vineri, 28 ianuarie 2011

DT e FEMEIE!

Una din cele mai vechi polemici pe care le am cu DT este daca este femeie sau nu. Stiu ca suna ciudat si asa cum rezulta din postarile mai vechi DT are sex feminin. Nu asta este insa discutia. Incerc, desi imi dau seama ca imi asum un risc imens, sa scriu despre ce inseamna sa fii FEMEIE. Faptul ca am sa vorbesc si despre DT imi garanteaza cateva dupa ceafa. Apropo, DT a dat de blog si a prins gustul. Imi citeste acum posturile, dar se abtine de la comentarii. Sa vedem daca rezista si de data asta. Partea misto e ca, chiar DT ma intreaba: "Cine e DT?" si imi spune ca se bucura ca este cineva atat de minunat in viata mea si ca nu are cum sa fie ea pt ca nu se regaseste in personaj. Imi vine sa scot, ca in desene animate un ciocan imens si sa o fac piftie cand aud asta. 

In ultima perioada am tot fost intrebat tot felul de detalii despre DT. Cine este? E grasa? E frumoasa? E minora? E milf? Daca suntem impreuna? Daca facem sex? Cand ne-o prezinti? E persoana publica de o tii secreta? Te insori? etc. Intrucat majoritatea cititorilor imi sunt si prieteni m-au contactat pe messenger. Asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant ca am fost intrebat toate aceste lucruri si probabil si multe altele. (Apropo: prefer comenturile pe blog in locul mesajelor de pe messenger.) Conform prietenilor mei: DT imi este muza, DT ma inspira si tot DT imi va frange sufletul. :-ss

Cedez pana la urma si iata ca scriu un topic despre DT. Recunosc insa, putin rusinat, ca si bucuria de pe fata lui DT cand i-am spus ca e posibil sa scriu un topic despre DT m-a mobilizat. Abia asteapta sa il citeasca. E f. curioasa. Nu inteleg de ce, pentru ca orice ar citi aici ar auzi a doua oara.

Cred ca s-a inteles inca din primul paragraf ca pentru a fi femeie nu e suficient sa ai vagin. A fi femeie este un full time job. Exista o emisiune pe Discovery care se numeste Dirty Jobs. Daca ma intrebi pe mine cel mai greu job de pe planeta este acela de a fi femeie. In mare parte asta se datoreaza faptului ca descrierea jobului implica interactiunea cu barbatii (era sa scriu carnatii, si nu eram prea departe de adevar). Am spus ca este un job greu. DT il face sa para un fleac. Este incredibil de naturala in postura de femeie si iubeste acest lucru. Cred ca daca ar fi sa se reincarneze de 1000 de ori s-ar reincarna de fiecare data in femeie.

Primul lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la ce imi place la DT este ca iubeste viata intr-un mod diferit de noi ceilalti. Vei spune ca si tu, si eu, iubim viata. Crede-ma ca nu in acest mod. Nu am vazut o persoana care sa degaje atata bucurie la vederea unor lucruri simple pe care noi ceilalti le ignoram. Uite s-a intamplat sa ma sune si sa ma intrebe: "Te uiti pe geam? Mergi si vezi! Dumnezeule cat e de frumos afara!" (ninsese).

Deseori se intampla sa vorbim pe la 1 noaptea si sa iesim la plimbare. Cred ca in ultimile luni am dublat numarul strazilor despre care stiu exact de unde incep si unde se termina. Parcam masina undeva si o luam aleatoriu pe strazi. Eu aleg prima strada la stanga, ea alege urmatoarea la dreapta. Nu inainte ca DT sa se asigure ca imi sta bine fularul. Daca se intampla sa gasim o ceainarie e perfect. Ne luam in mers un pahar de ceai. Daca nu, mergem pana dimineata. Nu ma asteptam sa ii placa cuiva asa ceva. Noua ne place. Ne place, place, place. (ROA).

Nu prea ne vedem in week end. Oare de ce? Hmm. Nu stiu. O intreb. Dar ne-am facut un obicei de a merge lunea la film. Ai fost vreodata lunea de la 15 la film? Nu e nici dracu'. Se vand in medie cam 4-6 bilete. Cand intru in sala fac mereu aceiasi gluma proasta: "Pt tine am inchiriat toata sala". Se uita la mine cu spranceana ridicata si imi raspune ceva de genul: "Dar un iaht prin Maldive nu puteai sa inchiriezi?". Stiu ca toti avem job si ca ne zbatem pt bani. Va recomand totusi sa incercati. Sentimentul ca proiectia e doar pt tine este sublim. In plus sala fiind goala iti permiti anumite libertati. :) Cum ar fi bataia cu popcorn! (si doar atat :D ).

