miercuri, 12 ianuarie 2011

Ce iti doresti in viata? Un cos sau o livada?

Zilele trecute eram int-o ceainarie alaturi de DT. Ceainaria se numara printre locurile ei preferate si eram bucuros ca o imparte cu mine. Unul din lucrurile care ne ies bine cand suntem impreuna sunt conversatiile. Amandoi suntem rationali si combatem cu argumente, fara insa a pierde farmecul discutiei. De data asta, nu mai imi amintesc cum, poate pt ca eram cucerit de farmecul ei, am ajuns sa vorbim despre ce isi doresc oamenii si cum unii, printre care si eu, se multumesc cu putin. Daca nu aveam parul dat cu spuma sigur mi se ridica in cap, dar asa a ramas la locul lui. Auzi? Eu sa ma multumesc cu putin? Niciodata! De asta ies cu ea. Dar asta e mai putin important. Intrucat aveam multe de discutat am amanat polemica, dar i-am spus ca am o idee, care exprima raspunsul meu, pe care de mai mult timp vreau sa o scriu si ca am sa ii raspund pe blog. Hmm... Acum imi dau seama ca ea nu imi citeste blogul. Lasa ca ii trimit pe mail. Oricum textul de mai jos este scris pentru DT.

In viata toata lumea alearga dupa Quan: combinatia perfecta de iubire, fericire, bani, sanatate, respect si orice altceva ce te face sa te simti bine. Cine a vazut Jerry Maguire stie. Nu stiu de ce, dar eu mi-am imaginat quan-ul ca pe un cos cu mere. Cu cat cosul este mai plin si merele mai frumoase cu atat quan-ul are calitate mai buna.

In consecinta m-am intrebat  ce strategie sa aplic sa imi umplu cosul. Am facut o mica analiza si am identificat doua tipuri de oameni/strategii. Sunt unii care in momentul startului agata cosul gol de mana, precum tin femeile gentile astea imense de se poarta acum si o iau la fuga. Alearga innebuniti in toate directiile in cautarea unor meri cu fructe mari si bine coapte. La inceput sunt mici (in varsta si/sau inaltime) si abia pot sa se ridice pe varfuri. Asta le da acces doar la merele care sunt aflate pe crengile de jos. Sunt destul de ok, dar toata lumea stie ca merele care au stat cel mai mult in soare sunt sus, in varf. Cu timpul acesti oameni invata sa se urce in copaci si incep sa aiba acces la mere din ce in ce mai bune si mai coapte. E drept ca unii dintre ei, (atentie ca nu generalizez, chiar ma refer doar la unii dintre ei) in graba de a ajunge in varf, se agata de orice creanga, fara sa isi puna problema ca s-ar putea rupe, ceea ce se si intampla. Mai mult, daca in acelasi pom se mai urca si altcineva, de multe ori incepe o cursa catre varf. Cum graba strica treaba unu din ei va face intotdeauna o miscare gresita si se va lovi rau de tot. Se va trezi pe jos cu merele imprastiate, crapate de la lovitura cu pamantul.

Exista si o alta categorie de oameni. Odata dat startul acestia isi iau cosul si incep sa mearga agale privind cu atentie in stanga si in dreapta. Ajung la primii meri, dar nu se opresc. Merg in continuare si tot par a cauta ceva. Ai zice sa sunt total debusolati mai ales cand ii vezi oprindu-se in dreptul unui camp mare si gol, fara nici un mar cat vezi cu ochii. Poate se odihnesc? Nici gand. Ei au un plan. Vor sa isi cultive propria livada de meri. Campul mare si gol este pentru ei o mare oportunitate. Pun cosul jos si incep meticulos sa sape groapa langa groapa, la distante egale, pe randuri, pe colane, fiecare in functie de planul pe care il are. Sadesc copacii. Odata plantati copacii se aseaza langa livada si asteapta. Isi fac deja planuri cu merele ce urmeaza sa le culeaga la prima recolta. Viata insa ne rezerva surprize tuturor. O parte din copaci se usuca. Incepe o noua munca in a ii inlocui. Cu timpul livada incepe sa prinda contur. Cosul este inca gol. Pe langa el trec toti ceilalti cu cosurile pline si il privesc oarecum ciudat: "Ce buimac! Sunt mere peste tot si el sta langa niste copacei piperniciti si asteapta. Basca, mai trebuie sa aiba si grija de ai! Ce prost!".

