joi, 30 decembrie 2010

Ultimul post din 2010

Am scris in posturile aterioare ca am intocmit un plan impreuna cu DT. Initial era vorba sa alternam saptamanal spectatole propuse de fiecare. Ulterior am introdus in plan si cartile. De ce nu am citi carti pe care sa ni le recomandam unul altuia? In urma cu cateva zile am constatat ca tot nu e suficient. De ce sa avem limite? De ce doar spectacole si carti cand sunt o gramada de lucruri care ne fac placere? Asa ca am pus mana pe telefon si am cerut modificarea regulamentului. Astfel a aparut primul act aditional al acestui plan care are ca unic articol introducerea oricarei forme de manifestare ce poate genera placere celor care participa. Nu am sa dau exemple, desi am cateva (cel putin cele cu care am convins-o pe DT) tocmai pentru a pastra misterul. In general, la final de an lumea are tendinta sa isi propuna multe pentru anul urmator. Majoritatea obiectivelor se pierd in ceata dupa primele luni din an. Nu sunt superstitios, dar am sa relatez doar in masura in care si realizez ce imi propun.

Deocamdata totul decurge conform planului. DT urma sa imi dea una din cartile pe care tocmai le citeste. Intrucat eu o intrebam mereu "Cand imi dai cartea? Mai ai de citit?" s-a prevalat de o discutie purtata in masina si mi-a adus: Viata ca o corida - Octavian Paler. Sunt foarte dornic sa o citesc. As vrea sa mai scriu dar trebuie sa ma intorc la citit. Am vrut doar sa pun un ultim post pe 2010. O prietena, care mi-a studiat horoscopul pe 2010 m-a intrebat daca mi-am gasit jumatatea, pt ca asta imi era dat pt accest an? :) Nu am stiut ce sa raspund. Poate am cunoscut-o, dar din vreme ce sunt singur, poate nu m-a (re)cunoscut ea pe mine. Ce ironie ar fi sa fie asa....

La multi ani! Sa fiti sanatosi si sa vi se indeplineasca si cele mai obscure dorinte!
Cu repect,
Marius

miercuri, 22 decembrie 2010

Teatru Mic: Ma mut la mama!

Am stabilit impreuna cu DT ca vom incerca sa avem un eveniment (de preferinta cultural) pe saptamana. In fiecare saptamana unul din noi este responsabil cu alegerea evenimentului, iar eu cu procuratul biletelor. Si asta nu pt ca DT nu ar putea face acest lucru, dar eu socializez mai bine cu doamnele de la caserie. :) Saptamana asta a fost randul meu si am ales tot teatru si tot cu bilete de pe urma rezervarilor anulate. Am zimbit frumos si dna de la caserie mi-a spus, zambind in colt de gura: "Incercati Mari dimineata cand deschid casa. Ca atunci se anuleaza rezervarile neridicate!" Dreptate a avut dna. Marti dimineata, in ziua spectacolului alergam fericit cu biletele in mana.

De data asta Teatrul Mic: Ma mut la mama! de Andreas Petrescu, in regia lui Gelu Colceag. In distributie, pe langa autor, Andreas Petrescu mai joaca Adriana Trandafir si Gabriel Fatu.


Recunosc ca piesa mi-a fost recomandata de sor-mea. Tocmai de asta, ma vad obligat sa o recomand si eu mai departe. Nu am vazut de mult un film la cinema sau la tv la care sa rand atat cat am ras la piesa asta. Povestea pe scurt e cam asa (o gasiti pe net mai in detaliu daca vreti): doi frati care se inteleg ca soarecele si pisica, unul parasit de iubita pentru alta femeie (ai citit bine), altul parasit de nevasta (probabil pt alt barbat) ajung sa se mute acasa la mama. Singura problema a mamei, vaduve de altfel este ca e combinata cu un student. Toti cei trei actori sunt incredibili. Iar textul este de o prospetime care iarasi m-a luat prin surprindere. Nu ma asteptam sa merg la teatru si sa aud de Facebook, de Boc (piticul de prim ministru), de criza, etc.

