: probabil foarte naspet. =))

Dragi prieteni, urmeaza momente nasoale. Imi incerc talentul in a scrie poezie. Vom vedea daca am si curajul sa postez ceva. Promit ca la urmatoare bere vin eu cu lamaile, intrucat realizati cam despre ce vor fi poeziile. :)

miercuri, 4 mai 2011

Eu si Directia Cercetari Penale

In procesul de maturizare al unui om de afaceri vine, inevitabil, un moment in care trebuie sa dai o declaratie la politie. De preferat este ca drumul spre sectie sa nu fie facut cu mainile apropiate de bratari metalice si cu sacoul peste ele. Se pare ca si eu m-am maturizat (din punct de vedere al businessului, pt ca la capitolul barbat sunt inca un copil cu acte in regula) asa ca saptamana asta a trebuit sa fac o vizita la DGPMB - SIF - BCP, aka Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti - Serviciul de Investigatii Financiare - Biroul Cercetari Penale. Oricum ar fi, trebuie sa recunosti ca denumirea suna super misto.

Tin sa precizez ca m-am dus de buna voie, cu mainile libere, la invitatia unei doamne/domnisoare inspector sef. Din pacate nu m-am intalnit nici cu Vantu, nici cu vamesii si nici cu liderii de sindicat. Cred ca nu am avut acces in zona VIP. Deh, sunt mic. Nu puteam ca de la prima vizita sa stau cu baietii cei mari.

Se face ca prin 2008 a venit un client vesel si hotarat sa cumpere programul nostru, Ra Workshop - softwarre pt ferestre si usi. Desi nu mai am toate detaliile imi amintesc ca a acceptat rapid pretul de retail. Lucru asta ma face sa ridic spranceana (in stilul lui DT) intrucat se intampla foarte rar ca un client sa nu vrea o mica reducere. Oricat ar fi de mica, dar sa fie reducere. Clientul asta nu a vrut-o, iar eu nu am dat-o. Experienta m-a invatat sa nu accept la plata decat cash, transfer bancar cu plata inainte de livrare sau CEC. Pentru mine BO (biletul la ordin) este hartie igienica. Am acceptat cu bucurie CEC-ul cu plata in 60 zile.

Dupa scurgerea celor 60 de zile, alerg la banca, il depun si imi astept roadele muncii. Surpriza! CEC-ul nu are acoperire. Nasol, zic! Noroc ca softul nostru stie sa se opreasca de unul singur tocmai pentru a nu alerga noi dupa banii restanti, ci sa alerge clientii restantieri dupa noi sa ni-i aduca. In concluzie, blochez licenta si imi vad linistit de treaba.

Trei ani mai tarziu, adica fix saptamana asta suntem anuntati de la politie ca suntem parte vatamata intr-un dosar, fara insa a ne da alte detalii despre ce e vorba. Ne gandeam: cum dracu sa fii parte vatamata daca nu ai reclamat in viata ta pe nimeni? Uite ca ii reclamasera unii pe tepari si am intrat si noi in lista prejudiciatilor.

Uite asa am ajuns eu intr-o dimineata la Directia Cercetari Penale. Nu stiu cum e la puscarie (si sper sa nu aflu), dar cladirea politiei este dezastru. De fapt asta este si motivul pentru care am vrut sa scriu despre acest eveniment. O cladire ponosita, care iti da un aer de saracie, cu culoare inguste si prost luminate. Auzi la TV ca nu exista suficiente fonduri pentru bugetari in general, dar ce am vazut a depasit asteptarile. Un birou mic, foarte mic, in care lucrau doua doamne, foarte dragute de altfel (si aici vorbesc serios; nimic din imaginea politistului cu care suntem obisnuiti in scenetele de comedie), inconjurate de teancuri de hartii si de bibliorafturi, fara a avea vreun calculator sau orice alt echipament de tehnica de calcul. Am dat o declaratie scrisa de mana cu pixul pe o foaia A4 indoita in partea stanga, cam cum faceam in scoala generala. Nu mai imi pun problema cum ajunge declaratia mea la Calarasi unde se ancheta dosarul.

La un moment dat am vrut sa predau un document, pe care il aveam pe laptop in format electronic. Dna inspector a sunat undeva sa intrebe daca stickul de memorie este disponibil. A mers intr-un birou sa il ia. In mintea mea incoltise o intrebare: oare aveti unul singur pe institutie sau cate unul pe etaj? Ulterior si-a dat seama ca nu il poate introduce in laptopul meu deoarece as fi putut fura informatii de pe el sau sa las programe spion pe stick. Mi s-a parut putin ciudat, dar oarecum acceptabil intrucat e o chestiune de securitate a unui sistem informatic. Ca sa nu mai vin inca odata cu contractul printat am stabilit ca il trimit pe fax. La auzul acestei solutii colega de birou intreaba: "E mare contractul?". Dna inspector ii spune: "Nu are cum sa fie mare ca e un contract." Eu le spun: "Are cam 10-12 pagini." Au inceput amandoua sa zambeasca complice si am inteles atunci ca acest fax urma sa dea iama in resursele institutiei. Aparent un fax de 10 pagini este f. mult pentru o institutie precum Directia Generala a Politiei.

Am plecat rapid si am reusit sa transmit faxul mai tarziu in acceiasi zi. M-am simtit vinovat ca aveam sa consum tonerul aferent a 12 pagini de fax, dar vroiam sa scap de problema. Concluzia zilei pt mine este foarte aproape de o invitatie la a comite infractiuni. Cat timp aparatorii legii utilizeaza mijloace rudimentare, gen hartie si creion, ai sanse sa nu fii prins.

Design nou

Am schimbat designul blogului. La cel vechi ma deranja faptul ca nu puteam redimensiona coloana ce contine articolele. Dupa gustul meu era prea ingusta si asta facea ca articolele sa para lungi, cand in realitate cred ca aveau dimensiuni rezonabile.

Cum vi se pare noul template? Il pastram sau mai cautam? Pun mai jos cele doua variante care mi-au placut. Am optat pentru varianta deschisa la culoarea. Tie care iti place? Apreciez feedback-ul in orice forma. Pentru simplificare am introdus si un sondaj (il gasesti in bara din dreapta-sus)

Dark

Light

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This