Probabil ca va asteptati si la detalii fizice. Nu ma dau in laturi si imi dau cu parerea si pe acest subiect. Mie imi pare frumoasa rau de tot. Are o frumusete naturala. Cred ca e cea mai nasoala frumusete, pt privitor. Ti se imprima pe retina si din momentul ala esti pierdut. Nu foloseste un machiaj complicat. Asta pentru ca nici nu are nevoie. E genul ala de persoana care nu stiu cum se face ca arata incredibil de bine si cand e ciufulita dimineata cand se trezeste si cand pleaca la job si cand iese la plimbare. Imi e greu sa o explic in cuvinte. Sunt insa un fin observator al caracterului uman si remarc orice detaliu. Vad cum o priveste lumea (si aici nu ma refer la barbati si chiar si la unele femei). Tind sa cred ca am dreptate.

Uitam un detaliu important: spranceana ridicata. O arma incredibila care i-ar face sa tremure si pe clingonienii din Star Trek. In acelasi timp este incredibil de sexy (spranceana). Din fericire am invatat sa o controlez. Ii stiu metehnele, stiu cand apare, stiu cat de mult se incovoaie si stiu ce sa fac sa o trimit la locul ei. A devenit un fel de sport pt mine sa generez fraze care sa duca la ridicarea sprancenei. Am ajuns atat de bun incat si daca vorbim la telefon stiu exact cand i se ridica spranceana. Pe bune e voba de o mobilitate a sprancenelor iesita din comun.

DT este cel mai bun sparring parner pe care l-am intalnit. La multe capitole ma domina clar. Am si unele care imi apartin (Ex: educatia fizica =)) ). La muzica, de exemplu, ma bate la fundul gol. Compensez prin faptul ca sunt f. amuzant (doar ma stiti) si rade mai tot timpul cat suntem impreuna. Poate asta e si unul din secretele pt care vrea sa iasa cu mine. Apropo de ras. Modul in care rade este fantastic. Daca mergi la o comedie (teatru/film) sigur mai rad inca 2-3 randuri fata/spate cand o vad/aud. Cateodata, ma opresc sa ma uit la film si ma intorc sa o privesc pe ea cum rade. Mi se pare demential. La un moment dat se prinde si se intoarce la mine cu o privire rusinata, ca si cum as fi surprins-o intr-un moment intim si ma intreaba: "Ce e? Am facut ceva?". Cateodata ii spun: "Nu ai facut nimic.". Alteori ii soptesc ceva la ureche, care o rusineaza si mai tare.

Unul din lucrurile care imi plac si care, in opinia mea, ar trebui sa existe in orice persoana de sex feminin este ca nu uita ca este FEMEIE. Ma refer la o conceptie, un mod de gandire. Pentru multe femei casatoria si/sau intamplarea fericita de a fi mama este ca o schimbare de job. Ca si cum ai trece de la privat la stat. Te doare la basca! Isi asuma rolul de mama (asta e cel mai adesea intalnit) si uita ca sunt femei. O sa spuneti ca sunt tampit, dar pentru unii dintre voi va avea sens. Ma refer la falptul ca se concentreaza asupra unor detalii si uita de ele. Uita se se inghijeasca asa cum trebuie si cum merita, uita sa ofere ceea ce ofereau la inceputul relatiei. Incep sa se neglijeze pe ele insele, incep sa isi neglijeze partenerul, incep sa isi neglijeze modul de a trai. Nu am copii. Si daca as avea mi-ar place sa cred ca tot asa as gandi.

Sa nu va inchipuiti ca DT nu are probleme. Si inca destule. Pe unele doar le intuiesc. Altele le stiu si ma sperie. Dar cu toate astea DT e FEMEIE. Daca tot am stabilit asta pot sa spun ca suntem DOAR prieteni buni. Imi place timpul cu ea, ii place timpul cu mine. Avem vieti separate. Le vom intersecta? Nu stiu si nici nu conteaza. Stiu doar ca TRAIESC, nu doar exist. Tu vei spune ca sunt indragostit de DT. Eu tac si te privesc. Raspunsul nu e atat de important, cel putin nu pentru mine.

