marți, 25 ianuarie 2011

Teatru Palatul Copiilor: Doctori de femei

Aseara, am fost la teatru impreuna cu DT. Am ales Palatul Copiilor si piesa Doctori de femei, in regia lui Emanuel Parvu. Distributia sper ca o puteti citi pe afis. Eu, si cred ca si DT, eram curiosi sa il vedem pe Mihai Bendeac ca actor intr-un alt rol decat in cele pe care il vedem la TV. Nu sunt un fan al emisiunii lui si imitarea unor personaje sub mediocre a inceput sa ma oboseasca de mult, fapt care a dus la sistarea vizionarii unor astfel de secvente. Una peste alta Bendeac e un actor bun, care si scrie bine si cu care as bea oricand 1, 2...N beri.



Nu mi-am propus sa scriu despre piesa, de data asta. Vreau sa scriu despre sentimente, despre senzatii. E prima data cand merg la teatru la Palatul Copiilor. Auzisem de mult ca se joaca teatru acolo, dar nu ajunsesem niciodata (nici macar la alt eveniment). Intr-o plimbare de seara DT a vazut un afis si asa am hotarat sa mergem. De cum m-am apropiat de cladire am vazut ceva ciudat. Cand am intrat am fost izbit de un miros de porumb fiert amestecat cu miros mere glazurate si popcorn cu "lipici" (popcorn facut sub forma de bulgare si care are un gust dulceag). Astea se vindeau intre cele doua usi de la intrarea in cladire. In holul principal ce sa vezi: iarmaroc! Un zid de cutii de 1 metru pe care tronau tot felul de pantofi si cizme. Ieftine! mai in dreapta sosete. 3 la 10 ron. Cred ca se vindeau si haine. Nu mai stiu. Nu imi venea sa cred! Un singur gand imi trecea prin minte: "WTF, aici chiar va fi teatru?". Ma uit la DT si era la fel de surprinsa ca mine. In aer era o senzatie de ieftin si asta nu isi are locul intr-un teatru.

Am intrat in sala pe prima usa pe care am vazut-o. A trebuit sa parcurgem in intregime sala ca sa ajungem la locurile noastre. Odata asezati, DT ma intreba cu o privire mai surprinsa decat o avea cand inca ne aflam in iarmaroc: "Suntem la teatru? Nu ti se pare ceva ciudat in sala?". Vazusem si eu de cum am intrat pe usa. Am sperat doar ca poate ea nu observa. O mare parte din spectatori mancau din pungi de plastic. Covrigei, cornulete, napolitane, suc, etc. (Recunosc ca nu am vazut seminte, dar nu pot fi sigur).

Poate am ramas eu in urma. Poate am o alta atitudine. Inca imi amintesc imaginea teatrului din Piatra Neamt in care totul era impecabil si in care iti era teama sa vorbesti tare sa nu poluezi atmosfera. Pe scena urca niste actori care vorbesc, care transpira, care se lovesc si chiar ii doare. Nu poti sa mesteci covrigi in timp ce el transpira. Actorul se hraneste (as spune eu, nefiind actor) cu privirea si mimica fetei tale si nu cu clefaituri de covrigei si saratele. Nu mai povestesc de cei care isi lasa telefoanele deschise. Nu exagerez, dar un tip de langa noi s-a ridicat de vreo 10 ori in timpul piesei sa mearga sa vorbeasca la telefon. Da-o-n mortii ei! Cat de importanta sa fie o convorbire telefonica. Basca, faptul ca el se oprea in exteriorul usii si urla in telefon incat toti cei din zana respectiva erau deranjati.

Inteleg ca e o perioada economica dificila. Inteleg ca directorul Clubului  Copiilor incearca, poate, sa faca rost de bani prin inchirierea spatiului. Dar nu in serile cu teatru! Teatrul e alta poveste: e atmosfera, e calitate, e traire. Sau cel putin pentru mine este. Despre public inca nu imi e clar daca nu cumva faptul ca in piesa joaca Bendeac a tras dupa sine o serie de fani, iubitori de "perverse de tg ocna". Ar fi pacat sa fie asa. Ma voi convinge in scurt timp intrucat am bilete la inca o piesa in aceiasi locatie. Piesa urmatoare are si ea un nume greu, din alta generatie. Despre ea, vom vorbi la momentul respectiv.