Vine si timpul ca livada sa rodeasca. Din pacate in primul an a batut grindina tocmai cand pomii erau in floare. S-a dus recolta si trebuie sa mai astepte un an. Omul insa e linistit si isi ingrijeste meticulos copacii cu gandul la anul viitor. Timpul trece si noul an aduce o seceta. Toata recolta este redusa la cateva mere crete, cat sa traiasca de pe o zi pe alta. Un gand ii trece prin minte: "Poate ar trebuie sa plec? Am auzit ca sunt alte zone, in alte tari, in care merele se coc pe tot parcursul anului. Cum ar fi sa ai mere tot timpul? Sa las livada si sa plec la cules?". Gandul asta devine din ce in ce mai puternic. Il bantuie. Secat de dubii si de nesiguranta el continua sa isi inghijeasca copacii. Are momente cand arunca lopata si clestele de gradina si o porneste pe drum. Nu inainteaza prea mult si face greseala de a arunca o privire in urma. Imaginea livezi ii aminteste de toata munca depusa, de pasiunea cu care a sapat fiecare groapa, de momentele aparitiei primelor flori sau a primelor mere. Inevitabil se intoarce inapoi si isi continua munca.

Nu mai insist cu ce poate merge prost intr-o livada. Oricand poate aparea ceva care sa ii perturbe recolta, dar mai devreme sau mai tarziu (mult mai tarziu dupa experienta personala, dar poate am avut eu ghinion) vine si recolta asteptata. Atunci cosul devine inutil. De fapt nu. Nu este inutil. Il poti folosi sa il umpli rapid cu cateva mere, din primul pom si sa il oferi prietenilor si cateodata chiar si simplilor trecatori. Acum omul nostru este relaxat. Experienta acumulata il face sa fie expert in livezi. Stie exact, in orice moment, unde se afla merele cele mai coapte, stie unde urmeaza sa se coaca, in functie de cum trece soarele deasupra livezii. Din momentul asta este un om liber. A scapat de alergatura si se poate concentra asupra altor lucruri. Ce e curios ca de cele mai multe ori pleaca sa gaseasca un alt ogor, sa pregateasca urmatoarea livada.

Eu recunosc. Vreau o livada. Sunt in al 10 an si inca imi astept recolta visata. Simt ca se apropie. Tu ce iti doresti?

6 comentarii:

  1. Mi-a placut foarte mult parabola...:)...si e demna de a fi luata in seama de cei care sunt pe punctul sa renunte...indiferent la ce....o lectie de viatza care merita recitita din cand in cand.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. 10x, Lory. Lumea are tendinta de a imi trimite comentariile pe messenger. Din pacate asa se vor pierde. De aia le prefer pe cele de pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am recitit articolul si-mi dau seama ca ai perfecta dreptate.Este intradevar o lectie de viata din care trebuie sa invatam.Eu cu adevarat astept sa-mi creasca livada si sa-mi vina nepotii sa culeaga cosuri cu mere din alea frumoase cum ai cules si tu in toamna trecuta de la bunici,Cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai Milica, dar ce ma bucur cand dau peste comentariile tale. Ai ceva din mine! =)) Nu te multumesti usor. Mereu vrei si poti face mai mult.

      Spor la livada si abia astept sa vin la cules. Trebuie sa facem o impartire clara caci altfel, Blonda ne ia totul. =))

      Ștergere
  4. Am gasit azi acest articol.M-am apucat sa il citesc dar am fost intrerupta de unele conversatii mai mult sau mai putin lipsite de valoare.Am asteptat sa se "singa becul" ca eu sa pot citi in liniste si netulburata,aceasta lectura.
    Cel care imi 'urmareste' pasii,mi-a zis daunazi...ca vrea intreaga livada,nu se multumeste cu un mar. Acum m-am dumirit eu ca, desi gelos, s-a inspirat din gindirea ta mai ales ca i-am spus tare si raspicat cit de mult imi place de TINE...(ca cel ce asterne aceste articole). Mi-a spus ca asta cu livada e veche si ca "nu amicul tau a inventat-o". Asa e? Tu de unde te-ai inspirat? Asta ca sa nu imi casune degeaba pe bietul om .
    Eu ma multumesc cu un mar bun,care sa imi tina de "foame" macar pentru o vreme,pina am sa gasesc ogorul sa imi cultiv livada,sau sa-l gasesc pe acela care nu poate culege singur roadele livezii sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am cutezanta sa afirm ca ideaa imi apartine. Nu tin minte sa o fi citit undeva si imi amintesc ca este o reactie la o discutie pe care am purtat-o cu DT intr-o ceainarie. Probabilistic exista sansa ca cineva sau ceva sa imi fi sugerat ideea, dar pana cand primesc o dovada in acest sens voi pretinte ca este ideea mea.

      Inca nu imi e clar cine te urmareste. Faptul ca te urmareste, totusi, este un lucru bun. In mintea mea arata un interes. Eu vad un lucru bun in chestia asta.

      Adina, am cunoscut multi oameni simpli si pot sa te asigur ca tu nu faci parte dintre ei. Ai in tine sange de "producator" si asta este un lucru foarte valoros. Tine-te de el! Ii vei ridica si pe cei din jurul tau! Sunt sigur de asta!

      PS: daca a regasit ideea in alte scrieri il rog sa imi dea si mie un link sau o informatie. Tare sunt curios sa vad cine si cum a gandit-o!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This