PS: acum e ora 01:54. DT s-a retras, dar stie ca scriu despre ea. E f. curioasa. Sigur se trezeste pe la 3 sa vada daca am postat ceva. Si cand vede ca nu, sa vezi ce mesaj imi iau in freza.

marți, 25 ianuarie 2011

Teatru Palatul Copiilor: Doctori de femei

Aseara, am fost la teatru impreuna cu DT. Am ales Palatul Copiilor si piesa Doctori de femei, in regia lui Emanuel Parvu. Distributia sper ca o puteti citi pe afis. Eu, si cred ca si DT, eram curiosi sa il vedem pe Mihai Bendeac ca actor intr-un alt rol decat in cele pe care il vedem la TV. Nu sunt un fan al emisiunii lui si imitarea unor personaje sub mediocre a inceput sa ma oboseasca de mult, fapt care a dus la sistarea vizionarii unor astfel de secvente. Una peste alta Bendeac e un actor bun, care si scrie bine si cu care as bea oricand 1, 2...N beri.



Nu mi-am propus sa scriu despre piesa, de data asta. Vreau sa scriu despre sentimente, despre senzatii. E prima data cand merg la teatru la Palatul Copiilor. Auzisem de mult ca se joaca teatru acolo, dar nu ajunsesem niciodata (nici macar la alt eveniment). Intr-o plimbare de seara DT a vazut un afis si asa am hotarat sa mergem. De cum m-am apropiat de cladire am vazut ceva ciudat. Cand am intrat am fost izbit de un miros de porumb fiert amestecat cu miros mere glazurate si popcorn cu "lipici" (popcorn facut sub forma de bulgare si care are un gust dulceag). Astea se vindeau intre cele doua usi de la intrarea in cladire. In holul principal ce sa vezi: iarmaroc! Un zid de cutii de 1 metru pe care tronau tot felul de pantofi si cizme. Ieftine! mai in dreapta sosete. 3 la 10 ron. Cred ca se vindeau si haine. Nu mai stiu. Nu imi venea sa cred! Un singur gand imi trecea prin minte: "WTF, aici chiar va fi teatru?". Ma uit la DT si era la fel de surprinsa ca mine. In aer era o senzatie de ieftin si asta nu isi are locul intr-un teatru.

Am intrat in sala pe prima usa pe care am vazut-o. A trebuit sa parcurgem in intregime sala ca sa ajungem la locurile noastre. Odata asezati, DT ma intreba cu o privire mai surprinsa decat o avea cand inca ne aflam in iarmaroc: "Suntem la teatru? Nu ti se pare ceva ciudat in sala?". Vazusem si eu de cum am intrat pe usa. Am sperat doar ca poate ea nu observa. O mare parte din spectatori mancau din pungi de plastic. Covrigei, cornulete, napolitane, suc, etc. (Recunosc ca nu am vazut seminte, dar nu pot fi sigur).

Poate am ramas eu in urma. Poate am o alta atitudine. Inca imi amintesc imaginea teatrului din Piatra Neamt in care totul era impecabil si in care iti era teama sa vorbesti tare sa nu poluezi atmosfera. Pe scena urca niste actori care vorbesc, care transpira, care se lovesc si chiar ii doare. Nu poti sa mesteci covrigi in timp ce el transpira. Actorul se hraneste (as spune eu, nefiind actor) cu privirea si mimica fetei tale si nu cu clefaituri de covrigei si saratele. Nu mai povestesc de cei care isi lasa telefoanele deschise. Nu exagerez, dar un tip de langa noi s-a ridicat de vreo 10 ori in timpul piesei sa mearga sa vorbeasca la telefon. Da-o-n mortii ei! Cat de importanta sa fie o convorbire telefonica. Basca, faptul ca el se oprea in exteriorul usii si urla in telefon incat toti cei din zana respectiva erau deranjati.

Inteleg ca e o perioada economica dificila. Inteleg ca directorul Clubului  Copiilor incearca, poate, sa faca rost de bani prin inchirierea spatiului. Dar nu in serile cu teatru! Teatrul e alta poveste: e atmosfera, e calitate, e traire. Sau cel putin pentru mine este. Despre public inca nu imi e clar daca nu cumva faptul ca in piesa joaca Bendeac a tras dupa sine o serie de fani, iubitori de "perverse de tg ocna". Ar fi pacat sa fie asa. Ma voi convinge in scurt timp intrucat am bilete la inca o piesa in aceiasi locatie. Piesa urmatoare are si ea un nume greu, din alta generatie. Despre ea, vom vorbi la momentul respectiv.

Piesa este insa OK. Usor previzibila, dar bine interpretata si destul de savuroasa. Poate fi o recomandare de teatru.

vineri, 21 ianuarie 2011

Carte: Viata ca o corida - Octavian Paler

Trebuie sa recunosc inca de la inceput ca daca as fi ales eu ce sa citesc nu as fi ales Viata ca o corida de Octavian Paler. Traiam cu impresia ca este un autor prea filosof pentru mine. Dar cum DT imi recomandase aceasta lectura interesul mi-a crescut brusc. Cred ca daca imi dadea si Biblia, o citeam din scoarta in scoarta (sper sa nu ii fi dat idei). Oricum m-a dojenit ca am citit prefata scrisa de un critic, pe care nu il cunosc, dar care foloseste mult prea multe neologisme si face fraza mult prea alambicata.