Piesa este insa OK. Usor previzibila, dar bine interpretata si destul de savuroasa. Poate fi o recomandare de teatru.

4 comentarii:

  1. mi-ai adus aminte de profa de chimie care umbla sa cumparam bilete la teatru :)) ce vremuri.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Da. Si eu mi-am amintit. De fapt am si povestit despre ea: cum vedeau unii dintre noi aceiasi peisa de 3-4 ori pt a scapa de corijenta... =))

    RăspundețiȘtergere
  3. Sefu hai sa iti povestesc eu una mai tare. Tu ai fost oripilat de cum se prezenta sala de spectacole, foaierul si publicul....eu am patit-o rau de tot si am ramas cu un gust amar si cu schimbarea totala asupra unor mari actori...sau cel putin mari ii credeam eu pana atunci.
    Se facea acuma vre-o 2 ani cand mergand cu masina prin oras vad un afis "O noapte furtunoasa" cu Claudiu Bleont, Eugen Cristea printre actori ceea ce m-a facut pe loc sa ma duc sa iau bilete si sa-l mai invit si pe cumnatu care nu e prea mare amator de piese de teatru insa la sfatul meu ca va fi o piessa mare a acceptat.
    Luam bilete si vineri seara parca ne prezentam cu sotiile imbracati elegant in fata Casei de cultura.
    Lu me multa imbracat frumos, parfumurile iti inundau narile desi eram in aer liber inca...ma gandeam bai nene avem si noi in Constanta lume buna, avida de frumos.Cumnatu se saluta cu destul de multa lume...deh avocat e mai infipt ma gandeam eu in lumea buna...dar aveam sa am o surpriza mare
    Intram, incepe piesa....destul de ciudat cu niste glume proaste...mai zic...o fi asa de incalzire...
    Trece vre-o juma de ora si nu recunosteam nimic din Caragiale...nimic autentic doar un misto de prost gust la piesa originala....
    Ma uit in stanga, ma uit in dreapta...lumea se simtea bine, radeau...ba zic pizda masii oi fi eu sucit in seara asta. Mai trece ceva vreme si domnii actori incep din ce in ce mai des sa faca referire si sa introduca in piese numele de gigi becali(imi cer scuze dar cand vb despre teatru nu am cum sa ii scriu numele cu litere mari...nu stiu despre ce as putea vb ca sa o fac) ...mai omule bleont deja vorbea in macedoneste...ma scarpin in urechea stanga , dai si in dreapta...am zis ca poate nu inteleg eu bine...intr-un final il intreb pe Adi ba astoia chiar vb in macedoneste? raspunsul vine afirmativ...nu-mi vine sa cred. Urmeaza iar niste glume cu referire la gigi becali...sala e in extaz toti se prapadesc de ras..crede-ma ca am vazut Tanke Ianke si Cadar cu Morar, Dinica, Beligan de 5 ori dar niciodata sala nu a ras cum radeau astia la auzul numelui de jiji sau la vre-o gluma facuta in dialectul lor....
    In fine oripilat astept cu nerabdare sfarsitul si il intreb pe Adi...ba tu te-ai salutat cu juma din sala in foaier..cine sunt nene "oamenii astia de cultura"...vine si raspunsul...toti ciobanii makedoni care cresteau oi si au 4 clase ajunsi peste noapte milionari se cred oameni de cultura...
    Aha zic...deja mintea mi se lumineaza...asta era...si simt amar, pelin in cerul gurii...simt ca am pierdut 2 ore din viata, simt ca hainnele imi sunt imbibate de parfumul lor infect, simt ca nivelul meu a scazut cu mult ...a fost oribil...
    DAR...dupa o zi de meditat imi dau seama ca si unii din marii actori au ajuns dani diaconesti si ca vina nu aprtinea publicului...el doar a cerut, ei i-au dat pe gust...Claudiu Bleont....nu as fi crezut ca se poate sa il manelizezi si pe Caragiale
    Trist dar adevarat
    Al tau grammy

    RăspundețiȘtergere
  4. Grammy deja poti sa iti faci blog la cum scrii...:).. si nu de pescuit.

    Mda, o experienta ciudata. Lasa ca acum iti scriu eu despre piese si data viitoare mergi la sigur. ;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This