Partea misto a fost ca fiind ultima reprezentatie pe anul acesta au fost invitate tot felul de "somitati". Printe ei un candidat la presidentie DD (cu 8% in sondaje). Cand am intrat in teatru am dat fix peste DD. Normal ca nu m-a remarcat. El se uita la DT. :) Ce surpriza...! Am trecut grabiti, pe langa el si am mers sa ne lasam hainele. La final, avem un fel de obicei de a ne lua hainele printre ultimii asa ca stateam cuminti si asteptam pe toti ceilalti care formasera un fel de coada. Fiind spatiul mic, inevitabil am dat din nou de DD care de data asta nu mai privea, ci o admira la propriu pe DT. Nu mi-am dat seama daca tocmai ii venise in minte formatul unei noi emisiuni, formatul unei noi Magda sau avea ganduri nastrusnice. DT e oricum in lumea ei si nu se prinde niciodata. Are un stil foarte original de a nu vedea evidentul. De cand i-am povestit ma cearta in continuu ca i-am stricat sansa de a fi stewardesa pe unul din elicopterele lui DD. Ce ii fac daca sunt egoist? ;)) Si daca i-as fi spus atunci, pe loc, oare m-ar fi lasat pt DD? Hmm.... Normal ca da. :)) Clar trebuie sa imi iau elicopter. Asta va fi rezolutia mea de anul nou: sa imi iau elicopter si sa ajung in Maldive, cu avionul si poate inainte totusi de a imi lua elicopter (nu ca nu as avea incredere ca imi voi lua elicopter).

Astept sa vad ce propune DT pentru urmatorul eveniment. Btw, intelegerea cu DT presupune sa facem schimb si de carti. Ea tocmai a primit recomandarea mea Pescarusul Jonathan Livingstone. In curand imi primesc si eu recomandarea. Sunt curios ce e... :-? O fi Elle? Cosmopolitan? =))

PS: M-am intalnit cu George la teatru si poate confirma ca DD a fost la spectacol.

joi, 16 decembrie 2010

Pescarusul Jonathan Livingstone pot fi si eu?

"Cei mai multi pescarusi nu cauta sa invete decat elementele de baza ale zborului - cum sa ajunga de pe mal pana la hrana si inapoi. Pentru cei mai multi pescarusi, nu zoborul conteaza, ci hrana. Dar pentru acest pescarus, zborul era totul, nu hrana. Mai mult decat orice pe lume, Pescarusului Jonathan Livingstone ii placea sa zboare.", Pescarusul Jonathan Livingstone - de Richard Bach.

De curand mi-a venit fomea de a citi beletristica. M-am saturat de carti de analiza tehnica, de reviste economice, de marketing, de toate. Am vrut sa citesc ceva care sa ma captiveze si care sa sa ma faca sa ma simt bine. Si pentru ca nu tot timpul ma duce mintea vroiam ceva care sa nu trebuiasca neaparat sa inteleg. Doar sa citesc. Asa am ajuns la Pescarusul Jonathan Livingstone, de Richard Bach (btw autorul este un pilot de avioane si se trage din linia compozitorului J.S. Bach).

Citatul de mai sus este pasajul meu favorit din aceasta carte. L-am gasit pe net, l-am citit si este responsabil pt faptul ca luni dimineata am comandat cartea online cu livrare prin curier si pt faptul ca luni seara, cartea era deja citita. Cartea e f. mica si se citeste in doua ore (chiar si de catre cei care citesc pe silabe, asa ca mine).