Cu Octavian Paler am luat contact prima data, spre rusinea mea, la Sinteza Zilei. Imi amintesc ca era super pesimist. Asta nu mi-a placut. Nu rezona cu varsta mea si cu felul meu de a fi (mereu vesel si optimist). Il preferam pe Stan. El insa stia de ce era pesimist. Din pacate avea sa aiba dreptate. Daca vrei sa te convingi poti sa te uiti la colajul asta: http://www.youtube.com/watch?v=YYQ6r-19Z4M 

Revin la carte. Nu credeam ca voi avea momente in care sa astept sa ajung acasa si sa am un moment liber sa continui sa citesc. Nu e o carte simpla, dar are suficiente idei pe intelesul tuturor. Stiu ca nici eu nu le-am prins pe toate. Ma multumesc insa cu faptul ca putinele idei care mi-au ramas, ma vor insoti mult timp. Am sa scriu aici doar despre doua dintre ele.

Tot timpul am fost impotriva coridelor. Daca ma intrebai acum 2 luni ti-as fi spus ca eu tin cu taurul si ca imi doresc ca toreadorul sa si-o ia rau de tot in freza. Paler se palseaza la mijloc in analiza tauromahiei. Incearca sa isi pastreze obiectivitatea si foloseste diverse intamplari si personaje pentru a aduce argumente de ambele parti. Acuza iubitorilor de animale, printre care ma numar si eu, este legata de moartea violenta a unui animal in vazul si extazul a catorva mii de spectatori. Obosirea animalului, sangele care incepe sa ii curga siroaie pe spate, uciderea taurului, taiatul urechilor sunt practici ce par a fi desprinse din alt secol. Nu insist cu argumentele impotriva coridei pt ca sunt sigur ca majoritatea dintre noi ne plasam in aceasta zona.

Iubitorii codirei replica in felul urmator. Iti place carnea de vita? Mie (autorul) da. In abatoare mor zilnic milioane de tauri ca tu sa poti manca o friptura. Muschi de vita agertinian iti spune ceva? (E una din mancarurile preferate ale unui bun prieten care intamplator poate fi prescurtat cu DT. =)) Atentie: nu e vorba de "The DT", ci de un tip, un prieten cu initiale DT ). Mai nou, taurii, sunt electrocutati, dar pana nu demult erau loviti cu barosul intre coarne (mai clar le crapau capul). Moartea a catorva milioane de tauri nu pare sa ne deranjeze, dar moartea taurului din arena da. Pe principul enuntat de Winston Churchill: "Moartea unui om este o tragedie, moartea unui milion de oameni - doar o statistica." (citatul e din memorie, deci s-ar putea sa nu fie forma exacta). Taurul care intra in arena ar fi murit oricum. Pentru asta fusese crescut. Asta ii este soarta. Spre deosebire de ceilalti frati ai lui (din abatoare) el are sansa sa moara cu glorie. Are sansa la o ultima lupta. Are sansa sa se ramarce. Nu stiu daca stiti, dar si in cazul in care taurul il omoara pe toreador este scos din arena si tot este ucis.

Aceste doua argumete mi se par suficiente pentu a echilibra lupta si pentru a ma face sa ma gandesc asupra coridei. Mai adaug eu unul: regulamentul este f. strict. De exemplu: toreadorul are dreptul sa faca un singur pas in spate in momentul in care taurul se indrepta spre el. De abilitatea lui debinde cat de mare este pasul sau cat de mic. Cu cat ramane in vecinatatea taurului cu atat lumea il va aprecia mai mult. In momentul loviturii finale toreadorul are dreptul la o singura incercare, daca doreste sa culeaga ovatiile multimii. Este vorba de infingerea sabiei in coama taurului care duce la o moarte instantanee. Daca nu reuseste din prima lovitura, animalul deja incepe se sufere, iar multimea se intoarce impotriva toreadorului. Ma opresc in disertatia despre tauromahie pt ca deja am scris vreo 3 paragrafe si subiectul asta ocupa cam 10% din carte.

Am inteles, sper eu corect, ca pe tot parcursul vietii in Octavian Paler s-a dat o lupta intre doua laturi cu viziuni diametral opuse: latura rationala, care dorea izolare, care nu era sociabila, care avea opinii stricte si in general se delimita de tot ce era normal si latura emotionala care desi a fost mult timp atrofiata de dezvoltarea ratiunii, reuseste in final sa invinga. Cand spun in final nu ma refer la finalul cartii, desi chiar asa se intampla, ci la perioada de maturitate a lui Paler.

