sâmbătă, 19 februarie 2011

Teatrul de Comedie: Casa Zoikai

In urma vreo doua saptamani am incercat sa imi iau bilete la niste piese la Teatrul National Bucuresti. Desi am ajuns cu putin timp dupa deschiderea casei de bilete, in ziua in care se puneau biletele in vanzare, la coada erau mai mult de 200 de persoane. Eram grabit si timpul nu imi permitea sa stau 3-4 ore la coada in speranta ca mai prind ceva. Am lasat capul in jos si am plecat spre casa. Frustrat ca nu reusisem sa iau bilete si pt ca ajunsesem pe la Unirii am zis sa trec pe la Teatrul de Comedie. Am fost surprins sa vad la coada doar vreo 10 persoane. Ulterior aveam sa aflu ca abia peste 1 ora urma sa se deschida casa de bilete.  Am hotarat sa stau. Programul pieselor care urmau a fi puse in vanzare nu era afisat si ma aflam in postura oarecum penibila de a sta la o coada la care nu stii ce se da.

In alta ordine de idei eu nu socializez niciodata la o coada, nu socializez niciodata in autobuz. Am asistat la unele din cele mai bizare discutii in autobuz (cel mai adesea pe linia lui 104) si am reusit de fiecare data sa ma abtin, fie ca era vorba despre Ceausescu, comunism, tigani, romani, politica sau sport. De data asta s-a intamplat ceva straniu. In asteptarea deschiderii teatrului, oamenii vorbeau. Si, poate suprinzator, nu vorbeau de criza economica ci despre teatru. Am inceput sa ciulesc urechile convins fiind ca nu noi participa la discutie. Vroiam totusi sa aflu ce au vazut, daca le-a placut si astfel sa merg si eu. Am tot stat si am ascultat. M-a uns pe suflet o doamna venita cu sotul ei, respectabil si dumnealui, care se plangea de locatia Palatul Copiilor. Dumneai se plangea ca un mod normal si-a lasat haina la garderoba ca sa ii fie frig apoi in timpul piesei. Imi venea sa o bat pe umar sa ii spun: "Aveti dreptate stimata doamna! Am scris si eu pe blog depre aceasta locatie ca fiind nepotrivita pentru teatru. Despre talciocul ala de prost gust ce parere aveti?". M-am abtinut cu greu.

Ca si mine mai erau oameni care nu stiau piesele ce urmau a fi puse in vanzare. Ce bine! zic, nu sunt singurul fraier de pe aici. Noroc cu generatia tanara. In spatele meu se afla un tip, tinerel, care se uitase pe net cu o seara inainte unde se publicasera deja piesele. Vazand ca pot iesi din ceata l-am abordat si l-am rugat sa imi impartaseasca programul. Peste putin timp am constatat ca deja schimbam recomandari cu cei din jur si ne povesteam unii altora impresiile despre anumite piese. A fost f. tare. Asa am ajuns sa imi cumpar bilete la Casa Zoikai (la recomandarea tanarului), o piesa despre care nu stiam nimic.


Casa Zoikai este scisa de dramaturgul rus (de origine ucrainiana) Mihail Bulgakov si este pusa in scena in regia lui Alexandru Tocilescu (unii dintre voi poate il stiti de la TVR cand prezenta filmele la Cinemateca). Piesa dureaza 3h 45min si are doua pauze. Am spus eu mai demult ca vreau piese cu pauza si am primit: 2. Este cea mai lunga piesa de teatru la care am fost pana acum lucru care m-a facut sa o denumesc un Lord of the Rings al teatrului. Lucru care mi se intampla mai rar am intarziat cam 20-25 min la piesa. Drept pt care prima parte am vazut-o in picioare de langa una din usile de acces in sala. Raportat la lungimea piesei nu cred ca am pierdut prea mult.

Mi-am dorit sa vad o piesa a unui dramaturg rus si acum am avut ocazia. Mai mult, este un rus care vorbeste despre comunism, despre efectul acestuia asupra oamenilor, despre cum schimba o societate. Si daca nici rusii nu stiu ce e aia comunism atunci cine mai stie? Ai sa spuii: Chinezii! Ai dreptate, dar sa stii ca si ei apar in piesa. Una peste alta piesa nu e o comedie. Dupa parerea mea este chiar o drama care are unele momente amuzante. Firul epic o urmareste pe Zoika, o doamana de origine nobila, care in incercarea de a fugi din tara isi transforma casa, sub paravalul unui atelier de croitorie, intr-un bordel de lux pentru stabii comunisti. Ce m-a impresionat pe mine este modul in care sunt creionate personajele. La cele doua extreme avem un conte, simbol al vechii burghezimi si un tovaras, membru de partid si director de fabrica. Contele mi-a placut cel mai mult. Mi-a aratat ca un om cu bun simt, manierat, educat, civilizat poate parea un inadaptat social intr-o societate pervertita de regulile comunismului. Tovarasul, desi plin de bani nu reuseste sa puna mana fix pe ceea ce isi doreste: pe iubire. Misto idee atunci cand te afli in barca celor cu venituri modeste. Pana la urma chinezul invinge. Cred ca asta o putem spune sub forma de axioma: "Orice se intampla chinezul invinge."

De obicei mentionez si distributia. De data asta e mai complicat. Exista cam 10 actori cu roluri consistente, inca vreo 10 cu roluri secundare si inca vreo 10 in echipa de dans. Sunt prea multi si nu pot sa ma refer la toti. Oricum, interpretarea este magistrala. George Mihaita, asa cum ne-a obisnuit, da o savoare speciala. E acel amestec de condimente pe care bucatarii sefi il tin tot timpul la brau si despre care nimeni nu stie nimic, dar care odata adaugat schimba total gustul mancarii. Surpriza mea a reprezentat-o Roxana Ciuhulescu (tipa care prezinta ProMotor). Nu ma asteptam sa apara si recunosc ca in prima scena nu am recunoscut-o (asta si pt ca personajul ei are o voce barbateasca). Daca va numarati printre fanii ei atunci aveti ocazia sa o vedeti in dress cu adeziv, lenjerie neagra si pantofi cu toc, mic. Stiu ca are 1.92m, deci e cu doar 6cm mai inalta ca mine, dar din sala de unde stateam eu parea incredibil de inalta. Iar cand in scena mai apare si George Mihaita langa ea efectul optic este colosal.

Hai ca am spus destule si am lungit deja topicul. Concluzia este urmatoarea: Casa Zoikai este o piesa complexa, bine jucata, cu o muzica interesanta si cu decoruri inteligente. Nu este o piesa pentru iubitorii de comedii romantice tip hollywood, dar e o pisa pentru oameni cu mintea deschisa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This