Este una din cele mai frumoase parobole pe care am citit-o. Daca ma intrebi cate parabole stiu, iti rapund ca inca una si chiar nu conteaza. Cu siguranta asta e cea mai frumoasa. Eram singur cand am citit cartea. Si totusi m-am simtit inconjurat de multa lume. A fost o bucurie imensa sa vad ca nu sunt singurul care urmareste un vis. In cazul meu, al dracu vis nu se materializeaza, dar nici eu nu ma las. Ma tin te el ca raia de capra si stiu ca intr-o zi tot am sa reusesc. Am avut tot felul de discutii cu prietenii mei si chiar cu oameni oarecare despre ce fac si de ce fac acest lucru. E greu de explicat si poate mai greu pentru ei sa inteleaga, ca am cunostinte sa pot castiga 3-4 ori salariul actual (pe care mi-l platesc tot eu) daca ma angajez in Romania la o firma serioasa (de software sa spunem) si de vreo 7-12 ori daca aleg sa plec din Romania si sa lucrez afara. Cam cum e sa te duci acasa si sa ii spui persoanei iubite sau copiilor (dupa caz) ca nu ne putem permite un weekend undeva sau un concediu exotic sau o masina mai buna, cand stii toate astea? Si de ce ar accepta cineva asa ceva?

E o lupta teribila care se da in tine intre: hrana si zbor. Apropo pescarusul Jonathan are si el intentia sa renunte de 2 ori. Si asta pentru ca e cartea scurta. Cred ca, in realitate, a vrut sa renunte de mai multe ori. La fel ca si el, m-am gandit si eu la asta de multe ori. Dar de fiecare data mi-a venit o noua idee care mi s-a parut ca e mai buna decat tot ce am gandit anterior si am luat-o de la capat. Acum imi e clar. Nu pot renunta. Nu acum, cand sunt aproape (imi spun eu, mie ca sa prin curaj). Mai bine recunosc, cu voce tare. Ma ajuta sa constientizez si sa inteleg. Vreau sa reusesc si voi reusi! Nu exista limite! Nu exista constrangeri! Exista doar siguranta ca daca iti urmaresti visul, daca perseverezi, impotriva tuturor lucrurilor, vei reusi.

Daca stau bine sa ma gandesc in firma mai am 3 pescarusi (mai grasi evident). Pot spune deci ca formam un stol. Ramane doar sa ne perfectionam stilul de zbor. Salut baieti, ne vedem maine la munca, cand lasam filosofia si facem vanzari/dezvoltare, dupa caz. ;)

BTW: cartea sa gaseste online, integral pe urmatorul link: http://www.scribd.com/doc/15948325/Richard-Bach-Pescarusul-Jonathan-Livingstone

miercuri, 15 decembrie 2010

Ce leu am fost, ce caine am ajuns!

Stiu ca in urma acestui post voi lasa impresia unui distrus care se cauta pe net sa vada pe unde apare. Eu stiu exact ce profile am si ce informatii public. Am avut insa curiozitatea de a ma uita pe statisticile blogului. Stati linistiti ca nu sunt mai mult de 2 afisari pe zi asa ca e totul ok. Insa cineva a intrat pe blog in urma unui search pe Google dupa Marius Mihalca. Asa am dat de un articol din Ziarul Financiar din 2004 in care aparent am dat un interviu.

Imi aduc aminte ca interviul a fost urmare a unui premiu primit de mine (in numele firmei) pentru tineri cu succes in afaceri. Cred ca a fost in functie de cifra de afaceri realizata in anul anterior. Nu asta e important. Iata textul interviului dat de tanarul antreprenor:

Marius Mihalca, de 24 de ani, care a infiintat firma Pyramid Software, de productie de soft personalizat, spune ca la inceput a avut de luptat cu lipsa de incredere din partea clientilor, lipsa de imagine, lipsa de bani pentru a le compensa pe primele doua, la care s-a adaugat si lipsa de experienta. "Daca cineva vrea sa inceapa o afacere, sa se gandesca de doua ori, sa isi inchipuie cat va fi de greu. In realitate, este de doua ori mai greu decat isi inchipuie. In momentul de fata, noi suntem , totul merge bine. Tocmai lansam un nou produs, iar numarul angajatilor este in continua crestere", spune Mihalca.