Mi-am facut un obicei din a posta si un citat din carte, ceva ce mi-a placut mie in mod special. De data asta nu am avut unul pregatit. Chiar astazi am vrut sa returnez cartea, dar circumstantele au facut sa nu ma pot vedea cu DT. Avand cartea inca la indemana am deschis-o arbitrar, iar sansa o fost sa dau peste un pasaj extraordinar. (partea emotionala reproseaza ratiunii o oarecare rigiditate, frigiditate). "Daca au avut norocul sa intalneasca o femeie de calitate, sunt salvati pentru toata viata. Daca nu, sunt in pericol sa anihileze in ei tot ce era bun si promitator. Dar tu o repetai, cu o incapatanare jenanta, ca dragostea e o piatra de moara pentu cel care viseaza o opera. Trebuie sa alegi, ziceai, ori creezi, ori procreezi. Declaratiile de acest soi (uneori mergeai pana la ofensa, declarand ca orice imbecil poate iubi si ca nu erai dispus sa fii  atat de banal) mi s-au parut, atunci ca si mai tarziu, de prost gust. Cu atat mai mult ma deranjau la tine, fiindca nu puteam crede ca un om inteligent si cultivat poate gandi asa in mod serios. Am inceput sa fiu mai atent, sa te studiez. Vroiam sa inteleg ce se ascundea sub graba ta de a ramane singur, de a nu  vedea ca, iubind, observi mai bine ce te leaga de lume. N-am reusit." Va reusi pana la urma dar pentru asta trebuie sa citesti cartea.

Am fost intrebat ce caut/doresc in viata. Aparent nu sunt singurul in cautarea "mixului perfect". Perfect pentru mine si nu pentru ceilalti. Il voi gasi? Habar nu am, dar sunt dispus sa incerc sa-l caut. Daca il gasesc il postez sa dau la toata lumea. :))

In perioada urmatoare avem teatru. DT a ales doua piese care par a fi foarte misto. Revin cu detalii despre ele dupa ce le vad.

Aceasta carte poate fi cumparata de aici.

duminică, 16 ianuarie 2011

Mergi (aproape) la sigur cu www.Matanii.ro

Aruncand o privire printre articole am dat de un post mai vechi. Probabil nu mi-a plactu cum a iesit si de asta l-am oprit. Nici acum nu imi place. Am realizat insa ca nu e musai sa imi iasa de fiecare data. Asa ca i-am dat drumul.

Mi-am amintit ca am ramas dator cu inca o idee de business. Si ca sa nu fiu invinuit ca vreau sa ma imbogatesc de unul singur (desi stim din postul antierior O idee de business gratis: www.IauDePomana.ro , ca nu se poate) imi pastrez promisiunea si o fac publica.

Sunt convins ca tuturor ni s-a intamplat sa mergem la un examen fara sa fim pregatiti. Teoretic ar si fost o pierdere de timp, dar totusi ceva ne-a impins sa mergem. Poate, poate,.... totusi. Cat timp exista divinitate totul este posibil, nu? Rezultatul? Uneori poate s-a putut copia si ai trecut. Atunci ai spus clar Dzeu m-a ajutat ca altfel nu stiu ce faceam. Alteori ai picat si ai pus-o pe seama ghinionului.
Ideea de baza este ca sunt momente in viata cand avem nevoie de un impuls din exterior. Speranta nu mai e suficienta si vrem sa facem ceva sa ne marim sansele de reusita. Ce am putea face? Probabil exista mai multe variante dar eu propun una: matanii. Ce matanii? Pai nu asta ne dau preotii dupa spovedanie, direct proportional cu gravitatea faptelor confesate? Ei, uite, eu m-am gandit ca le putem folosi si in scopul cresterii probabilitatii unui eveniment viitor.

Ca si ideea precedenta, ne facem site: http://www.matanii.ro/ cu magazin online. Nu mai intru in detaliile de organizare al siteului pt ca principiu de functionare este acelasi ca la www.iaudepomana.ro. O sa va intrebati de ce se vand mataniile online? Simplu. Tu fiind ocupat cu jobul, cu prietena, vrei sa le executi, dar nu ai timp. Ai da acatiste la biserica dar acestea se citesc dupa slujba, deci nu poti controla momentul. Viata se desfasoara cu viteza si timpul nu mai are rabdare. Aici intervenim  noi. Ne dai bani si facem noi mataniile pt tine. Echipa noastra formata din studenti la ANEFS sau colaboratori temporari, persoane aflate in cura de slabire. Mai mult decat atat putem oferi si rugaciuni, pe orice interval orar. Ai examen de la 14 la 16? Iesi la 20 in oras cu o super tipa si nu vrei sa o dai in bara? Nici o problema. Noi ne vom ruga pt tine pe toata durata evenimentului. Iti alegi din portofoliul de rugaciuni pe cea care crezi ca te reprezinta sau care te poate ajuta si noi o citim fix la ora indicata de tine. Optional poti cumpara (online) o lumanare pe care sa o aprindem pe parcursul lecturii. Am putea introduce si o plata de pomana. Si uite ca sa fiu mai serios plata de pomana nu o vom lua  noi. Iti vei putea alege din lista un ONG si banii vor ajunge ca donatie direct la ei. Eu personal as prefera ca atunci cand dau de pomana sa dau pentru salvarea cuiva/ceva decat pentru un Q7 care oricum imi va face flashuri in trafic sa ma dau la o parte.

Sper ca nu vei interpreta acest topic ca pe un afront adus divinitatii, pt ca nu este. Incerc doar sa propun o varianta care sa sparga monopolul detinut de biserica. Contractul de exclusivitate pe care il are cu divinitatea imi ridica serioase semne de intrebare. Mai ales ca nu pare sa pare sa aiba termene clare de reinnoire. Concurenta ne face mai buni pe toti. Poate a venit timpul sa aiba si ei parte de putina concurenta...

De retinut: nu vom face returnari de fonduri pe principiul nu au functionat mataniile si rugaciunile. Noi doar ne angajam sa le livram. Daca sunt si ascultate depinde de alta entitate, careia inca nu i-am facut, inca, site. :)

miercuri, 12 ianuarie 2011

Ce iti doresti in viata? Un cos sau o livada?

Zilele trecute eram int-o ceainarie alaturi de DT. Ceainaria se numara printre locurile ei preferate si eram bucuros ca o imparte cu mine. Unul din lucrurile care ne ies bine cand suntem impreuna sunt conversatiile. Amandoi suntem rationali si combatem cu argumente, fara insa a pierde farmecul discutiei. De data asta, nu mai imi amintesc cum, poate pt ca eram cucerit de farmecul ei, am ajuns sa vorbim despre ce isi doresc oamenii si cum unii, printre care si eu, se multumesc cu putin. Daca nu aveam parul dat cu spuma sigur mi se ridica in cap, dar asa a ramas la locul lui. Auzi? Eu sa ma multumesc cu putin? Niciodata! De asta ies cu ea. Dar asta e mai putin important. Intrucat aveam multe de discutat am amanat polemica, dar i-am spus ca am o idee, care exprima raspunsul meu, pe care de mai mult timp vreau sa o scriu si ca am sa ii raspund pe blog. Hmm... Acum imi dau seama ca ea nu imi citeste blogul. Lasa ca ii trimit pe mail. Oricum textul de mai jos este scris pentru DT.

In viata toata lumea alearga dupa Quan: combinatia perfecta de iubire, fericire, bani, sanatate, respect si orice altceva ce te face sa te simti bine. Cine a vazut Jerry Maguire stie. Nu stiu de ce, dar eu mi-am imaginat quan-ul ca pe un cos cu mere. Cu cat cosul este mai plin si merele mai frumoase cu atat quan-ul are calitate mai buna.

In consecinta m-am intrebat  ce strategie sa aplic sa imi umplu cosul. Am facut o mica analiza si am identificat doua tipuri de oameni/strategii. Sunt unii care in momentul startului agata cosul gol de mana, precum tin femeile gentile astea imense de se poarta acum si o iau la fuga. Alearga innebuniti in toate directiile in cautarea unor meri cu fructe mari si bine coapte. La inceput sunt mici (in varsta si/sau inaltime) si abia pot sa se ridice pe varfuri. Asta le da acces doar la merele care sunt aflate pe crengile de jos. Sunt destul de ok, dar toata lumea stie ca merele care au stat cel mai mult in soare sunt sus, in varf. Cu timpul acesti oameni invata sa se urce in copaci si incep sa aiba acces la mere din ce in ce mai bune si mai coapte. E drept ca unii dintre ei, (atentie ca nu generalizez, chiar ma refer doar la unii dintre ei) in graba de a ajunge in varf, se agata de orice creanga, fara sa isi puna problema ca s-ar putea rupe, ceea ce se si intampla. Mai mult, daca in acelasi pom se mai urca si altcineva, de multe ori incepe o cursa catre varf. Cum graba strica treaba unu din ei va face intotdeauna o miscare gresita si se va lovi rau de tot. Se va trezi pe jos cu merele imprastiate, crapate de la lovitura cu pamantul.