Ce imi place e ca inca de pe la 24 de ani ma prinsesem ca e greu si ca va fi greu. Valul ala a durat pana prin 2006 daca imi amintesc bine. Pe urma a inceput furtuna. Tot o combinatie de valuri dar care te lovesc din toate directiile de nu mai stii ce e cu tine. Dupa 7 ani produsul lansat atunci inca exista pe piata, ba mai mult este singurul produs al firmei. Actualmente se vinde pe toate continentele mai putin in Antarctica unde al draq pinguini nu vor sa isi puna ferestre termoizolante. :) Partea funny e ca daca mi-ar lua cineva un intreviu astazi as putea spune: "Tocmai am lansat o versiune noua, iar numarul angajatilor va creste probabil anul viitor." As renunta totusi la faza cu "pe val". Suntem in aceiasi formula ca parteneri si inca incercam sa razbim. Nu am renuntat sa visam si nici nu cred ca vom renunta. Cred ca trebuie sa ma pregatec pt urmatorul interviu, de data asta de prima pagina... =))

PS: sunt curios cate din businessurile premiate atunci mai sunt in picioare, iar cele care au rezistat la ce nivel au ajuns... Dar probabil ca nu voi sti vreodata.

Link articol (postez linkul din cache-ul de Googel, ca altfel iti trebuie inregistrare pe ZF.ro ca sa il poti accesa):
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:rdTey1Cdt0gJ:www.zf.ro/afaceri-de-la-zero/portretul-intreprinzatorului-roman-la-tinerete-2949159/+marius+mihalca&cd=35&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

marți, 14 decembrie 2010

IT-isti rules!!!

De curand mi-am propus sa reincep sa merg la teatru. Pentru ca sunt mai hazliu din fire am inceput sa caut comedii. Prima la care am reusit sa gasesc bilete a fost Poker, de Adrian Lustig, in regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie. Multumesc pe aceasta cale celui/celei/celor care au facut rezervare si nu au onorat-o pana in ultima clipa si astfel am reusit eu sa iau bilete cu o zi inainte de spectacol. :)

De Poker auzisem de la filmul lui Sergiu Nicolaescu. Oricum prefer piesa de teatru decat o eventuala ecranizare. Tot timpul am trait cu impresia ca este o piesa scrisa de mult dar care este adaptata vremurilor noastre. Am ramas surprins, pe parcurs, de cat este de actuala. Cu toti stim situatia din Romania: coruptie, santaj, securitate, etc, dar cand asisti la piesa iti vine sa razi, fara sa iti dai seama ca razi chiar de tine, de cei din jur, de noi toti. Da! este o comedie la care se rade (asta fiind una din intrebarile autorului). Super distributie, super piesa si per total o seara reusita.

Nu incerc sa va conving sa mergeti la piesa. Altceva am remarcat si vreau sa evidentiez. Mi-am promis dupa piesa ca am sa caut sa aflu mai multe despre autor. Am si aflat. Adrian Lusting este IT-ist :) - a absolvit Politehnica si este si doctor in calculatoare. Aparent este si milionar, pasionat de bursa, pe langa faptul ca este dramaturg. Urmand aceiasi scoala, fiind pasionat de bursa si avand si eu o firma de software ce sa inteleg? Ca o sa fiu milionar curand sau trebuie sa incep sa scriu? :-?? (nu ma pot abtine sa nu scriu o fraza cu dedicatie pt DT: "Ce sa mai zici de IT-isti astia ca sunt dati dracu!!  Daca mai demonstram ca e si moldovean se incurca rau lucrurile. =)) ).

Pentru cine este interesat de detalii postez doua linkuri: unul despre partea de business si unul despre partea artistica:
http://www.zf.ro/companii/dramaturgul-adrian-lustig-a-facut-business-in-patru-acte-it-import-bursa-si-imobiliare-3056478/
http://www.gandul.info/news/adrian-lustig-intre-milionar-si-dramaturg-de-succes-4312226

Felicitari, maiestre! Tii sus stacheta IT-istilor! Hai ca venim si noi din urma. :)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Share This