Exista si o alta categorie de oameni. Odata dat startul acestia isi iau cosul si incep sa mearga agale privind cu atentie in stanga si in dreapta. Ajung la primii meri, dar nu se opresc. Merg in continuare si tot par a cauta ceva. Ai zice sa sunt total debusolati mai ales cand ii vezi oprindu-se in dreptul unui camp mare si gol, fara nici un mar cat vezi cu ochii. Poate se odihnesc? Nici gand. Ei au un plan. Vor sa isi cultive propria livada de meri. Campul mare si gol este pentru ei o mare oportunitate. Pun cosul jos si incep meticulos sa sape groapa langa groapa, la distante egale, pe randuri, pe colane, fiecare in functie de planul pe care il are. Sadesc copacii. Odata plantati copacii se aseaza langa livada si asteapta. Isi fac deja planuri cu merele ce urmeaza sa le culeaga la prima recolta. Viata insa ne rezerva surprize tuturor. O parte din copaci se usuca. Incepe o noua munca in a ii inlocui. Cu timpul livada incepe sa prinda contur. Cosul este inca gol. Pe langa el trec toti ceilalti cu cosurile pline si il privesc oarecum ciudat: "Ce buimac! Sunt mere peste tot si el sta langa niste copacei piperniciti si asteapta. Basca, mai trebuie sa aiba si grija de ai! Ce prost!".

Vine si timpul ca livada sa rodeasca. Din pacate in primul an a batut grindina tocmai cand pomii erau in floare. S-a dus recolta si trebuie sa mai astepte un an. Omul insa e linistit si isi ingrijeste meticulos copacii cu gandul la anul viitor. Timpul trece si noul an aduce o seceta. Toata recolta este redusa la cateva mere crete, cat sa traiasca de pe o zi pe alta. Un gand ii trece prin minte: "Poate ar trebuie sa plec? Am auzit ca sunt alte zone, in alte tari, in care merele se coc pe tot parcursul anului. Cum ar fi sa ai mere tot timpul? Sa las livada si sa plec la cules?". Gandul asta devine din ce in ce mai puternic. Il bantuie. Secat de dubii si de nesiguranta el continua sa isi inghijeasca copacii. Are momente cand arunca lopata si clestele de gradina si o porneste pe drum. Nu inainteaza prea mult si face greseala de a arunca o privire in urma. Imaginea livezi ii aminteste de toata munca depusa, de pasiunea cu care a sapat fiecare groapa, de momentele aparitiei primelor flori sau a primelor mere. Inevitabil se intoarce inapoi si isi continua munca.

Nu mai insist cu ce poate merge prost intr-o livada. Oricand poate aparea ceva care sa ii perturbe recolta, dar mai devreme sau mai tarziu (mult mai tarziu dupa experienta personala, dar poate am avut eu ghinion) vine si recolta asteptata. Atunci cosul devine inutil. De fapt nu. Nu este inutil. Il poti folosi sa il umpli rapid cu cateva mere, din primul pom si sa il oferi prietenilor si cateodata chiar si simplilor trecatori. Acum omul nostru este relaxat. Experienta acumulata il face sa fie expert in livezi. Stie exact, in orice moment, unde se afla merele cele mai coapte, stie unde urmeaza sa se coaca, in functie de cum trece soarele deasupra livezii. Din momentul asta este un om liber. A scapat de alergatura si se poate concentra asupra altor lucruri. Ce e curios ca de cele mai multe ori pleaca sa gaseasca un alt ogor, sa pregateasca urmatoarea livada.

Eu recunosc. Vreau o livada. Sunt in al 10 an si inca imi astept recolta visata. Simt ca se apropie. Tu ce iti doresti?

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Imi place Succes Dublu

Am dat peste un blog, al lui Adrian Soare, care este pasionat, ca si mine, de comportamentul oamenilor pe internet. A facut si un clip motivational care mi-a placut si pe care il postez si eu. Puteti vedea mai multe detalii pe siteul: Succes Dublu (http://www.succesdublu.ro/).

Pastrarea motivatiei este incredibil de grea, cel putin pentru mine. Chiar si ieri aveam o polemica cu DT despre ce inseamna sa iti urmezi un vis, un tel, un target si cat de usor este pt ceilalti sa inteleaga gresit, sa inteleaga ca te multumesti cu putin, ca ai renuntat sa lupti. As vrea sa clarific asta si cred ca am sa scriu o parabola inventata de mine. Pana atunci recomand clipul de mai jos si siteul fireste.



luni, 3 ianuarie 2011

Pasiuni impletite

Nu stiu cand a inceput sa imi placa sa gatesc. Poate in copilarie cand o vedeam pe mama facand cele mai gustoate mancaruri moldovenesti, poate cand am ajuns la facultate si a inceput sa ma roada stomacul. Daca stau bine sa ma gandesc cred ca totusi am deprins aceasta pasiune in copilarie. Imi amintesc ca ajunsesem sa fiu satul sa joc fotbal, sa imi fac cazemata, sa ma duc dupa dude in centrul orasului, sa merg la furat de struguri/trandafiri/cirese/gorgoaze/etc. incat la un moment dat simteam nevoie sa o ajut pe mama prin casa. Imi amintesc ca in fiecare week end (care pe vremea aia insemna doar Duminica) ne pregatea cate o prajitura sau doua. Poate eram doar dornic de ceva dulce sau poate eram fascinat de modul in care le pregatea. Daca inchid putin ochii, mi-o pot inchipui si acum, pe mama, facand poale in brau. Inevitabil imi explica de fiecare data ca la o astfel de placinta secretul este sa nu te zgarcesti la branza si ca reteta noastra (a familiei - daca exista asa ceva) e ca noi punem putin aluat si f. multa branza. Imi amintesc ca aveam privilediul de a le unge cu ou batut inainte de a intra in cuptor si cu sirop de apa cu zahar cand erau scoase. Le vad si acum rumenite, rupte in doua si aburind.

Nu stiu de ce, dar gatitul ma relaxeaza. Sunt cazuri in care gatesc din necesitate si atunci totul poate fi o operatiune coerenta, directa, cu rezultat dinainte stiut. Poate parea paradoxal, dar nu imi place sa gatesc pt mine. Nu are farmec. In momentul in care ma hotarasc ce sa gatesc, inchid ochii si imi imaginez ce trebuie sa rezulte. Stiu gustul, stiu forma, stiu culoarea, stiu aromele. Degustatul meu  la final este inutil. Adevarata provocare este sa ii citesc mimica altei persoane, ce nu a participat in procesul de elaborare si care, de preferinta, pana atunci a privit neincrezatoare. Pentru mine nimic nu se compara cu sprancenele incordate si ochii mici ai unei persoane (recunosc ca prefer sa fie de sex femeinin pt ca sunt mai expresive) care dupa ce gusta din varful spatulei se lumineaza si isi zice in minte: "Baiatul asta, chiar se pricepe!".

Mai nou am reinceput sa citesc beletristica. Am ramas uimit de cat de mult mi-a lipsit. Nu sunt un tip care a citit mult la viata lui. Am citit doar 90% din ce s-a studiat in liceu si asta nu pt ca mi-am dorit, ci pt ca Dna Stanescu (profesoara noastra de romana, careia ii sunt dator pe viata acum cand constientizez ce a facut) a pus o presiune fantastica si a gasit metode sa ne determine sa citim. DT a reusit sa imi treseasca acest spirit si pt asta ii sunt dator.

Pana acum doua idei oarecum diferite. Partea misto, pt mine, e ca am reusit sa le imbin. Astazi am venit de la munca si trebuia sa imi pregatesc ceva. Imi venise ideea inca de pe drum. Pt inceput mi-am pus un pahar de vin rosu. Initial am vrut sa folosesc un pahar oarecare, ulterior mi-am amintit ca trebuie sa ma respect si ca am un pahar special de vin. Odata sobit pe jumatate m-am apucat de treaba. Cat timp mancare era pe aragaz mi-a venit ideea care avea sa dea si titlul acestui topic: ce ar fi sa citesc cat timp se pregateste mancare. Suna banal. Stiu. Pentru  mine insa, imaginea unui pahar cu picior inalt si cu cupa rotunda, arcuita putin deasupra, pe jumatate cu un vin rubiniu, sec (as spune eu, desi ar putea fi si demi-sec), o carte deschisa cu semnul lasat pe spate, eu cu fundul pe calorifer si spatele catre geam, simtind cum incep sa ma incalzesc si susurul mancarii de pe aragaz care te roaga sa te uiti la ea si sa reactionezi in timp util e ceva magic. M-am simtit atat de bine incat m-am gandit sa scriu despre asta.

Sunt lucruri marunte in viata care ne aduc multa bucurie, dar nu reusim sa le vedem. Iar cand incepem sa le sesizam, de obicei, e prea tarziu. Eu sunt la al doilea pahar de vin asa ca nu e cazul sa o dau pe filosofie. Sfarsit.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This